Dacă privim în jurul nostru la degradarea umană care a devenit un fel de normalitate a acestei ţări, pare să nu existe prea multe speranţe pentru noi, românii. Şi totuşi, s-ar putea produce o revoluţie a conştiinţei într-un astfel de mediu?
Îmi amintesc că actorul şi regizorul Dan Puric a afirmat la un moment dat că românii se pot încadra în două categorii total diferite de oameni: "Poporul român" şi "Populaţia României".
Dezvoltand aceasta idee, putem spune că "Poporul român" şi "Populaţia României" sunt două entităţi distincte care, deşi ocupă acelaşi spaţiu geografic, par să trăiască în lumi paralele, raţiunile lor de a exista fiind fundamental diferite:
- "Populaţia României" îşi trăieşte viaţa între un mic şi o bere, între o manea şi o telenovelă. "Poporul român" îşi duce existenţa cu un ochi aţintit asupra valorilor trecutului şi cu celălalt scrutând viitorul, fiind sensibil acum, în prezent, la "Balada" lui Porumbescu şi la versurile lui Eminescu.
- "Populaţia României" este şmecheră şi hoaţă, dispusă oricând la compromisuri. "Poporul român" crede în cinste şi dreptate şi îşi doreşte o viaţă fără compromisuri.
- "Populaţia României" nu are nici o identitate şi nici nu o interesează aşa ceva. "Poporul român" luptă să îşi apere identitatea, înţelegând necesitatea şi beneficiile acesteia.
- "Populaţia României" este centrată cu disperare pe verbul "a avea". "Poporul român" trăieşte în spiritul verbului "a fi".
Şi paralela ar putea continua...
Tragedia acestei situaţii constă în faptul că "Populaţia României" este majoritară, iar acest lucru a făcut ca părerile, gusturile, nevoile şi aspiraţiile ei să devină "adevăruri, "valori" şi "idealuri" pe care o mass-media coruptă şi mercantilă le foloseşte pentru a-şi mări rating-ul.
Tragedia constă în faptul că avem o clasă politică care nu este "emanată" de "Poporul român" ci de "Populaţia României". Cu toate acestea, clasa politică din România nu face parte din "Populaţia României" ci dintr-o a treia categorie, pe care am putea să o numim "Noua nomenclatură", o entitate care manipulează "Populaţia României" şi luptă conştient împotriva intereselor "Poporului român" pentru a-şi consolida puterea.
Şi atunci, este firesc să ne întrebăm: se poate face ceva într-un astfel de context? Eu sunt sigur că da pentru că tot mai mulţi oameni dintre cei care până mai ieri făceau parte din "Populaţia României" se trezesc şi intră în rândurile "Poporului român".
În opinia mea există însă trei condiţii esenţiale pentru ca acest proces de "revoluţie a conştiinţei" să se producă:
1. Este nevoie ca tot mai mulţi dintre cei care simt că fac parte din "Poporul român" să se elibereze de teamă şi să devină conştienţi că nu sunt nici slabi, nici izolaţi.
2. Este necesar ca fiecare, acolo unde este, să îşi folosescă aptitudinile pentru a contribui cu ceva la acest proces de trezire spirituală a românilor.
3. Este foarte important ca tot mai mulţi să îşi unească intenţiile în acţiuni comune.
Cheia acestui proces este atingerea unei mase critice de oameni conştienţi care acţionează la unison şi care, în acest fel, pot determina transformări uriaşe în conştiinţa tuturor locuitorilor României.
O serie de cercetări ştiinţifice ce s-au realizat în secolul XX şi ale căror concluzii au fost sintetizate de biologul Rupert Sheldrake în "Teoria morfogenetică" (vezi aici două articole despre această teorie: "Teoria morfogenetică 1" şi "Teoria morfogenetică 2" şi un film documentar: "Războiul parapsihologic - dezvăluiri"), demonstrează că atunci când un anumit tip de cunoaştere este asimilată de un număr suficient de mare de indivizi şi se atinge o masă critică, acea cunoaştere devine aproape fulgerător un bun câştigat şi pentru ceilalţi membrii ai speciei sau comunităţii respective. Astfel se realizează un salt calitativ major care, în aparenţă, părea imposibil.
Privind din perspectiva acestor descoperiri, se poate afirma că, dacă un milion de români conştienţi îşi unesc forţele, am putea fi martorii unei revoluţii a conştiinţei care, în viitorul apropiat, ar putea mătura răul ce asfixiază această ţară.
Pentru o Românie a frumosului, a binelui, a dreptăţii, a armoniei, este nevoie să facem împreună ceva.
Depinde de fiecare dintre noi!
Daniel Roxin
Articolul poate fi preluat cu citarea sursei şi link.
Multumesc pentru aceste ganduri / randuri! Este speranta unei lumi normale.Trebuie sa ne recuperam fiinta sufleteasca.(ingerul...)
RăspundețiȘtergereCu drag! :)
RăspundețiȘtergereEste regretabil ca revolutia "populatiei" Romaniei a avut loc inaintea revoltei poporului roman !!! Singura solutie ramane cea propusa de Dvs : revolutia constiintei cu cele trei imperative. Subscriu intrutotul si sper sa se realizeze. Eu , unul voi transmite mai departe la toti cunoscutii mesajul Dvs. Trebuie sa reusim rasturnarea valorilor si asezarea lor pe treapta cuvenita! Cu respect , Jack Copuzeanu.
RăspundețiȘtergereUn mare si perfect adevar,sper sa se "trezeasca" cat mai multi,numai impreuna putem sa schimbam aceasta stare de letargie proprie,multumesc mult Daniel,macar odata la 2 zile intru la tine pe site sa-ti citesc noutatile,nu ma surprinde nimik din ceea ce scrii,ne arati,iti doresc numai bine,doar ca astept cu nerabdare,iulia
RăspundețiȘtergereAm primit articolul pe e-mail de la o prietena pe care o pretuiesc si recunosc ca asa gandesc si eu, chiar daca nu am constientizat in termeni de popor si populatie.
RăspundețiȘtergerePentru ca articolul are si un indemn final, am facut ceva. Te-am trecut in blog-roll.
Iar pentru ca "un anumit tip de cunoaştere sa fie asimilată de un număr suficient de mare de indivizi" eu am o metoda "blogosferica" pe care o poti vedea in articolul de maine.
E modul meu de a contribui :) Spor!
Câtă dreptate ai!
RăspundețiȘtergereRămâne să ne scuturăm de lentoare și să contribuim fiecare cu ceva la acest proces de trezire.
Sunt convinsă că astfel, masa critică necesară va fi atinsă la un moment dat și transformarea se va produce.
Mulțumim încă odată, Daniel!
Cu iubire și recunoștință pentru tot ce faci!
Impreuna mereu! Multumim frumos...
RăspundețiȘtergereAtat de adevarat, de trist si de frumos in acelasi timp. Lecturarea articolului tau ne face sa ne dorim sa facem parte din categoria poporului roman, insa din pacate toti avem cate ceva (mai putin sau mai mult) si din populatia Romaniei...
RăspundețiȘtergereMultumim ca ne faci sa ne aducem aminte de ce este cu adevart important :)
Hehe
RăspundețiȘtergereDin cate mi-au fost date si pe unde am pus picioru' chiar si acum la mii de km departare de tarisoara asta, o spun cu mana pe suflet:
N-as da romanul meu pe nimic in lumea asta!
Durere mare... sa incepem a confunda sistemul in care traim si care e condus de "distrusi" manipulati, meniti sa manipuleze la randul lor, printr-o masonerie ieftina, si romanul ca specie, cu radacinile adanc infipte, in tarana noastra... radacini pelasge, ariene, trace, acei sacerdoti, neam de neamul lui Daksha, etc
O specie treaza, ajunsa la o avizare a sinelui si daca e sa fac o statistica , rotind globul - ne situam bine la capitolul constiinta. Trezirea a inceput cu noi, nu intamplator.
Din pacate, in contextul dat, mai avem vreo 20 si ceva de ani in fata ptr care poporul roman inca plateste.
Interesant postul,
Namaste.
Salut DANIEL. CITIND ACEST ARTICOL MI-AM AMINTIT DE UN OM - VALERIU POPA. CITIM ATATEA CARTI SCRISE DE MAESTRI SPIRITUALI INTERNATIONALI, VEDEM FILME CU SI DESPRE EI, DAR STIM ATAT DE PUTIN DE MAESTRUL VALERIU POPA. DE CURAND AM CITIT SFATURILE LUI REFERITOARE LA GANDIREA POZITIVA - DIN CARTEA SA 'DARUIM LUMINA SI IUBIRE '(cam asa ceva)! POPORUL ROMAN TREBUIE SA LE CITASCA. CE ZICI.... NU AM DREPTATE? O ZI BUNA. SA FITI BINECUVANTATI.
RăspundețiȘtergereDa, Daniel, lupt din toata inima “pentru o Românie a frumosului, a binelui, a dreptăţii, a armoniei”. Negura intunericului se indeparteaza tot mai mult acum de cand, asa cum spune si Puric, ne-am intors fetele catre soare, catre lumina si ne antrenam aripile, pe care n-am stiut ca le avem si suntem la un pas de a zbura, si o vom face impreuna, cat mai multi, intr-o formatie strans unita si nespus de frumoasa, asa sa ne ajute D-zeu.
RăspundețiȘtergereSuperb articol. Te felicit. Cu drag.
draga Daniel!cata dreptate in ceia ce exprimi...eu cred insa ca suntem din ce in ce mai multi cei care doresc sa se simta Acasa, aici pe dragul nostru pamant romanesc.Traind in constiinta, unul cate unul vom atinge masa critica... presimt ca vom reusi! chiar mai curand decat ne putem imagina!
RăspundețiȘtergereFelicitri pt tot ceia ce scrii pe acest site!
Mai există o categorie, aceia care aleg să părăsească România, stabilindu-se în alte tări (și care sunt din ce în ce mai mulți).
RăspundețiȘtergereTotodată, populatia Romaniei scade: intr-o luna "dispare" un oras!
”Intr-o singura luna, populatia Romaniei scade cam cu 6-7.000 de persoane, echivalentul unei comune mari sau chiar a unui oras. De ce? Au venit pe lume prea putini copii si prea multi dintre romani s-au stins din viata. Specialistii au calculat ca, peste 40 de ani, Romania va avea cu trei milioane de locuitori mai putin!” :
http://www.agenda.ro/news/news/42253/populatia-romaniei-scade-intr-o-luna-dispare-un-oras.html
Un martir al neamului spunea”: „Neamul nostru n-a trait prin milioanele de robi care si-au pus gatul in jugul strainilor, ci prin Horia. prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toti Haiducii care, in fata jugului strain, nu s-au supus, ci si-au pus flinta in spate si s-au ridicat pe potecile muntilor, ducand cu ei onoarea si scanteia libertatii. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin majoritatile lase si cuminti. Ei inving sau mor”.
RăspundețiȘtergereEste vorba desigur,de istorie,dar problema de fond este aceeași. Inclusiv faptul că, aceia care deranjează prea mult sistemul sunt readuși, prin mijloace ”specifice”, la ”cumințenie”. (Apropo de ”înving sau mor” …)
Astăzi,această majoritate, corect numită populație, este parcă mai lașă și mai ”cuminte” ca oricând (inconștientă, supusă, fricoasă, debusolată, frustrată, în fond lipsită de libertate).De aceea, în mod corect , ca necesitate, ai ridicat problema revoluției conștiinței acestei majorități, ce depinde însă de fiecare dintre noi.
Sfârșitul lumii vechi și începutul revoluției mentale - O.Teodorescu, Revista ”Tango” http://www.revistatango.ro/sfarsitul_lumii_vechi_si_inceputul_revolutiei_mentale-1640.html
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru comantarii. Ma fac sa privesc cu si mai multa incredere viitorul acestui popor. Sa fiti binecuvantati!
RăspundețiȘtergereP.S. Imi cer scuze pentru intarzierea cu care le-am postat dar am fost plecat mai multe zile din Bucuresti si nu am avut acces la internet.
Mult adevar in acest material...
RăspundețiȘtergereE timpul ca adevarul sa iasa la suprafata si cat mai multi sa deschida ochii inimii sa inteleaga pe ce lume traiesc si ce este de facut.
Dumnezeu sa ne binecuvanteze!
Iata un bun subiect pentru o emisiune viitoare, un viitor documentar. Un documentar care sa arate faptul ca suntem dezbinati, ca de fapt ne dorim cu totii acelasi lucru si metoda prin care putem sa obtinem aceasta. 1 milion de participanti este un numar destul de mare si nu cred ca se poate realiza fara participarea tuturor celor care pot sa convinga Populatia sa devina Popor.
RăspundețiȘtergerePoate ca la inceputul documentarului ar trebui introduse interviuri cu personalitati din diferitele laturi ale vietii romanesti. Personalitati din Biserica, Masonerie, Partide, Servicii Secrete, MISA, ..... Marea surpriza o sa fie faptul ca toate acestea sunt ingrijorate de trendul de care esti ingrijorat si tu, ca toate acestea intr-un fel sau altul incearca sa ajute la trecerea de la Populatie la Popor. Un astfel de set de interviuri ar putea sa ajute la eliberarea din dezbinare. Cred ca dezbinarea este cel mai mare dusman al poporului roman!
O parte a documentarului ar putea sa explice metoda la care te-ai gandit. La numarul critic necesar. Sa aiba si interviuri cu personalitati care activeaza in domeniul paranormal sau care cunosc acest domeniu.
O alta parte ar putea sa prezinte "amplificatorii de camp". Si ma refer la:
1. Activarea inimii, trimiterea gandurilor bune prin intermediul inimii, trairea gandurilor bune. O inima= 5000 de creiere.
2. Locul. Locuri considerate sacre sunt amplificatori ai gandurilor si trairilor. Bisericile, manastirile, muntii considerati sacrii,....
3. Timpul. Exista momente ale zilei cand fortele psi sunt de 4 ori mai puternice decat media.
Probabil ca un astfel de documentar ar trebui sa contina si altele (care nu-mi vin in minte acum). Important mi se pare si aspectul raspandirii unui astfel de documentar. Pe cat posibil el trebuie sa ajunga sa fie difuzat de cat mai multe televiziuni si pe orice canal, forum, blog, pagina de internet. Oriunde se vorbeste romaneste.
Cum o sa se faca trecerea de la Populatie la Popor numai Dumnezeu stie. Cu siguranta ca ea se va face.
Va doresc multa bafta si noroc tie si echipei tale!
Da, este un subiect care merita atentie pentru un film documentar.
RăspundețiȘtergereBuna Daniel,interesant punct de vedere numai ca eu sunt mai reticenta in privinta impartirii asteia in "Populatie" si "Popor roman" si de alfel situatia se aplica tuturor popoarelor lumii.Nu numai "Populatia"Romaniei este hoata si mica ci peste tot pe globul asta albastru si frumos se petrece asta.
RăspundețiȘtergereRevenind la tema sa nu pierdem din vedere ca exista acele trepte de evolutie si fiecare face ceea ce il indeamna experienta personala si hotul de azi va fi sfantul de maine.Multi judeca si condamna simplitatea si mai multi cu burta plina judeca pe saracul care a furat o paine sa-si hraneasca amaratii de copii-"Hotul,Nemernicul de ce nu se duce la munca cinstita?"Ce bine ar fi daca lucrurile ar fi atat de simple! Uitam mereu,la fiecare intrupare ca poate am fost mai rau decat hotul de azi si uitam ca in afara de karma personala mai avem si o karma nationala si una globala si una universala.Sa ne rugam pt. cei mai mici ca noi si sa-i iubim in spirit cu care suntem UNA.Tu, Daniele, faci o treaba minunata ajutand la trezirea umanitatii din noi.Multumesc!
Natura României - o grădină superbă: http://www.carpati.org/poze_fotografii/sureanu/culorile_padurii_ridicate_pe_cer/72931/
RăspundețiȘtergerehttp://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/ -poate ne ajuta la trezirea constiintei si mandriei de a trai in aceasta tara.
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=adRO9ouMolc&feature=player_embedded
RăspundețiȘtergereProblema poporului roman este faptul ca s-a lasat indobitocit de idealuri straine si ca si-a uitat radacinile stramosesti. dacii nu se temeau decat de Dumnezeu si erau libei. Noi acum suntem sclavi in propria tara si am devenit foarte lasi datorita manipularilor mai ales a televizorului. Ne-a fost afectat creierul si am uitat sa traim. Noi acum supravietuim. Trebuie sa ne trezim sa iesim din amorteala sa activam gena neinfricarii, pe care o aveau dacii. atunci nu ne vom mai teme de nimeni si nu ne va mai ingenunchia nimeni.
RăspundețiȘtergere”O parte din noi ne-am învins/Greşeala, minciuna şi groaza,/Dar e drum, mai e drum necuprins/Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.
RăspundețiȘtergereGeneraţii secate se sting,/Tinerii rîd către stelele reci /Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă/Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri/Înainte ca trupu-i să-i moară?/Cine-o să-şi lepede inima-n colb -/Insuportabil de mare povară?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă/Întrebarea prin rînduri trecu. /- Ascultă, ascultă, ascultă! /Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”
Nicolae Labiş
http://www.youtube.com/watch?v=UEZV6H4zT5w&feature=related
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=bCSngz0RkVs
RăspundețiȘtergereROMÂNIA BUNĂSTĂRII
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=PqFBzlGfPP4#!
Partea mea
RăspundețiȘtergerehttp://www.adanima.org/2011/02/02/partea-mea/
Dor de Romania?!? – un text care doare
RăspundețiȘtergere”( …) Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu “gipane” supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. (…)
Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!. Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. (…)
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi accepta marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.(…)
… impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar … ”
Articol scris de Alin Fumurescu – profesor de filosofie politica la Indiana University-Bloomington.
http://www.desteptati-va.ro/index.php/2011/02/18/dor-de-romania-text-care-doare/
PUTEREA NOASTRA STA IN UNITATE !!! Daca facem ceea ce trebuie vom primi ajutor de sus . Dacii, toti stramosii nostri... Decebal, Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Mihai Viteazu, Brancovenii...ce ar spune daca ar vedea conducatorii care ne vand tara ? Dar mai ales de noi ...de cei care nu lupta ? Tradari si conducatori care isi cumparau scaunul cu bani grei pe la Poarta otomana au existat multi de-a lungul timpului. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am rezistat! Daca intr-o cetate se roaga un credincios, Dumnezeu va salva cetatea.Toti marii conducatori amintiti au fost in primul rand aparatori ai crestinatatii pe aceste meleaguri sfinte. Greg Braden si alte scoli spirituale sustin pentru trezirea constiintei colective concentrarea energiei rugaciunii unei mase cat mai mari de oameni pe acelasi algoritm / subiect la aceeasi ora. Ne-am unit deja in gand citind cu totii acest blog si articol. Cel care l-a scris e un luptator iar Dumnezeu il va rasplati pentru asta. Sa ne unim si in rugaciune in fiecare seara la ora 22.00 pentru poporul român, sa ne ajute bunul Dumnezeu si toti ingerii specializati sa se inlature toate interesele materiale care contravin intereselor poporului român, sa se promoveze toti oamenii de valoare din sistemul românesc - invatamant, sanatate, cultura, tot.Sa ne rugam pentru Rosia Montana, Arhivele statului, Tinutul Secuiesc, orice alte incercari de a dezbina si saraci poporul român !!!Sa ne rugam se faca dreptatea divina ! Mai multi o fac deja ! Cand vom realiza cat de multi s-au trezit...vom prinde si mai mult curaj ! Impreuna vom reusi !
RăspundețiȘtergereLIGA PENTRU REVOLUŢIA MORALĂ ŞI CULTURALĂ
RăspundețiȘtergereStimaţi cetăţeni,
Nu plăcerea, ci cunoaşterea este ţinta omului. Plăcerea sfârşeşte repede. Izvorul tuturor nenorocirilor din lume îl constituie faptul că oamenii, în nepriceperea lor, consideră că plăcerea este idealul spre care trebuie să năzuiască.
Îmbuibarea materială şi libertatea poftelor nu fac oamenii fericiţi, ci eliberează în contul instinctelor câteva senzaţii care n-au nimic de-a face cu fericirea.
Succesiunea malefică a răului a atins nivelul instituţiilor de stat, iar fericirea politică o deţin cei care sunt la un moment dat siguri că pot suprima cât mai mult şi se expun cât mai puţin suprimării.
Politica s-a întins ca o caracatiţă în toate, chiar şi în viaţa particulară a fiecărui individ.
Interesul pentru educarea societăţii, în special interesul pentru tineret, este minim.
Totul se măsoară în bani, se vinde sau se cumpără. Banii dau măsura succesului unei vieţi. Averea e considerată semnul puterii. Cei bogaţi domină totul.
Gândirea oamenilor este subordonată nevoii de bani. Toate aspiraţiile sunt legate de câştig.
În acest fel, omenirea a intrat încet, dar sigur în sclavie; deci o planetă de sclavi. Oriunde este sclavie, nu poate fi vorba de creaţie, iar o planetă lipsită de creaţie are un singur sfârşit : distrugerea !
Deschiderea către adevărul conceptului de Unitate este singura care poate salva umanitatea şi aceasta, prin cel puţin două consecinţe fundamentale.
Prima consecinţă este aceea că ne-am putea construi un spirit conştient de sine ca element component al Creaţiei şi conştient de Dumnezeu, Creatorul (ceea ce constituie de fapt scopul existenţei).
A doua consecinţă, care derivă din prima, este formarea gândirii în stil ecologic
A sosit timpul să vă treziţi din lâncezeala în care vă complăceţi de 21 ani, aşteptând ca alţii să vă rezolve problemele. Nu observaţi succesiunea malefică la guvernare a acestora grupaţi în aşa zise partide politice menite să-şi câştige legitimitatea prin aşa zisa exprimare populară prin vot. Dar ştiţi prea bine că dvs. votaţi pe cine vreţi iar de ieşit iese cine trebuie. Nenorocirea este că în anul de graţie 2012 nu mai aveţi nici măcar alternative de a vota. Sunt evident tot ei.
Acum trebuie creată o structură care să reprezinte cu adevărat Societatea Civilă, departe de ceea ce poate însemna partid politic.
Dar Biserica ? Îşi joacă cu adevărat rolul de modelator moral al oamenilor ? După două milenii de “ creştinism “ este lumea mai bună decât atunci când i-a fost făcută cunoscută noua Lege ? Răspunsul găsiţi-l dumneavoastră, stimaţi cetăţeni.
De aceea rog toate minţile luminate ale acestei ţări să iasă din expectativă. Nimeni nu ne va reda demnitatea decât noi înşine.
Propun înfiinţarea „ LIGII PENTRU REVOLUŢIA MORALĂ ŞI CULTURALĂ”
Pentru formarea nucleului viitoarei societăţi aştept propuneri.
LRMC va fi o societate civilă care va funcţiona pe baza legilor lui Christos:
- cel ce vrea să fie mai mare peste toţi acela să fie slujitorul tuturor;
- fiecare va iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi;
- fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi;
- nimic nu va fi ascuns, totul trebuie să fie la lumină;
- Dumnezeu a creat omul pentru ca omul să creeze la rândul său.
Din aceste legi decurg principiile LRMC:
1) principiul valorii;
2) principiul moralei;
3) principiul cunoaşterii;
4) principiul muncii corespunzător aptitudinilor;
5) principiul solidarităţii universale.
LRMC va fi condusă de un prezidiu format din 7 membri, care vor asigura preşedinţia prin rotaţie, o dată la trei luni. Aceştia vor fi aleşi pe baza unor teste psihologice şi de aptitudini.
RAJA
am atins milionul ... suntem in plina schimbare, insa mai avem o plata de facut pe care sper ca nu o vom face cu sange, asa cum vreau dusmanii nostrii.
RăspundețiȘtergereDa, si eu am sentimentul ca s-a atins masa critica. Sa speram in transformari cat mai profunde.
RăspundețiȘtergereCredinta. Nadejde. Dragoste
RăspundețiȘtergereN-am cuvinte sa va spun cat de mult ma bucura ca existati : toti pentru unul si unul pentru toti! asa ar trebui sa gandim si sa actionam in fiece clipa a existentei noastre! Macar de dragul stramosilor nostri ce s-au jertfit pentru apararea si neatarnarea patriei si al urmasilor nostri ce nu-i stim dar cu siguranta NU vor mai fi liberi in ritmul actual!
RăspundețiȘtergereCum Jani Raducan propunea formarea unei Ligi... eu propun formarea unui nou partid numit suficient de sugestiv si care nu lasa loc de interpretari inutile si anume: NIMIC FARA DUMNEZEU! Cine vrea poate subscrie.... Mai vb cand suntem macar 100.000...
RăspundețiȘtergereTinem legatura... ;)
RăspundețiȘtergereCARE DOR DE ROU... ATIT DE TERFELIT ATIT DE CONFUZAT =NOI DACII EXCLODEMROMANIZARE O ABERATIE A ISTORIEIEI INDUSA DE NENOROCIT... SC. ARDELEANA----- ROXI DACA VREI SA TE CHEMI INCONTINUARE ROMAN E TREABA TA - NU NE DERANJEAZA-BLESTEMUL DACIK TE VA OCOLI PT. CA AI LUPTAT PT. EI PACAT PACAT -DRUMURILE AICI SE DESPART -SINGELE DACILOR NU TRADEAZA NICIODATA,VZ. PE GUGAL SCHIMBAREA NUMELUI TARII DIN ROU...IN DACIA.
RăspundețiȘtergereD-le ROXIN toata stima pentru activitatea d-voastra ,dar atit timp cit concetatenii nostri nu au simtul raspunderii este o mare problema .Exemple avem in parlament de la primul ministru pina la ultimul deputat toti sunt niste lichele subordonate UE ,din pacate asta este adevarul.De biserica ortodoxa ce sa mai vorbim ca este o firma in toata regula nu o biserica adevarata ,sprijin al oamenilor.Prea putini preoti sunt adevarati pastori . Pina cind nu se vapune accent pe valoarea omului adica cei ce merita sa fie intr-o anumita functie ,adica sa fie un bun profesionist nu sa se puna accentul pe pile atunci poate ca va fi bine pina atunci DESTEPTATI-VA FRATILOR CA NE-AU FURAT SI MINTIT DESTUL AJUNGE
RăspundețiȘtergereMinunat demersul tau Daniel pe care il urmaresc aproape zilnic,indiferent ca e vorba de blog,site,documentare,tot ceea ce faci imi umple inima de bucurie.
RăspundețiȘtergereDa,"populatia Romaniei" exista,nu trebuie sa o criticam nici sa o marcam negativ,ea exista pentru ca sistemul a facut tot posibilul ca acest lucru sa se intample.
Cand vine un val de apa ce se vede prima data?Gunoaiele care plutesc deasupra,care inunda,blocheaza,sufoca.Cam asa ceva este si cu "populatia Romaniei"care constient,structurat a fost adusa in acest stadiu,prin ignoranta,frica,foame.Astfel "ei"isi pot implementa sistemul blestemat.Si normal ca "poporul roman"sufera,lupta,uneori cu morile de vant,este desconsiderat.
Vreau sa va dau un exemplu,pentru a intelege ce vad altii cand se uita la poporul roman.Cunosc un om,italian,care,indragostit efectiv de istoria noastra antica si chiar mai veche,a decis sa-si lase tara unde s-a nascut pentru a-si trai restul vietii aici,pe pamant romanesc,pamant pe care el il numeste "pamant primordia","tara mea","radacinile mele".Acest om este atat de convins ca are sange romanesc,incat uneori iti da impresia ca este mai roman decat multi dintre noi.Se simte legat de muntii nostri,de Sfinxul nostru,de raurile noastre dar mai ales de modul nostru "unic"de a fi OAMENI.
Asa spune el.Vine dintr-un sat micut din sudul Italiei de vreo 3000 de suflete si dialectul lui,in cea mai mare parte,este o limba romaneasca extrem de arhaica,se numesc oamenii tarii lupilor,au ca stema bourul iar cand a ajuns sa citeasca despre noi si istoria noastra si a ajuns sa ne cunoasca s-a convins singur ca el este un roman care s-a pierdut candva,in negura timpului,pe alte meleaguri.Si chiar daca isi incepe viata aici de la zero,bazandu-se doar pe mainile sale maiastre care pot transforma piatra,lemnul,metalul si nu are nici o garantie de reusita este atat de optimist si de fericit de "adevarata lui tara",incat atunci cand aud de romani care nu stiu cum sa fuga de Romania,ma rusinez pentru ei,imi plange sufletul si imi dau seama cate eforturi trebuiesc facute pentru a-i trezi pe romani,pentru a-si da seama de valoarea lor umana,de bogatia lor sufleteasca ,de tot ce avem mai bun de oferit noua si altora.
Felicitari Daniel pentru munca ta.Un roman caruia ii place sa creada ca face parte din "poporul roman".
Daca romanii ar putea deveni vegetarieni ,multe lucruri s-ar imbunatatii .Eu sint vegetarian de 15 ani si ma simnt mult mai bine si mult mai om ,decit cind consumam cadavre de animale omorite bestial pentru hrana .
RăspundețiȘtergere