miercuri, 9 aprilie 2014

Cel mai bun rezultat din istorie: două echipe româneşti au luat aurul la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene!

Două echipe româneştii care au participat la cea de-a XII-a ediţie a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO), competiţie cu caracter interdisciplinar, au obţinut medalii de aur, obţinând astfel cel mai bun rezultat din istoria participării olimpicilor români la acest concurs.

Cei şase olimpici medaliaţi cu aur sunt: Robert Iulian Răveanu şi Tudor Costel Creţu - Fizică, ambii elevi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, George Claudiu Săvulescu (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Andrei Iliescu (Colegiul Naţional "Ienăchiţă Văcărescu" din Târgovişte) - Chimie, respectiv Alexandru Zancă (Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti) şi Bogdan Ionuţ Siscă Jippa (Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti) - Biologie.


Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene s-a desfăşurat la Atena, în perioada 30 martie - 6 aprilie, şi a reunit 50 de echipe din 25 de state membre ale UE.

Conform regulamentului, o ţară poate înscrie două echipe alcătuite din câte trei elevi care susţin două probe practice de câte patru ore fiecare, la trei discipline: Biologie, Chimie şi Fizică, punctele de la fiecare experiment cumulându-se pentru echipă.

Olimpicii români au mai particpat la trei ediţii ale acestui concurs, informează Ministerul Educaţiei.

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/12426963-cel-mai-bun-rezultat-din-istorie-doua-echipe-romanesti-au-luat-aurul-la-olimpiada-de-stiinte-a-uniunii-europene

5 comentarii:

Anonim spunea...

cel mai bun rezultat din istoria celor doua echipe romanesti..

D. Pavel spunea...

Aceste rezultate exceptionale demonstraza - pentru cine poate gindi rational si impartial - ca creierele de la noi din tara au o mostenire genetica mai mare si mai veche decit a celor cu care intra in competitie!

Nu e logic?

Anonim spunea...

Sintem nativi un popor de exceptie. Unde ne sint conducatorii?

Anonim spunea...

Suntem un popor destept,dar nu ne folosim intotdeauna mintea cum trebuie si la ce trebuie plus ca ne place sa votam prost...

Anonim spunea...

D. Paval, cand generalizezi si scrii cel mai bun rezultat din istorie, oricine se poate gandi la orice istorie: istoria romanilor, istoria competitiei(ceea ce ar fi un neadevar pentru ca ungurii au luat de doua ori primele medalii de aur, in ani diferiti), istoria omenirii?

daca ai verifica toate rezultate tuturor editiilor(ceea ce eu am facut) ai fi vazut ca titlul se refera dar fara sa mentioneze ca rezultatul e cel mai bun rezultat din istoria echipelor romanesti care au tot participat la aceasta olimpiada europeana...

ma semnez, primul anonim..