marți, 28 septembrie 2010

Profeţiile lui Gupta Swami despre România


În primăvara lui 2004, România a fost vizitată de Gupta Swami, profesor indian, doctor în istoria religiilor, maestru spiritual al multor discipoli, atât din ţara sa natală, cât şi din întreaga lume.
Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara. Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.

Ceauşeasca m-a făcut şarlatan

“Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.”

Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială

“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei. (Nota mea: vezi aici ştirile din România care anticipează aceasta: “România se pregăteşte de război”, “Băsescu, ‘loial’ Israelului!”, “Este târâtă România în războiul altora, fără ştirea poporului?”)
Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”

Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu

“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.

Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi

Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.”

Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase

“Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare... şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”

România  -  pilonul noii orânduiri internaţionale

“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma căruia vor dispărea.”

(Nota mea - pentru confirmare, vezi aici un articol din Cronica Română care prezintă, în 2004, o sinteză a profeţiilor sale – “Tinerii români vor muri în ţări străine...”)


10 comentarii:

Anonim spunea...

LUMEA asta trebuie sa treaca, precum pasarea PHOENIX,prin foc,ca sa renasca...singura solutie spre un al CICLU.actualul fundament fiind auto-destructiv.
probabil stie-ce-stie elita oculta ca populatia globului trebuie sa ajunga la 500.000 de oamenii.

Anonim spunea...

peste tot vezi boli, suferinta,amenintari.Mi-e dor de lumina si linste

Daniel Roxin spunea...

500 de milioane viseaza ei si nu 500 de mii... ;)

Anonim spunea...

dolarul a inceput sa cada si nu se va mai opri.
china,india vin deja din urma cu o ascensiune greu predictibila
romania e din ce in ce mai rau.............

Anonim spunea...

da are dreptate creatorul este romana si locueste mometan in paris asta este salvarea aceste natiuni creatorul este roman nu uitati creatorul este roman

Anonim spunea...

Nu prea cred ce zice indianul asta. Am mai fost si alti profeti care au zis tot felul de lucruri spectaculoase despre Romania, dar care nu s-au petrecut. Poate vorbeste despre viitorul foarte indepartat ( peste 200-300 de ani), dar nu despre urmatorii 10-20 de ani. La urma mai baga si chestia cu India si Romania, doua tari spirituale... Spiritualitatea moare in India la fel ca si in Romania. Au si ei tot mai multi miliardari, escroci si egoisti care numai spirituali nu se pot numi.

Anonim spunea...

viitorul unei tari sau a mai multora nu poate fi cunoscut dinainte de nimeni;poate se intuieste ceva ca urmare a unor a unor stari sufletesti comune,ce pot fi simtite de unele persoane cu anumite capacitati ...dar realitatea este construita permanent de oameni cu materialul care-l au la indemina :iubire,ura ,minie,compasiuneetc

Tudor spunea...

Ador prezicerile fataliste,suntem un neam masochist iar altii s-au prins si joaca rolul sadicului.Doar mintile bolnave fac astfel de preziceri,si noi suntem la fel de bolnavi ca le perpetuam.http://trezireazeilor.blogspot.com/2011/03/intaietorii.html

Daniel Roxin spunea...

Da' ce delicat esti!... Iti doresc numai bine! ;)

mizrahind spunea...

Dincolo de orice profetie, ceea ce se intimpla sau se va intimpla au cauze naturale. Un corp (societatea) este bolnav de cancer. Exista 2 variante : Sa continuie boala ce ii va aduce sfirsitul sau sa faca o schimbare care sa-l vindece. In primul caz vorbim de o durere constanta, chiar daca nu prea intensa. In al doilea, alegerea noastra ferma de autovindecare poate avea ca efect o durere crunta, pierderea a ceva drag (ca in cazul extirparii tumorii), durere poate nu fizica ci mai mult psihica, deoarece ne va fi greu sa renuntam brusc la ceva cu care am crescut, care nu s-a inoculat de-a lungul anilor si in care am crezut pina acum. Vom fi nevoiti sa ne privim in oglinda spiritului, in oglinda realitatii divine, dupa care vom cintari altfel valorile, de acum incolo, ceea ce inseamna cu alte cuvinte VINDECAREA.
Fara durere nu are loc vindecarea dar nici invatarea. Durerea si Deznadejdea sint cei mai mari profesori ai omului. Sa nu ne temem de durerea ce ne va duce la viata, sanatate si libertate, si sa nu ne amagim ca ne-am potolit durerea cu "analgezice" acceptind ca fiind corect si bun ceea ce ne fac altii sa credem, avintindu-ne in materialism si senzualitate.
mizrahind.blogspot.com