Pentru ca o forţă ostilă să obţină controlul unei alte ţări sau asupra populaţiei respectivei ţări, fără luptă fizică, o primă etapă constă în crearea unui cadru social, economic şi politic capabil să producă în mod constant emoţii negative populaţiei, în distrugerea din interior a valorilor morale, etice şi spirituale ale respectivei comunităţi. Pe un astfel de fond, oamenii sunt receptivi la anumite influenţe exterioare negative iar emoţiile şi gândurile lor pot fi uşor modelate şi controlate.
Este foarte greu să controlezi oameni echilibraţi, fericiţi, mulţumiţi de viaţa lor, care îşi trăiesc zilele cu calm şi optimism şi care, în plus, mai au timp şi disponibilitate să se ocupe de aspectele spirituale ale vieţii, de cunoaşterea de sine. În schimb, o masă de oameni frământaţi de grijile zilei de mâine, o masă de oameni temători, nemulţumiţi, stresaţi şi care privesc viitorul în culori cenuşii, fiind mai ales preocupaţi de probleme materiale, devin uşor manipulabili.
Dacă privim la societatea în care trăim constatăm că principiile antice ale lui Sun Tzu, din “Arta Războiului”, sunt aplicate cu punct şi virgulă împotriva noastră şi a valorilor noastre. Prin urmare, e momentul să devenim mai conştienţi şi să facem ceva pentru noi şi pentru cei apropiaţi nouă. Aşadar, putem învăţa principiile protecţiei psihice şi anumite metode de apărare.
Filmul documentar “Războiul parapsihologic – Protecţia psihică” aduce o serie de informaţii importante, cu valoare practică, de un real folos celor care le înţeleg necesitatea. În cadrul acestui film sunt prezentate metode de echilibrare emoţională şi de protecţie psihică care sunt accesibile majorităţii celor interesaţi, atât din punct de vedere al înţelegerii “tehnice” a acestora, cât şi din perspectiva costurilor financiare.
Cu siguranţă “cheile” puse la dispoziţie în acest film documentar vor deschide pentru mulţi “uşi” către o cunoaştere mai profundă a naturii umane şi a relaţiei misterioase dintre noi, oamenii, şi restul Universului.
Daniel Roxin
Articolul şi filmul pot fi preluate cu citarea sursei prin link
Vezi şi filmul documentar "Războiul parapsihologic - Dezvăluiri"
Au sprijinit realizarea acestui film:
Am vizionat acest film, care l-am asteptat mult timp sa apara. Absolut superb si educativ. Domnule Roxin, tineti-o tot asa. Multi oameni au nevoie de astfel de informatii si de metode de protectie psihoenergetica, mai ales in zonele de stress urban.
RăspundețiȘtergereMultumim!
RăspundețiȘtergerepartea 1 din cele 3 este corupt. puteti sa-l reparati? merci
RăspundețiȘtergereBuna Daniel foarte frumos documentar si benafic pentru cei ce vor sa asculte si sa invete,vezi eu deja pun in practica unele aspecte aratatein documentar in primu rand port ametist la gat in al doilea rand imi este drag sa comunic cu tine tocmai de aceia sa nu mi se adune in zona gatului stres emoti si entitati negre exact cum spunea si domnu din reportaj din neputinta comunicari de a scoate in ezterior cea ce simti ce gindesti,cu sotu meu nu pot sa vorbesc nimic din toate astea zice ca am luato razna,da a avut grija Dumnezeu si de aspectu asta ca nu e langa mine este in Romania,si in al treilea rand cum iti ziceam nici apa din Atena nu e asa buna de baut mai ales vara dar eu o energizez am pus in practica experimentele domnului cercetator japonez si e super de buna apa am luat o sticla de plastic in care pun apa de la rubinet si am scris ceva pe ea de gen multumesc, iubire,dragoste ,intelepciune si vreau sa-ti zic ca apa are un gust super nu ma deranzeaza de loc la stomac.Asa ar trebui sa faca si cei din Bucuresti eu cat am fost acasa m-am saturat sa dau bani pe apa mai ales acum vara cand se bea multa apa si sant multi in casa e un sentiment groaznic sa-ti fie sete in casa si sa nu ai apa de baut ca apa de la robinet nu e buna,si asa mai scapa si ei de cheltuieli si cum reiese si din experimente chiar functioneaza.sper ca cu aceste mesaje ezoterice cu ajutoru internetului sa se trezeasca cat mai multa lume pamantu are nevoie de asta sa scchimbe vibratile si energiile negative lumea este necesar sa priveasca lumea in care traim cu alti ochi.
RăspundețiȘtergerePentru anonimul care a descarcat filmul si nu il poate vedea: am verificat si totul e in regula. De pe aceleasi linkuri am descarcat si eu si am verificat pe dvd. Mai descarca o data. Probabil ca va fi bine acum
RăspundețiȘtergereDaniel,iti apreciez munca;felicitari si multumiri pentru faptul ca impartasesti si altora informatiile detinute;fii binecuvantat!
RăspundețiȘtergereSuperb acest film documentar si extrem de educativ ,FELICITARI tuturor celor care au contribuit la realizarea lui .Cristale am in casa sub forma de geode dar si seturi pe care le port pe rand cu mare drag si simt efectul fiecaruia...sunt vii . .Referitor la purificarea apei si eu consum apa de la robinet iar in momentul cand astept, de exemplu sa umplu o sticla , inchin cu mana , facand Sfanta Cruce catre jetul de apa care curge , si spunand asa : In numele Tatalui al Fiului si al Sfantului Duh , binecuvantati apa aceasta care ma purifica si ma energizeaza .Va multumesc.Si intr-adevar nu am niciun fel de probleme cu stomacul .
RăspundețiȘtergeresincera, sa fiu, nu prea cred in aceste lucruri..."un om echilibrat?", pai crezi ca aceste metode se mai potrivesc...in raport cu psihologia antica si cea actuala, sunt exagerat de multe diferente...poate ca la noi mai tine...de aceea avem cei mai valorosi oameni in guvern :))...
RăspundețiȘtergereMultumesc :)
RăspundețiȘtergereMultumim tuturor pentru aprecieri!
RăspundețiȘtergereO realizare de excepție,din toate punctele de vedere!
RăspundețiȘtergereFelicitări și mulțumiri întregii echipe și în mod special lui Daniel!
Și, ca de fiecare dată, m-a impresionat și fondul muzical, perfect adecvat subiectului discutat, felicitări Daniel Galea!
:)
RăspundețiȘtergereUn documentar foarte bine lucrat si atent pus in valoare.Felictari intregii echipe. V-as ruga frumos sa-mi spuneti daca domnul doctor are cabinet si unde.VA MULTUMESC FOARTE MULT si mult succes in continuare. EXCEPTIONAL
RăspundețiȘtergereMultumesc
RăspundețiȘtergereintra pe adresa: www.drdorindragos.ro
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru realizare si pt ceea ce faceti. Lumina!
RăspundețiȘtergereMultumim Lary! :)
RăspundețiȘtergereBuna Daniel, am si eu o rugaminte, puteti va rog sa dati mai in detaliu sau de unde as putea sa ma informez despre acele fintini de scurgere naturala a apaei care sunt utilizate in Germania, mersi
RăspundețiȘtergereMa interesez...
RăspundețiȘtergerePt.toti prietenii nostri care eventual traverseaza chiar acum "noaptea intunecata a sufletului"as recomanda urmarirea unui filmulet:
RăspundețiȘtergerewww.ted.com/talks/rick_waren_on_a_
life_of_purpose.html
Sper sa va fie de folos si cred ca poate fi o solutie de "bun simt"modelul de viata propus de Rick Waren.Il puteti integra si cred ca va poate oferi o solutie la multe din greutatile cu care va luptati zi de zi.Cel ce e in acord cu el insususi si cu Dumnezeu este oricum protejat de orice atacuri oculte.Credeti in voi si in Dumnezeu si vi se va deschide calea...
Multi oameni au nevoie sa isi schimbe modul de gandire si mai ales crezurile care stau la baza ,prima ar fi religia si dupa restu ,nu e nici un razboi nu e nici o manipulare nu trebuie nici o protectie pt ca tu esti cel care creezi realitatea din jurul tau..daca tu faci asta ..spune-im cum te poate manipula altcineva ?ii clar ca manipularea este o iluzie ..daca exista un dusman adevarat contra noastre este propiul nostru eu .Eu sunt cel mai mare dusman al meu ..cand incepi sa constientizezi asta ..minuni apar in viata ta !
RăspundețiȘtergereAceasta este parerea mea .
Dragul meu (draga mea), daca ceva este cu adevarat clar este faptul ca nu intelegi lucrurile decat in parte si destul de simplist(imi pare rau ca trebuie sa fiu mai direct). Prin urmare, chiar daca transformarea convingerilor si a propriilor credinte este cheia unei vieti fericite si armonioase, lucru pe care l-ai inteles intr-o anumita masura, asta nu inseamna ca manipularea nu exista, ca nu sunt forte care urmaresc sa realizeze un control mental la nivel de masa si ca nu e nevoie sa constientizam asta. Ar fi bine sa intelegi ca transformarea propriilor credinte (cu exceptia celor care se ilumineaza brusc!) poate fi, pentru multi, un proces de durata, proces care poate fi ajutat prin intelegerea obiectiva a evenimentelor care se petrec in jurul lor (iar asta presupune sa nu isi bage capul in nisip si sa se faca (,) ca nu e nici un pericol)si prin anumite adjuvante (fie ele plante, cristale, tehnologii brain machine s.a.m.d)
RăspundețiȘtergerein concluzie, in opozitie cu tine, este CLAR ca manipularea exista, iar faptul ca tu consideri ca nu e asa, ar putea fi semnul ca pe tine, sistemul te-a pacalit deja...
Partea 3 nu se poate downloada. serverul intrerupe legatura. A downloaddat cineva tot documentaru?
RăspundețiȘtergereSe poate face ceva cu partea 3?
Domnului care nu poate dowloada partea a 3, daca chiar asa nevoie mare este de a copia filmul, puteti sa il copiati cu ajutorul unui plugin de la firefox : https://addons.mozilla.org/ru/firefox/addon/netvideohunter-video-downloade/
RăspundețiȘtergerecu ajutorul lui dupa ce e instalat in coltul din dreapta jos apare o pictograma cu un play albatru, apasind pe film in timp cel viionati apare posibilitatea sal copiati, incercati metoda asta daca doriti si va este asa necesar posedarea filmului
Felicitari! Un material cu adevarat reusit!
RăspundețiȘtergereMultumim! :)
RăspundețiȘtergeredaca benzile din reteaua Hartman sint la maxim 4 metrii una de alta inseamna ca traverseazava ORICE cladire, casa, apartament, garsoniera etc unde sa te muti ca sa nu fie ?
RăspundețiȘtergereNu ai unde sa te muti. Ideea e sa te feresti de nodurile formate de reteaua Hartman. In film s-a vorbit despre doua modalitati de a le detecta: radiestezia sau pisica proprie. Daca nu ai nici una dintre aceste solutii atunci te poti ghida dupa cat de bine te simti in locul in care dormi, in locul in care stai cu preponderenta. Daca nu este tocmai bine, modifica-ti pozitia mobilierului din casa si cauta alte locuri in care sa iti petreci mult timp. Eu, spre exemplu, asa am facut la un moment dat si am dormit mult mai bine...
RăspundețiȘtergerenu te supăra pe mine dar filmul desi muncit nu se apropie de esenta stiintifică a subiectului.Bați câmpii cu postul de miercurea și vinerea cu sfeștanii regulate în casă etc.
RăspundețiȘtergereTe rog să citești Parapsihologia Practică de Pavel Coruț UNDE ESTE INDICATĂ O METODĂ VERIFICATĂ DE ÎNTĂRIRE A ÎNVELIȘULUI PSI!Este o abordare științifică!Imi cer iertare că nu intru în corul de lăudători-miorlăitori de mai sus dar e părerea mea!Dacă ții lsa ADEVĂRUL ABSOLUT măcar vei citi cartea și vei vedea că nu te poți feri de atacurile și Agresiunile PSI cu H2O de la biserică!
Ti-am publicat mesajul desi este unul de o mare impertinenta. Voi cei care va ascundeti in spatele unui pseudonim, ar trebui sa aveti mai mult bun simt si decenta atunci cand va spuneti parerea. Si, atata vreme cat nu va asumati ceea ce spuneti cu identitatea reala, in nici un caz nu ar trebui sa va permiteti sa dati sentinte. In realitate ceea ce ai spus vorbeste despre propriile tale limitari si neintelegeri. Si apropo, pentru PUTINA ta cultura stiintifica: EXISTA CERCETARI STIINTIFICE care dovedesc prin masuratori ca apa folosita in anumite slujbe religioase isi modifica structura si capata proprietati speciale. Unele dintre aceste cercetari s-au facut chiar in Romania si, in viitorul apropiat, voi publica pe acest blog rezultatele lor.
RăspundețiȘtergereP.S. Nu te obosi sa mai scrii vreun alt mesaj pentru ca nu o sa ti-l mai public. Esti mult prea nesimtit(a)!
Se pare că ”soluțiile științifice” propuse de Pavel Coruț nu au efect împotriva agresivității verbale.
RăspundețiȘtergereAgresivitatea verbală nu înseamnă altceva decât ignoranță și ne spune multe despre caracterul persoanei în cauză . Este foarte clar că nu avem cu cine să purtăm o discuție normală, deoarece această persoană are o percepție eronată asupra realității. Mai multe despre cauzele agresivității și despre soluții,pe care ar fi bine să le consulte susnumitul,aici: http://www.psihoterapia.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=334&Itemid=222
Multumim,
RăspundețiȘtergeream dori sa descarcam filmul dar in stainatate transferul merge f f incet (700 mb in aproximativ 6-7 ore)
te rugam mult, pt cei aflati in strainatate, daca se poate, sa incarci documentarul si pe megaupload.
Mult succes si multumim ca existi
Dana
Il vom pune si in alt sistem pentru descarcat, zilele urmatoare. Din cate imi amintesc, pe Fymaaa.blogspot filmul e pus pt descarcat intr-o varianta mai mica. Incearca acolo pana incarcam noi pe Megaupload. Multumesc! :)
RăspundețiȘtergereIncerc sa descarc cele doua fisiere, insa nu pot descarca decat un fisier cu denumirea 7d30e12fbbfe2c6e07063b23d974fc45.zip care este gol. Am incercat cu mozilla si cu internet explorer. Aveti idee de ce?
RăspundețiȘtergereVoi verifica. Multumesc
RăspundețiȘtergereAm verificat. Ai dreptate. Vom incarca din nou, probabil maine...
RăspundețiȘtergereDa, Elena, este mai bine sa nu mai alimentam neintelegerea cu acea persoana! O zi minunata!
RăspundețiȘtergereExcelent filmul.Felicitari si continuati tot asa.De mult timp ma framanta un subiect si nu am avut ocazia sa vorbesc cu o persoana care este preocupata la modul serios de mistere si necunoscut(toti cei din anturajul meu sunt asa zis oameni normali si nu prea pot discuta cu ei subiecte de genul acesta)Te rog citeste cu atentie Scrisoarea I-a de Mihai Eminescu si spune parerea ta.Mie mi se pare extraordinara si cred ca in aceasta poezie este descrisa teoria Big Bang-ului iar apoi sfarsitul sistemului nostru solar(asa cum spun oamenii de stiinta ca va fi) Ceea ce este uimitor ests ca Mihai Eminescu a scris despre asta cu mult inainte ca oamenii de stiinta sa spuna acelasi lucru.Sunt convinsa ca o minte ascutita mai poate descoperi si alte lucruri in aceasta poezie,M-ar interesa foarte mult parerea ta despre lucrul acesta.
RăspundețiȘtergereBuna ziua nu se poate vedea documentarul. Ma puteti ajuta? Am o legastura RDS. Multumesc
RăspundețiȘtergereA fost cazut serverul de la Youtube. Acum merge
RăspundețiȘtergereeminescu s`a inspirat din vedele indienilor in scrisoarea I .. carel a randul lor e posibil sa fie inspirate de caractere care au trait acum 9000 de ani sau mai bine pe teritoriul romaniei (cititi cartile lui radu cinamar pentru mai multe detalii :)) .. deci nimic nu e la intamplare ..
RăspundețiȘtergereapropos .. bun filmul! .. felicitari pentru munca!
Efectul benefic al semnului crucii și al rugăciunile ortodoxe
RăspundețiȘtergerehttp://www.evenimentul.ro/articol/efectul-benefic-al-semnului-crucii-si-rugaciunilor-ortodoxe-0.html
Puterea rugăciunii recunoscută științific
RăspundețiȘtergerehttp://www.andreeatalmazan.ro/2010/01/puterea-rugaciunii-recunoscuta-stiintific/
Dar muzica din background se gaseste undeva? Imi poate oferi cineva cateva titluri? As fi recunoscator! Multumesc.
RăspundețiȘtergereMuzica din background o gasesti pe siteul lui Daniel Galea, autorul ei. Pe banda din dreapta gasesti un banner. O poti descarca gratis
RăspundețiȘtergereIn sfarsit,am gasit ce cautam dar nu constient.Simt cum se construieste ceva in mine.Ceva inexplicabil dar atat de putenic,de viu!Simt ca se deschid usile :)Multumesc pentru lumina,Daniel!Fii binecuvantat omule!
RăspundețiȘtergereBucuros sa-ti fiu de folos!
RăspundețiȘtergereasa am simtit si eu descoperindu-va ...ma refer si la vocea sufletului
RăspundețiȘtergeresa va dea Domnul putere si protectie sa aduceti in lumina cat mai multe realitati ascunse .. noi putem doar sa le promovam momentan
Doamne ajuta-ne!
Seminar parapsihologie - A. Igantenko ( Romania - Bucuresti )
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/events/554395687905087/
Sunt extrem de impresionata de ceea ce faci ,de faptul ca ''deschizi'' atat de multe''usi blocate''de altii .Nu stiu in ce masura esti constient de asta,nu vreau sa flatez pentru ca nici macar nu stiu foarte multe despre tine .Mi-as dori din tot sufletul sa continui ce ai inceput indiferent cat iti va fi de greu ,suntem multi cei care avem nevoie cuvintele tale...
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereAm auzit depre Torser(care ar fi cica pentru protectie)-este facut in Ucraina si Rusia si se vinde mai ieftin pentru Romania iar la ei in tara este foarte scump.(Oare de ce?...) Am auzit ca are o anumita frecventa si dupa ce va fi destul de raspandit, ar putea sa ne faca rau intrucat ei stiu ce frecventa au pus in el.
RăspundețiȘtergereAcest lucru m-a pus pe ganduri si legat de melodii(si cantecele au frecvente)...cineva mi-a cerut niste melodii si ma gandesc ca poate ii trece prin cap ca si eu le voi mai asculta uneori(se stia ca ii voi da care cred eu ca sunt mai bune pentru meditatie si ca si eu mai ascult din genul acela). Altadata cand m-am oferit sa ii dau din ale mele a refuzat si acum...mi-a cerut. Eu oricum am anumite dubii legate de acel om de ceva timp. Asa ca, intrebarea mea este, este posibil sa faca ceva unei persoane stiind ce melodii(frecvente) asculta? (este un om care stie destule lucruri: cate ceva si de farmece, e master reiki, stie si ceva de atac psi, posibil sa stie mai multe decat si-a permis sa ne mai spuna si noua la seminar)...am auzit ca mai sunt si maestrii rau intentionati.
multumim pentru tot ce faci!interesant!la mine in oras de multe ori se aude,noaptea,tiuind.chiar ma intrebam ce este.si am observat ca erau zile cand mai multe persoane aveau o stare de neliniste,moralul la pamant si nu isi explicau de ce.sunt din botosani si ma gandeam ca poate vecii ne fac cate un bine din cand in cand.
RăspundețiȘtergereUn documentar care ne transmite un mesaj clar: sa parasim iluzia si sa ne indreptam catre realitate si credinta! Intr-o lume plina de iluzii si rautati, astfel de mesaje sunt o binecuvantare Dumnezeiasca pentru cei mai multi dintre noi! Va felicit si va transmit toata consideratia mea!Ion Stanici
RăspundețiȘtergereMultumim!
RăspundețiȘtergereMultumesc ca EXISTI
RăspundețiȘtergerefelicitari pt. site, e exceptional. apreciem ideea de a pune astfel de infos in spatiul public. Ele sunt parte a conceptului de securitate umana in mileniul III. Oare exista institute, agentii, organe oficiale dedicate unei astfel de aparari a populatiei "in timp de pace" in sec. XXI? Ar cam trebui sa apara, desi nu o sa ii vedem defiland la 1 dec. pe sub Arcul de triumf.
RăspundețiȘtergereMady-nn
2. va rugam sa oferiti un sfat pt. a dezactiva tiuitul suparator de intens care se aude- indeosebi noaptea, cand se face "liniste", in casele noastre, emis de aparatura electrica- frigidere etc. Chiar si deconectate, ma intreb daca aceste aparate pot tiui in continuare. Ne polueaza sonic in fiecare moment. Este un atac la intimitatea omului (dreptul la intimitate include si dreptul de a nu fi deranjat sau agresat in vreun fel de frecvente sau zgomonte emise de aparatura electronica mult prea perversa din zilele noastre). multumesc.
RăspundețiȘtergere