Creaţiile mele artistice

marți, 20 mai 2014

Nu mai avem timp! De ce candideaza Radu Moraru la alegerile EUROPARLAMENTARE?

Nota mea introductiva: Radu Moraru, cel care a făcut posibilă emisiunea "Adevăruri tulburătoare" pe Nașul Tv, omul care m-a susținut în realizarea filmelor documentare "Tracii, istorie ascunsă" și "Fabuloasa istorie străveche din Carpați" candidează pentru europarlamentare pe prima poziție de pe lista Partidului Ecologist Român (formațiunea politică nu are legătură cu Remus Cernea!). E un om căruia îi pasă de România și, cred eu, ne poate reprezenta interesele în Parlamentul European. Alături de el, pe listele PER candidează și istoricul și scriitorul Vasile Lupașc, un adevărat patriot. Eu îi voi vota pentru că reprezintă singura opțiune în care cred. Dacă și tu crezi în acești oameni, votează-i și mobilizează-ți și prietenii!

Daniel Roxin


INTERVIU cu Radu Moraru: 

Agresiunile asupra statului roman arata ca suntem intr-un mare pericol, iar presa nu mai are forta de dinainte. "Cand vezi, ca ziarist, ca orice spui nu se intampla nimic, ce sa faci? In calitate de cetatean mai puteam face doar acest pas". Este felul in care jurnalistul Radu Moraru explica candidatura sa la alegerile europarlamentare, pe lista Partidului Ecologist Roman.


Intr-un interviu acordat Ziare.com, Radu Moraru sustine ca prin aceasta candidatura nu a devenit politician, pentru ca in Romania acestia sunt "profitori, aranjori, combinatori, baieti destepti care reusesc de 25 de ani sa fie numai la luat".

Radu Moraru spune ca a luat decizia in chiar ziua in care PER a depus listele electorale si ca nu vede nicio problema sa isi reia profesia daca nu devine europarlamentar.


Radu Moraru a vorbit despre principalele proiecte pe care intentioneaza sa le promoveze in PE, despre spinoasa chestiune a gazelor de sist in noul context politic regional, dar si despre ipoteza unei implicari rusesti in tensiunile de la Pungesti.

In acest moment, cine e Radu Moraru? Politician, jurnalist in pauza?



Candidat la alegerile europarlamentare din 25 mai. Nu pot sa fiu politician asa cum este inteles la noi termenul. Politicieni sunt in tarile civilizate. La noi sunt profitori, aranjori, combinatori, baieti destepti care reusesc de 25 de ani sa fie numai la luat.

Si, totusi, ati intrat intr-un mecanism politic - alegerile.

Cum altfel puteau sa candideze 32 de persoane independente la europarlamentare? Sistemul politic nu ofera decat sansa unei candidaturi pe listele unui partid.

De ce nu ati candidat ca independent?

Nu cred intr-un singur om, ci in echipa. Scopul nostru e ca macar 2-3 oameni de pe aceasta lista sa intre in PE. Am realizat cu totii ca actuala clasa politica nu se va reforma. Pana acum am criticat, dar nu e suficient. Eu sunt un om pragmatic. Daca demolezi, trebuie sa pui ceva in loc.

Ideea a fost sa aducem oameni din afara politicului, dar pe care sa ii constituim intr-o echipa si sa nu-i lasam victimele politicienilor actuali pentru a fi devorati din prima. Au patit asa multi oameni onesti: ori au fost aruncati afara, precum Papahagi, ori au fost murdariti pana au ajuns sus.

Legea nu permite unei platforme sau unui ONG sa participe cu lista la europarlamentare. Iar candidatura independenta e o capcana, pentru ca un singur europarlamentar nu va avea forta sa faca nimic. Daca propui mai multi independenti, ai nevoie de mult mai multe semnaturi decat pentru o lista si apoi risti ca unul sa ia 400 de mii de voturi si restul nimic sau sa nu intre niciunul din cauza faramitarii voturilor.

Nu poti sa te organizezei ca PDL cu EBa in 2009. Daca un votant simpatizeaza ideea candidatilor din afara politicii, el pune stampila pe aceasta lista intreaga, deci voturile se cumuleaza, nu se pierd.

De ce Partidul Ecologist? Cu atat mai mult cu cat sunteti un om de dreapta si ecologistii sunt de stanga.

PER este singurul partid ecologist de centru dreapta pe care il stiu, cel putin potrivit statutului, si el a fost singurul care a raspuns apelului public al platformei Eco-Civica. Inainte de asta, PER nici nu voia sa se prezinte la europarlamentare.

Deci PER este o carcasa pentru candidatii Eco-Civica?

Este o platforma pentru o platforma. Daca luam acum oricare 10 oameni la intamplare pe Calea Victoriei, la orice test se vor dovedi mai curati, patrioti si apti sa conduca mai bine orice minister decat ministrii ultimilor 25 de ani, cu mici exceptii.

Dar acesti independenti, inclusiv dvs, daca isi vor castiga locul, pana la urma tot politicieni trebuie sa devina. Politica, inclusiv in PE, este facuta de politicieni. Politica fara politicieni e o iluzie.

Eu am cunoscut multi europarlamentari care sunt in primul rand cetateni si patrioti ai tarii lor. Iar in PE chiar poti sa faci politica. PE nu e Alba ca Zapada, exista si acolo "Severini", dar mediul nu e complet viciat.

Si ce veti face acolo ca europarlamentari independenti?

Principalul obiectiv este atragerea banilor europeni pentru care europarlamentarii actuali nu au ajutat cu nimic.

Dar aceasta absorbtie presupune proiecte care sa faca parte dintr-un master plan si toate tin de decizii si viziuni interne. Daca ele nu exista, ce sa faceti de acolo ca europarlamentari independenti?

Iesim la televizor in fiecare zi si spunem nu numai ce nu se face, ci si cine e de vina si ce ar trebui sa faca.

Dar, revin, ce poate face un europarlamentar in mod concret in chestiunea fondurilor europene?

Presiune. In minutul acela de declaratii din PE eu as spune: oameni buni, nu mai girati un premier, indiferent cine e el, pentru ca nu-si face treaba si nu absoarbe fonduri europene.

Si nu ati pati ca Monica Macovei, careia i se reproseaza zi si noapte ca isi denigreaza tara?

Denigrez oamenii care sunt impotriva tarii, pe cei care nu atrag fonduri europene pentru ca nu se pot fura. Si am vazut ca nu se pot fura. Am avut celebra "gala Bute". Politicianului german ii e frica de poporul german care il sanctioneaza daca afla ca el a dat bani pentru furtisaguri in Romania.

Apoi eu cred ca Romania poate sa fie camara Europei, farmacia Europei, izvorul Europei. Dar asta inseamna sute de mici companii care se ocupa de mancare, de procesare, de plante medicinale, de imbuteliere etc. Acum PIB-ul Romaniei se clatina. Daca ne bate Dumnezeu cu vremea, se duce in jos.

Germania in criza a creat programul "2 milioane de mici companii". Asta vreau si eu, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene. Si voi cere asta UE.

Dar si acest aspect tine de decizia interna, trebuie sa fie un program intern.

Totul se negociaza. In Romania avem doar mici proiecte pentru cate 100-200 de oameni si acelea sunt pentru clientela. Dar daca ai un proiect pentru 500 de mii de companii, nu pot fi toate pentru neamuri. Eu promovez proiectul la Bruxelles si UE poate sa aloce banii si sa puna niste conditii drastice in caietele de sarcini.

O alta chestiune va fi sa antrenam tineri specialisti in proiecte la Bruxelles, cum a facut Polonia.

Si cum selectezi tinerii? Nu vor fi tot rude?

Nu stiu daca vor fi asa de multi doritori din clientela, pentru ca la munca nu se inghesuie politicienii.

Exista suspiciunea generalizata in privinta candidatilor la PE ca trag la bani, ca vor sa se capatuiasca. E posibil ca unii sa va suspecteze de asta si pe dvs.

Habar nu am ce avantaje are un europarlamentar. Am inteles ca ar incasa lunar cam 8.000 de euro. Nu ma intereseaza banii.

Dupa 20 de ani de presa, dau un exemplu ca sa fie urmat si de altii. Dupa 20 de ani de inginerie, de medicina, poate e timpul sa faca ceva. Nu mai avem timp! Agresiunile asupra statului roman, aberatiile petrecute arata ca suntem intr-un mare pericol. Si am constatat in ultimii 2 ani ca presa nu mai are forta de dinainte.

Am facut dezvaluiri grele care nu au fost preluate de televiziunile lor, ale politicienilor in general, nu am vazut autosesizari, nu am vazut demisii. Cand vezi ca tu, ca ziarist, poti sa spui orice si nu se intampla nimic, ce sa faci? In calitate de cetatean mai puteam face doar acest pas si cred ca si societatea trebuie sa se gandeasca ce vrea. Eu asta am putut, am facut o lista, o propun societatii, e randul ei.

Pentru cel multumit de felul in care traieste, oferta politica actuala e perfecta. Nu se poate una mai buna. Cel nemultumit are si lista de independenti propusa de Radu Moraru.

Cand ati luat decizia sa candidati?

Miercurea trecuta, cand am facut ultima emisiune, nu eram pe lista. Am luat hotararea in dimineata urmatoare, stand de vorba cu mai multi prieteni care mi-au spus ca nu e in ordine sa sustin un proiect din care nu fac parte si ca ii pot ajuta mai mult fiind pe lista. M-am hotarat in ziua in care s-au depus listele.

O decizie atat de abrupta pentru a lasa in urma o cariera indelungata, un brand de succes in fata microfonului? Ar fi trebuit sa fie, ma gandesc, o decizie grea, bine chibzuita.

E adevarat ca ma chinuia ideea cum sa facem pragul de 5%. Si mi-am dat seama ca va fi greu. Asa ca daca tot am intrat in hora mi-am zis ca trebuie sa merg pana la capat.

Daca nu intrati in PE, vedeti posibila intoarcerea la microfon?

Fara nicio problema. Sunt candidat, dar, v-am spus, nu fac politica in sensul urat si daca cineva crede ca voi face politica PER asa cum se face politica in sensul traditional se insala. Eu in statutul PER nu am citit ceva ce sa nu ma reprezinte ca cetatean.

Nu am vazut niciun statut care sa nu spuna lucruri frumoase. Practica politica ne omoara.

Cum as putea eu sa ma sucesc? 20 de ani am sustinut batalii cu coruptii. Am avut procese. Multi dintre adversarii mei grei sunt in puscarie. Credeti ca as putea ajunge sa sustin aceleasi practici? Protocolul cu PER expira dupa europarlamentare, ne putem aseza din nou la masa sa vedem ce facem mai departe.

Sa nu vindem pielea ursului din padure. Eu nu cred in reformarea clasei politice, ci in schimbarea ei cu totul.

Cu ce? Fara clasa politica nu se poate guverna. Asta e regula jocului.

Daca acest exemplu va fi validat la vot, el va fi urmat de foarte multi. Sigur e vorba de o reformare, dar nu prin spalarea la Nufarul a actualilor politicieni. Merele putrede nu mai pot fi puse puse la loc in copac. De aceea, am facut diferenta intre reformare si schimbare.

Ofensiva Rusiei ar putea pune intr-o alta lumina chestiunea gazelor de sist, punct nevralgic pentru ecologisti. Nu are Romania o si mai mare nevoie de sporirea independentei energetice?

Eu nu sunt impotriva exploatarilor in general, ci a vitezei, a spagilor care s-au dat, a tehnologiilor vechi si distructive. Noi stam bine, nu avem de ce sa ne grabim, si atunci e mai bine sa pastram in pamant tot ce avem, pentru ca pamantul e cel mai bun paznic. Si cand copiii nostri vor creste mari si vor constata ca in tara asta nu mai au decat 200 de miliarde datorii, sa decida ei ce vor face ei pentru copiii lor. Altceva noi nu avem sa le mai lasam.

Nu trebuie sa spunem nu definitiv. Dar e nevoie de un moratoriu pentru 20 de ani in care sa crestem o generatie de specialisti buni, sa avem tehnologii moderne pentru a exploata civilizat.

Dar pericolul rusesc e azi. Ce ar trebui sa ne sperie mai tare, riscurile exploatarii sau mentinerea dependentei energetice?

Nu avem o dependenta energetica. Putem sa nu importam gaz si 15 -20 de ani, nu avem nicio problema. Mi-au spus asta mai multi specialisti cu care am discutat. Si apoi, despre ce independenta energetica vorbim? Toate resursele Romaniei se vand unor companii private straine, care fac ce vor cu ele.

Cand Obama a spus ca America va da energie Europei s-a referit si la compania americana din Romania. Asa ar face si Putin cu gazul Gazprom din Romania. In schimb, noi am avea o dependenta energetica cu 1,5 % mai mica.

In 20 de ani, daca vrem, putem face o tehnologie performanta de exploatare. Hai sa fim noi ca Norvegia! Asta e stat, care nu e in stare sa controleze daca o firma polueaza sau nu? Azi, daca pune sonda langa tine si din cauza ei iti seaca fantana, poti sa te duci cu legea in mana si cu executorul sa-l inchizi si te despagubeste. Au vrut sa modifice legea sa nu mai poti opri exploatarea si in loc de despagubiri sa-ti dea niste PET-uri cu apa.

76% din Romania este harta data de ANRM gata de concesionare in vederea exploatarilor, in principal de gaze de sist. Asta inseamna un ocean de sonde. Credeti ca va mai fi o tara respirabila?

Scandalul gazelor de sist a fost centrat pe Pungesti si Chevron, desi americanii nu sunt singurii care vor sa exploateze. Nu te poate duce asta cu gandul la o manipulare ruseasca?

Sigur ca poate fi o mana ruseasca. Sunt 26 de companii in total, iar romanii stiu acum doar de Chevron, nu stiu ca in gazele de sist e implicat si Gazprom. Rusii s-au scos. Chevron a fost atras intr-o capcana de la inceput. A luat terenul de la primar, ceea ce pute. Terenul fusese dobandit de primar in conditii investigate acum.

Dar ce vina au pungestenii? Eu vad lucrurile din alta perspectiva, aceea a drepturilor omului. Nu e normal ca satul tau sa fie cotropit noaptea si sa ti se schimbe viata fara ca tu sa accepti.

Sursa:  http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-europarlamentare-2014/nu-mai-avem-timp-de-ce-candideaza-nasul-interviu-cu-radu-moraru-1291181

9 comentarii:

  1. As fi votat cu Radu Morar daca nu ar fi fost basist. Cu Vasile Lupasc o sa votez. Bine ai facut Daniel k nu ai intrat in politica !

    RăspundețiȘtergere
  2. Adriana Stefan21 mai 2014 la 03:07

    stimate domnule Roxin, va scriu din Canada, vreau sa merg la vot impreuna cu familia, dar nu stiu exact cum arata buletinul de vot si cum votam. Punem stampila doar pe un partid sau pe un candidat? Multumesc si da Doamne sa cistige si d-l Radu Moraru si d-l Vasile Lupasc cu care intentionam sa votam!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru a-l vota pe Radu Moraru sau pe Vasile Lupasc, trebuie sa puneti stampila pe Partidul Ecologist Roman (PER) care are ca sigla BRADUL pt ca cei doi candidati sunt pe listele acestui partid.

    P.S. Pt primul anonim - Radu Moraru nu mai este de mult "basist". Daca ai fi urmarit emisiunile de pe Nasul ai fi vazut asta limpede!

    RăspundețiȘtergere
  4. Daniel, mă gândesc că te refereai la remus nu la radu cernea

    RăspundețiȘtergere
  5. nu toti putem urmari emisiunile lui Radu Moraru. Te rog pune un link sau chiar mai multe in care Radu Moraru se ridica impotriva lui Basescu

    RăspundețiȘtergere
  6. ...adica dl. Cernea are vreo problema? va rog sa ma lamuriti.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru primul anonim am o intrebare la care nu astept raspuns.Oare de ce sa nu intre in politica oamenii patrioti, profesionisti si inteligenti?

    RăspundețiȘtergere
  8. Radu! Locul tau nu este acolo! Istorici si patrioti am mai avut noi prin parlamentul Europei si ce-au rezolvat? Nimic! Au fost doar niste voci izolate niste pete de culoare care nu starneau decat zambete si ironii! Fara o organizatie puternica si o sustinere masiva a unei masinarii de partid e greu! Iar verzii in Ro, sunt o entitate aproape egala cu zero sau in cel mai fericit caz o cantitate neglijabila in mare parte datorata liderilor pe care organizatia respectiva i-a produs de-a lungul vremii. Oameni stersi fara carisma si animati doar de dorul de-a face alianta si cu necuratul pentru un loc prin parlament! Oricum EU, abia astept sa se termine mizeria asta de campanie si sa te revad cu drag pe sticla.

    RăspundețiȘtergere
  9. Chiar nu ne putem debarasa de atata resemnare? Chiar nu e cazul sa mai speram ceva, sa mai actionam cumva?Cine a hotarat ca trebuie sa ramanem in mocirla asta si sa ne asteptam obstescul sfarsit, asa pasivi si pesimisti?!Oare nu si boicotantii care vor sa iasa cu lumanari? Probabil vor sa duca Romania pe ultimul drum cu lumanari si coliva.Daca Mihai Viteazu,Stefan sau Vlad Tepes ar fi avut o astfel de atitudine...nici n-am mai fi existat ca tara.Chiar avem sufletele bolnave de pesimism si resemnare.Ne-am indepartat nepermis de mult de Dumnezeu.Dar putem renaste oricand daca chiar o vrem. Imi cer scuze ca am fost atat de critica, dar ma apuca disperarea cand vad atata moliciune si acceptare.Viata e doar o poveste pe care o scriem cu totii in functie de alegerile noastre. Ar fi bine sa alegem lumina si speranta.Si Daniel Roxin e un exemplu de luptator care areusit multe si va reusi in continuare pt ca nu se resemneaza.

    RăspundețiȘtergere