O hartă publicată de NASA în cadrul programului pentru descoperirea
meteoriţilor şi cometelor ce se apropie de Terra (Near Earth Object
Program) arată de câte ori a fost lovită planeta de astfel de formaţiuni
în ultimii 20 de ani.
Harta arată că, în ultimii 20 de ani (între 1994 şi 2013), au fost
consemnate 556 de situaţii în care meteoriţii pătrunşi în atmosferă s-au
aprins. Agenţia susţine că suntem vizaţi tot timpul de astfel de
formaţiuni, scrie Huffington Post.
Potrivit directorului de program Lindley Johnson, majoritatea
meteoriţilor care vin spre noi sunt carbonizaţi înainte de atinge
Pământul, aceasta fiind dovada că atmosfera “îşi face treaba, protejând
Terra de micii meteoriţi”.
O excepţie importantă o constituie ploaia de meteoriţi de la Celiabinsk,
produsă de explozia unui meteorit cu un diametru de aproape 20 de metri
deasupra localităţii ruseşti, în 15 februarie 2013.
Fragmentele de meteorit au spart geamuri şi au rănit peste 1.000 de oameni. Este un incident care duce cu gândul la ce s-ar putea întâmpla în cazul prăbuşirii unui meteorit mai mare.
Dr. Amy Mainzer, cercetătoare în cadrul programului spaţial NEOWISE, al
NASA, consideră căderile de meteoriţi evenimente rare, însă recunoaşte
că un meteorit mare ar produce pagube importante.
“Nu înseamnă că trebuie să intrăm în panică, dar nici nu trebuie să îi
ignorăm. O abordare precaută este să vedem ce meteoriţi au potenţial de
impact şi asta facem noi. Cu ajutorul cercetării, putem spune dacă
există acolo un obiect care ne vizează şi este suficient de mare pentru a
produce pagube”, a explicat Dr. Amy Mainzer, pentru The Huffington Post.
Cercetările au identificat peste
90% dintre asteroizii apropiaţi de Pământ, cu un diametru mai mare de
un kilometru, potrivit lui Mainzer. Doar un mic procent din numărul
total al meteoriţilor capabili să treacă de atmosfera terestră a fost
identificat.
”În mod sigur mai sunt multe de făcut, dar lucrăm la asta”, spune
Mainzer, adăugând că echipa sa propune un nou telescop spaţial, numit
NEOCam, care ar putea să extindă semnificativ capacitatea NASA de a
detecta meteoriţii periculoşi.
Potrivit NASA, în medie o dată la 5.000 de ani, un obiect de dimensiunea
unui teren de fotbal loveşte Pământul, provocând daune însemnate. O
dată la câteva milioane de ani planeta este lovită de un obiect
suficient de mare pentru a cauza dezastre regionale sau globale.
Craterul meteoritic din Arizona, din apropierea oraşului Winslow, are o
vechime de 50.000 de ani şi se presupune că s-a format în urma
impactului unui meteorit de 50 de metri.
Aşa numita extincţie a dinozaurilor din Cretacic-Paleogen, produsă în
urmă cu 65 de milioane de ani, este considerată rezultatul impactului
unui meteorit cu diametrul de 10 kilometri, în zona peninsulei Yucatan.
Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/13587869-cati-asteroizi-lovesc-pamantul-harta-publicata-de-nasa-dezvaluie-amploarea-problemei
Un comentariu:
Parca si calendarul mayas, acela mare, era tot pe 5000 de ani...Poate stiau ei ceva. Totusi!
Trimiteți un comentariu