Citat din cartea „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări“:
"Se adăuga şi faptul că România avea un drept incontestabil asupra
Basarabiei, provincie răpită Moldovei în 1812, partea ei sudică fiind
apoi retrocedată în 1856, dar din nou anexată de Rusia în 1878. Un drept
similar putea invoca România şi în ceea ce priveşte Bucovina, ruptă tot
din Moldova, la 1775, şi anexată de austrieci. Transilvania nu se afla
însă într-o asemenea situaţie. Nu aparţinuse niciodată României sau
vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859. De la
începuturile sale statale fusese înglobată în Ungaria şi, chiar când
Ungaria dispăruse, continuase, prin elita sa conducătoare şi prin
organizarea de stat, să se înfăţişeze ca parte a vechiului regat ungar.
Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut, un drept etnic asupra
Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun
drept istoric. Puteau să-i acuze pe unguri că îi asupreau sau îi
discriminau pe români, dar nu-i puteau acuza că „răpiseră“ vreodată
Transilvania."
Sursa citatului: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/romania-atat-mult-noroc-fragment-avanpremiera-viitoarea-carte-lui-l
Acest Lucian Boia, citat cu dragoste și mare simpatie de presa maghiară, le oferă ungurilor tot ce au nevoie pentru revendicările lor aberante. Și culmea, mai este și ridicat în slăvi de presa românească și de tot felul de telectuali fițoși și cosmopoliți care vor să ne spele pe creier cu teoriile lor globalist-nivelatoare! Cum comentați acest pasaj?
Dacă doriți un autograf de la numitul Lucian Boia, îl puteți căuta mâine, 24 aprilie, la Librăria Humanitas Cişmigiu, de la ora 19.00, unde își va lansa cartea cu susținerea lui Gabriel Liiceanu. Că, de, marii intelectuali români are clubul lor elitist!
Daniel Roxin
Cred ca acest Boia,a consumat prea mult ardei boia si acest lucru a avut efect asupra intelectului,dupa cum se vede.Cei care puteti,duceti-va maine in Cismigiu dar nu sa va dea autografe ci sa-si ceara iertare,in numele tuturor Romanilor.
RăspundețiȘtergereEXISTA DOAR PRICIPATELE ROMANE CARE AU FORMAT TARA ROMANEASCA NU CUNOSC SI UN PRINCIPAT MAGHIAR IN ACEASTA UNIRE: A ROMANILOR.
RăspundețiȘtergereESTE O RUSINE CA ASEMENEA CARTI SUNT TIPARITE SI O MARE DURERE CA SE APRODA COMERCIALIZAREA LOR .ACESTE PERSOANENU POT FI NUMITE ROMANI.
RăspundețiȘtergereLucian Boia, o coada de topor in mana dusmanilor nostri!
RăspundețiȘtergereDe aici vine vorba " Nu mai spune boiate ! " ?
RăspundețiȘtergereUn biet condiment pe painea cu untura ungureasca!
RăspundețiȘtergere"Nu mai spune boiate !"
RăspundețiȘtergereCred că e meritul lui invenția acestei fraze.
Trebuie să întâmpinăm cu drag viitorul, ţinând minte că în curând va fi trecut; şi trebuie să respectăm trecutul, ştiind că odată a fost tot ce era omeneşte cu putinţă. - George Santayana
RăspundețiȘtergereAcest Boia (Pirospaprika) este profesor universitar!!! Câtă dreptate are barcagiul fără barcă: "şcoala românească scoate tâmpiţi!"
I-a lins în fund pe comunişti şi limba i s-a lungit până la genunchi şi pentru că funcţia crează organul, organul trebuie folosit - linge "puii de dac". Barcagiul fără barcă îi linge-n fund pe udemerişti, Pirospaprika îi linge pe cei de peste hotare.
Coadă de topor: Băsescu, Macovei, Eba, Udrea, Cristian Preda, Răzvan Ungureanu, Boia...
D-le Boia,sunteti un Lingator de cururi unguresti!Cu tot respectul,du-te dracului cu tot cu Arpad!
RăspundețiȘtergereAm citit si eu putin din cartea acestui anti-roman!! care vorbeste despre romani la persoana a III-a, el considerandu-se cel putin un zeu, eu il consider un Diavol anti-Romanesc anti-latinesc-antieuropean! Diavol care sustine drepturile unor NE-europeni in inima vechii Europe. Asta trebuie exilat!
RăspundețiȘtergereAre acelasi ranjit de om prost ca ion iliescu,niste trepadusi cu care de fapt se sterg cei mai mari la fund.
RăspundețiȘtergereHai iliescu,hai boia,luati hartia si frecati usor.
Ar trebui scuipati in fata si batjocoriti.
Cum sa inteleaga licheaua asta viata ce a avut-o ardeleanul,crisanul,banateanul,maramuresanul in imperiu austro-hungar cand iel nici nu stie bine cum il cheama si cred cu tarie ca a avut si niste parinti tare slabi de inger pt ca altfel nu poti crea o astfel de marioneta.
Prea multa importanta nu o sa i se dea,tinta lui e sa dea o altfel de fata istoriei pt a soca si pt a face vanzare.
ar fi momentu ca romania sa ia masuri an privinta altor edni.nu romania are nevoie de maghiari,sant liberi sasi caute viata an ungaria.
RăspundețiȘtergereacest Domn/a auzit de conteleTELEKI SI fam.Huniazilor care faceau parte din aristocratia Romaneasca din secxv si xvi,care au fost maghiarizti uneori fortati alteori prin voia lor ca sa nu-si piarda averea.Au renuntat si la religie si limba ca sa-si poata pastra averea ,dar asta ii va costa pe ei si urmasi lor mai tarziu prin pierderea identitati nationale.am sa revin
RăspundețiȘtergereUitati-va la fata lui!
RăspundețiȘtergereAcest individ NU a avut niciodata curajul sa se insoare iar pina in 1989 a a fost o sluga pleacata a sistemului comunist! Adica individul a stiut de frica...
Cred ca masturbatia facuta pe o perioada mult prea lunga I-a modificat ireversibil mintile!
Dragut! Ce mareti sunt acesti invatati ce isi uita neamul! Ba mai sunt si pupati pentru asta!
RăspundețiȘtergereUn dobitoc , acest ,, mare istoric"
RăspundețiȘtergereAsta n-a auzit de Mihai Viteazu care a facut unirea in sec XVI.Inainte de sec IX cine avea Transilvania ca ungurii nu venisera??
RăspundețiȘtergereLucian Boia este un semidoct al istoriei. Ca sa intelegi acest lucru trebuie sa citesti raspunsul lui Ioan Aurel Pop la campania de demitizare si minimizare a tot ce este romanesc dusa de Boia si ,,intelectualii" de dupa 1989.
RăspundețiȘtergerear fi mai bine sa isi lanseze cartea pe luna ,betivul asta
RăspundețiȘtergereExplicatia este foarte clara.Transilvania A FOST SI VA FI PARTE DIN ROMANIA.Dovada o face populatia care o locuia (de romani).Acest individ, este o nulitate si o rusine pentru noi romanii.O consider "persoana non grata"
RăspundețiȘtergereO dejectie unama! Un avorton nereusit! Uitati-va la el-fața spune tot! Nu mai e nevoie de alte comentarii-un dusman pe fata al Romaniei si al romanilor! Dar , nu va speriati, si in SUA se publica destule carti anti-americane, noi de ce nu am avea retardatii nostri? Cat despre acest Liiceanu, am avut NEPLACEREA sa schimb cateva vorbe cu el: nu m-a deamagit - un OM RAU, asa l-am simtit si cand a inceput sa vorbeasca, mi-a confirmat pe deplin. Arogant si plin de tupeu (vezi DEX pt cuvantul tupeu), acest abject exemplar din cultura romaneasca, a inceput sa batjocoreasca o onoare ce i-a fost facuta de valceni, acordandu-i titlul de cetatean de onoare (mizerabilul nascandu-se-ghinion pt valceni!-chiar in acest frumos oras)! Din pacate nu m-am putut manifesta-nu era contextul si nici nu cred ca ar fi avut vreun efect sa-i acord o corectie, cel putin verbala, desi, ca si cu cainii care sa apropie prea mult cand latra, iei masuri mai drastice... In fine, Romania are si dusmani interiori si trebuie tratati cu o atitudine potrivita! Mai ales in momentul cand apar in public! E curajos vanzatorul de neam! Noi? Suntem lasi? Ne facem ca nu vedem? In timp ce din cartile scolare de istorie dispar subit eroii acestui neam apar falsurile, in tiraje mari...
RăspundețiȘtergereDin ce am mai citit pe ici pe colo ar rezulta ca Liiceanu si-ar vinde si mama pentru suma potrivita - vezi cazul cu drepturile de autor pentru lucrarile lui I.P. Culianu... In fine, o reactie a societatii civile-cel putin-ar trebui sa existe!
Romania a renuntat la Transcarpatia, Crisana(ce avem e prea putin), Voievodina, Timoc, Deliorman, Pocutia , Transnistria si individul asta vorbeste ca am luat Banatul ,,sarbesc '' si Transilvania ,,ungureasca''. Interesant, pentru ca la noi din pacate nu se popularizeaza hartile reale cum se face la unguri.
RăspundețiȘtergereDespre bosorogul asta retardat am scris eu de cum am auzit de al, acum aprox. 1 an. E doar o fosila bolsevica si un element propagandist ieftin si de proasta calitate, publicat in draci de humanitas. Tot el a scris ca tablitele de la Tartaria au fost aduse din Sumer acum 7000 de ani si lasate aici, e o lichea in slujba unor lichele si atat - sau lacheu, cum preferati.
RăspundețiȘtergereacest bou pardon boia este roman ?????
RăspundețiȘtergereCe vorbesti domnule????Romani nu au nici un drept istoric asupra Transilvanie??????da de cind si Pina cind???mai invata un pic de istorie antica,d-le Boia,vezi de cite mii de ani sintem noi romani aici si nu in alta parte!da chiar asa!unde ai facut scoala???poate ai chiulit la ora de istorie antica!!,
RăspundețiȘtergereMIE UNU MI-A AJUNS PANA IN GAT POVESTEA ASTA CU MAGHIARII,EU CRED CA DACA NU AR FI INTERESELE UNORA DE SUS SA SEMENE URA, SI NICI PROSTI SA PUNA BOTUL AM TRAI TOTUSI IN ARMONIE. CAT DESPRE DL BOIA ASTA NU POT SA COMENTEZ CACI AS VORBI IN NECUNOSTINTA DE CAUZA.DAR DACA AR FI SA-TI DAU CREZARE AR FI DEAJUNS UN CUVANT- TRADATOR
RăspundețiȘtergerePt DOR: Probabil ca nici nu sint romani...
RăspundețiȘtergereESTE ADEVARAT CE ZICI UN ROMAN NU AR AVEA DREPTUL SI PRETENTIA ASUPRA TRANSILVANIEI ,DAR NOI NU SUNTEM ROMANI,LIMBA NOASTRA E DACIA SI DACIA E MULT MAI MARE SI CU MULT MAI MULTE DREPTURI ASTA E ISTORIA NU SE SCHIMBA ,DACIA E UN FEL DE UE ,ADEVARUL DOARE UNDE DAI SI UNDE CRAPA
RăspundețiȘtergereCum comentam?Multa m#*€ bai p¥%#@ matii de p! $*@ ce esti!Auzi ce zice hunGAYrianu.Baieti..doua, trei, si M*I€€€€€€€€
RăspundețiȘtergereTransilvania a fost întotdeauna un voievodat independent, nu a făcut niciodată parte din regatul ungar.
RăspundețiȘtergereDupă dispariția regatului și împărțirea sa între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, Transilvania rămâne independentă ca principat sub suzeranitate turcească.
Imperiul Habsburgic este cel care ocupă teritoriul fostului regat ungar și al Transilvaniei, după respingerea asediului turcesc asupra Vienei.
Ulterior Ungaria devine regat în cadrul Imperiului Habsburgic.
Teritoriul Transilvaniei rămâne în cadrul Imperiului Habsburgic, numit în acea vreme Austro-Ungar, nicidecum anexat sau integrat regatului ungar din cadrul imperiului.
La destrămarea Imperiului Austro-Ungar din 1918, Ungaria devine stat independent iar Transilvania, prin opţiune, alege să se unească cu România.
Doar în urma Dictatului de la Viena (1940) şi doar pentru o perioadă vremelnică (1944), pentru prima și singura dată în istorie, o parte a Transilvaniei este cedată Ungariei.
Datele de mai sus sunt din surse şi izvoare de la Budapesta, în principiu cam toate documentele și probatoriile folosite de iredentiștii maghiari când își susțin revendicările, cu alte cuvinte „lucrăm cu materialul clientului”.
Pe scurt, pe vremea regatului ungar Transilvania era voievodat autonom, după transformarea regatului ungar în pașalâc turcesc Transilvania a fost principat independent aflat sub suzeranitate otomană, după respingerea turcilor, eliberarea regatului ungar de sub autoritatea otomană, atât regatul ungar cât şi Transilvania au făcut parte din Imperiul Habsburgic, numit şi Austro-Ungar, iar la destrămarea acestuia Ungaria a devenit stat independent iar Transilvania a ales unirea cu România.
Referitor la citatul supus comentariilor, într-adevăr, Transilvania nu a aparţinut niciodată României sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859. A aparținut României lui Mihai la 1600.
Niciodată Transilvania nu a fost înglobată în regatul ungar, pașalâcul turcesc, Ungariei independente sau în oricare altă formă de organizare statală ungară.
După dispariţia Ungariei (ca regat, bănuiesc că se referă autorul...), Transilvania era principat independent sub suzeranitate otomană şi nu se putea prezenta ca parte a vechiului regat ungar din care nu făcuse parte, decât dacă ar fi dorit statutul de pașalâc turcesc.
Atât personalitățile proeminente şi elitele conducătoare cât și majoritatea regilor ungurilor nu au fost unguri: Matei Corvin (român), Petofi Sandor (sârb), Kosuth Lajos (slovac) și mulți alții.
Singura perioadă din toată istoria în care o parte din Transilvania a aparținut politic Ungariei a fost între 1940-1944, urmare a cedării forțate determinate de Dictatul de la Viena.
A spune că românii puteau invoca un drept etnic asupra Transilvaniei, dar nu și vreun drept istoric, e ca și cum ai spune că te-ai făcut profesor de istorie pentru că nu-ți plăcea matematica…
Nu inteleg de ce va mirati, bunica insului este unguroaica de pe malul lacul Balaton. In ce priveste editura la care a fost publicat, de mult timp a devenit o oficina a antiromanismului.
RăspundețiȘtergereAre noroc ca sunt plecat din Bucurestes la o inmormantaresi si nu ii pot arata cat de mult il apreciez .
RăspundețiȘtergereZaRadu
ce-ar fi sa-l cautam pe 1 aprilie la calendele grecesti ca si asa pare mai degraba un pacalici istoric in nici un caz.
RăspundețiȘtergerenu cu like-uri rezolvam treaba ,ci cu putina rugaciune catre Dumnezeul Nostru,sa-l ajute pe acest sarman Lucian sa-si regrete greselile si sa nu-i mai viruseze pe altii....
RăspundețiȘtergereCe dracu sa comentezi? Nu e clar? Omul canta pe bani. Sa spui asemenea prostii si sa ai pretentia ca esti si vreun mare istoric inseamna lipsa totala de coordonate. Omul speculeaza o nisa. Atat si nimic mai mult. Numai daca te gandesti la cati bani scoate din conferintele tinute in Ungaria si e suficient sa explici orice. Nu va mai omorati cu firea. Istoria noastra e plina de jigodii de genul asta. Asa cum e plina si de oameni de onoare care s-au jerfit pentru cauza romanilor. S-auzim numai de bine.
RăspundețiȘtergerepe cat punem pariu ca e minim un sfert khazar rus
RăspundețiȘtergereRusine, pornografie culturala, ce, nu stiati ca exista si o astfel de ramura...a primei meserii din lume ???
RăspundețiȘtergereastfel de oameni care vand minciuni trebuiesc executati!!!
RăspundețiȘtergereDacă vorbim de adevărul istoric, în Transilvania s-a vorbit de români spre mijlocul sec.XIX şi oficial începând cu 01 decembrie 1918.
RăspundețiȘtergerePână în sec.XIX s-a vorbit de daci, daci liberi, blaki sau vlahi dacă luăm ca sursă Codexul Rohonczi (carte manuscris veche de 1000 de ani)şi ardeleni sau transilvăneni odată cu formarea Principatului Transilvania.
Acest individ Lucian Boia nu poate fi numit istoric pentru că nu cunoaşte istoria Transilvaniei şi nici a Ungariei, motiv să-i fac trimitere spre instruire la un adevărat profesor de istorie etnic sârb aici http://ceicunoi.wordpress.com/2014/02/04/originea-ungurilor-si-istoria-lor-in-transilvania-si-europa-pe-scurt-si-foarte-clar-de-la-un-profesor-de-istorie-sarb-edu/
de la DRAGOS SCORTANU
RăspundețiȘtergereGunoiul asta de Boia, pt cine nu stia, e jidan, deci e de inteles atitudinea lui ostila si scelerata si infecta fata de români! E un rebut finantat si sustinut de oculta jidoveasca, imputitii de evrei, pt a falsifica si sterge istoria românilor, la fel ca alte lepadaturi iudaice, gen Zoe Petre, Patapievici si altii! Oare cred ei ca Dumnezeu doarme?! Tarfe au fost de cand se stiu, tarfe sunt pana in cea din urma zi a lor!
Daca ati fi citit istoria de la venirea ungurilor in Panonia, cu atacurile lor asupra unor formatiuni statale transilvane, ale lui Gelu de pe Somes, Menumorut din Bihor, Glad de la Cenad, ati fi stiut ca in aceasi perioada exista un centru de putere la Alba Iulia. Un ,, Magne et potens Dux Blacorum'', gasiti in cronica Vindobonense{cronica pictata de la Viena}, traitor pe la 950 DC,pe numele lui Iuliu cel batran, pentru ca a existat evident si unul tanar. Acest Iuliu sau in ungureste Gyula de unde si numele orasului Alba lui Iuliu, se refera la cetatea alba fostul Balgrad de pe vremea treceri bulgarilor si al celorlalti slavii, sarbi, croatii, peste noi cu cateva secole in urma, care nu este altceva decat vechiul Castru roman al Legio TertiaDecima Gemina{leg XIII Gemina} construit din blocuri de calcar alb de la Sard-Ighiu (9 km de Alba Iulia). Asa de bogat si de prestigios a fost Iuliu de la Balgrad ca Printul Geza I al maghiarilor nu a considerat cu nimic mai prejos decat el ca si rang sa peteasca fata lui Iuliu , Sarolta si sa o ia de nevasta. Asa ca olaha noastra ajungand la Sechesfehervar,capitala maghiarilor pe vremea printului Gheza, ani 980 mai mult sau mai putin, a convins printul sa-i constuiasca o basilica baptisteriu , care mai dainuieste si astazi spre deosebire de modelul dupa care a fost facuta basilica baptisteriu model Bizantin de la Alba Iulia, a caror urme au fost sapate la amenajarea cetati Alba Carolina, in fundatia si in fata Catedralei Romano-Catolice Sf. Mihail, de catre arheologii din Cluj si Alba. Sa revenim fiul lui Sarolta(numele simbolizeaza tara Oltului Alb- Ardealul} si al lui Geza I pe numele lui unguresc Vaiak, iar romanesc Voicu, probabil botezat ortodox de mumasa si de Papa crestinat simbolic odata cu neamul maghiarilor in anul 998 odata cu urcarea pe tron si transformarea in regat( de unde crucea de pe blazonul ungurilor este dubla - 2 brate orizontale} . In ani 1001-1oo2 intreprinde o campanie militara in Ardeal pentru asi revendica mostenirea dupa mama, asupra minelor de sare si asupra exploatarilor aurifere. In 1002 cucereste Adealul si intemniteaza pe unchiul sau varul sau conducatorul de la Alba, dar dupa cativa ani il repune in scaun cu titulatura de Voievod al ,,Transiuana'' tara de dincolo de padurii. Familia lui Iuliu cel Tanar Voievodul Transilvaniei stapanea din Partium (de pe Tisa) si partea de nord a raului Mures, pana la Orastie, fara Tara Hategului, dovada ca la sfarsitul sec.12, colonizarea sasilor a inceput sa se faca de acolo de unde incepea pamantul Regelui, respectiv prima cetate saseasca este Orastia, iar dupa acea a umplut toata transilvania de Sasi- Sebes, Sibiu, Brasov, Sighisoara, Medias, Bistrita. Eu v-am dat inceputul povesti, voi straduitiva-ti sa aflati toate povestile si datele si nu mai scrieti asa de radical ca istoria este la fel de complexa precum viata, adevarul si istoria nu sunt albe sau negre, sunt subiective depinde din ce parte privesti. Suntem metisati cu cei care au trecut peste noi, studiile spun ca oameni din Ardeal in afara de cei de peste Carpati fireste, aproape ca si gene sunt unguri, pentru ca acestia la venirea in Panonia au gasit Blaki {ciobani Romanilor} si alte populatii, germanicii si slavii. Daca nu studiati istoria baram cititi cate ceva. Gasiti pe net multa istorie, cerneti-o, lucruri dovedite de documente si sapate de arheologi. Nu mai fiti asa patimasi ca gresiti, istoria lor este impletita cu a noastra, fie ca ne place, sau nu ne place. De fapt asta este istoria Ardealului, toate provinciile si tarile din jurul nostru ne-au influentat sau au fost influentate de Ardeleni. As vrea sa vad discuti constructive nu injuraturi care nu fac cinste nici uneia dintre tabere. Daca v-am suparat cu ceva va rog nu bagati in seama ce am scris. Dumnezeul vost va-jute!
RăspundețiȘtergereboia asta este un mare BOU care habar nu are de istorie !
RăspundețiȘtergereO gașca de „telectuali”trendy...Liiceanu,Ptapievici,Boia,Zoe Petre...
RăspundețiȘtergereI-aș pune pe toti,in frunte cu politicienii,la sapat de tumuli,pe santierele arheologice ce urmeaza a fi deschise de d-voastra,domnule Roxin!De dimineata pana seara,drept recompensa pentru bunatate de servicii aduse poporului roman.Le-as da numai pita si apa...sa trudeasca din greu la aducerea in lumina a dovezilor continuitatii acestui Neam...si sa invete sa spuna „multumesc”ca s-au nascut pe acest pamant al Daciei.
Politicienii ar trebui sa fie deposedati de averile dobandite ilegal,iar bogatia asta ar trebui folosita la recuperarea adevarului istoric,la investitiile care necesita a fi facute,pentru a scoate la suprafata, toate informatiile pretioase care sunt in folosul intregului Neam al Dacilor.
Politicienilor, tradatorilor de Neam,locul vostru este la inchisoare,unde sa vizionati zilnic,cate un documentar realizat de Daniel Roxin,cate o emisiune de„ Adevaruri tulburatoare”pana va intra adevarul in minte si suflet,sa cititi cate o carte de istorie adevarata,scrisa de domnul Roxin, Lupasc,Iscru si alti autori importanti...
Si da,v-as da numai paine si apa,ca sa vedeti ce inseamna sa rabzi lipsuri...pt voi e chin adevarat,avand in vedere lafaiala in bunatațuri de tot felul pe care o aveti la ora actuala.
Zilnic,munca pe santier arheologic.Asta va lipseste,„teleactualilor”dragi!Munca in beneficiul comunitatii.
Nici o țeapa nu v-ar fi de folos!Moartea in agonie nu foloseste sufletului...asta este doar pt cei dornici de razbunare.Dar,nimic nu e mai distractiv,decat sa va vad la lucru pe toți,cu sapa si lopata in mana...spre folosul intregii natiuni.Plini de sudoare,sub soarele arzator...lipsiti de confortul vilelor voastre.Sa invatati istorie adevarata pe propria voastra piele!
cat de multi doctori in istorie sunt pe aici !!! cei care au invatat istoria din legende si filmele istorice ceausiste. Si binenteles sunt revoltati daca se spune adevarul: ca Transilvania niciodata nu a aprtinut Romaniei, si ca a fost un noroc chior ca in 1919-20 a fost lipit de Romania.
RăspundețiȘtergereUNUI SLUGARNIC
RăspundețiȘtergereCa sa scapi de orice drame,/
Cand ajungi un disperat, /
Orisicat ti-ar fi de foame, /
Frate,nu manca cacat! /
Cum explica acest "telectual" existenta populatiei vorbitoare de limba romana din Transilvania? Un ticalos format la scolile coministe de tip "gheorghiu dej". Am scris intentionat cu litere mici, pentru ca nu merita sa fie scris cu majuscule. Boia ar trebui sa fie declarat persoana non-grata in Dacia, si trimis sa traiasca in tinuturile secuiesti. Sa vedem daca, dupa cativa ani de convietuire cu bozgorii, mai poate comenta ceva despre Transilvania!
RăspundețiȘtergereTransilvania nu exista !!!!!!!!!!!!avem Crisana,Ardeal,Banat si Maramures !!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereIntre toate tinuturile astea si graiurile vorbite in ele este o legatura,iar cand un muntean sau un moldovean aude vorbind un grai din urmatoarele,il percepe ca ''ardelean''.
Ar fi bine sa intelegem lucrul asta pt totdeauna si sa renuntam la transilvania,basarabia,bucovina,transcarpatia,transnistra,craina(pt Timoc)si alte inventii bolsevice,unguroice,sarbesco-bulgaro-ucraineano-moscovesti !
Traiasca Maramuresu,Pocutia,Moldova toata cu Tara de sus si Tara de jos,Modova de pese Prut si cea de peste Nistru,Muntenia,Dobrogea,Oltenia,Timocu,Banatu,Ardealu si Crisana !
Doamne ajuta !
nu inteleg cum un asa zis istoric care se presupune ca a studiat si a cercetat istoria noastra nu doar fragmente care convin nationalitatii maghiare poate spune.... dar sa mai si publice in romania mizeria aceea de carte. Este aburd si injositor pentru noi care nu luam atitudine.
RăspundețiȘtergereRusine ba istoric ignorant .
Comentariul meu este lung dar sper sa aveti rabdare.
RăspundețiȘtergereEste adevarat, Imperiul numit austro-ungar nu isi putea aroga Transilvania, in plus Ungaria s-a format ca stat abia dupa 1918 alimentand prin toate mijloacele acea parte a furiei sovietice ce nu accepta Romania Mare. In al doilea razboi mondial, Ungaria a intrat in razboi alaturi de Germania din motive expansioniste, Horthy fiind de fapt un comunist convins care extermina evreii pastrandu-i pe marii finantisti, ostili Romaniei, si pe cei aserviti care urmau sa mareasca masa de evrei ostili, acuzatori ai Germaniei...aliata lui Horthy. Politica sa perfida l-a dus la angoase pana la sinucidere pe insusi ministrul sau de externe. Da, doar ocupatia din 40,44 exista, cu toate cladirile, bisericile reformate si castelele si slusul pe langa evanghelistii sasi, uitand sa accentueze meritele unioniste ale lui Mihai Viteazul, apreciat chiar de catre maghiarii si secuii speriati de imperialistii pentru care iobagia insemna sange. Asprul cod theresian, prin care au fost trasi pe roata Horia si Closca (revoltati si pentru iobagii maghiari si secui) i-au atras imparatesei moartea mai multor mostenitori la tron si fara amestecul vreunui complot omenesc.e va soune acest lucru? Secuii, in traducere santinele, earu pusi la paza imperiului austro-ungar, fiind cunoscuti ca si ”buni” executanti ucigasi, inclusiv ai maghiarilor si secuilor care au ajuns la buna pace cu romanii si nu cu imperiul,
Revenind, la Horthy, politica sa de exterminare prin asmiliare pana la ucidere a romanilor ardeleni, ca si cehoslovacilor, a atras chiar dezaprobarea lui Hitler, urma banatul sarbesc dar s-a opus Antonescu si s-a gasit solutia atonomiei, noul plan, autonomist, incepea. Ungaria poarta o mare parte (putin spus?) din vina impartirii in doua a Armatei romane si alierii cu Rusia care nu ne uitase pentru Odessa, Stalingrad...dar acum avea nevoie de noi si noi de ea.. De adaugat ca secreta corespondenta intre Hitler si Stalin era tinuta de un curier maghiar. Daca Hitler nu isi pierdea firea ori daca nu descoperea complotul generalilor sai care au prevazut sfarsitul, razboiul se scurta si Romania in granitele sale firesti isi urma drumul spre modernitate deschis de Cuza ( ce ticalosie sa se spuna ca domnitorul nu a unit Transilvania cand timpul sau era...limitat si pentru a mentine Unire Mica) si drumul continuat de partidele istorice in perioada interbelica, alaturi de monarhia care a inteles din inceput necesitatea reabilitarii Romaniei in plan european si nu doar. Iradiati de kgbisiti, membri ai familie regale au pierit.Ironia sortii sau a nescurtarii razboiului, face ca regele Mihai sa le fi deschis calea sovieticilor si aceasta ironie il absolva de ceea ce unii numesc tradare. Motivul cartii despre care vorbiti sunt intr-adevar banii si faptul ca noi am fost obligati sa semnam nu atat tratate cat conditii ori protocoale, iar lipsa de substanta si fond a acestora dau o oarecare credibilitate cartilor actuale, politica Ungariei este existenta precedentelor si scrisurilor idioate. Liiceanu si-a pierdut sansa de a intra in istorie ca un literat istoric cinstit, cu toata popularitatea sa. Puneti-le un afis de recurs la Dictatul de la Viena in Cismigiu sau unde or mai avea lansari. Nu sunt comunista, nu sunt neo fascista, sunt o visatoare care crede in Dumnezeu si in democratia autentica, profunda, cu masuri pe termen lung pentru alegatori, cum spune Petre Tutea. Sper ca alianta nord atlantica sa ne readuca mai pe picior de egaliatate cu rusii, visul american incepea cu a trai dupa lege, daca vrei sa traiesti fara problem, si chiar daca mananci mancarea ta traditionala sa lasi acasa pretentiile de autonomie pe care noi nu le-am avut. Ferdinand a alipit ce era al vechii Dacii, pentru a readuce istoria la locul sau. De acum, pentru a apara pacea, avem nevoie de armata. Pacea nu se apara cu mainile goale, chiar daca avem doar de stat la frontiere drept graniceri. sa auzim de bine!
Autograf? afisati-le banere cu recurs la Dictatul de la Viena la urmatoarele lansari. Liiceanu a pierdut sansa de a intra in istorie drept un literat cinstit. Mihai Viteazul, erou national,respectat si de imperialisti. Ferdinand,dupa Carol I, un alt exponent al familiei regale pe care armele KGB nu au reusit sa il doboare si iradieze ca si pe alti membri ai Casei regale. Horthy, comunistul convins care a trimis la moarte evrei pentru a dobandi Transilvania, ministrul sau de externe s-a sinucis din cauza remuscarilor. Daca razboiul se scurta, prin actiunea generalilor descoperiti de Hitler, evreii finantisiti si aserviti lui Horthy taceau si regele Mihai nu ar fi fost obligat poate sa lase loc cizmei sovietice, ne fauream noi democratia cu ce e bun si social si in capitalism. Cuza, nu a vrut Transilvania? dar nu i-a fost lasat timp nici pentru Unirea cea Mica. Natiunea a obosit, fratilor, mereu am vrut sa fim uniti si suntem, ne-am obisnuit atat de mult sa fim stapan in in in tara dacilor ca nu putem crede ca pot naste asemenea scriitori.
RăspundețiȘtergereAnonim care ne trimit pe net sa ne documentam despee batrni si tineri pictati pe la Viena, nu ne-ai aratat decat ca Dumnezeul nost si bunii sai pastori au vazut ce rai sunteti voi de pe atunci de dragul expansiunii. Scuze pentru Domnu vost, nu a-ti pus baptister de botez decat de dragul domnitei si cu gandul la avere, ba pe la 1000 vine crestinarea. Germanicii se numeau dolci, altii care au papat si ei miei si le-au placut sa stea de o parte si alta a muntilor au fost atrasi ba de Bucegi, ba de Lacul Sfanta Ana. Scuze patima, pamanturile bogate sunt des calcate.
Rusine, se rasucesc stramosii in morminte de asemenea idiotenii. Cum naiba de poate spune asa ceva i ar trebui un control mintal.
RăspundețiȘtergereIntr-o alta epoca , acest individ s-ar fi bucurat de la inaltimea unei tepe bine lustruite si infipta in partile dorsale. Sau macar daca am avea autoritati competente care ar desfinta editura care permite asa ceva si ar exila acest individ in Budapesta.
RăspundețiȘtergereo sa fie invitat azi la Digi sa mai spuna bazaconii, de ce nu sunt invitati istorici adevarati sau academicieni...
RăspundețiȘtergereVorba lui Dan Puric:"unirea in spirit" tine unit acest neam, oricat incearca boii sa ne dezbine.
RăspundețiȘtergereCum Dumnezeu sa nu te enervezi cand vezi oameni ca asta.Si auzi sa aibe tupeu sa-si lanseze si cartea,in Romania,chiar la Bucuresti.Cum Dumnezeu editura aia il ajuta?Inseamna ca este tradatoare .De el nu se poate spune ca este tradator pentru ca nu este roman.Este ca si atunci cand si-au scos ungurii steagurile in Romania si tradatorii aia de la conducere nu au zis nimic.Doamne da-ne un conducator ca Vlad Tepes si eu il urmez pana la capat.
RăspundețiȘtergereSi mai rog ca cei care nu iubesc tara asta sa nu mai puna comentarii aici ca sunt jalnici si naivi.Dumnezeu nu doarme si legile universului astuia functioneaza si nu mai este mult si vine si ziua aia cand o sa se faca dreptate.Si mai ceva,ungurii si celelalte natii de dupa ei la vest ar trebuii sa taca din gura pentru ca daca nu ar fi fost eroii tarii asteia sa tina frau la turci,tatari,si celelalte neamuri mai la sud,acuma se vorbea doar o limba in europa de azi.Noi am fost ca un zid aici impotriva expansiunii semilunei.
RăspundețiȘtergereMesaj pentru Lucian Boia: Rusine! Vierme ce esti!
RăspundețiȘtergereDomnul Roxin, daca sunteti un mare istoric precum afirmati, care este definitia dreptului istoric asa cum apare ea in dreptul international?
RăspundețiȘtergereAhhh da, inca ceva... romanii din Transilvania niciodata nu se vor identifica cu romanii din Vechiul Regat. Transilvania, Tarile ungurene si Banatul sunt un fel de "Bavaria" a Romaniei (daca stiti la ce ma refer).
Mai lasati prostiile deoparte. Dupa ce cade USL-ul poate vine un guvern care amendeaza prostia. In cazul de fata s-ar putea sa faceti inchisoare pe viata pentru lipsa de obiectivitate si pentru propagarea de informatii false.
draga frate, vezi ca nu conteaza ce mai zice acum boul ista, l-am vazut si eu intr-un interviu,pacat de mintea lui de khazar ca a stricat-o sa invete atitea limbi straine si istorie ...creier obosit degeaba care umbla sa imputa si pe altele .iti trimit altceva eu SHAMANUL DE SERVICIU,ceva de importanta pentru supravituirea pamintului romanesc- chiar daca sint tancurile pentru 1 MAI,tot va fi razboi in tara asta si atunci nu va mai conta ce zice BOIA, conteaza ce vor zice BUCEGII SI TOTI MUNTII CAPATI SI APELE SI RAMUL iar oamenii tarii sa stea in mlastina pe care si-au creat-o, numai voi sa fiti aici in viata pentru a readuce neamul romanesc vechi traditional si spiritual ,dupa prapad, ca insasi viata dupa furtuna https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=INQcZ2JkIWM
RăspundețiȘtergereNea caisa asta traieste in Romania deci e cetatean roman de etnie maghiara si atunci ma intreb la el nu se aplica legea de inalta tradare ? Alo SRI_UL cu ce dracu se ocupa?
RăspundețiȘtergereUN JEG ȘI UN GHIORLAN PUTUROS! A se vedea șobolan, chițcan, guzgan (popondoc ș. a.), numit și gorlan (Munt. est), gurlan (Mold. sud), ghirlan (Dobr.) și gherlan! Căci limba română este bogată și în a desemna astfel de deșeuri subumane!
RăspundețiȘtergereDesigur ca istoric fiind, prof. Boia a folkosit argumente scrise si nescrise. A facut afirmatii pe baza argumentelor. Dansul spune ca Transilvania nu a fost a romanilor. Pe ce argumente scrise si pe cae argumente nescrise se sprijina? SI daca a ajuns la concluzia ca Transilvania nu a fost a Romanilor, a cui a fost pena la anul 400 si a cui a fost intre 400-1000? Dl Boia ca om de stiinta nu are voie sa minimalizeze uriasa mostenire lasata de daci in Transilvania, care se gaseste atat la muzeele din tara cat si in cele din Budapesta si Viena.Ce valoare au culturile Gumelnita, Cucuteni, Boian,Vinta-Turdas, Starcevo-Cris, Tartaria?. De ce lui Mihai Viteazul i se spunea Malus Dacus? Comisia Parlamentului pentru invatamant si cultura sa il invite pe dl. Boia sa isi explice teoria. la fel Academia Romana sa ia in dezbatere noile teorii lansate de dl. Boia. Sa se cominice romanilor concluziile acestor dezbateri! Din pacate nu mai avem istorici. Istoria nu se face dupa cum ii place noului stapan sau noului prieten.
RăspundețiȘtergerePentru Andreea de la 23:19. Ma infioara prostia pe care o dovedesti in acest mesaj? Esti oarba sau pur si simplu esti o alogena vicleana. Fa-ti griji pentru Boia in ceea ce priveste un proces penal pentru falsificarea istoriei!!!
RăspundețiȘtergereFara a avea pretentia sa postati ceva am o mare rugaminte catre dumneavoastra,ginditi zimbiti iar ginditi si apoi raspundeti ce credeti de cuvinta dar nu cu primele cuvinte care v-au venit in minte,nici cu ce-l de-al doilea rind,luati mai din ..spate.Adica ca si cum v-ar durea in c...nu in suflet ceea ce au scris unii comentatori. In plus cei care scriu destul de urit ar putea sa mai taie si ei din cuvinte, nu ca as fi cine stie ce mironosita ,pentru ca sint situatii in care trebuie sa si injuri insa nu e o rezolvare, ci numai o intimidare. Ori asa, cind opozantul ,cel care te-a suparat nu e in dialog direct cu tine sa injuri asa in spatiul internetului e ca un caine care latra la luna in pustiu. Si daca citesc eu care sint de acord cu anonimul X injuraturile la adresa lui Boia asta, pe Boia-l doare undeva? Daca spune ceva inteligent sau adevarat despre Boia lucrurile inteligente se propaga si atunci devin o forta...nu numai in spatiul virtual...In plus am mai vazut raspunsul dumneavoastra pe blogul unuia MAxx blog -persoana inteligenta insa veninoasa -nu merita sa-i dati atita atentie. Ala si-a atins scopul- a te scoate din pepeni-pentru el a fost o victorie mare la micimea personalitatii lui. Adica i-a raspuns cel pe care-l injura-si carevasazica valoarea lui si a injuraturii lui a crescut.(se zice discret-ba pe-a ma-tii- si atit, nu pui suflet, asa se face in Oltenia).
RăspundețiȘtergereDaniel, ne enervam inutil daca dai drumul la commuri de la toate scursurile straine, stim ca exista. Si mai stiu si ele ca au s-o ia pe coaja cat de curand.
RăspundețiȘtergereda,....trimitetii in desertul gobii de unde au venit...acolo e ardealul lor...pt todeauna !!!
RăspundețiȘtergereSomesanca: sigur acest ,,istoric" domn boia se joaca dea istoria,si in contextul geopoltic actual este destul de periculos.Imi este rusine ca sunt compatrioata cu un asemenea om ,ce stie el despre ardeleni si idealurile lor inainte de MareaUnire? de cate ori a fost la Alba sau La Nasaud sau in alta parte a Transilvaniei? Cine a finantat sau ordoat aceasta carte?Ar trebui intrebat si pus sa-ti cerascuzee tuturor ardelenilor .Se rascolesc stramosii in mormant.Si Fratilor ,ceea ce se intampla in Ukraina este o parte rodul coruptiei ,si ka noi coruptia este l nivel inalt.
RăspundețiȘtergereMnoh, si vine Boia si declara ceva iar o multime de nebuni se arunca in balta incercand sa-i scoata piatra... Cred ca nu sunt singurul care simte ca Transilvania nu are ce cauta in interiorul Romaniei atata vreme cat nu are loc la centru iar toate resursele de aici sunt indreptate spre majoritatea regatzana.
RăspundețiȘtergereInclin sa-i dau dreptate D-lui Boia. Sincer nu vad unde a gresit. Romanii au fost majoritari in Transilvania. Asta spune si dumnealui si nu contesta nimeni. Confuzia legata de ce a scris tine de "dreptul istoric" si "rapire" al ungurilor si anume: viata politica, viata culturala. Un exemplu e dat de "burgurile" din Transilvania de care stiti ca nu erau locuite de romani ci de sasi si unguri in perioada medievala si care sunt foarte apreciate acum de toti romanii. Acesta e dreptul istoric. Faceti un exercitiu de imaginatie: dati la o parte din tot parcursul istoriei Transilvaniei pe maghiari si sasi si nu puneti in loc "ce-ar fi fost daca?". Transilvania ramane doar cu sate de romani si biserici de lemn... Cand mergeti ca turisti in Transilvania cate monumente romanesti (incepand cu retragerea aureliana sa spunem) ati vizitat? Asta-i istoria ce ne-o lasa mostenire. Asta-i adevarul... Si nu sunt nici maghiar, nici din Transilvania dar sa fim realisti si onesti. In nordul Bucovinei (austriecii) si in Basarabia (rusii) nu puteau revendica un drept istoric pentru ca nu au lasat nimic/foarte putin mostenire culturala, a patrimoniului mobil sau imobil, personalitati politice, culturale etc, ceea ce noi ca romani avem tot dreptul sa facem.
RăspundețiȘtergereUltimului anonim...
RăspundețiȘtergereEsti intr-o eroare totala. Daca esti roman, un exercitiu de inteligenta te-ar face sa te intrebi: Ce-ar fi fost in Transilvania daca ungurii si austriecii nu ar fi abuzat secole la rand populatia romaneasca, daca nu i-ar fi rapit dreptul la educatie, la dezvoltare? Si nu in ultimul rand, ce-ar fi fost Ungaria daca nu ar fi maghiarizat fortat populatiile din jur.
Daca esti ungur, iti inteleg discursul de doi bani - manipulator si partinitor! Daca insa esti roman, mi-e rusine cu tine. Cei ca tine sunt unul dintre motivele raului din aceasta tara pentru ca, datorita faptului ca nu intelegeti nimic sunteti un obstacol pentru noi ceilalti! Eu cred, totusi, ca esti ungur... ;)
Nu sunt in nicio eroare. Tocmai spuneam sa nu punem in loc "ce-ar fi fost daca?". Exact asta ati facut: "Ce-ar fi fost in Transilvania daca ungurii si austriecii nu ar fi abuzat secole...". Ori istoria functioneaza pe fapte concrete, nu pe presupuneri... Asa s-a intamplat, asta a fost... Cum ar fi fost istoria daca avea Cleopatra nasul carn si Cezar nu s-ar mai fi indragostit de ea? ... Dar sa ma intorc asupra ideii de "drept istoric" si sa ma fac, poate, mai inteles. In ciuda "dreptului istoric" al Ungariei asupra Transilvaniei (pentru ca ei au facut istoria acolo pana in sec. XIX, fara sa intru in amanunte) nu au NICIUN drept teritorial pentru ca noi, romanii, suntem majoritari. Asa s-au trasat granitele atunci, in functie de natiuni, pentru ca asa era curentul politic/cultural primit din sec XIX, secolul natiunilor. Si imi pare foarte bine ca s-a intamplat asa, la unire ma refer, pentru ca sunt roman si nu sunt ungur. Nu faceti confuzie intre sensul dat de "drept istoric" si drept teritorial... Eu asta cred ca a vrut domnul Boia sa spuna, fara sentimentalisme ca nu ajuta pe nimeni... Dar nu e vina oamenilor de rand - romani, maghiari, rusi, ucrainieni, bulgari, sarbi - pentru toate astea cat a incuiatilor de politicieni... Cam dintotdeauna. Si populatia plateste... Cat despre mine ca as fi ungur... Stiti cum e treaba cu ungurii si maghiarizarea? Tocmai ca ei, genetic vorbind, nu prea mai sunt unguri. Sunt nemti, slavi si romani. Ungur (venit din Mongolia) blond si cu ochii albastri... Cam asta e cu ungurii... "datorita faptului ca nu intelegeti nimic sunteti un obstacol pentru noi ceilalti" lol... Poate m-am facut mai bine inteles...
RăspundețiȘtergereDa, v-ati facut mai bine inteles! ;) Aveti mare dreptate cand spuneti ca nu prea mai sunt unguri in Ungaria. In ceea ce priveste dreptul istoric, pana la sfarsitul anului, impreuna cu colaboratorii mei, vom face o demonstratie clara ca ungurii nu au asa ceva. In ceea ce il priveste pe Boia, eu il consider un manipulator de doi bani! Lucru care a si fost demonstrat de unii istorici...
RăspundețiȘtergerecatre ultimul Anonim
RăspundețiȘtergereVreau doar sa te intreb: stii cumva ca tot timpul stapanirii maghiare sau habsburgice, romanii din Transilvania NU AVEAU VOIE sa construiasca monumente, sa se aduce in spirit romanesc si sa dezvolte economic?