13 TRUCAJE COMICE
Fiind un pasionat al paranormalului, îi stimez enorm pe Băsescu, deoarece se spune că a reuşit să dematerializeze mai multe vapoare, pe Văcăroiu care a făcut să se evapore miraculos multe lichidităţi din ţară şi pe Tăriceanu care ne-a dat un set special de legi Voodoo.
Preocupările mele vizând supranaturalul m-au ajutat să am o vastă colecţie de fotografii cu Emil Constantinescu levitând prin politică şi economie, şi un document video de excepţie cu şedinţa de spiritism în care Adrian Năstase a aflat de moştenirea mătuşii Tamara.
Trebuie să vă mai mărturisesc că sunt unul dintre acei norocoşi ce, cu pietate, merge din când în când la locul unde, prin graţia lui Iliescu, minerii au fost teleportaţi în Bucureşti pentru a curăţa parcurile de buruiana intelectualităţii excesive...
Totodată, sunt un mare admirator al lui George W. Bush şi Barack Obama, sinceri purtători de cuvânt ai Noii Ordini Mondiale, o "ordine" în care le doresc să trăiască doar împreună cu cei care li se aseamănă!
Peste toate, am o anumită linişte în ceea ce priveşte mântuirea mea pentru că mă bucur în fiecare zi de binecuvântarea Patriarhului Daniel care se roagă mereu Marelui Arhitect al Universului pentru unirea ecumenică a tuturor, în simţire.
În semn de recunoştinţă, îi voi onora pe toţi cu şedinţe de exorcizare în speranţa că acestea le vor putea scoate argintul viu din creieraşele lor tumefiate de presiunea prea multor gânduri de bine.
Doamne-ajută!
Daniel Roxin
1) 2012 şi piticii ţării (daţi clic pe foto pentru a mări!)
2) Împăratul planetar
3) Politica la români
4) Troy-eneala
5) Tătucul Iliescu, al doilea "cel mai iubit fiu al poporului"...
6) Regretatul Tăriceanu
7) Portret de parlamentar
8) "Pohta ce-am pohtit!"
9) Miron Cosma se destăinuie
10) Agentul 90-60-90
11) UDMR Paprika Film
12) Obama şi Jintao în Tibet
Textul şi trucajele pot fi preluate cu citare sursei prin link
28 de comentarii:
Super!
Siniștrii comici!...
Și nelipsita sinistră ”de serviciu”...
super,dar cu ce ne ajuta atit timp cit mare parte din romini sint indolenti,nu-i intereseaza decit propria gradina si ce se intimpla cu propria persoana. MULTUMESC MATERIALUL ESTE EXTRAORDINAR!!!
Felicităi,Daniel!
Aceste super-caricaturi ne mai descătușază psihic.
Mulțumim!
:)
Foarte tare :)))
=))) o portie de ras serios.... multumiri :)))
Cu placere! Mai poftiti!... :)
Nu stiu ce sa fac mai intai : sa rad sau sa plang.. da nush de ce mai degaraba plang..
bravo omu, ma bucur mult ca sunt oameni ca tine.i-mi place cum ii "lauzi" desi merita mult mai mult.romanu-i prost ca tace si inghite, se vede ca are ce merita.numai bine i-ti doresc iar lor.....
este exceptional, de unde se vede ca romanul s-a nascut artist. nu este adevarat ca este indolent si las(romanul). impresia mea este ca cineva ne-a dat cu ceva din acele avioane , ceva care ne-a facut dicili si induratori. nu numai la noi,ci pe intraga planeta. Domnule Roxin esti tare bun domnule! Continua! Multumim.e
Ar cam trebui sa ne trezim din somn cu totii! Multumesc tuturor pentru aprecieri! :)
soooper,mi-au placut mult de tot,salutari Daniel
Faine poze, fain umor. Multumesc.
Ar trebui totusi sa se schimbe mult mai mult decat niste actori pe scena politica pentru a ne fi mai bine tuturor.
minunat!chiar m-au destins caricaturile d-lui Daniel Roxin!Ii citesc cu mare,mare,mare placere scrierile de pe blog!Si chaiar ma supar cateodata ca imi ocupa tot timpul!multumim mult!numele meu este Monica
Cu drag, Monica. In ceea ce priveste timpul pe care il acorzi blogului, trebuie sa recunosc ca nu am remuscari... ;)
băse o să-ți fie recunoscător...
că de când nu mai are pleteeee... ;))
:)
Relevant și actual: ”În politică, prostia nu e un handicap.” (Napoleon Bonaparte)
Unui mare politruc
”De s-ar impoza prostia,
Ignoranţa şi trufia,
De-ar trăi o veşnicie
N-ar scăpa de datorie.”
http://www.citatepedia.ro/index.php?id=72435
:)
Consens ...
http://www.demotivational.ro/newest/all/ce-zici-de-tipa-425.html
Pot sa te intreb ceva? Am voie sa copiez pozele?Am sa mentionez sursa.Asa ceva trebuie vazut de multi!
Multumesc, oricum si sper ca n-am depasit masura.
Sigur ca poti. Ia-le, posteaza-le, trimite-le... O zi cat mai frumoasa! ;)
POLITICIENII ROMANI FAULTEAZA FLAGRANT LIMBA ROMANA
http://www.vestea.us/?p=663
http://savatie.wordpress.com/2008/08/23/elita-politica-mondiala-in-infrunta-pe-putin/#comments
Pozele ca pozele, insa textul imi aminteste de umorul romanesc care a cam disparut.
Bravo !
Nu stiu de unde ai fost teleportat Daniel Roxin, dar ma inclin cu respect ! Felicitari si Tot Inainte ! :)
multam din suflet pentru tot ceea ce faci tinere OM ! mi-ai descretit fruntea si mi-ai bucurat inima !
Cu atat ne alegem? si cu asta ce-am facut ?
Trimiteți un comentariu