Nota mea introductivă: eu aș spune mai degrabă... cum îți îmbolnăvește Sistemul copilul, prin complicitatea stupidă a unor profesori lipsiți de vocație!
"O cercetare recentă a demonstrat că elevii care au prea multe teme de făcut acasă riscă să se îmbolnăvească cu adevărat.
"O cercetare recentă a demonstrat că elevii care au prea multe teme de făcut acasă riscă să se îmbolnăvească cu adevărat.
Mulţi elevi au de făcut în fiecare seară, în medie, câte trei ore de
teme acasă, iar asta nu este bine pentru sănătatea lor, spune Denise
Pope, de la Stanford Graduate School of Education, unul din autorii
studiului. Unii copii lucrau însă chiar mai mult, chiar şi câte 5 ore în
fiecare seară.
La studiu au participat peste 4.300 de elevi de la 10 şcoli şi licee de renume din California.
Cercetătorii au vrut să vadă cum influenţează cantitatea mare de teme
nivelul de stres şi sănătatea copiilor. 56% dintre elevii chestionaţi su
spus că temele sunt principala lor sursă de stres.
Iar stresul are efecte serioase asupra sănătăţii lor: poate provoca
migrene, ulcer, externuare, insomnie sau pierdere în greutate, spune
Denise Pope.
Cercetarea s-a axat pe elevii care provin din clasa socială de mijloc,
unde rezulatele şcolare sunt considerate de obicei foarte importante.
Uneori, părinţii sunt cei care cer mai multe teme pentru copii lor sau
le cumpără culegeri şi îi pun să lucreze suplimentar, pentru a obţine
rezultate cât mai bune.
Denise Pope spune că ideal ar fi ca un elev de liceu să nu stea mai mult
de 2 ore pe zi pentru a-şi face temele. Iar pentru elevii de şcoală
generală, 90 de minute ar trebui să fie suficiente."
Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/12335496-cum-iti-imbolnavesc-profesorii-copilul-rezultatele-ingrijoratoare-ale-unui-studiu
12 comentarii:
Totul este adevarat in acest articol. As mai adauga cu permisiunea dumneavoastra si faptul ca inca exista profesori care jignesc elevii,sau mai rau ii noteaza cu nota 2,daca nu vine mama la ora 15 la scoala sau mai mult decat atat va marturisesc ca daca nu s-a dus copilul meu la biserica cand a vrut doamna de matematica(fiind sotie de preot), bineinteles ca a luat 4. Ce e e facut? Cu dansa am vorbit, a motivat faptul ca a ascultat copilul si nu a stiut...stiu ca nu e asa pentru ca doar la dansa are note mici. Nu sunt singura in situatia asta, ci mai bine de un sfert de clasa. Deci?! Ce fel sa procedam noi parintii?
Eu cred ca e putin cam simplist privita treaba asta cu temele. Fiecare elev are ritmul si modul sau de a lucru. Eu personal imi amintesc ca prin clasa a 5-a cam petreceam pana pe la ora 9 sau 10 seara cu temele de obicei si incepeam pe la 5jumate sau 6. Insa aceeasi tema era terminata de alti colegi mai repede uneori. De asemenea cand am inceput sa citesc carti de placere timpul alocat temelor era fragmentat cu perioade de citit pe sub masa. Poate nu timpul petrecut la teme e atat de important cat poate dificultatea acelor teme. Dar si aici este de discutat.
Hmmm... America... hmmm... 2 ore de studiu la elevi de liceu ca sa nu se ''surmeneze''... hmmm...
Pai d-aia cand sunt intrebati americanii pe strada daca au auzit de Romania, romani, Bucuresti, intreaba razand prosteste cu ce se mananca mancarea asta! Si nu numai, la nivel de cultura generala, sunt praf si pulbere! Si nu numai americani, o gramada de cetateni ai unor tari ''civilizate''! Nu toti oamenii sunt nascuti pentru Harvad, Cambridge, etc, dar totusi, daca ai pretentii macar de ''mic intelectual'', 2 ore acasa plus alea 4-6 de la scoala nu te duc nicaieri!
Uitati-va in jurul vostru, noua generatie ce se ridica... chiar astia vreti sa va invete si sa va conduca copii carora le dati biberon acum? Ma uit la fetita mea de 4 ani si ma gandesc cu groaza in ce jungla ii va fi dat sa traiasca peste vreo 20 de ani! Prin ec am trecut eu si cei de-o varsta cu mine e chiar floare la ureche! Ma rog la bunul Dumnezeu sa-mi lumineze mintea s-o pot pregati cat mai bine sa fie o invingatoare, nu o prada, in viata ce o asteapta!
Ps: Domnule Roxin , o intrebare fara nici o urma de rautate, doar cu o doza mare de amaraciune!:
Ce procent(o parere de bun simt) din tinerii romani de 15-20 de ani , credeti ca inteleg mesajul superbelor emisiuni Adevaruri Tulburatorare?!
Caci stand stramb si judecand drept... ei ar fi cei ce trebuie sa inteleaga mesajul, nu persoane de 70 de ani(Dumnezau sa le dea sanatate si viata lunga lipsita de griji)!!!
Numai de bine!
Raspuns pentru mesajul de mai sus: faceti acelasi sondaj in romania si intrebati de Sri Lanka sau Malavi. Veti avea cam aceleasi rezultate. Trebuie sa intelegem ca in fiecare tara se invata dupa necesitati. Toti vor sa stie cat mai multe atunci cand cunostintele generale sunt cartea castigatoate cum a fost si este pentru multi romani. Pentru americani nu asta este important...google glass le va spune orice instant. Noi am fost obligati sa memoram foarte mult dar nu am fost invatati sa vorbim in public, sa ne exprimam punctul de vedere, ...
Deocamdata nu am auzit de vreun copil sa se imbolnaveasca de la prea multa invatatura.
Cea mai mare vina in educatia copiilor o au parintii care dintr-o supraprotectie nejustificata (sau justificata doar de propriile fobii, neimplini sau frustrari) introduc in mintea copiilor ideea de lene , smecherie marca Guta si alte trasaturi negative a caror efect este intarziat si se manifesta doar peste 10/15 ani cand societatea-i va pedepsi.Cum ? Foarte simplu : parintii nu-i mai pot ajuta dintr-o pensie mizera, copiii nu au cultul muncii ,nu au o cultura generala solida care sa le permita sa ia decizii cat mai bune in diferitele situatii de viata acestea fiind luate instinctiv. Tentatiile sunt mult mai mari fata de cum erau acum 20 de ani cand toate chioscurile de cartier aveau aceleasi produse acum avem mall-uri frumoase haine de firma iar cum la noi la romani imaginea conteaza 90% iar nu ce ai in minte vorba antevorbitorului meu jungla asta e ceva "de vis".
Domnule Roxin dumneavoastra promovati cultura stramosilor nostri "care erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Oare cum au putut ajunge la asemenea aprecieri din partea celui mai mare istoric al antichitatii (Herodot) daca nu ar fi avut o cultura deosebita pentru acea vreme comparativ cu celelalte popoare ? Si aici vorbim de marea masa a populatiei. Din pacate in Romania nivelul de cultura generala bunicica este de 30/40% din populatia unei generatii cu tendinta de scadere spre 25/30 %. Stimati parinti aveti responsabilitatea acestor generatii (doar nu v-ati facut copii sa va spele pe jos in casa )si nu precupetiti nici un moment din a-i educa pe cei care maine va vor plati pensiile si va vor ingriji.Va doresc viata lunga, sanatate, putere de munca si pace in suflete !
Scoala romaneasca actuala este un exemplu de sistem imbecil asa cum este toata tara asta, o tara plina de cretini in proportie de 97%.Notele din scolile de azi nu reflecta nicio realitate.Fiul meu va trece la toamna in clasa a 5-a si am inteles ca incepe nenorocirea.L-am crescut spartan,in cultul supravietuirii si autodidact, este la scoala in limba materna germana, o vorbeste deja la nivel mediu ca si engleza.De calificative ma doare undeva, asa cum o sa ma doara si de notele din gimnaziu si liceu.Important este sa treaca fara mari eforturi si sa termine liceul cu germana si engleza la nivel avansat maxim si de aici va invata ce limba nordica va vrea si poate ma asculta si pleaca la studii superioare undeva in Austria, Germania sau in Scandinavia.Cu temele, ...aiurea-n tramvai, le facem repede impreuna, iar vacantele sunt vacante, vara ne lafaim pe la mare, iar iarna schiul este religia noastra.Viata-i scurta si merita traita alaturi de cei dragi, nu in stress cu scolile lor de rahat, cu profesori sarantoci si obtuzi care nu te invata nimic si care-ti dau note dupa cum le duci ploconu'.Istorie, geografie, biologie, genetica, etc. il invat acasa autodidact, ca daca citesti ce scrie in manualele lor te iei cu mainile de cap.Va dau un sfat tuturor; atunci cand dimineata copilul se uita in ochii tai cu drag, te socoteste cel mai bun prieten si-ti spune ca te iubeste, atunci ati reusit tot, fara scolile sistemului bolnav.Bafta si distractie maxima de Paste!
Pentru Iulia hope...Iulia, la modul in care povestesti, cu siguranta esti nascuta sa fii ucisa, calcata in picioare si umilita.Ideea este ca ii transmiti copilului tau acest comportament umil, servil si lipsit de onoare./Reflecteaza asupra situatiei si vezi daca poti sa faci ceea ce trebuie, sfaturi in domeniul ''coloanei vertebrale'' sunt mai greu de dat; poate in clasa voastra marea majoritate a parintilor au comportament de slugi, altfel nu si-ar bate joc de voi in asa hal ''preoteasa''.
Sa nu uitam ca traim intr-un sistem ........ sistemul LOR , cel al ocultei . Adultii sant sclavi care alearga dupa locuri de munca alienate , care le sant daruite in functie de " gradul de domesticire " . Copilul tau urmeaza o schema , inca din frageda pruncie . Cresa , gradinita , scoala , munca . Un orar dur , militaresc , repetitiv . Iti dreseaza copilul de mic cu participarea si consimtamantul tau . Ca doar si tu provi din acelasi sistem . Tu nu esti altceva decat zona de tampon favorabila dintre copil si sistem . Il pregatesti , susti ........... si-l impingi de la spate ca sa poata deveni - ceea ce esti SI tu . Un robot care ii aserveste , iar acesta nu cunoaste revolta care ar trebui sa fie singura reactie legitima , fireasca a lui , a celui exploatat . Accepti fara indoiala viata jalnica ce ti-a fost construita . Copilul tau va urma acelasi tipar ordinar ........ al LOR . Scoala este buna dar cu moderatie . Scoala este buna ........ dar cea ADEVARATA care pleaca cu intenti bune si dascali dedicati si cu inclinatiune . Subscriu la cele spuse de catre anonimul de la 06:09 . Daca scoala aberaza prin toata programa ei atunci nu-mi ramane decat sa fac act de prezenta si sa devin un autodidact . Ei SPUN cum vor ei , eu FAC cum vreau eu . Lasati copiii sa-si traiasaca frumoasa copilarie si fiti aliatul lor . Nu faceti front comun cu " sistemul ticalosit " .
- Bravo si felicitari celui care a postat comentariul la data de 28 martie 2014, 05:44 . Jos palaria . La fel gandesc si eu .
Raspuns pentru 28 Martie, 05:01
Cu privire la Sri Lanka, Malavi si alte tari de genu:
Poti considera Romania o tara la fel de ''interesanta'' dpdv istoric ca si acestea si prin urmare, la nivel decizional in invatamantul american, sa nu incluzi istoria Romaniei in programa scolara!
Dar ce faci cand vine randul Imperiului Otoman? E interesant, sau nu, daca tot trebuie sa invatam istorie? Presupunand fara putinta de a gresi ca DA... sigur vom ajunge in momentul in care, invatand despre Otomani vor invata si despre tarile ROMANE, care stim cu totii ce importanta au avut in evoutia si involutia respectivului imperiu! Varianta in care, multi se pare ca au chiulit de la ore!
Bineinteles, este foarte probabil ca americanii sa invete din istoria Euro-Asiatica, numai despre Anglia, Franta, Spania(ca astia i-au descoperit) si Rusia...ca de...
In varianta asta, le ajunge sa invete istoria in 7 zile cate 2 ore pe zi! Am adaugat aici si magnifica lor istorie proprie de vreo 300(sa fie numar rotund) de ani!
Despre google... da exista, este foarte util... dar de pomana daca lipseste interesul.
Referitor la vorbitul in public:
Pai daca americanii sa spunem ca au avut ore de clasa special dedicate pentru ''oratorie'', tare mi-e ca sunt extraordinari la datul din gura fara a spune din pacate, nimic interesant!
Revenind la pregatirea in scoala romaneasca pentru ''vorbitul in public'', tin minte metodele din anii '80-'90. Ori raspundeam ridicati in picioare langa pupitru, ori in fata clasei la tabla, langa profesor! In ambele cazuri aveai ''public'' restul clasei(20-25 de elevi), care era(u) cu ochii pe tine ''ca pe butelie''! Deci pregatirea o ai , iar daca la maturitate nu esti in stare sa vorbesti ''in public'', problema este timiditatea, nu lipsa de ''experienta in domeniu''!
Numai de bine!
Atunci cand pivotul existentei umane este moneda si nu cunoasterea, este incorect sa ne miram de consecinte. Totul s-ar putea schimba(in bine) in ziua in care oamenii si-ar ridica ochii din pamant. Si, slava domnului, de bine avem nevoie ca de aer!
In Romania este altfel. Copiii termina temele dupa ora 22.
Elevii de gimnaziu sunt aruncati intr-o concurenta dementiala pentru note, concurenta care distruge orice urma de umanism, prietenie, altruism, sensibilitate si cultiva individualismul dus la extrem. Pentru note mari (care conteaza la admiterea la liceu), copiii mint, insala, mituiesc, bat si fac orice altceva pentru a-si surclasa colegii (adversarii). Elevii romani sunt printre cei mai nefericiti din lume si datorita acestui sistem ticalos si mincinos de evaluare. Daca tineti la sanatatea psihica a copiilor vostri (si a voastra), atunci faceti tot posibilul sa plecati intr-o tara normala.
Trimiteți un comentariu