O familie din Buzău trăieşte un veritabil coşmar financiar din cauza faptului că a primit suma de 1 (un) leu drept dividende pentru nişte acţiuni provenite de la privatizarea în masă din timpul Guvernului Văcăroiu.
Buzoianca Maria Davidică, de „profesie“ casnică, a primit în anul 2012 suma de 1 leu drept dividende pentru nişte acţiuni pe care le primise la începutul anilor ’90, în cadrul Programului de Privatizare în Masă.
Nici nu
ştia că a primit dividende, întrucât nu s-a interesat niciodată de acţiunile
primite de la stat acum mai bine de 20 de ani. Acum două săptămâni, fiind
bolnavă, a vrut să se interneze. Cum nu are venituri, soţul său, pensionar, a
vrut să o preia pe asigurarea sa de sănătate, astfel încât să beneficieze gratuit
de internare. Casa de Sănătate i-a cerut adeverinţă de la Fisc că nu are
venituri, însă Fiscul a înştiinţat-o că nu poate fi preluată pe asigurarea
soţului, întrucât are venituri: acel 1 leu primit drept dividende.
Dar asta
nu e tot. Dividendele, fiind considerate venituri din investiţii, atrag
obligatoriu plata unei cote de 5,5% drept contribuţie de asigurare de sănătate.
Numai că, potrivit legislaţiei fiscale, pentru sume derizorii procentul nu se
aplică la valoarea acestora, ci la valoarea salariului minim pe economie.
Aşa se
face că în trei ani, leul primit în 2012 i-a adus Mariei Davidică şi o datorie
de aproape o mie de lei către Fissc.
Un caz
emblematic
Practic,
din cauza înregistrării unui venit de 1 (un) leu, despre care nu ştia nimic,
Maria Davidică din satul buzoian Dealul Viei şi-a pierdut dreptul de a se
interna în spital pe baza contribuţiilor soţului şi, în plus, are de plătit
contribuţii sociale de aproape 1.000 (o mie) de lei aferente acestui venit.
Familia
Davidică din comuna buzoiană Merei, satul Dealul Viei, a ajuns într-o situaţie
financiară incredibilă din cauza sumei de 1 leu înregistrată ca venit din
dividende, caz care arată cât de prost este gândit sistemul fiscal din România.
Fără să
fie anunţată în vreun fel, contul Mariei Davidică a fost alimentat cu suma de
un leu, reprezentând venituri din dividende, cel mai probabil realizate în urma
„cuponiadei“ din anii ’90.
Ei bine, exact acel leu din cont s-a dovedit a
fi cauza celor mai mari necazuri – pentru că sunt două, simultan – abătute
asupra ei şi familiei sale. Pe scurt, faptul că realizează venit (fie el şi
numai de un leu) îi suprimă dreptul de a beneficia, prin coasigurare, de
internarea într-un spital care a devenit necesară. Şi, în plus, faptul că acest
venit este realizat „din investiţii“ (mai exact, din dividende), el se taxează
– printr-un sistem aberant, pe care-l vom descrie mai jos – cu contribuţii la
asigurările de sănătate care au ajuns la proporţii uriaşe, mai exact la aproape
1.000 de lei.
Ce se poate face
Contactat de „Adevărul“ pentru a obţine o posibilă soluţie la cazul descris mai
sus, expertul fiscal Emilian Duca a arătat că, deocamdată, sunt puţine şanse de
rezolvare. „Ar trebui, în primul rând, ca Maria Davidică – şi toate persoanele
aflate în această situaţie – să vândă acţiunile de pe urma cărora a obţinut
dividendul de un leu şi, dacă este posibil, să facă dovada că acest venit a
fost realizat dintr-o eroare sau, în orice caz, fără ştirea ei.
Dar până la o astfel de rezolvare, contribuţia de sănătate aferentă acelui leu
din cont trebuie plătită. Guvernul i-a amnistiat pe copiii de la Argeş şi Alba,
însă partea cu CASS a trimis-o ca proiect de lege, la Parlament, astfel că şi
soluţia cu baza de calcul va fi adoptată doar la nivelul Legislativului.
Sursa: http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/aberatia-fiscala-perfecta-familie-pensionari-fost-nenorocita-suma-1-un-leu-1_55105c3c448e03c0fdd597b4/index.html
Din pacate nu este un caz singular. Mama mea, in varsta de 85 ani, casnica, tot din jud. Buzau, apare ca ar fi primit din dividende 12 lei in 2012 (de care habar nu avea), in cazul asta fiind obligata sa plateasca intr-un termen dat de ei, 468 lei (5% din salariul minim pe economie) asigurarile de sanatate pe 2012. S-a facut contestatie si se asteapta rezultatul. Daca s-a constatat ca este o "eroare" de ce au mai pus atatia oameni pe drum ca sa faca contestatii, mai ales ca nu toti stau in Buzau (oras)!? Singurul lucru care-l poate face este sa mearga la ANAF-ul din Buzau, sa depuna contestatie (nu i se da model, deci este bine sa-si creioneze unul acasa, sa specifice ca nu are stiinta de sumele vehiculate in formularul primit, ca nu i s-a adus la cunostinta de nimeni), sa fie inarmat cu hartie format A4, pix, copii dupa impunerile de plata si dupa buletin, iar in contestatie sa treaca numarul impunerii de plata (sau cum naiba se numeste)si un numar de telefon. In plus trebuie sa mearga cu sotul la notariat, amandoi sa dea o declaratie ca unul nu are venituri si celalalt ca o intretine. Vor face copii si dupa cele doua declaratii si le vor capsa la contestatie. Contestatia s-o faca in doua exemplare. Va lua semnatura functionarelor de la ANAF pe exemplarul care ii ramane. Nu stiu sa dau exact adresa ANAF-ului, nefiind din Buzau, m-am cam invartit pana am aflat. Le doresc bafta!
RăspundețiȘtergereLegi lucrate pe repede înainte, de câţiva oameni. Legi aprobate de alţii, ocupaţi … cu ce vedem la ştiri. Mă întrebam cum a trecut de parlament aşa o aberaţie de lege, dacă a fost vina celui care a lucrat capitolul respectiv, a consilierilor care au dat aviz pozitiv sau a parlamentarilor care au votat, cât a fost dispreţ, cât a fost prostie. Li s-a părut corectă la citire tuturor legea pentru că ei când gândesc, nu se raportează la acel leu, cred că asta s-a întâmplat, s-au raportat la veniturile lor, destul de mari. Au comis-o, să o şi îndrepte. Într-o ţară normală, azi, Avocatul poporului ar trebui, din oficiu, să sesizeze primul ministru pentru îndreptarea legii prin ordonanţă de urgenţă. Chiar e urgenţă, timpul trece, fiecare zi contează, oamenii se îndatorează să îşi plătească noile datorii, de frică să nu le ia statul casa, se îndatorează să plătească spitalizarea, care putea să fie gratuită. Câţi or fi în situaţia lor?
RăspundețiȘtergereAmerica e tara tuturor posibilitatilor ,iar in Romania TOTUL este posibil
RăspundețiȘtergerenu a- ti inteles inca rolul politicii si a celor care ne conduc?
RăspundețiȘtergerenu a-ti inteles inca cine sint marile corporatii ce se ascunde si corupe politica si istoria neamului nostru?
Iată o coincidenţă fericită, la numai o zi după ce un articol cu mare impact emoţional a fost promovat pe ştiri, preluat de ziare şi răspândit de inimoşi, guvernul a aprobat azi Codul fiscal. Fain. Dar oare noul cod rezolvă şi problema celor din articol sau mă bucur degeaba?
RăspundețiȘtergereMi-e si scarba de tot ce se intampla in tara asta! ANAF-ul e cea mai mare jigodie!!! Eu mi-am inchis PFA-ul in 2010, iar anul trecut mi-a venit ca am de plata la Sanatate pentru perioada 2012-2013, plus penalitati!!
RăspundețiȘtergereAnul asta am primit acasa plic ca am datorii de 1 leu! I-a costat pe dobitoci mai mult plicul si timpul pierdut pentru a-l trimite! ..si cand m-am dus la Finante sa mi se zica ca n-am nimic de plata. Cretini care te pun aiurea pe drumuri - si ANAF si CNAS ..si multe alte institutii de stat care nu stiu decat sa mulga populatia! Niste incompetenti...
Da rezolvare prompta si rapida!Toti responsabilii pentru aceste legi stricate si toti care au putut lua masuri si nu au luat masuri sa fie pedepsiti cu închisoare pentru totdeauna ca niste trădători de tara!
RăspundețiȘtergereCretinii ii fac pe cretini sa fie cretini si apoi sa i-si bata joc de noi.(un fel de legea satanei)
RăspundețiȘtergere