,,De altfel, caracterul nostru latin nu e străin de vechimea fiinţei noastre de traci: învăţatul vienez Tomaschek în lucrarea sa „Über die Bessen” tipărită la 1880, spune că besii erau tracii şi dincolo de Bosfor se numeau biti, iar capitala Bitiniei era Troia, de unde nepotul lui Priam, după ce grecii înving, pleacă (evident că nu singur, ci cu corăbii şi cu mulţime) şi întemeiază Roma. Eu cred că asta a fost protolatinitatea; a noastră, aici. După aceea a ajuns acolo intrând în legătură cu nemţii, cu barbarii, cu toţi; deci latinitatea primă şi cea mai curată a fost aici. Sfântul Apostol Pavel a tradus în limba asta care se vorbea aici. De ce noi am rămas latini după ce am avut stăpânirea armatei romane vre-o sută şi ceva de ani?… aşa de repede îşi pierde un popor limba?… de ce n-au devenit latini grecii; sau cei din Asia Mică, sau cei din Egipt?… de ce numai noi?…
Tracii aceştia se întindeau foarte departe, se întindeau dincolo în Bitinia, până în Frigia şi s-au întins în toţi Balcanii, pe urmă până-n nordul Carpaţilor. Poate împrejurările, sau poate nu ştiu ce fel al nostru de a fi prea îngăduitori, ne-a împuţinat aşa teritoriul. Grecii aproape că i-au desfiinţat pe macedoneni, sârbii la fel, bulgarii la fel… Bălcescu spune că atunci când a ajuns pe un vârf de munte în Bulgaria, de jur împrejurul lui erau numai români.''
Părintele Dumitru Stăniloaie
Sursa: http://roncea.ro/2013/10/05/exclusiv-parintele-dumitru-staniloae-un-omagiu-fotografic-extraordinar-de-dinu-lazar-si-un-remember-de-florin-palas-romanii-sunt-protolatinitatea-20-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-110-ani-d/
Buna ziua.
RăspundețiȘtergereImi cer iertare pentru comentariul meu care va apare unde nu trebuie dar ca un comentariu la ce scrie anonim din 7 oct.ora 15,30,pot doar spune ca mi-e scarba de nesimtirea oficialilor si jaful comis asupra poporului roman scumpind ceia ce este deja dincolo de bunul simt.
Am ajuns sa gandesc ca n-au decat sa ceara la bani cat vor,cand nu voi,vom mai avea,ce ne vor mai lua?
O zi buna sa aveti,Sefora
Geto-dacii si nimeni din neamul nostru nu si-au spus "latini", cu tot respectul pentru marele duhovnic. Nici grecii nu au scris asta niciodata.
RăspundețiȘtergereCe facem acuma? O potrivim, cu latinitatea, ca "sa dea bine"? Izvoarele spun clar cine suntem, inca de la Herodot. Sapaturile confirma acest lucru: am fost al doilea Neam, ca marime, urmasii celei mai importante ramuri - geto-dacii -, iar in conditiile pericolului roman de distrugerea a fondului ancestral ne-am sudat ca popor român prin strangerea legaturilor dintre ramurile Neamului nostru. De aici lupta necurmata pentru apararea ortodoxiei si impotriva catolicismului. Singura legatura pe care o avem cu romanii ori slavii e ca ne-au calcat pamanturile si ne-au imputinat!
RăspundețiȘtergereDaca nu urmati Legea Veche ne vom desparti.
Ultimilor doi anonimi nemultumiti de mesajul parintelui: Nu i-ati inteles deloc mesajul si nici mie intentia. Conform izvoarelor istorice, inrudirea limbii noastre cu latina nu se datoreaza faptului ca noi am mostenit-o de la romani, ci ca locuitorii acestor meleaguri vorbeam ceea ce am putea numi o "protolatina" inainte de infintarea Romei. Cu alte cuvinte, limba romana si limba latina populara vorbita in Imperiul Roman, sunt deezvoltari paralele ale unei limbi mai vechi. Acest lucru reiese clar din ce spune parintele. Mai meditati inainte de a da cu parul!
RăspundețiȘtergereDaniel, scuza-mi te rog postarea acestui comentariu aici, dar este cel mai recent articol al tau si dezbaterile pot si mai "la zi".Noaptea trecuta pe la 4.38 se zice ca a fost un cutremur, Slava Domnului eu nu am simtit.Oare, nu are nicio legatura cu faptul ca unii au facut ceva necurat intr-o zona apropiata de Vrancea, ceva legat de gazele de sist sau au introdus apa in cantitate imensa sa vada cum reactioneaza suprafata?Cine stie amanunte?Cine isi baga antenele mai "adanc" in treaba?
RăspundețiȘtergereNu eu sunt cel care nu intelege, ci d-ta, Daniel. Ai intrat in logica altora care numai prieteni nu ne sunt, dincolo de ceea ce spune parintele Staniloaie. Uzand de o anumita terminologie care angajeaza cuvinte ca - "protolatina", "latinitatea", "latina populara" deja ai cazut in capcana, fiindca aici este capcana, posibil sa nu-ti dai seama, deoarece aceste denumiri le inlocuiesc tocmai pe cele legitime ca "limba veche", "limba prisca", "limba geto-daca", "limba traca" etc. Adversarii nostri stiu ca denumirile legitimeaza, ca aceste denumiri lucreaza tocmai impotriva adevarurilor pe care d-ta, noi le sustinem. Limbajul, daca nu esti atent, se poate intoarce ca un bumerang, formulari ca "limba vorbita in imperiu", "limba prisca", "traca" si alternativele pot fi o optiune viabila intr-un discurs al carui scop nu este SA EXALTE LATINITATEA, ci biata noastra fibra geto-dacica.
RăspundețiȘtergereCe spune parintele este chiar adevarul adevarat! Asa cred si eu si cred ca tot mai multi romani cred la fel!
RăspundețiȘtergereRestul este o aiureala iudeo-masonica!
Avem un crud exemplu chiar cu Basarabia. Din 1812 si pina in present - mult mai mult decit ocuparea romana a unui teritoriu dac restrins - sint 201 ani! Rusii I-au imputinat pe romanii din Basarabia prin dislocare in Siberia...au folosit rusa ca limba oficiala! Au facut tot posibilul sa-i rusifice: radio, presa, televiziune, KGB, etc...
Si chiar asa, romanii din Basarabia au un accent usor rusesc, dar NU si-au uitat limba desi au fost mereu izolati de tara mama...
Un exemplu TRIST, dar mai bun ca asta NU exista!
@Spirit Liber,emisiunea din 7 oct,la Nasul Tv,se poate urmari in reluare...afli amanunte.
RăspundețiȘtergereDe la un tanar general dac am pretentia de a se feri si de a-i feri pe ai lui de ambuscada pierderilor de credibilitate.
RăspundețiȘtergereParintele Staniloaie are dreptate numai ca se foloseste de terminologia adversarilor nostri, ne poate fi fatal in lupta pe care o ducem pentru recunoasterea faptului ca suntem urmasii geto-dacilor si nu am fost romanizati niciodata.
RăspundețiȘtergere"protolatinitatea" este un termen-facatura care manipuleaza si ascunde adevarata noastra identitate traco-geto-daca, pelasga, de alte esenta decat cea malefic-romana care traia din jafuri si cuceriri.
In virtutea "latinitatii" s-a incercat pe toate caile sa fim convertiti la catolicism, cruciadele nu erau latine? Este adevarat ca in virtutea aceleiasi latinitati, daca e sa vorbim in acesti termeni, am avut si cate ceva de castigat, insa nu mai mult decat am pierdut. Cei care isi imagineaza ca pot intra in cine stie ce comunitate in genunchi se inseala amarnic, nimeni nu-i respecta pe cei fara demnitate. Ba astia din genunchi mai primesc si un sut in fund, ca niste caini raiosi.
Mesajul Anonimului de la 8 oct.2013. 0017 este corect 100%.
RăspundețiȘtergereAtentie la cuvinte!
Hai sa lucram cu materialele clientilor nostri.
"Cultura Cucuteni" Ce-i aia cultura? De soia, spanac?...Terminologie inventata de agresorii nostri pentru a macula trecutul poporului nostru Pelasgo-traco-geto-dac. Asta este... Aceeasi Marie cu alta palarie. Fac trimitere la interzicerea utilizarii denumirii Dac, Dacia...
Multumesc anonim din 8 octombrie, orele oo.17.
RăspundețiȘtergereVa reamintesc ca toti cei care carcotesc impotriva lui Daniel sunt parte din servicii secrete antiromânism.Scurt si la obiect!Insist sa nu le mai cititi comentariile ca nu merita!
E asa de dureros primul enunt din seria de mai jos,incit si eu sint de acord ca este bine sa aducem cit mai rar vorba despre limba latina si mai bine sa ne hotarim ca avem continuitate clara dinainte de a se auzi de romani;in istoria romanilor dupa DECEBAL poporul nostru a fost cind obligat cind inselat sa devina mai mult decit ingenuncheat.
RăspundețiȘtergereUmor rusesc
-Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie.
-Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.
-Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.
-Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.
-Alcoolism e atunci când nu vrei să bei, dar trebuie.
-Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.
-Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.
-Banii pentru salariile şi pensiile mari ......ajung întodeauna; Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.
-În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.
-Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut
niciodată câine în casă.
-Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.
-Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie.
-Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.
-Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.
-Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate.
-Ţara noastră a avut nevoie de când e ea de alt popor.
-Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane,
cercetare ştiinţifică.
-Toţi ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul.
-Copilăria grea nu se termină niciodată.
-Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.
-Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.
-Dacă n-ar pune întrebări, copiii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu
părinţii.
-O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zi de muncă o scurtează cu opt
-Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au
trecut.
-De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajunge până la sfârşitul vieţii.
-Dacă vrei să ai o nevastă deşteaptă, frumoasă şi bogată trebuie să te insori de................trei ori.
-Posibilităţile medicinii sunt nelimitate, limitate sunt doar
posibilităţile pacienţilor.
-Burta mare nu e de la bere, e pentru bere.
-Femeia poate să-l facă repede milionar pe orice miliardar.
-Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.
-Un semn rău de tot e când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale.
-Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii
şi când ştii ce nu trebuie
Conspiratia coincidentelor :http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/06/25/colonel-r-marin-neacsu-revista-art-emis-nu-cred-in-coincidente/
RăspundețiȘtergerePt dl Ile:
RăspundețiȘtergereEste de apreciat munca dvs de a cauta si de a scrie toate "vorbele de duh" de mai sus.Daca lasam tristetea la o parte si daca lasam si cat de bine se potrivesc ele situatiilor din tara noastra, eu pot sa spun ca la penultima zicatura chiar am ras.Imi place cand toti oamenii se pun pe treaba, uite chiar si cautand expresii de-ale noastre.Felicitari
multumesc dar nu am muncit deoarece le-am gasit LA CALUP sub genericul UMOR RUSESC dupa cum am scris si asta m-a enervat tocmai pentru ca se potrivesc situatiilor din tara noastra, dar incadrate la categoria de umor rusesc inseamna ca ne potrivim atit de bine cu vecinii nostri...Nu-mi place deloc mai ales primul enunt din culegerea de mai sus
RăspundețiȘtergeremajoritatea regilor traco-daci si altii inainte (SOUTHES, TOMIRIS,posibil singura femeie...) au facut parte din "Fratia Cavalerilor", cunoscuta sub mai multe nume, de la DECENEU au fost:
RăspundețiȘtergereSCORILO
DICOMES
ZYRAXES
DECEBAL
Numele lor erau sub protectia sacrala a cifrei 7, ca si Kogaion-ul, ca si Zalmoxe/ Zamolxe...
Numele "dava" nu este nici el intamplator, are semnificatia de "cetati ale Luminii", "cetati ale lui Dumnezeu", Deos, cavalerii Ordinului erau, cu toti, Ava/Avva.
Dle Ile, ce mai poate face un popor, daca toata vlaga ii este luata de:E-uri, ignitium, arme psihotronice prin vibratie, electice, electronice, haarp-ul, chemtrails-urile, fluor-ul din apa de baut de la robinet???
RăspundețiȘtergereRaspunsurile:
-E-urile produc cele mai multe boli dintre care alergii foarte rezistente si ciudate
-ignitium otraveste pamantul sub masca cum ca ar fi ingrasamint pentru plante
-armele sonice fac ca corpurile noastre sa aiba o vibratie foarte fina, ca o zguduire continua ceea ce aduce sistemul nervos uneori la o iritare fara margini
-haar-pul a actionat asupra vremii, printre altele
-chemtrails-urile induc o puternica stare de somn de mult mai multe ore decat normalul, plus o stare de indiferenta, lipsa de interes legat de orice+boli foarte grave create in laboratoare si aruncate peste noi ca peste sobolani
-fluorul e bagat in apa cu scopul de a imbeciliza populatia, sa o faca docila, sa asculta la toate idioteniile celor care vor sa conduca omenirea
In aceste conditii omul se mai misca pe drum exact ca un cadavru viu.Cel inconstient.Cei constienti...