România este țara unor mari enigme
istorice. Populații străvechi, despre care știm extrem de puține
lucruri, au lăsat urme, încă vizibile, pe tot teritoriul țării.
Astfel, fragmente de ziduri antice,
ceramică cu o vechime de 7-8.000 de ani, obiecte de podoabă de acum
20.000 de ani, picturi rupestre vechi de 35.000 de ani, obiecte folosite
de omul de neanderthal cu peste 50.000 de ani în urmă, sunt, pentru
cercetătorii români, descoperiri care nu mai surprind…
De astfel de bogății arheologice nu se
pot bucura însă prea multe țări și nici prea mulți arheologi străini, în
locul lor de obârșie.
Cu atât mai mult, ceea ce avem noi aici
ar trebui valorificat de statul român, prin specialiștii săi. Că acest
lucru nu se întâmplă decât într-o mică măsură, este o altă poveste, pe
care am mai dezbătut-o.
Printre toate aceste urme ale unui
trecut misterios, ies în evidență cele peste 5.000 (cinci mii) de movile
cu aspect tumular, din România, imensa lor majoritate încă necercetate.
Multe dintre acestea sunt morminte de acum 2-3-4.000 de ani sau mai
mult…
Acolo unde cercetătorii sau căutătorii
de comori au săpat, au ieșit la lumină, în destule situații, tezaure
impresionante care ne-au spus câte ceva despre povestea unor vremuri de
demult.
Una dintre cele mai misterioase
formațiuni tumulare din România este cea de la Șona, din județul Brașov.
Aici, 8 movile impresionante ca mărime și formă ies din pământ și ne
atrag atenția supra lor, de la distanță… Ce se ascunde în interior? Cine
le-a ridicat și cu ce scop?
Despre movile au circulat și circulă
multe legende și speculații. Cu toate acestea, nicio echipă de
specialiști nu s-a încumetat (sau nu a primit acordul) să le cerceteze.
În investigația pe care am făcut-o prin
țară, anul trecut, cu ocazia realizării scurtmetrajului COMORI ȘI LOCURI
ENIGMATICE DIN ROMÂNIA, am căutat să aflăm tot ce se știe despre aceste
formațiuni tumulare, celebre în România sub numele PIRAMIDELE DE LA
ȘONA.
În filmulețul de două minute și jumătate
de mai jos, puteți afla povestea lor, pe scurt, și vă puteți bucura
vizionând cele mai spectaculoase fimări aeriene făcute până acum cu ele.
Vizionare cu folos!Daniel Roxin
Posibil sa se afle ceva sub ele.
RăspundețiȘtergereSi in sudul Romaniei sunt movile,intre Olt si Arges.Inainte de '89, multe au fost "rase" cu tractorul.Poate cei batrani sa mai stie unde au fost. Dar au fost asa de multe incat in primul an in care ni s-a predat Geografia (anii '60) ni se spunea ca sunt "forme de relief".
RăspundețiȘtergere