Deşi este foarte mic, conţine un microprocesor, un senzor de presiune, memorie, baterie, o celulă solară şi radio wireless cu antenă care poate transmite date unui dispozitiv extern.
Creat de cercetătorii de la Universitatea din Michigan, computerul, care va deveni disponibil la scară comercială peste câţiva ani, este deja considerat viitorul industriei IT.
Creatorii săi – Dennis Sylvester, David Blaauw şi David Wentzloff – spun că, întrucât radioul computerului nu are nevoie de reglaj pentru a găsi frecevenţa potrivită, acesta poate fi legat la o reţea wireless de computere.
O astfel de reţea poate, în viitor, să monitorizeze poluarea, integritatea structurală sau să supravegheze, spun cercetătorii. “Următoarea provocare este să dezvoltăm sisteme la scară milimetrică, cu aplicaţii pentru monitorizarea corpurilor noastre, mediului şi clădirilor”, spune Dennis Sylvester. “Fiind atât de mici, putem produce sute de mii”, mai spune acesta.
Sistemul dezvoltat de cercetători este un monitor al presiunii care se implantează în ochiul pacientului pentru a monitoriza în continuu progresul glaucomului, o boală care duce la orbire.
Procesorul din interiorul acestui computer foloseste un design unic şi consumă extrem de puţină energie. Devine activ la fiecare 15 minute şi consumă o medie de 5,3 nanowaţi.
Pentru ca bateria să rămână încărcată este nevoie de expunere la lumină interioară timp de zece ore pe zi sau la Soare, timp de o oră jumătate.
Sursa: think.adevărul.ro
COMENTARIUL MEU:
Progresele tehnologiei nu au nimic nociv prin ele însele. Totuşi, atunci când conştinetizăm că tehnologia cea mai avansată este în mâinile celor care vor să ne controleze prin toate mijloacele, să ne transforme în masa docilă de manevră a aşa-zisei Noi Ordini Mondiale, apare evident, cel puţin pentru unii, că aceste progrese sunt o ameninţare la libertatea noastră...
La o asemenea dimensiune, astfel de computere sau cipuri RFID pot fi introduse în orice obiect de pe piaţa de consum şi inclusiv în corpul nostru, fără ştirea noastră. De aici şi până la o manipulare a gândurilor şi emoţiilor întregii populaţii este foarte puţin.
De altfel, tehnici şi tehnologii de manipulare a populaţiei sunt dezvoltate de zeci de ani de serviciile secrete şi de institute secrete de cercetare a „fenomenelor paranormale”.
Războiul parapsihologic este în toi. Obiectivul lui este controlul total iar ţinta suntem noi!
Daniel Roxin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu