Autoritățile locale din Timișoara au aprobat înființarea unei
piețe țărănești volante, unde va fi interzisă vânzarea produselor din
import.
Astfel, începând din 10 mai, producătorii locali își vor putea expune gratuit marfa în fiecare zi de sâmbătă, când va fi organizată piața.
„Fără mese rezervate pentru comercianţi şi fără presiuni din partea acestora. O piaţă în care preţurile trebuie să aibă la bază doar raportul dintre cerere şi ofertă. Sper ca eforturile din toată această perioadă să se concretizeze în producători care să găsescă clienţi numeroşi şi timişoreni care să se întoarcă acasă cu produse proaspete, naturale şi la preţuri corecte”, a afirmat consilierul local Ștefan Sandu, unul dintre inițiatorii proiectului, citat de tion.ro.
Autoritățile locare au stabilit și sancțiuni pentru cei care vor încerca să vândă produse de import în piaţa ţărănească volantă. Ei vor fi amendați cu 1.000 de lei şi li se va interzice dreptul de a comercializa produse în oricare dintre pieţele Timişoarei, timp de un an.

Sursa: https://ro.stiri.yahoo.com/produsele-de-import--interzise-%C3%AEntr-o-pia%C8%9B%C4%83-din-rom%C3%A2nia-110557024.html

S.a crapat gheata!
RăspundețiȘtergereFelicitari celor din Timisoara! Sigur ca se poate cand ne urmam constiinta si sufletul. De aceea alegem lideri, ca sa ne reprezinte. Bravo inca o data si sper sa urmeze si restul Romaniei. Amin
RăspundețiȘtergereIncet , incet , incep sa se trezeasca si autoritatile noastre . Nu poti promova agricultura autohtona decat cu masuri de interzicere a produselor din import. Speram cat mai multe asemenea initiative , eventual o locatie permanenta nu doar saptamanala . Inceputul este facut , sa vedem cine mai adera la aceasta idee. Felicitari banatenilor.
RăspundețiȘtergereO initiativa reusita, sper sa se propage si in alte localitati !
RăspundețiȘtergereTaica, neam de piatra si destept dar...cam ar trebui sa ne reorganizam ca de vro trei ture numai noi o luam.
RăspundețiȘtergereAcesti oameni deosebiti pe care ii zamisleste acest pamant si care, apropo plangaciosilor si denigratorilor, dovedeste potentialul la nivel subtil al poporului (fapt ce.i sperie pe cunoscatorii devenirii si inaltarii), vor fi inselati catre afara, cu aceleasi miraje materiale. Si nu poti sa le reprosezi nimic, ca de, astea.s vremurile.
Ia nehalitii astia de la guvernare sa reinfiinteze cateva institute de cercetare in loc de CNADR, ANF si mai stiu eu ce, cuiburi de hoti si de pulverizat bani!
Ia sa vedem cati romani vor fi angajati la marele laser si care este scopul lui? Romanasi din randul olimpicilor.
Felicitari !! Aveam nevoie de asa ceva si la noi !
RăspundețiȘtergereO idee grozava!!!!
RăspundețiȘtergereLa Sibiu consiliul judetean a realizat acest lucru de 1 an!!
RăspundețiȘtergereIn UE demult a inceput modificarea genetica atat a plantelor cat si a animalelor.Consumarea repetata si pe termen lung a acestor produse dauneaza foarte grav sanatatii omului! Scopul modificarii genetice nu e doar economic ci anume facut contra omului.
RăspundețiȘtergere"Azi in TIMISOARA, maine-n toata tara!" De ce sa nu capete acest slogan insemnatate? Poate ca ar trebui sa facem capitala la Timisoara.
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta in cat mai multe piete si localitati.
RăspundețiȘtergereda-le doamne mintea de pe urma la toti.avem resurse in tara noastra sa hranim 50 milioane de oameni iar noi importam.
RăspundețiȘtergereEste bine ca sa deschis o piata pt. produsele naturale,dar ce ne facem cu exploatarea gazelor de sist, sa inceput exploatarea lor si in jurul Timisoarei!Ce produse naturale mai pot fii acelea????
RăspundețiȘtergereO astefel de piata functioneaza la Sibiu in fiecare sambata si extins de sarbatori in fata salii Transilvania de mult timp!!!
RăspundețiȘtergere