În perioada 2-5 decembrie 2013, vor avea loc la Bucureşti patru evenimente complementare, în cadrul unuia dintre cele mai mari proiecte dedicate studierii impunerii comunismului. Proiectul „În Spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România” a fost dezvoltat de către Centrul de Studii în Istorie Contemporană şi Asociaţia Rost în colaborare cu numeroase asociaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, cu sprijinul programului Europa pentru Cetăţeni al Uniunii Europene.
Astfel, luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc premiera filmului „În spatele cortinei”, în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român. „În spatele cortinei” este primul documentar de lung metraj realizat în condiţii tehnice de excepţie care prezintă instaurarea comunismului în România şi câteva din efectele sale tragice asupra populaţiei. Durata documentarului este de 50 de minute, iar intrarea publicului este liberă.
Proiecția filmului va fi reluată și marți, 3 decembrie, de la ora 19:00, tot în studioul Horia Bernea, iar discuţiile pe marginea subiectului filmului vor continua prin intermediul unei dezbateri moderate de Sorin Lavric, la care vor participa Christian Mititelu, Dinu Zamfirescu şi Alin Mureşan.
Miercuri, 4 decembrie va fi prezentată publicului prima încercare de popularizare a subiectului rezistenţei armate anticomuniste: albumul foto-documentar „Rezistenţa armată. O istorie în imagini”. Evenimentul va avea loc la Sala Oaspeți a Muzeului Național al Țăranului Român, începând cu ora 19:00.
Seria evenimentelor se va finaliza pe data de 5 decembrie odată cu prezentarea primelor două numere din colecția de benzi desenate dedicată fenomenului Piteşti. Lansarea va avea loc la Biblioteca Națională a României, Mezanin, de la ora 18:00, în cadrul expoziției Arta Benzii Desenate.
După lansarea oficială din Bucureşti, proiectul va beneficia de un turneu de promovare în Piteşti, Cluj Napoca, Timişoara, Constanţa, Braşov, Berlin, Riga, Ljubljana, Bialystok şi Stockholm.
Mai multe detalii despre proiect şi lansări sunt disponibile pe www.cortinadefier.ro.
Proiectul este realizat în parteneriat cu: Occupation Of Latvia Research Society (Letonia), Study Centre for National Reconciliation (Slovenia), Berlin-Hohenschönhausen Memorial (Germania), The Institute for the Information on Communist Crimes (Suedia), Orthnet Foundation (Polonia), Institutul Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale și Interreligioase, Asociația „Sf. Mina”, Fundaţia Konrad Adenauer, Fundaţia Aspera, Fundaţia Arsenie Boca, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Five’s International, GMP Advertising, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Benzii Desenate, We Are Here.
2 comentarii:
asemenea filme ar trebui sa fie preluate instantaneu de televiziuni
Pe intrenet, sau la TV cand o sa apara? Din cate am citit, doar la acest festival o sa fie difuzat...
Trimiteți un comentariu