Organizaţiile şi asociaţiile de mediu au pregătit sau încă formulează răspunsuri la iniţiativa Ministerul Mediului de a schimba legislaţia privitoare la ariile protejate, lăsând administraţiile parcurilor/custozii fără putere de decizie.
Un proiect de modificare a OUG 57/2007 a fost postat pe pagina Ministerului, pentru consultare publică timp de 10 zile.
Potrivit activiştilor de mediu şi a responsabililor din zona administraţiilor parcurilor, cele mai periculoase modificări propuse de Minister sunt două:
Un proiect de modificare a OUG 57/2007 a fost postat pe pagina Ministerului, pentru consultare publică timp de 10 zile.
Potrivit activiştilor de mediu şi a responsabililor din zona administraţiilor parcurilor, cele mai periculoase modificări propuse de Minister sunt două:
Articolul 28 şi 28(1). Proiectele de intervenţii în arii protejate nu mai trebuie să fie aprobate de administraţiile parcurilor sau de custozii ariilor protejate. Avizul lor devine din unul obligatoriu, unul consultativ si poate fi ignorat de autorităţile de mediu, cele care în final care eliberează avize de mediu. Motivaţia oferită pentru această propunere este accelerarea procesului de aprobare pentru diversele proiecte în arii protejate.
Articolul 56(1). Ariile protejate care îşi pierd parţial capitalul natural pot fi desfiinţate.
Sintetizând obiecţiile formulate de Asociaţia Kogaynon şi de WWF România, precum şi de manageri ai ariilor protejate, obiecţiile faţă de amendamentele propuse sunt următoarele:
Articolul 28 şi 28(1)
- Custodele/administratorul unei arii protejate are responsabilitatea ariei respective, dar prin acestă modificare pierde mijloacele prin care o poate proteja, pentru că nu mai poate stopa proiecte neavenite propuse de terţi. Modificarea articolului 28 este inacceptabilă.
- Administraţiile ariilor protejate iau decizii de avizare în urma analizei făcute de consiliile ştiinţifice ale parcuri, alcătuite din specialişti în mai multe domenii. Personalul autorităţilor de mediu nu are atribuţii de cercetare şi competenţe ştiinţifice pentru a stabili exact impactul proiectelor asupra speciilor şi habitatelor. De aceea, avizul administraţiilor/custozilor ariilor protejate trebuie să rămână obligatoriu.
- Autorităţile de reglementare sunt conduse de factori politici, deci în lipsa unui aviz fundamentat ştiinţific, emis de o entitate dedicată conservării, deciziile lor vor fi supuse presiunilor politice/intereselor private, în loc să servească interesul public.
- Transformarea avizului administratorului/custodelui din aviz obligatoriu în aviz consultativ nu scurtează procedura de aprobare a proiectelor/planurilor din perimetrul ariilor naturale protejate, aşa cum susţine Ministerul Mediului, ci favorizează aprobarea acestora fără fundamentare ştiinţifică. Scurtarea procedurii de analiză s-a reglementat prin impunerea unor termene de răspuns pentru administratori şi custozi, prin OM 1470/2013 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării şi a custodiei ariilor naturale protejate.
- Scopul principal al înfiinţării ariilor protejate este tocmai conservarea lor, nu dezvoltarea durabilă. Aceasta este la rândul ei bună, dar nu o prioritate în asemena zone, şi nu trebuie să fie făcută cu orice preţ.
Articolul 56(1)
- Ministerul Mediului este responsabil de buna administrare a arrilor protejate, motiv pentru care s-a creat întreaga legislaţie, cu administratori, consilii ştiinţifice, planuri de management etc. Buna administrare a ariilor protejate nu se realizează prin desfiinţarea lor.
- Odată ce o arie protejată e afectată de activităţi ilegale, pierzându-se, să zicem, pădurea pentru care a fost declarată arie protejată, autorităţile de mediu sunt obligate să refacă acel capital, nu să desfiinţeze aria protejată.
Puteţi citi în detaliu modificările propuse, cu comentariile WWF la fiecare dintre ele.
Cei care doresc să formuleze comentarii faţă de aceste propuneri legislative, sunt invitaţi de Ministerul Mediului să o facă la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice – Direcţia Managementul Ariilor Naturale Protejate, persoană de contact Anca Crăciunaş, Tel/Fax: 021/316 02 87, e-mail: anca.craciunas@mmediu.ro sau srp@mmediu.ro, până la 28 august 2013.
„Fără o implicare a oamenilor care cred că România are nevoie şi de natură, ordonanţa va trece şi va provoca pagube pe care le vom regreta multă vreme de acum încolo”, a spus Magor Csibi, directorul WWF România, îndemnând cât mai mulţi oameni să particpe la consultarea publică. „Nu credem că o ţară membră a Uniunii Europene ar putea să-şi dorească un asemenea scenariu pentru natură, mai ales într-o ţară cum este România, care are toate motivele sa fie încă mândră de toate valorile de care dispune”, a conchis el.
Pentru a putea avea o evidenţă paralelă a obiecţiilor trimise la minister, organizaţiile de mediu vă invită să puneţi în CC şi adresa Federaţiei Natura 2000, respectiv office@natura2000.ro.
Domnica Macri
Sursa: http://www.natgeo.ro/natura/habitat-conservare/10014-protectorii-parcurilor-redusi-la-tacere-update
Buna ziua.
RăspundețiȘtergereEste evident ca toate reglementarile aparute in ultimii ani sunt pentru obstructionarea incercarilor pe plan local si national de a proteja spatiile naturale.Se incearca a se acoperi prin legislatii permiterea oamenilor de afaceri cu intentii personale si de profit sa patrunda acolo unde poporul are ceva de castigat,chiar si mentinerea frumusetilor naturale.
Este bine sa stim ce se petrece,dar acesti impostori care se afla la conducere isi continua opera de distrugere fara sa le pese de glasul poporului.
Nu-mi pot imagina ce s-ar putea face sa fie opriti.
O zi buna,Sefora
Alta solutie decat cosele si furcile nu mai exista!
RăspundețiȘtergeremie imi miroase tare de tot ca toata povestea asta aparuta acum are trimitere directa la Rosia Montana....canadienii nu trebuie deranjati cu nimic !!!!!
RăspundețiȘtergereromani nu mai stati pasivi vreti sa deveniti slugi la voi in tara pe pamanturile ce au ramas de la strabuni de mii de ani mentinute cu jerfa si sange de acestia ,vor sa ne ia tot ce e mai frumos si bun ,aveti puterea in mana fiti uniti fiti frati.
RăspundețiȘtergereEste evident ca prin aceste manevre stricatii, indiferent cine sau ce sunt ei, intentioneaza sa isi asigure mizeriile, vor sa le unga spre a distruge nestingheriti.Unul dintre anonimii comentatori are dreptate.Au de gand sa faca asa ceva ca sa nu mai aiba bataie de cap ca la Rosia Montana.Ce trebuie facut concret in cazul asta, de catre noi, toti care nu vrem asa ceva dar care suntem persoane particulare?
RăspundețiȘtergereDupa cum sugereaza si numele, ministrul actual este PLUMB pentru mediu. Si, in numele stapanilor sai si pentru mici avantaje bine ascunse, vrea sa inveleasca viitorul nostru intr-un invelis greu plumbuit...mai dormim, frati romani?
RăspundețiȘtergereNu cred, ca ii mai putem suporta pe "politicienii" astia de hazna, din fruntea tarii.Vand tot, tradeaza tot, lor sa le fie bine.
RăspundețiȘtergereINCA O LEGE DESTRUCTIVA PENTRU MINUNILE NATURALE ALE ROMANIEI, SUSTINUTA DE O MAMA CU INIMA DE PLUMB ORI INTERESELE SINT DE VINA.RUSINE ,MAMELOR MINISTRE,JURNALISTE,CARE SPRIJINA DRUMUL SPRE DISTRUGERE A TOT CE NE-A DARUIT DUMNEZEU.
RăspundețiȘtergere