Trădarea politicienilor - De ce Guvernul Ponta refuză românilor maramureșeni din Ucraina cetățenia română?

Peste 5.000 de români maramureșeni din Ucraina au dobândit cetățenia română până în urmă cu doi ani, când, odată cu schimbarea pe criterii politice a conducerii Autorității Naționale pentru Cetățenie, aceeași lege a cetățeniei române a căpătat o nouă interpretare și cererile de cetățenie română ale altor români din dreapta Tisei sunt respinse. Noua echipă USL de conducere a Autorității Naționale pentru Cetățenie, formată dintr-o absolventă a Facultății de Drept a „prestigioasei” Universități „Petre Andrei” și un fost ofițer SPP, absolvent al Facultății de Drept de la Academie de Poliție „Al. I. Cuza”, are propria interpretare a legii cetățeniei române și nu mai acceptă cererile românilor maramureșeni din Ucraina, pe motiv că acolo a fost ocupație militară românească și acele teritorii nu au aparținut statului român. 

Ceea ce a fost legal pentru cei 5000 de români de peste Tisa până recent, dintr-odată nu mai este legal, potrivit capacității de cunoaștere și înțelegere a legii de către acești absolvenți ai unor prestigioase facultăți de drept. Cine sunt românii maramureșeni din Ucraina? Au sau nu dreptul la cetățenia română acești români maramureșeni din Ucraina? De ce sunt respinse cererile de cetățenie ale românilor maramureșeni din Ucraina? Încercăm să răspundem acestor întrebări în speranța completării cunoștințelor de istorie a românilor și de drept ale decidenților Autorității Naționale pentru Cetățenie, care, chiar dacă sunt numiți politic, nu trebuie să uite că au obligația să servească interesele tuturor românilor. 

Peste Tisa, în Maramureșul din Ucraina, se mai află azi aproape 40 000 de români, care mai locuiesc în câteva localități din raioanele Teceu și Rahău: Slatina, Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Biserica Albă, Valea Malului, Topcino, Strâmtura, Bouțu Mic, Cărbunești, Dobric și Plăiuț. Atât a mai rămas românesc din Maramureșul vechilor voievozi, deoarece, începând cu secolul al XIV-lea, au tot venit ruteni (ucrainieni) din Galiția, de peste Carpați și s-au așezat ca iobagi pe domeniile nobililor români. La început în satele de munte, de unde au coborât treptat și, avantajați de aceeași religie cu românii, s-au amestecat cu ei, reușind să îi asimileze pe cei mai mulți dintre ei. 

Peste Tisa s-a aflat cea mai importantă mănăstire românească din secolele XIV-XV, cea din Perii Maramureșului, care a beneficiat din 1391 de un privilegiu acordat de Patriarhia din Constantinopol. Astăzi ucrainienii se străduie să șteargă cu buretele falsificării istoriei tot ceea ce este românesc acolo. Din Evul Mediu până în 1918 depresiunea Maramureșului, de la Munții Rodnei până la izvoarele Tisei și până la cetatea Hust în vest, forma o singură unitate administrativă, comitatul Maramureș, cu centrul la Sighetul Marmației.

„Noi nu am venit la Alba Iulia pentru a pune hotar pe Tisa, ci ca să ne unim cu Țara și noi, românii de peste Tisa din Maramureș!”

La Alba Iulia românii de peste Tisa și-au trimis delegații cu împuternicire să unească și satele lor românești cu România. Stau dovadă credenționalele (scrisori de împuternicire). Este memorabilă intervenția românilor maramureșeni față de discursul lui Ștefan Ciceo Pop, care aclama: „Trăiască România Mare de la Nistru și până la Tisa!”. Atunci românii maramureșeni de peste Tisa au spus: „Noi nu am venit la Alba Iulia pentru a pune hotar pe Tisa, ci ca să ne unim cu Țara și noi, românii de peste Tisa din Maramureș!”. Din păcate, Unirea cu Țara a durat puțin. În ianuarie 1919 Regimentul 14 Roman a curățat Maramureșul de bandele bolșevice și autoritatea românească s-a întins până la Hust, adică peste tot Maramureșul istoric. Autoritățile locale, organizate în consilii (sfaturi), s-au subordonat administrației românești, adică Consiliului Dirigent. Această instituție autonomă a românilor din Transilvania, Consiliul Dirigent, a fost instituția recunoscută de statul român ca reprezentant al autorității sale în noile teritorii unite. Guvernele de la București nu au avut o politică consecventă față de interesele românilor maramureșeni din cauza ignoranței și a necunoașterii realităților etnice de către miniștrii români. Din prostie, că nu pot spune altfel, au luat tale quale versul lui Eminescu „De la Nistru pân’ la Tisa” în tratatul cu Antanta din 1916 și în proiectul Bucureștiului nu intrau încă de atunci românii maramureșeni de peste Tisa. 

Cât timp un ardelean a fost în fruntea guvernului României Mari, Alexandru Vaida-Voevod, care cunoștea realitățile maramureșene, s-a obținut din partea Cehoslovaciei promisiunea recunoașterii Maramureșului în cadrul hotarelor României la Conferința de Pace. Însă odată cu venirea la putere a guvernului Averescu, ignoranța Bucureștiului a omorât din fașă orice speranță a românilor maramureșeni: s-a ordonat în 1921 retragerea armatei române la sud de Tisa și astfel românii de peste Tisa au fost lăsați în afara României. Până în 1939 au fost în Cehoslovacia, între 1939-1944 în Ungaria și apoi în Ucraina.

„Domnule prim-ministru, românii de peste Tisa au dreptul la cetățenia română!”

Domnule prim-ministru Ponta, ca absolvent de drept, ar trebui să știți că funcționarii puși de dvs. pe criterii de (in)competență politică în fruntea Autorității Naționale a Cetățeniei încalcă o serie de legi prin nerecunoașterea administrației românești exercitate în 1919-1920 de către Consiliul Dirigent. Transilvania nu a fost un teritoriu ocupat de armata română, nu a fost o zonă de ocupație militară, ca teritoriile ungurești ocupate de armata română în campania din 1919 până la Budapesta. Transilvania, inclusiv Maramureșul istoric, de dincolo de Tisa, au fost teritorii care s-au unit cu România pe 1 Decembrie 1918 prin voința liberă a populației românești. Armata română a fost chemată în Transilvania și în Maramureș de autoritățile locale românești ca să protejeze comunitățile românești de bolșevicii unguri, respectiv ucrainieni. Alături de trupele regulate românești au luptat împotriva bolșevicilor ucrainieni și gărzile locale românești. 

Ca atare, vă rog domnule prim-ministru Ponta, să le transmiteți subalternilor dvs. de la Autoritatea Națională a Cetățeniei că românii din Maramureșul de peste Tisa au fost cetățeni români în 1919-1920, pentru că acolo își exercita autoritatea statul român prin Consiliul Dirigent de la Sibiu și urmașii lor au tot dreptul la cetățenia română chiar în limitele actualei legi a cetățeniei! Prin negarea dreptului la cetățenie al românilor din satele de peste Tisa se neagă însăși fundamentul Unirii din 1918: Unirea a fost un act de voință al tuturor românilor din Transilvania, exprimat prin acele împuterniciri (credenționale), azi obiecte de muzeu sau documente de arhivă, care nu și-au pierdut valoarea juridică. Consiliul Dirigent și-a exercitat autoritatea peste satele românești din Maramureș în virtutea opțiunii românilor de acolo, exprimată prin acele credenționale. Dacă guvernul Averescu a făcut prostia să dăruiască Cehoslovaciei satele românești de peste Tisa, de ce stăruie guvernul Ponta în prostie și nu le recunoaște românilor de peste Tisa dreptul la cetățenia română? 

Pentru cei 5000 de români care au primit cetățenia s-a recunoscut de către Autoritatea Națională a Cetățeniei că înaintașii lor au fost cetățeni ai României și au dreptul la cetățenie. Dintr-odată geniile guvernului Ponta, docte în drept și istorie, consideră că acele sate nu au aparținut niciodată României și că românii de acolo nu au niciun drept la cetățenia română! Nu sunt jurist, dar știu că dacă o lege se interpretează într-un anume fel pentru o persoană, o altă persoană care are aceleași circumstanțe are dreptul la aceeași interpretare a legii. Sunt cazuri în care un membru al unei familii a obținut cetățenia în urmă cu câțiva ani, însă un alt membru al aceleiași familii, care a depus aceleași documente, a fost respins de când la putere a venit guvernul Ponta. 

Domnule jurist Ponta, cine încalcă legea? Sigur știți răspunsul. Vă rog să le explicați și subalternilor Dvs. numiți politic în fruntea Autorității Naționale a Cetățeniei, pentru că, în ciuda studiilor lor de drept, sunt în afara legii. „Noi suntem ROMÂNI!” Am avut onoarea să fiu invitat în noiembrie anul trecut la o manifestare a românilor maramureșeni din dreapta Tisei aflați în București. După câteva discursuri s-a mâncat slănină și sarmale, s-a băut pălincă și s-a dansat pe muzică populară, mai ales maramureșeană. Majoritatea invitaților erau români din Maramureș de peste Tisa, dar mai erau români din Bucovina, din Basarabia de Sud, din Moldova și eram și câțiva din hotarele României. 

M-a uimit mândria acestor oameni de a fi români! Atmosfera era destinsă, unii mai jucau câte o tropotită sau bătută moroșenească, alții mai povesteau câte ceva, ca la petrecere. La un moment dat s-a pus cântecul lui Nicolae Furdui-Iancu – „Noi suntem români!”. Ca la un semn, fără să zică nimeni nimic, toți, absolut toți, s-au legat într-o horă pe acest cântec, o horă solemnă, în timpul căreia din privirile tuturor se vedea un îndârjit „NOI SUNTEM ROMÂNI!”.

În urmă cu doi ani am fost în vizită la cineva din Slatina, un oraș situat peste Tisa, față în față cu Sighetul Marmației, în care locuiesc circa 10000 de români. În sufragerie, icoana Maicii Domnului era înfășurată în Tricolorul Românesc! Atunci am înțeles că pentru românii de peste Tisa Tricolorul este icoana sufletului lor. Ce alte dovezi de românism mai doriți, domnule prim-ministru Ponta, ca să le recunoașteți românilor maramureșeni din Ucraina dreptul la cetățenia română?

 

România nu mai acordă burse de studii românilor din Ucraina

Nu le refuzăm doar cetățenia, dar îi împiedicăm să învețe în limba română în România. Înainte sute de studenți veneau din Maramureș de peste Tisa, din Bucovina sau sudul Basarabiei la studii în România. E drept că nu toți excelau la învățătură, ca de altfel nici studenții din România. De obicei profesorii îi priveau ca străini și îi numeau ucrainieni (o mare jignire pentru românii maramureșeni de peste Tisa). În ciuda dificultăților, mulți s-au realizat profesional și am cunoscut români de peste Tisa care sunt azi foarte buni medici, avocați sau jurnaliști. 

De câțiva ani statul român nu mai acordă burse de studii românilor din Ucraina deoarece nu s-a semnat acordul necesar cu guvernul de la Kiev. Așa că foarte puțini români din Ucraina pot veni la studii în România, dar pe banii lor, fără bursă. Cine este oare responsabil în guvern față de românii din afara României? Cine trebuia să se ocupe de încheierea acestui acord cu statul ucrainean? Îmi amintesc de poziția lui Grigore Gafencu în 1939, când, după împărțirea Cehoslovaciei, Ungaria a ocupat regiunea Transcarpatia, inclusiv Maramureșul de peste Tisa și a închis școlile românești de acolo. Gafencu nu a stat pe gânduri și a oprit circulația trenurilor pe la Sighet (și azi trenurile ucrainiene care vin de la Rahău traversează o parte a României), condiționând deblocarea circulației de redeschiderea școlilor românești din satele de peste Tisa. Mai pe românește, ăsta da bărbat! 

Desigur, nu se pune problema blocării circulației trenurilor ucrainiene, însă, domnule prim-ministru Ponta, puteți fi oare la înălțimea predecesorului Dvs., Grigore Gafencu, și să luați poziție fermă în favoarea românilor maramureșeni din Ucraina?

Marius Diaconescu

Sursa: http://adevarul.ro/news/politica/de-guvernul-ponta-refuzaromanilor-maramureseni-ucraina-cetatenia-romanao-1_530c431dc7b855ff56a3e482/index.html