Creaţiile mele artistice

marți, 15 februarie 2011

Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca

Motto: “Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta [pr. Arsenie Boca] ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace, pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului” (teolog Nichifor Crainic).

Biserica din satul Drăgănescu se singularizează printr-o serie de întâmplări pe care le-am putea numi de-a dreptul miraculoase. Un prim miracol a fost că biserica a putut fi pictată de Părintele monah Arsenie Boca (1910-1989), cel care prevăzuse încă dinainte de 1945 că “şerpi veninoşi vor stăpâni România multă vreme”. El însuşi a fost arestat de “şerpii veninoşi” cam două săptămâni în vara anului 1945 (când stareţ înlocuitor la Sâmbăta i-a fost pr. Serafim Popescu), apoi anchetat de Iosif Kaluşek (şef al Securităţii din Braşov) în 1946 după o predică în care spusese că “lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate”, în sensul că Păstorul îi va ajuta pe cei credincioşi (oile sale) să scape de lupii atacatori. În 1948 acelaşi Iosif Kaluşek îl arestează de Sf. Paşte vreo două luni spre a împiedica să mai vină miile de oameni la Mânăstirea Brâncoveanu să-i asculte predicile, fapt care l-a făcut pe Mitropolitul Nicolae Bălan să-l mute de la Sâmbăta de Sus la Mânăstirea Prislop pe 22 noiembrie 1948.


Si de la Prislop, după ce refăcuse locurile găsite în paragină şi construise o clopotniţă în stil athonit (cum avea să construiască şi la Drăgănescu), din cauza multimii de pelerini, protosinghelul Arsenie Boca este dus la Canalul Dunăre-Marea Neagră de poliţia secretă având “majoritatea absolută a cadrelor de conducere, a anchetatorilor, torţionarilor, directorilor de închisori şi şefilor de lagăre formată din evrei”(Radu Theodoru, România ca o pradă, Bucureşti, Ed. Lucman, 2005, p.285). Ion Varlam observase că regimurile susţinute de teroarea exercitată de o poliţie secretă sînt conspirative. De aici ar decurge pseudoidentitatea oamenilor săi de frunte precum Teohari Georgescu, Vasile Luca, Silviu Brucan, Paul Cornea, Leonte Răutu, Andrei Oişteanu, Alexandru Nicolschi, etc. (I.Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, Ed.Vog, Bucureşti, 2004, p.66). Tot el consemnează că în Regatul României s-a făcut pentru prima dată procesul antisemitismului în 1945-1946, când evreii au obţinut de la ocupanţii sovietici judecarea şi condamnarea tuturor acelora pe care ei i-au desemnat ca vinovaţi. A doua oară procesul antisemitismului a avut loc în Republica Populară Română între 1948 şi 1952, urmărindu-se în plin stalinism “culpabilizarea colectivă a românilor”, ceea ce a servit ca pretext terorii prin care s-a instalat totalitarismul comunist (v. I. Varlam, op. cit., p.454).

În anii cincizeci Lucian Blaga depunea pe ascuns mărturie asupra vremurilor în care s-a urmărit “distrugerea sistematică a spiritului care a luat trup printre noi” (Luntrea lui Caron). În romanul său de sertar, cel bătut în anchetele Securităţii la ceasul când trebuia să primească Premiul Nobel scria că “dezmoşteniţii pământului” îşi făcuseră loc pretutindeni (Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, 1990). Mărturia fostului său student, I.D. Sârbu, închis fără vină vreme de opt ani, este mai limpede decât cea a lui Blaga: “între 1945 şi 1960 în timp ce cărturarii noştri erau daţi afară de peste tot (mulţi dintre ei duşi la Canal sau Sighet) întreaga presă stalinistă, filozofia ocupanţilor, agitaţia şi propaganda noii religii, teatrul, filmul, cadrele din cultură, creierele din securitate fuseseră umplute până la refuz de fiii neamului prin excelenţă victimă a fascismului” (I.D. Sârbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Ed. Scrisul românesc, Craiova, p.99). După Ion Varlam, comandamentul efectiv al aparatului de teroare şi diversiune, aflat la ordinea Kremlinului (Pseudoromânia, 2004, p.IX), ar fi aparţinut Secţiei ideologice a CC al PCR în care până la mijlocul anilor optzeci “n-ar fi pătruns nici un etnic român” (Pavel Câmpeanu, rev. “22”, Nr.9/2001).

Părintele Arsenia Boca a fost închis din ianuarie 1951 până în martie 1952 în lagărul de muncă forţată numit Canalul Morţii din cauza numărului nesfârşit de deţinuţi fără vină ucişi acolo. În februarie 1951 Patriarhul Justinian Marina a încercat zadarnic a-l determina pe ministrul de interne Teohari Georgescu/ Baruh Tescovici să-l eliberareze de la Canal pe călugărul nevinovat (v.G. Enache, A. Petcu, Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice, Ed. Partener, Galaţi, 2009, p.47). Văzându-l scăpat cu viaţă după atâtea persecuţii şi arestări, Patriarhul şi-a manifestat uimirea şi admiraţia sa faţă de Părintele Arsenie Boca spunând: “Nu ştiu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat şi mereu eliberat, şi de fiecare dată iese mai luminat” (Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.340).

Considerat de mercenarii ocupantului sovietic drept “agent mistic”, calvarul suferinţelor preotului (pus să ţină liturghia dis-de-dimineaţă să nu ajungă oamenii la slujbă şi nevoit să interzică pelerinajul credincioşilor ortodocşi la Mânăstirea Prislop) a reînceput cu anchetarea de Rusalii în 1953 (v.Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca, ingr. de Ion Cişmileanu, Ed. Agaton, Făgăraş, 2005, p.33), continuând după doi ani cu arestarea şi anchetele (8 declaraţii smulse prin tortură) ce au durat mai mult de jumătate de an, din septembrie 1955 până în aprilie 1956, ocazionate de arestarea celor 340 de măicuţe de la Mânăstirea Vladimireşti de către 220 de securişti conduşi de cpt. Eibenschutz si de generalul rus Al.Nicolschi/Nicolau (v.G. Enache, A. Petcu, Monahismul ortodox şi puterea comunistă, Galaţi, 2009, p.80-81).

După doi ani, maiorul Kasza Josif, şeful Direcţiei Regionale a Securităţii din Hunedora îi deschide preotului Arsenie Boca un nou dosar de urmărire pe 12 ianuarie1958, pentru ca totul să culmineze cu scoaterea abuzivă din preoţie în primăvara anului 1959, act “reparat” la nouă ani de la moartea sa martirică din 28 noiembrie 1989. Despre stareţul Mânăstirii Brâncoveanu, rectorul Academiei Teologice din Sibiu (licenţiat şi doctor al Universităţii din Cernăuţi) avea să scrie că “Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o statură monahală cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română” (pr. prof. dr.Dumitru Stăniloaie).

Cum altfel decât miraculoasă poate fi aşadar considerată aprobarea din 1967 ca pictura micii biserici de la Drăgănescu să fie executată de zugravul Arsenie Boca, numit pe drept cuvânt “cel mai mare duhovnic din Biserica ortodoxă românească a secolului XX”, în condiţiile în care darul duhovnicesc l-a exercitat într-un climat extrem de ostil, într-o permanentă hărţuire din partea Securităţii înfiinţată în 1948 de Ana Pauker/Hanah Rabinsohn împreună cu alţi agenţi N.K.V.D/K.G.B. Părintele Nicolae Streza observase în volumul său de amintiri că nimeni nu va putea “contabiliza numărul miilor de credincioşi care, căutându-l pe Părintele Arsenie Boca, au bătut drumurile spre Sâmbăta de Sus, apoi spre Prislop, spre Bucureşti, spre Drăgănescu, cu eforturi mari, uneori cu teama de a nu-i face rău, fiind mereu supravegheat” (pr.N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşească, M-rea Petru Vodă, Neamţ, 2009, p.22).

Un alt fapt de mirare este că pictura bisericii din satul Drăgănescu a apucat să fie văzută de poetul mistic Nichifor Crainic (1889-1972), şi el, ca şi Părintele Arsenie Boca, scăpat cu viaţă din condiţiile de exterminare impuse după gratii deţinuţilor de Securitatea condusă de generalul N.K.V.D. Boris Grumberg, alias Al. Nicolschi/Nicolau. De la maica Zamfira aflăm de vizita din 1971 a fostului academician epurat din înalta instituţie odată distrugerea planificată a tot ce a însemnat până în 1948 valoare culturală românească. Tot ea păstrează si publică scrisoarea în care autorul Nostalgiei Paradisului comunica Părintelui Arsenie Boca, în jurul căruia se născuse în anii patruzeci “mişcarea religioasă de la Sâmbăta de Sus”(pr.N. Streza, op. cit), bucuria avută la vederea picturii Bisericii Drăgănescu, “pecetluindu-i” astfel valoarea (v. Monahia Zamfira Constantinescu, Notă, în vol. Cărarea Împărăţiei, ed.II-a, Deva, 2006, p.332-333, ediţia I-a, 1995).

Ascuns de urmăritorii săi din armata sovietică, academicianul Nichifor Crainic fusese adus de la Sibiu de preotul ieromonah Arsenie Boca şi găzduit în vila Mitropolitului Nicolae Bălan (v. N. Crainic, Memorii, vol.II, Bucureşti, 2002, p.37-40) în prima iarnă de ocupaţie rusească a Regatului României. Se pare că Petru Groza ar fi încuviinţat ascunderea fugarului în mânăstirea de la Sâmbăta de Sus spunând că “omul acesta [poetul şi teologul Nichifor Crainic] trebuie păstrat pentru neamul românesc” (v.Părintele Arsenie Boca, Despre Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.332). Pe când era oaspete Părintelui Arsenie Boca, directorul revistei Gândirea s-a ocupat de “verificarea traducerilor din primul volum al Filocaliei” (G. Enache, Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice, Ed. Partener, Galaţi, 2009, p.62).

Iată ce-i scria în 1971 teologul Nichifor Crainic fostului stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu care reînviase „cu viata si cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (Dumitru Stăniloaie, în Prefaţa la vol.III al Filocaliei, Sibiu, 1947): „Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet” (Nichifor Crainic, 1971). Rândurile faimosului teolog profesor, distins cu titlul Doctor honoris cauza al Universităţii din Viena, tipărite de monahia Zamfira Constantinescu în prima ediţie a Cărării împărăţiei (Deva, 1995) au avut darul să pună o oarecare stavilă celor care, invocând reguli pe care nu le-au înţeles în spiritul lor, au căutat, fie să treacă pictura Părintelui Arsenie Boca sub tăcere, cum s-a întâmplat la sfinţirea oficială a Bisericii de la Drăgănescu pe 2 oct. 1983, fie să o denigreze pentru noutatea viziunii. Probabil din 1983 datează eseul Geneza picturii, găsit printre manuscrisele rămase în chilia de la Sinaia, document revelator în ce priveşte gândirea teologală a Părintelui Arsenie Boca (v.Biserica de la Drăgănescu, “Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005, p.15-19).

In 1950 Patriarhului Justinian Marina îi reuşise mutarea în cadrul Patriarhiei a Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele şi mozaicurile Olgăi Greceanu de la Mânăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu de faimosul preot ascutat de mii de oameni la Mânăstirea Brâncoveanu şi apoi la M-rea Prislop.

Miraculoasă este însăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l reprezintă micuţa biserică aflată la vreo 30 de km de Bucureşti. E suficient să ne gândim că ea se află pe malul lacului de la Mihăileşti, unde Mefisto şoptise tiranului (ca spre sfârşitul Faustului goethean) să construiască un port, neapărat în locul bisericii, si nu în altă parte. Ceauşeştii voiau distrugerea Bisericii Părintelui cu o furie nestăpânită. Ceea ce a dus în primăvara anului 1989 la pălmuirea monahului Arsenie Boca în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşte. Înverşunarea lor împotriva călugărului iconar care s-a opus cu fermitate dărâmării Bisericii de la Drăgănescu nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte martirică (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus).

În categoria miraculosului intră şi supravieţuirea picturii Bisericii executată de Părintele Arsenie Boca în ultimii douăzeci de ani ai vieţii sale. Fiindcă din interiorul Bisericii din Bălteni (Dâmboviţa) au dispărut “figurile impunătoare ale sfinţilor” realizate pe cheltuiala şi cu efortul Olgăi Greceanu în anii 1945 şi 1946 ajutată fiind de Eduard Săulescu şi Theodora Cernat-Popp. În 1972 fresca a fost refăcută de Olga Greceanu (v. prof. univ. dr. Adina Nanu, Olga Greceanu, album editat în 2004 de Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti, p.49). Din păcate, pictura Bisericii din Bălteni care prin “ritmul cumpănit al compoziţiei de o sobră şi gravă armonie” îi păruse Adinei Nanu că “învăluie şi linişteşte sufletul privitorului ca o rugăciune” n-avea să scape decât într-o primă instanţă de furia destructivă a dărâmătorilor de biserici specializaţi în terorizarea populaţiei (nu numai) cu doctrina materialismului-dialectic. Frescele Olgăi Greceanu pictate în Biserica din Bălteni n-au mai putut supravieţui valului distrugător al inculturii sub aparenţe bine-voitoare.

Pe 5 septembrie 2010, anul centenarului naşterii Părintelui Arsenie Boca, un preot venise cu soţia să vadă pictura Bisericii Drăgănescu. Eram şi eu acolo, poate ajunsă în acea zi ca să nu ratez întâlnirea cu soţia acelui preot. Fiindcă de la ea am aflat că trecerea Părintelui Arsenie Boca era însoţită de atâta veneraţie încât credincioşii îi atingeau pe furiş veşmintele. În ce-l priveşte pe bătrânul preot care tot găsea defecte picturii bisericii, văzându-l aşa de ostil, nu m-am putut reţine să-i citez o spusă a Părintelui Arsenie Boca: “Să nu pronunţaţi prea des numele meu că pe unii îi arde”. Asta pentru că de la acel specialist în pictură bisericească aflasem (fără să doresc acest lucru) nişte aşa-zise neajunsuri ale picturii. Vezi Doamne, culorile vesmintelor nu corespundeau canoanelor, şi nici feţele sfinţilor nu erau pe placul preotului venit din Bucureşti, care tocmai îmi spusese că face parte din Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei. Noroc că în 1971 fostului profesor de teologie la Universitatea din Chişinău şi din Bucureşti aceeaşi pictură îi plăcuse.

Dacă Nichifor Crainic nu si-ar fi exprimat în scris entuziasmul pentru scenele pictate în biserică de Părintele Arsenie Boca, cine ştie dacă soarta lor n-ar fi fost aceeaşi cu soarta frescelor Olgăi Greceanu care din 1992 au încetat (cu acordul Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei) să existe pe pereţii Bisericii din Bălteni (Dâmboviţa). Uimitoare pare şi profeţia Părintelui Arsenie Boca prevăzând ostilitatea oficială care se va prelungi şi după moartea sa. El a spus: “Ierarhia B.O.R. îşi va face de lucru cu mine şi după moartea mea” (pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşască, 2009, p.223). 

Isabela Vasiliu-Scrabra

12 comentarii:

  1. Un articol minunat,demn de spiritul curat ce domnește pe blogul tău...
    Cutremurător în același timp,prin aducerea aminte despre suferințele la care a fost supus acest popor de către ocupanții săi după al doilea război...Și despre nenumărații săi martiri din această perioadă,atât de mulți încât nu îi putem număra,cunoscuți sau necunoscuți,dar toți niște sfinți ...
    Nu avem voie să-i uităm!
    Ai făcut un lucru minunat publicând pe site acest articol despre Sfântul Părinte Arsenie Boca.
    Mulțumim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarul trebuie sa iasa la lumina, mai devreme sau mai tarziu!

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.youtube.com/watch?v=7IvhcYnGUjU&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  4. Videoclipul conține pictura bisericii din Drăgănescu :

    http://video.crestinortodox.ro/RqcoP7OTaYg/Pictura_bisericii_Draganescu_Parintele_Arsenie_Boca.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest link conține și profeția Părintelui Arsenie Boca:

    http://sfinx777.wordpress.com/2009/11/28/parintele-arsenie-boca-biserica-are-un-singur-pastor-iisus-hristos-sa-luam-aminte/

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.formula-as.ro/2009/876/spiritualitate-39/profetia-pictata-a-parintelui-arsenie-boca-11332

    RăspundețiȘtergere
  7. In acest link este prezentată biserica și din exterior.
    Profețiile din pictură sunt tulburătoare...
    Te rog să nu te superi că ți-am trimis atâtea link-uri,dar m-a impresionat foarte mult subiectul articolului și viața acestui sfânt care a trăit printre noi ...
    Mulțumesc mult!

    http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-95957.html

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.nicepps.ro/prezentare-powerpoint-1arsenie-boca-6533.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Părintele Arsenie Boca:
    “Noi nu suntem nascuti de timp, ci de vesnicie. Desi traim o vreme imbracati de lumea aceasta, ni se intampla ades ca fratele Vis si sora Moarte sa ne dea tarcoale si sa ne despice faptura in doua. Atunci scapam din chingile lumii vazute si ne trezim intr-un alt fel de a fi si-a cunoaste”.
    http://suntsanatos.ro/documentare/parintele-arsenie-boca.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Rugăciune a părintelui ARSENIE BOCA :
    http://www.youtube.com/watch?v=tp9QwBZWD-w&feature=related

    RăspundețiȘtergere