Creaţiile mele artistice

miercuri, 18 februarie 2015

Mare savant german: Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria – România (3 minute VIDEO cu Harald Haarman)


Un mare savant german, Harald Haarmann, specialist în istorie culturală, arheomitologie, istoria scrisului, evoluția limbii și istoria religiilor, autor a 40 de cărți traduse în diverse limbi de circulație internațională, editor și co-editor a 20 de antologii, face o declarație de mare importanță pentru noi, rezultat al cercetărilor sale. El spune că cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România și că Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizației).

Rezultatul cercetărilor sale sunt prezentate într-un film documentar numit Civilizația Danubiană (Danube Civilization).

Fără îndoială că această perspectivă dată de un savant german premiat de instituțiile europene pentru contribuțiile sale științifice, membru al Centrului de Cercetare pentru Multiligvism de la Bruxelles, poate să dea peste cap tot ce se credea ca fiind deja bine stabilit în legătură cu istoria străveche a umanității.

Desigur, el nu este primul care susține că civilizația străveche din spațiul locuit astăzi și de România este locul primelor mari culturi europene. Astfel, savanta americană de origine lituaniană, Marija Gimbutas, a afirmat ceva asemănător acum mult timp: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului.”

Nu în ulltimul rând, reputatul arheolog italian Marco Merlini, cel căruia îi și datorăm datarea Tăblițelor de la Tărtăria, a căror vechime a fost stabilită, în Italia, la 7.500 de ani, împărtășește aceeași perspectivă precum Harald Haarmann.

În acest context, mă întreb cum vor reacționa “științificii” noștri, cei care sunt deranjați de orice lucru care dă bine la CV-ul  istoric al acestui spațiu?...

Voi cum explicați faptul că o serie de așa-ziși istorici români turbă de supărare la astfel de informații? În timp ce distinși savanți străini spun că aici este Vatra Vechii Europe, unii dintre cei care predau în universitățile de la noi se luptă să ne convingă că nu e așa, în pofida tuturor probelor și evidențelor. Cine sunt acești indivizi și cui slujesc ei?

Oare cât o să le mai meargă cu ascunderea adevărului istoric? Eu zic că foarte puțin! Să fim optimiști pentru că adevărul va ieși la iveală în toată frumusețea lui!

Daniel Roxin
 
Trailerul filmului CIVILIZAȚIA DANUBIANĂ, unde sunt prezentate concluziile lui Harald Haarman despre tăblițele de la Tărtăria și prima scriere din lume:


6 comentarii:

  1. Parerea mea este ca cea mai veche sciere din lume nu este scrierea cu LITERE.
    Prima scriere era cu pictograme cum dealtfel s-a intamplat si la pre-greci si pre-=egipteni si fenicieni.
    Si noi am avut o asemenea scriere dar indirect.Pe vasele de lut apareau cercuri concentrice si o frunza de brad in mijloc.
    Aceasta insemna ca se ura celui care mananca din farfurie sa fie luminos si fericit ca soarele si verde adica tanar ca bradul.
    Si asta era o forma de scriere.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnu Roxin,
    ma uit la siteul asta al dvs , un site foarte interesant si foarte bun dar din pacate putini vizitatori.
    Cred ca o cauza este formatul, si anume cred ca trebuie sa puneti toate articolele din ultimile 6 luni in niste patratele cu numele articolului si lumea va avea ce citi.
    In cazu de fata aveti doar cateva , si oferta e mica.
    E doar o parere si faceti cum va place si cum credeti ca e bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Statuetele ce apar in fundalul fotografiei ma trimit cu gandul la emisiunea de duminica trecuta. Ceramica de Cucuteni avea proprietati magnetice parca. Liniile acelea au cu siguranta o semnificatie. Posibil ca statuetele sa fi fost folosite ca si martor sau cum se numea desenul cu romb din emisiune? Poate aveau un rol magic, de vindecare, si erau folosite in fiecare casa, pentru ca se gasesc multe. Jucarii - sigur nu erau.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt nadis-uri (vorba indianului)! Stramosii nostri stiau multe, multe...

    RăspundețiȘtergere
  5. Si in cultura populara inca mai exista aceste papusi.Copii fac din cand in cand vara MUMA PLOII atunci cand nu ploua , si chiar sunt incurajati de adulti. Din pamant se face o papusa ,pusa pe o placa de lemn, scandura .Pentru a semana a om se fac ochii exact ca la aceste papusi intepand lutul cu un batz, urechile la fel.Se tine foarte mult ca papusa sa aibe ochi si urechi sa vada si sa auda.
    Asa ca avem mostenit si azi obiceiul cu folosirea acestor papusi.
    Dar unele puteu fi si jucarii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Roxin Despre existența urieșilor vorbește -Biblia, Odiseea, Nicolae Densușianu, recent Formula AS, multe alte surse de informați precum și tradițiile populare . S-au descoperit multe schelete de urieși, dar nu găsim nici unul în muzeele naostre. Cert, există o cenzură severă a popularizării acestor realități. Din partea cui ? Se bănuiește doar. Oare veți avea îndrăzneala de a realiza o emisiune legată de acest subiect ? 1 martie 2015. Rusalim

    RăspundețiȘtergere