Creaţiile mele artistice

duminică, 24 octombrie 2010

Perturbarea biocâmpului uman

Lucruri pe care trebuie sa le afli!
Tehnologia moderna foloseste unde electromagnetice in toate aplicatiile sale. Majoritatea radiatiilor generate de catre aceste unde au efecte secundare nocive asupra organismului uman. Vom enumera cele mai importante surse de radiatie care pot genera boli grave si chiar terminale, in unele cazuri. Multe dintre efecte nu sunt evidente pe termen scurt. Ele apar dupa mai multi ani. Sa ne amintim care a fost impactul radioactivitatii la inceputul secolului trecut. Zeci de ani au trecut si cercetatori importanti, precum Marie Curie, (singurul savant care a primit de doua ori premiul Nobel) au murit de cancere sau leucemii. S-a concluzionat apoi ca radiatiile gama sunt extrem de nocive pentru organismul uman (si nu numai). Astazi, este unanim acceptat ca aceste radiatii ne expun la pericole foarte mari, mai ales din cauza faptului ca au efecte cumulative pentru organismul nostru. Cei care lucreaza in sfera unor astfel de radiatii sunt ecranati cu materiale foarte dense (plumb), iar in plus, se iau si alte masuri de precautie extraordinare. Chiar si asa, medicii radiologi nu au voie sa practice specialitatea lor pana nu fac 1 sau 2 copii pentru ca acestia sa nu iasa cu malformatii. Persoanele practicante in defectoscopie (radiatii gama) au un program limitat, sporuri deosebite si ies la pensie mult mai devreme decat restul populatiei.
Astazi, este cunoscut faptul ca radiatia cosmica are influente nocive asupra sanatatii noastre si ca personalul care zboara pe avioane cu reactie, la inaltimi foarte mari (peste 8000 m) nu se poate proteja impotriva efectelor. Ca urmare, numarul de ore pe care le pot petrece in aer este limitat. De exemplu, stewardesele, dupa o anumita perioada de zbor, devin sterile. Asa se explica salariile foarte mari si multitudinea de facilitati ale celor care lucreaza pe avion. Radiatiile cosmice, radiatiile gama, radiatiile X sunt radiatii electromagnetice considerate periculoase pentru fiinta umana. Credeti ca lista se opreste aici? Cititi mai departe!
La ora actuala, pe planeta exista radiatii electromagnetice care acopera aproape toata gama de frecvente din spectrul electromagnetic, pornind de la frecvente foarte joase pana la gama microundelor (GHz).
Haideti sa vedem care sunt cele mai importante dintre ele:
-Liniile de curent care distribuie energia electrica peste tot pe glob, in casele noastre sau in zonele industriale; ele functioneaza pe frecvente de 50 – 60 Hz;
-Radiatiile din domeniul undelor radio utilizate in toate transmisiile radio-tv, actionari industriale prin radio, comunicatii, etc; -Radiatiile din domeniul microundelor utilizate in telefonia mobila, in tehnologia telefoanelor cordless (DECT), wireless (interconectare intre sisteme fara fire).
In prezent, exista studii acceptate la nivel mondial de catre lumea stiintifica si autoritati, iar noi vom prezenta in continuare datele si rezultatele lor deoarece ele dovedesc clar ca exista o stransa legatura intre aparitia unor boli foarte grave si radiatiile electromagnetice. In 1984, la Geneva, O.M.S. (Organizatia Mondiala a Sanatatii) a declarat oficial ca expunerea la campuri electrice de foarte inalta frecventa altereaza comportamentul celular, fiziologia si starile psihologice si a admis pentru prima data ca retelele electrice au o influenta nefasta asupra sanatatii umane: "Studiile de care dispunem astazi ne indeamna sa evitam orice expunere inutila la campuri electrice.” Sau dupa cum sintetiza un ziarist al saptamanalului "People" concluziile conferintei OMS: "Sunteti obosit? Va pierdeti memoria? Probabil linia de inalta tensiune a cartierului dumneavoastra este sursa tuturor acestor neajunsuri."
In Pensacola, intr-un laborator al marinei SUA, s-a testat modul in care se comporta memoria atunci cand este expusa la o radiatie magnetica de 1 Gauss (un camp foarte slab). S-a constatat ca la frecvente cuprinse in gama 45-60 Hz (frecventa liniilor electrice) memoria scade substantial. In 1984, Dr. Wendell Winter, de la universitatea din Texas, a declarat ca tumorile canceroase se dezvolta de 600 de ori mai repede atunci cand subiectul este expus unui camp de 60 Hz, frecventa liniilor electrice americane. Putini sunt cei care constientizeaza legatura subtila existenta intre structura umana si electricitate.
Expunerea la campuri electromagnetice puternice epuizeaza rezerva de norepinefrina, neurotransmitator corelat cu procese mentale si cu memoria, ceea ce favorizeaza aparitia depresiei.
Conform studiilor lui Robert Becker, victimele sinuciderilor, comparativ cu restul populatiei, traiesc cel mai adesea intr-un mediu magnetic cu cel putin 22% mai puternic. De asemenea, numarul de accidente este cu 40% mai mare in astfel de zone. Tot Becker este cel care a realizat un experiment notabil privind influenta campului electromagnetic generat de retelele electrice asupra proceselor de decizie desfasurate de creierul uman: s-a cerut unui numar semnificativ de europeni si americani sa aleaga nota muzicala preferata. Surprinzator, in Europa, majoritatea a ales un Sol diez, asociat frecventei liniilor locale care este de 50 Hz. In America, majoritatea a ales un Si, nota apropiata de frecventa liniilor americane - 60 Hz.
Investigarea prin metode energetice (biorezonanta) arata ca o simpla uscare a parului cu foenul electric perturba complet campul nostru energetic, astfel incat este necesara peste o saptamana ca structura eterica sa se refaca. Acest lucru nu ar trebui sa ne mire; inca din secolul XIX, Tesla avertiza asupra influentelor nocive ale radiatiei pe frecventa de 60 Hz. Semnalele sale de alarma nu au avut insa ecou, industria deja luase avant, iar metodele alternative pe care el le propunea pentru energia electrica nu ar fi adus profit celor care controlau sursele de energie. Ca si in epoca moderna, interesele financiare au castigat. Trebuie subliniat un aspect si anume acela ca influentele nefaste ale poluarii electromagnetice ne afecteaza pe toti, saraci sau bogati; cand apar boli in faze terminale, banii nu sunt un colac de salvare. Putem lua ca exemplu presedintele concernului Apple (Steve Jobs) unul dintre cei mai bogati oameni din lume, care la 55 de ani este bolnav de cancer la pancreas si a facut un transplant de ficat. Indiferent de cati bani avem, radiatiile electromagnetice nu ne ocolesc. Lucrand permanent intr-un mediu tehnologizat, componenta electromagnetica a avut cu siguranta o anumita contributie la deprecierea sanatatii lui. Fiecare reactionam unic, dar cu totii suntem afectati.
Si Wilhelm Reich, parintele orgonicitatii, a tras in anii `60 un semnal de alarma privind pericolul poluarii electromagnetice. Reich a constatat ca pentru a obtine rezultate curative cu dispozitivele sale, acestea trebuiau amplasate la minim 10 mile distanta de o centrala electrica si la minim 50 mile distanta de o centrala atomoelectrica.
Multi oameni de stiinta s-au intrebat daca nu cumva este o vanatoare de vrajitoare, adica daca asocierea dintre diverse boli si radiatiile electromagnetice este reala. Un experiment realizat in Elvetia in anii `80 a evidentiat incontestabil stresul generat de radiatiile electromagnetice. Au fost luate grupuri de subiecti suferind de diverse afectiuni gen oboseala cronica, stres, dereglari hormonale, dereglari ale ciclului menstrual, etc. si au fost dusi intr-o zona montana izolata, cazati in cabane fara curent electric. De fapt, acesta a fost si singurul tratament aplicat. Subiectii nu trebuiau sa foloseasca in niciun fel curentul electric. Dupa numai 3 saptamani, absolut toti subiectii au inregistrat progrese remarcabile si in cele mai multe cazuri afectiunile au disparut complet. Mai interesant este faptul ca, dupa revenirea in "lumea civilizata", rezultatele s-au mentinut chiar si 2 ani.
Ca urmare, a aparut o adevarata frenezie legata de protectia impotriva electromagnetismului generat artificial. In Germania, s-au construit case ecologice prevazute cu un intrerupator general pentru decuplarea curentului, astfel incat pe timpul noptii curentul sa poata fi deconectat in intreaga casa.
Studiile realizate in aceasta directie au aratat ca un simplu fir prin perete, aflat sub potential electric, chiar daca nu are consumator (deci chiar daca prin el nu trece un curent), se comporta ca o antena si radiaza electric, perturband biocampul uman.

Sursa: AIM Group

Un comentariu: