Creaţiile mele artistice

duminică, 23 iunie 2013

Vine unda de șoc: Beijingul a ordonat retragerea rezervelor de aur din băncile internaţionale

DOLARUL CHINEZESC
• Un nou yuan cu acoperire în aur va fi emis, ca alternativă la dolar

• Peste 20 de state au fost atrase în planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile imobiliare • Toate lingourile pe care China le va retrage din Elveția, Londra sau New York vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul.

Statele Unite ale Americii sunt pe cale să primească o lovitură năucitoare, după ce China a început să-şi retragă aurul deţinut în băncile internaţionale. Scopul este emiterea unei noi monede, un nou yuan, ca alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Beijingul a semnat deja tratate comerciale cu peste 20 de state care recunosc yuanul ca monedă oficială în tranzacţii, în defavoarea monedei americane. Japonia este ultimul stat care a aderat la planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile comerciale.

Cum datoria faţă de China se situează în jurul valorii de 2.000 de miliarde de dolari, dintr-un total de 15.000 de miliarde, Statele Unite se pot "lăuda" cu titlul de cea mai îndatorată naţiune din toate timpurile. Statul chinez este cel mai mare creditor al SUA şi, potrivit experţilor, dacă mâine acesta și-ar cere înapoi banii împrumutaţi americanilor, Statele Unite ar da faliment în câteva zile. Întreaga situație este departe de a fi una întâmplătoare și face parte dintr-un plan bine pus la punct de guvernul de la Beijing, un proiect premeditat cu mult timp înainte.

La începutul anilor '90, realizând că este foarte greu să concureze cu SUA, din punct de vedere militar, China a adoptat o nouă strategie pentru „cucerirea" Americii. Iar planul i-a reuşit din plin. Acum, ţara cu peste 1,3 miliarde de locuitori pregăteşte Statelor Unite lovitura de graţie: scoaterea dolarului de pe pieţele financiare internaţionale.

Repatrierea lingourilor de aur

Am întrebat un bancher dacă un asemenea scenariu, aparent de domeniul Science Fiction, este posibil. Răspunsul a venit sec, fără niciun alt comentariu: „Da, este posibil". Ultima acţiune în acest sens a Beijingului are loc chiar zilele acestea: China îşi reevaluează toate rezervele de aur cu scopul de a emite o nouă monedă, alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Cu alte cuvinte, China vrea să ofere lumii o monedă "sănătoasă" care s-o înlocuiască pe cea americană, o monedă supra-tipărită şi lipsită de perspective în actuala conjunctură internaţională. Iar pentru a-şi realiza planul departe de ochii publicului, China a început deja să-şi repatrieze toate rezervele de aur pe care la deţine în Elveţia, Londra şi New York . Astfel, potrivit unor surse din piaţa internaţională, toate lingourile care vor sosi în China vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul.

Faliment nedeclarat

Cert este că, prin împrumuturile acordate americanilor, guvernul chinez a ajuns în punctul dorit: a grăbit falimentul, încă nedeclarat, al SUA. De altfel, presa oficială de la Beijing este plină de titluri de genul "China acuză SUA că au dat faliment", iar declaraţii precum cea a președintelui Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agenție de rating financiar din China, care spune că “în opinia noastră, Statele Unite ale Americii au intrat deja în faliment”, răsucesc şi mai mult cuţitul în rană.

La rândul său, directorul departamentului de analiză de la Banca Centrală a Chinei, Zhang Jianhua, a apreciat că “îngrijorările referitoare la capacitatea guvernului american de a-şi rambursa datoriile ar putea conduce la creşterea randamentelor pentru bondurile americane şi ar conduce la volatilitatea preţurilor pentru obligaţiunile SUA". Fapt care nu ar conveni deloc guvernului de la Beijing, după ce acesta a investit sute de miliarde de dolari tocmai în obligaţiuni emise de statul american. Potrivit unor estimări ale Fondului Monetar Internaţional, datoria publică a SUA ar urma să ajungă, în 2013, la peste 105% din PIB.

Strategie la scară mare

China a lansat în ultimii ani o campanie agresivă de acceptare internaţională a monedei sale, ca alternativă la dolarul american. Beijingul a semnat în ultimii patru ani peste 20 de astfel de acorduri internaţionale, cu ţări precum Argentina, Australia sau Emiratele Arabe Unite. Fapt foarte slab reflectat sau chiar omis în relatările presei internaţionale. De curând, și Brazilia a aprobat strategia chinezească de a-şi impune moneda, prin acceptarea unor schimburi directe în yuani, ceea ce înseamnă că cea mai mare economie sud-americană acceptă schimburile directe cu China, prin renunţare la dolar. De menţionat că aceste tranzacţii sunt posibile doar în măsura în care Brazilia poate folosi ulterior "banii" chinezeşti, yuanii, pe care îi deţine pentru alte tranzacţii comerciale. Aceasta nu este o problemă, în contextul în care China are o imensă ofertă, întinsă pe toate categoriile de produse cerute pe toate pieţele lumii.

Trădarea japoneză


Marea surpriză, care i-a şocat pe americani, a venit însă din partea Japoniei, care, la începutul lunii iunie a acestui an, a încheiat un tratat similar cu China. Astfel, potrivit înţelegerii, relațiile comerciale dintre Japonia și China nu se mai desfășoară în dolari, ci în yuani și yeni, pentru a stimula relaţiile comerciale dintre cele mai mari economii asiatice. Prin urmare, Japonia şi China nu mai folosesc dolarul american pentru schimburile comerciale, fapt care va genera o scădere a puterii de cumpărare a monedei americane, adăugând încă o piatră de moară economiei SUA.

Eliminarea dolarului american din tranzacțiile asiatice a fost dorită încă de anul trecut, însă dezastrul de la Fukushima a întârziat cu un an punerea în aplicare a acestei măsuri. “Acest lucru face parte din strategia Chinei de a-şi reduce dependenţa faţă de dolar”, a explicat un analist de piaţă de la Credit Agricole, filiala Hong Kong. Chiar dacă reprezentanţii Băncii Mondiale şi cei ai Fondului Monetar Internaţional au estimat că în anul 2020 China va deveni prima putere economică a lumii, luând locul SUA, există voci care spun că "rocada" se va petrece mult mai repede, accelerată şi de criza economică internaţională, undeva în 2015...

37 de comentarii:

  1. "8. Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale.
    9. Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
    10. Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. "
    Apocalipsa Cap 14

    Mare atentie la semnul fiarei sa nu-l primim!
    Caderea "Curvei cea mare" a "Babilonului" - America-e in curs de desfasurare sub ochii nostrii!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si inca ceva. Chemati-va rudele de pe teritoriul Americi sa nu-i prinda acolo supararea Lui Domne Domne si pe acestia, ce sant copi buni ai Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  3. pai, ar cam fi timpul .....

    RăspundețiȘtergere
  4. De ce nu le spui la oameni porcule ca acesi mancatori de caini,prietenii tai Chinezii le fura la americani si la toti din lumea asta ce gandesc si ce pot face prim mizeria de spionaj.
    Du-te si mananca catei fripti cu ei in Africa dobitoc care cauti cai verzi prin coclauri daco-getice,si alte tampenii pe care le viseaza dobitocii visatorii de cai verzi ca tine.
    De ce nu intrebi tembelule babele si mosii de orice sat daca sunt interesati de daci,cred ca sunt interesati de draci care le fura zilnic din viata lor mizera.
    Asta trebuie sa te intereseze dobitocule nu dollarul lui confucius.
    Mintea voastra diabolica distribuie zilnic otrava scrisa pentru prostii care o cred.
    Ocupate de altceva tampitule.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand vad un agramat ca anonimul de mai sus ca ma ia la injurat in acest fel nu pot decat sa rad. :))) Cat de grobian si de redus intelectul poate fi un om care intelege atat de putin realitatea dar tine atat de mult sa isi dea cu parerea? ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim trezeste-te. Prostia e de inteles, ignoranta nu.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daniel, nici nu merita atentia ta, comentariul tau i-a acordat individului atentie. Oameni de genul ala, de vibratie atat de joasa, nu merita consumul de energie. O zi frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Daniel Roxin, stii cum e: nu exista padure fara uscaturi! Nu trebuie sa-i bagi in seama pe cei care injura sau vorbesc murdar fiindca au dreptul la libera exprimare. Doar atat pot si nu poti sa te astepti la mai mult din partea lor. Iar articolul cu pricina e preluat de la ziua-news, doar scrie clar asta la sfarsit, dar te miri de incultura unora. Nici macar n-a citit pana la capat (poate i-ar fi luat prea mult timp, saracul).

    RăspundețiȘtergere
  9. felicitari pt articol, pt Romania ce ve insemna mai exact? in criza financiara suntem de mult timp...si morala!..multumesc

    RăspundețiȘtergere
  10. Problema noastra este ca "anonimii" de genul acesta sunt multi si tristetea este ca mai usor muti un munte decit schimbi o gindire anchilozata.

    RăspundețiȘtergere
  11. multumesc pentru articol, Daniel!
    iti doresc o dupa-amiaza placuta!

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru Anonimul de la 14:47 :)))) Piei satana in numele lui Iisus din Nazaret ! Am ras in hohote ...nu am mai ras de mult asa ..cand am vazut ce reactie poate avea ignoranta in anumiti oameni ...cand vad Schimbarea in Lume ..care este atat de aproape ...Sa-i Judecam ? Nu ...Sa-i Ignoram ...Este ce-a mai buna metoda ..Ce vina au ei ...ca vad Lumea altfel ? ...In rest.... sa auzim de bine ....Nu m-am putut abtine ..sa nu fac acest comentariu..Daniel ...nu-ti doresc decat sa ai Puterea sa mergi mai departe pentru a-ti indeplini Visele ,care intamplator sunt si ale noastre ,majoritatea ...si sa nu te impiedici ..de persoane ..anonime ..care incearca prin toate mijloacele ..sa te opreasca ...Putere de munca si inarmeaza-te cu multa Rabdare si Intelepciune ...

    RăspundețiȘtergere
  13. Cred ca scenariul descris de articol nu se va intampla. Totusi lumea financiara nu este condusa de chinezi. Unde si-ar vinde marfa chinezii, daca nu ar fi America? In Africa? Degeaba vrei sa faci tranzactii in yuani daca nu o sa mai ai cumparatori! Pe aici prin America de Nord lumea a inceput sa fuga de marfurile chezesti, Se pare ca viitorul va apartine produselor locale.

    RăspundețiȘtergere
  14. Suflet Ratacit (Anonim 23 iunie 2013, 14:47) ! Fi binecuvantat caci te iubesc ca pe fratele meu ce si esti doar si te iert ca si Dumnezeu sa te ierte inratacirea ta.
    Recunosc China ca pe mana dreapta a lui Dumnezeu prin care va lovi puternic oriunde va fi necesar in lume pentru ca lumea aceasta sa se intoarca la Dumnezeu si asa fiecare sa aiba parte de coltisorul sau de pace liniste sacralitate iubire si a tot ce ne-a dat Dumnezeu sa fim.

    Ma indentific in scurta mea viata de 30 ani in vaori precum Iubirea Adevarul Sinceritatea Fericirea Si in primul rand cred in Dumnezeu Cred In Isus Si lucrarea acestiua. Si in credinta mea nu o data l-am intalnit si pe lucratorii acestuia si miau schimbat viata m-au ajutat si m-au iubit asa cum sant pt ca in sinceritate il chem si al recunosc si al doresc tot timplul sa-i urmez invatatura sa fac sa fiu mai bun mai moral mai intelept.

    Oricine al va chema si ai va face loc in viata sa si al va urma nu este sa moara si sa nu-l Cunoasca Singurul care face legatura dintre Dumnezeu si Omul Pacatos.

    E foarte important sa ne uitam la noi cine cum santem santem si cat de mult ne ancoram in adevar lasand deopaarte toate indoctrinarile lumi acesteia si sa urmam sa traim cat mai nobil cu noi si cu cei din jur si asa vei fi pe drumul cel bun sa-l cunosti. Altfel e numai amagire si minciuna si ratcire-distrugere.
    Va Salut si va iubesc pe toti! Fiti tari in credinta faceti cat mai multe fapte bune! Iubiti-va intre-voi cum Isus ne Iubeste. Banul e un numic. Iubirea e o valoare si una fff mare pt care sa-ti dai viata pt seamanul tau esti mantuit! Iar frica e pierirea vu va fie frica sa va salvati Sufletul!
    Va imbratisez cu multa caldura si ma gandesc deseori la Noi Poporul Roman Fiti Uniti Respectati indentitatea!

    RăspundețiȘtergere
  15. Pentru anonim de la 14,47 din 23 iunie.
    Mi se pare dezgustator felul cum te exprimi domnule anonim.
    Dar te rog raspunde-mi:ti se pare ca americanii nu fura nimic dela nimeni?Din felul cum te exprimi inteleg ca esti proamerican.Nimic rau cu asta,dar indiferent ce stii ca fura chinezii prin spionaj,se pare ca nu esti constient de ce fura americanii din intreaga lume:fura inteligenta si as putea sa afirm ca aceste inteligente furate de americani nu ajung toti persoane inalt pozitionate in lume detinand case-palat,masini ultimul racnet si mai stiu eu ce si-or fi dorind unii care alearga cu gura cascata sa se realizeze printre americani.
    Si in afara de inteligente americanii,impreuna cu britanicii ,francezii,nemtii,fura resurse,fura bogatiile unor state mici si medii care daca ar fi lasate sa-si foloseasca cum vor ei bogatiile respective nu ar fi ajuns sa aiba miliarde datorie la bancile interenatinale.
    Spun toate astea nu pentru ca as fi de acord cu ce se intampla prin China,ci doar pentru a pune la un nivel corect ceia ce fac aceste asa zise puteri.Nici unii , nici altii nu sunt mai breji si cred ca ar trebui sa-ti revizuiesti modul de exprimare indiferent de partea cui te afli.In ce priveste orientarea acestui blog spre radacinile noastre stramosesti,si daca sunt o himera,consider ca este mai laudabila decat ceia ce transpira din exprimarea dumitale abjecta.
    Poate ai bunul simt sa-ti ceri scuze....
    Sa aveti cu totii o seara buna,Sefora

    RăspundețiȘtergere
  16. Si americanii stau cu miinile'n sin.Nu spioneaza,nu instiga,nu omoara,nu rapeste si tortureaza,nu .. sunt baieti buni .Ei nu fura din toata lumea ca sa hraneasca 60% de populatia lor ce sta pe social security,obezi..plus ca tin in spate,(cu aceiasi bani obtinuti prin ''democratia'' ce'o imprastie),pe stapinul lor,statul israelian.

    RăspundețiȘtergere
  17. Daniel nu baga in seama ignorantii. Dar am o probelema cu Eleni mai sus. Poporul american in majoritatea lui este la fel ca oricare altul. Ei trec acum prin momente grele, la ferl ca toate tarile din lume. Nu inseamna ca Doamne Doamne va abate vreo suparare asupra lor. Cine instiga la frica si panica si are impresia ca Dumnezeu este razbunator si crud cu copii lui TOTI copii lui, este mai ignorant si suparator decit Anonimul cu vorbele de ocara ....

    RăspundețiȘtergere
  18. Articolul a fost bpublicat, conform link-ului tau, anul trecut in august.

    RăspundețiȘtergere
  19. Daca vine acupunctura peste noi trebuie sa fim pregatiti, nu?
    Haidem fiecare la casa lui la ascutit tepe.

    RăspundețiȘtergere
  20. Anonimul de la 14,47 spune.
    Cred ca sunt in alta viata pe acest blog,de unde veniti oamenilor,pe ce planeta traiti,ce limba vorbiti,au venit extraterestrii si antena 3 nu stie,zau ca sunt uimit de replica pe care multi o dat omului de la 14,47.
    Ignorant poate sunt,sunteti greu de inteles,nimeni nu stie ce vreti,Chinezii sunt mantuitorii lumii voastre,dupa Eleni ei sunt izbavitorii lumii de rautate americanilor.
    Eleni draga (daca esti o doamna )ma rog frumos,cauta URGENT UN PSIHIATRU BUN,este pacat de tine sa te chinui asa.
    Cred ca ar fi bine sa mergi la un schit de maicute,am auzit de unul la Tudor Vledimirescu,Galati ca nu are cine sa le mulga vacile.
    Cand nu aveti ce face,cand nu va fumegati la BUDHA,la MAO la CIU,va rog sa vizitati 2 bloguri interesante,
    Scanteiacomintern.blogspot.com
    Buna-Vestire!bunavestire1.blogspot.com
    Daniel Roxin planteaza operele lui si pe aceste bloguri,de acolo v-am gasit.
    Sa fiti sanatosi.
    Aveti grija de Luna mare.
    Nu injurati de rusalii.
    Cu respect.

    RăspundețiȘtergere
  21. Multumesc anonimului de la 16,48.
    Dle,aveti dreptate,americanii sunt satui de mizeria numita "mancare chinezeasca" si de toate fleacurile chinezesti.
    In 20 de ani cred ca in Africa vor fi 50 milioane de Chinezi,este pamantul fagaduintei lor.
    Cu respect.
    Lepadatu Chirita.Braila.

    RăspundețiȘtergere
  22. lepadat.chirita@gmail.com23 iunie 2013 la 19:49

    Anonimul de la 14,47 graieste.
    Sunt uimit ca toti pe acest blog sunteti extraterestrii,exceptie face dl de la 16,48.
    O seara buna tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  23. Pentru dl Daniel Roxin.
    Dle,Va rog sa acceptati scuzele mele.
    Am folosit un limbaj neprotocolar,suburban,jignitor.
    Aveti toata stima si consideratia mea.
    Cu sinceritate si respect pentru dvs si comentatori,
    Lepadatu Chirita.Braila.

    RăspundețiȘtergere
  24. lepadat.chirita@gmail.com23 iunie 2013 la 20:09

    Lucica si tu ma intepi ca o bondarica ?
    Zau este prea de totParca as fi tras cu tunul in dzeu.
    Sarut mana.

    RăspundețiȘtergere
  25. Un gest maret a facut Domnul Roxin publicind si comentariul incendiar - timpitel al anonimului xsulica. PUTINA DREPTATE are si omuletul ala. Eu admir cultura chineza, de ceva timp incerc sa invat limba chineza si descopar cit e de melodioasa frumoasa si simt ca am mai cistigat o zi atunci cind invat niste cuvinte noi- cum se scriu si cum se citesc ele. Insa populatia actuala a CHINEI nu mai are mare legatura cu cea a lui Confucius, este degradata de ciuma comunista perfid intentionata si diabolic aplicata. Americanii nu au vina decit ca traiesc pe miile de morminte ale unor oameni pe care stramosii lor i-au omorit miseleste si cu bestialitate. Blestemul pluteste deasupra pamintului lor: Binecuvintata fie America!-zic ei. Nu au zis niciodata : Doamne iarta-ne pentru crimele noastre! Mai exista si Afganii care au setul lor de blesteme proaspete pentru americani. Pericolul adevarat este ca ne vom inscrie si noi romanii in rindul victimelor lacomiei americane. Binenteles ca asta nu au cum sa stie mosii si babele de la sate, insa Basescu stie si nici nu-i pasa si mai sint serviciile romanesti secrete ale tarii care nici ele nu mai stiu pe cine servesc, pentru ca tara asta in nici-un caz nu o apara.
    Parerea mea este ca va fi un cosmar in care dragonul chinezesc nu-si economiseste puterile si zboara prea aproape de soare, va fi un nou Icar. Mie nu-mi pasa atita timp cit cerul si pamintul le dau de lucru oamenilor, sa le aduca aminte cit de mici si neputinciosi sint in fata universului- in mijlocul lui, fara ca omenirea actuala sa vrea sa-si aduca aminte de acest lucru.. Americanii vor lua de la Rosia Montana(poate-si sapa acolo niste gropi adinci)...si din alte locuri aur cit le trebuie deci ne vor incaleca cu totul, lucru care-i va infuria pe vecinii de la est, Khazarii din Rusia...Vom vedea ce va iesi si din asta...

    RăspundețiȘtergere
  26. Omani buni, am recitit unele comentarii si m-a luat un ras... :))) Nu credeam ca o astfel de postare poate duce la astfel de dispute! O seara buna tuturor! ;)

    RăspundețiȘtergere
  27. Omeni buni nu va mai inflamati,tot ceeace trebuie sa se intample se va intampla,crizele economice ,financiare sunt mai mult sau mai putin induse si controlate,dar rolul lor este urias,involbureaza lumea o oxigeneaza nu o lasa sa se transforme intr-o mlastina,omenirea este inca tanara ,dinamica,creatoare de bunuri materiale si spirituale fiti fericiti ca traiti aceste timpuri uriase in care daca vreti sa va manifestati aveti lumea la picioarele voastre.Bucurati-va din plin de viata ,soare,luna ,stele,ape si mai ales de oamenii care va inconjoara si nu uitati de Dumnezeu si mai ales ca absolut cu totii suntem muritori in trup si nemuritori in spirit.aaronrusso69@yahoo.in

    RăspundețiȘtergere
  28. Eleni, mâna dreaptă a lui Dumnezeu este doar a lui Dumnezeu. Vorbești foarte frumos despre iubire, încearcă să-i iubești și pe americani și pe chinezi la fel.
    Adoptă poziția de echilibru, va fi plăcut.
    Cu prietenie dar și cu iubire, Azuriu.

    RăspundețiȘtergere
  29. ROxin, chiar ai de ce sa razi.
    Eu astept de mult un asemenea semn. Nu conteaza statul care il face, oricum numai si numai din afara UE se putea! Au incercat japonezii acum vreo 2 ani, dar au cam luat.o. Acum, chinezii cu BRIICS in spate o vor face pana la capat. Care este semnificatia? Este o reabordare pe baze reale/sanataoase a viitorului sistem financiar. O intoarcere la baza! Tiparnita americana si UE se va invarti in gol. Tare greu e sa.ti dai seama, ce sa zic. Pe de alta parte m.am speriat ce a patruns pe blog. Cu astia nu o sa ajungem departe.Ptiu...pieri aghiuta!

    RăspundețiȘtergere
  30. Daniel,
    Cand am intrat pe aceasta postare am crezut ca am trecut prin "tunelul timpului " si am aterizat in desertul Egiptean in compania batranului MOISE,parca simt toiagul lui pe spinare,de ce,numele de Rodha,Sefora,Eleni,te trimite in tara fagaduintei pe valea Bekaa,batrana si eterna tara a Israelitilor.
    La fel ma simt si cititnd si vazand imaginea cu SANZIENE,am ateriizat prin anii 1550 si surpriza ! Dau nas in nas cu Michel de Nostradame.
    Zau nu te supara dar poza aia cu fete Sanziene parca este luata de la o CASA DE FETE din Vaslui,schimba poza,coregraful sau cine a facut poza nu a fost inspirat deloc.
    Va doresc o noapte linistita si sarbatoare placuta de RUSALII.
    Cu respect.
    Lepadatu Chirita.

    RăspundețiȘtergere
  31. azuriu 21:34

    Iubesc Omul indiferent ca e American Chinez Tigan.

    Nu iubesc partea opusa moralitati lui Dumnezeu ce se gaseste inclusiv printre cetatenii Romaniei.

    Cand m-am referit la America m-am referit la cultul lor masonic care a creat-o ca mare putere si pe care Dumnezeu ai va prapadi dupa cum scrie in Apocalipsa si marturiile Sfintilor Parinti, si cred ca tot asa va pati toti ce nu se intoarc la Dansul.

    Lucia Bondar 17:45

    Va dau dreptate dar nu la popor m-am referit ci la partea intunecata a acestiuia cum am scris mai sus.Iar Dumnezeu va abate nu numai asupra Americanilor greutati ci cred ca asupra tuturor pacatosilor care refuza sa-si recunoasca pacatele sa si le indrepte sa le regrete si sa se intoarca la Dumnezeu. Spun asta tot conform Bibliei. Si cand va veni acea suparare o consier "iarna cea grea a sufletelor" in care se va vedea cine va ramane "verde" ( analoge la padure iarna) in credinta si cine e numa vb de el. Acea Iarna inca nu a venit! si din cate spun uni e foarte posibil sa inceapa cu Romania.

    Parerea mea mai bine sa traim momentul cat mai onorabil pt noi si cei din jurul nostru. Sa oferim cat mai multa intelegere si iubire in jurul nostru inspecial celor care rataciti si sa fim un exemplu pt acestia prin practica. sa transformam tot gandul rau si de prisos a celor din jurul nostru in gand bun gandind bine si iertand.
    Apoi ce va fi va fi indiferent ca vrem ori nu. Cei buni bucurosi le-or duce toate pt ca Dumnezeu va fi cu acestia.

    Multumesc pt intelegere si imi cer iertare unde nu m-am facut inteles.
    Va iubesc!

    RăspundețiȘtergere
  32. Stiti la ce ma gandesc? Daca treaba asta cu yen-ul a fost aflata de americani mai demult prin serviciile lor secrete, cand ea era pusa la cale, gandita, poate din cauza asta au produs "accidentul" de la Fukushima.Se stie doar ca atunci cand nu le convine ceva, baga HAARP-ul, acea oribila masinarie cu care au produs fel de fel de atacuri si schimbari meteorologice.
    Dincolo de toate aceste lucruri si de articolul tau, Daniel, eu am observat de cand iti citesc blogul, ca aici se manifesta oameni care se respecta intre ei.Aici citim, luam la cunostinta, gandim si ne spunem parerile.Respectati-va toti si incepeti sa actionati independent.
    In alta ordine de idei,mi-a spus mai demult un domn intelept, care studiase la trei facultati, ca, daca vorbesti cu un om beat atunci cand el e beat te situezi cel putin la acelasi nivel cu el.L-am intrebat atunci cum sa te poti cu un beat cand e asa.Mi-a raspuns ca atunci cand e beat si nu poate judeca corect trebuie sa zici:"Da, da", ca el si sa-i zici tot ce ai de zis cand se trezeste.Intelegeti ce vreau sa spun.
    Daniel, daca ai ras e bine.Bucura-te in primul rand ca oamenii citesc, afla informatiile.Asta e esential, iar daca se revolta la ce te ataca pe tine, inseamna ca au inceput sa aiba reactie, ca te apara, ca te sustin, deci te apreciaza.Totul e de bine.Multa sanatate tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  33. Buna ziua.
    Referitor la ce spune domnul Lepadatu Chirita despre numele intalnite la comentarii...poate unii se ascund dupa expresia anonim,sau isi dau un nume fals.
    Despre mine,sunt destul de in varsta ca sa imi ascund adevaratul meu nume.Acesta este numele meu adevarat:SEFORA....chiar daca te trimite prin Egipt ,pe timpul lui Moise.
    Dar daca vrei sa fii actual si modern,acest nume poate te trimite in inima Parisului unde exista cel mai mare magazin de parfumuri numit exact SEFORA.Si ca sa nu ti se para ca-i prea departe,cauta in Bucurestiul nostru,exista o ramura a aceluiasi magazin intitulat tot:SEFORA.
    O saptamana buna si frumoasa tuturor,Sefora

    RăspundețiȘtergere
  34. Azi visai ca ma stabilisem intr-o curte acoperita cu pamint reavan in care erau plantate flori (trandafiri rosii si albi). In fata acestei curti ,un drum prafuit si MAREA, in rind cu mine mai aveam si alti vecini tot in niste case-curti darapanate. Deci peste drum o mare cam plina de namol, la poarta noastra in capatul celalalt al curtii(cam cum ar veni fundul curtii la tara) am iesit in curtea bunicilor. De ce povestesc vise? Pentru ca eu eram la bunici si pamintul era proaspat sapat(nu-i bai, mai e un loc liber linga bunici acolo la cimitirul de linga padure), iar marea innamolita de peste drum care ne asteapta pe toti pe mine chiar nu m-a intristat pentru ca eu voi dormi pe pamint la umbra...Cind murira citiva romani e tragedie nationala, toti se baga in seama sa afle cine-i vinovat, sa dea familiile in judecata pe cine trebuie ca sa obtina despagubiri, parca oamenilor din Arges de asa ceva le arde acum. O sa-i apuce lacomia cind le mai trece durerea. Cind ne asteapta cu adevarat un pericol si mai mare pentru intreaga tara, asta nu intereseaza autoritatile tarii.

    RăspundețiȘtergere
  35. daca va uitati la articol, dateaza din august 2012. sa inteleg ca statul chinez retrage aurul de un an de zile ?
    pai vad ca nu se intampla nimic. mai mult, china a fost scoasa de la licitatiile publice in SUA, CANADA, AUSTRALIA pe anumite domenii.

    RăspundețiȘtergere
  36. TRACOGETUL DECEBAL16 noiembrie 2013 la 13:05

    TREZIREA NEAMULUI TRACOGET A INCEPUT IATA CA IN ACEST MOMENT VIN DIN CE IN CE MAI MULTI EXPATI SA TRAIASCA AICI PE TERITORIUL NOSTRU TRECIND LA RELIGIA NOASTRA ORTODOXA..ACEST NEAM ESTE NASCUT INVINGATOR IAR COPIII COPIILOR NOSTRII SUNT VIITORUL OMENIRII..ACEST LUCRU IL STII SI TU UNCHIULE SAM SI TOTI CELILALTI SI VA AVERTIZEZ..AVETI MARE GRIJA MARELE NEAM TRACOGET SA TREZIT ..NOI SUNTEM INVINGATORII

    RăspundețiȘtergere