Comisia de Tehnologia Informațiilor și Comunicații din cadrul Camerei Deputaților a dezbatut ieri un proiect de lege care sa reglementeze folosirea Internetului in România, in baza acestei legi, libertatea de exprimare a cetatenilor urmeaza a fi ingradita, activitatea pe net cenzurata, iar userii vor fi urmariti mai dihai decat Securitatea lui Ceausescu. de altfel, SRI ar urma sa tina sub supraveghere tate aceste actiuni de pe Internet, iar in plus sa foloseasca binecunoscutele tactici de manipulare, suveicile informare-dezinformare, folosind userii ca o masa compacta de manevra.
Generalul SRI Dumitru Dumbravă a avut ocazia, in aceasta comisie de
care aminteam să explice concret cum vede Serviciul Român de Informații
reglementarea Internetului și de ce SRI a inițiat de fapt Proiectul de Lege privind securitatea cibernetică.
Conform generalului Dumbravă, realitatea virtuală în care trăim nu
mai are răbdare cu dezbaterile îndelungate ale legilor în Parlament,
atâta vreme cât „În fiecare secundă sunt 8 noi utilizatori ai
Internetului și 18 victime ale diverselor fraude pe Internet. În 24 de
ore se scriu 250.000 de coduri malițioase. Un troian poate să infecteze
în zilele noastre 1,2 miliarde de PC-uri. Noi putem să avem răbdare, dar
realitatea obiectivă și virtuală nu are răbdare cu noi. Câte victime au
fost în cele două săptămâni de secunde de când discutăm noi această
lege?".
Potrivit proiectului de lege privind securitatea cibernetică,
percheziția informatică se poate efectua chiar dacă persoana vizată nu a
comis nicio faptă penală/ infracțiune și fără să mai fie nevoie de
autorizația unui judecător. Deci, o consecință gravă a adoptării
proiectului de lege este că persoanele care nu comit infracțiuni vor
avea mai puține drepturi și garanții decât cele care comit infracțiuni.
Cu alte cuvinte, legea este rezultatul înlocuirii logicii cu vigilența
serviciilor de informații.
Generalul SRI spune că este normal ca serviciile să poată avea acces
oricând la datele de logare dintr-un computer infectat, care poate e
folosit în criminalitatea cibernetică fără ca utilizatorul lui să știe
(din cauza unui virus). Dumbravă consideră că, dimpotrivă, apelul la
decizia unui judecător nu este esențital, câtă vreme „dacă mergi cu
computerul la depanat nu treci mai întâi pe la judecător ca să-i ceri
avizul ca depanatorul să se uite în computerul tău".
Florin Cosmoiu, reprezentantul Cyberint SRI, le-a explicat
deputaților că supravegherea îndeaproape a computerelor private face
bine și la imaginea României în lume: „multe calculatoare sau
infrastructuri ale unor entități private, care nu sunt de interes
național, sunt infectate și utilizate fără voia proprietarilor în
atacuri cibernetice care vizează fie teritoriul României sau al altor
țări. În lege, sunt prevăzute o serie de măsuri care crează obligația ca
atunci când se identifică aceste infectări, ele să fie remediate de
către utilizatori."
Generalul Dumbravă, SRI: "Să protejăm până la urmă Internetul ăsta care e al tuturor, nu al statului român!"
Dumitru Dumbravă: „Să ne imaginăm că Internetul e ca un sistem de
drumuri pe care circulă și mașini ale statului - pompieri, armată,
poliție - dar și mașini ale privaților. Ce ar însemna ca codul rutier să
fie opozabil doar instituțiilor statului, pentru că privatul și-a
cumpărat mașina din banii lui și poate oricând intra în mașina
pompierilor sau ambulanței? Sigur că privații nu au aceleași obligații
ca instituțiile statului, dar intrând pe drumurile publice, pe Internet,
ai o minimă obligație. Să protejăm până la urmă Internetul ăsta care e
al tuturor, nu al statului român. (...) Nu văd nimic rău în a pune
puțină regulă într-un domeniu care acum e oarecum anarhic, adică
circulăm ca la începutul secolului cu trăsuri cu cai. Acum circulăm
sigur, dar repet, pentru că mașinile noastre au obligația la doi ani
să-și facă ITP-ul, să facem revizia, mă deranjează, că mă costă bani,
dar atâta timp cât asta înseamnă siguranță... îmi înmatriculez mașina,
că așa e frumos, să se știe cine e în spatele volanului,...".
Daniel Iane, deputat PNL, i-a atras atenția generalului SRI că
„Internetul a fost o invenție a civililor. Nu e ARPANET (n.a. rețeaua
militară creată de DARPA, predecesoarea Internetului), drumurile nu sunt
ale armatei, sunt ale civililor. Armata a intrat pe drumurile noastre,
asta e diferența. Eu vă înțeleg unde bateți și v-am spus că sunt un
adept al acestor reglementări în ceea ce privește, nu Internetul, atât
cât modul cum este el folosit, atât de către noi civilii cât și de
instituțiile statului. Iar, al doilea considerent, dacă-mi permiteți:
lăsați-ne pe noi să facem politică, lăsați-ne pe noi să facem
declarațiile politice. Dumneavoastră sunteți invitați aici ca specialist
al nostru, pe care noi îl plătim, vă întrebăm, ne răspundeți, nu faceți
aprecieri".
Iane a insistat să afle de la reprezentanții SRI dacă acest proiect
de lege pe care l-au inițiat reprezintă o urgență din cauza unor
amenințări iminente la adresa securității statului sau face parte
dintr-o agendă pe termen lung a SRI. "Înțeleg că sunt niște amenințări
majore pe noi ca țară. Le puteți spune aici sau e o chestiune de
prevenție pe principiul că e bine să-ți faci iarna car și vara sanie ca
să nu avem probleme mai târziu? Cât de iminentă e această lege, din
moment ce ați declanșat-o?", a spus Iane.
Florin Cosmoiu, reprezentantul Cyberint SRI, i-a raspuns:
"Amenințările pe zona cirbernetică există de mulți ani, problematica
securității cibernetice la nivelul CSAT e din 2006. Problematica există,
factorilor de decizie le-au fost prezentate toate aspectele, așa s-a
ajuns în această strategie și necesitatea aprobării acestei legi de
către Parlament."
Sursa: http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/scandal-imens-sri-vrea-o-lege-care-sa-controleze-in-totalitate-internetul-video-135560
23 de comentarii:
gen d.d. vrea sa apere Romania sau guvernul mondial ????
Asta pentru ca au pierdut alegerile din cauza internetului!
Contraofensiva abia acum incepe.
La ITP nu se face copie la cheia de la mașină
Șade din 26.11.2014 în: Jurist internet
3 comentarii
In timp ce premierul în funcție denigrează imaginea serviciilor de securitate, unii dintre cei angajați pe banii noștri în aceste servicii continuă să ne considere ultimii proști rămași acasă pe aceste meleaguri. Unul dintre ei este un anumit general care a afirmat zilele trecute următoarele:
„Să ne imaginăm că Internetul e ca un sistem de drumuri pe care circulă și mașini ale statului – pompieri, armată, poliție – dar și mașini ale privaților. Ce ar însemna ca codul rutier să fie opozabil doar instituțiilor statului, pentru că privatul și-a cumpărat mașina din banii lui și poate oricând intra în mașina pompierilor sau ambulanței? Sigur că privații nu au aceleași obligații ca instituțiile statului, dar intrând pe drumurile publice, pe Internet, ai o minimă obligație. Să protejăm până la urmă Internetul ăsta care e al tuturor, nu al statului român. (…) Nu văd nimic rău în a pune puțină regulă într-un domeniu care acum e oarecum anarhic, adică circulăm ca la începutul secolului cu trăsuri cu cai. Acum circulăm sigur, dar repet, pentru că mașinile noastre au obligația la doi ani să-și facă ITP-ul, să facem revizia, mă deranjează, că mă costă bani, dar atâta timp cât asta înseamnă siguranță… îmi înmatriculez mașina, că așa e frumos, să se știe cine e în spatele volanului,…” – General SRI Dumitru Dumbravă.
Comparația dintre internet și drumurile publice am mai auzit-o. Obișnuit cu mașinile la scară, acest funcționar public uită că la ITP nu se fac copii de la cheia de la mașină. Ei doar verifică mașina pe care ai adus-o la ei de bună voie și îți dau sau nu certificatul de înmatriculare. Nici măcar atunci când suntem prinși cu ITP-ul expirat poliția nu ne cere cheia de la mașină
http://www.staupenet.ro/la-itp-nu-se-face-copie-la-cheia-de-la-masina.html
Nu am auzit de ceva mai jegos pana acum, cel care a venit cu propunerea ar trebui sa fie demis pe loc.
Lucrul acesta se va intampla indiferent daca dorim sau nu acest lucru. O lege internationala de reglementare a internetului este necesara, dar mai intai trebuie sa intelegem ce avem de modificat.
Am crezut ca exagerati. Prima data, gandind la rece, citind doar articolul, am avut impresia unui proiect de lege asemanator celui care permite interceptarile convorbirilor inainte de inceperea urmaririi penale a unei persoane. Se aproba interceptarile pentru a se dovedi fapta. Datorita acestei legi se pot acum finaliza atatea dosare de coruptie despre care aflati din media. Nu am citit si nu am auzit sa fi avut de suferit vreo alta persoana decat cei vizati in cauza respectiva, chiar daca acestia au vorbit la telefon cu rudele sau alte cunostinte. Or fi totusi atacuri cibernetice grave de care nu avem habar. E de notorietate ca la noi legile privind infractiunile informatice sunt putine si neaduse la zi.
Citind insa proiectul de lege de 21 de pagini, m-au trecut multe stari, am avut imaginea unei tari aflata parca in razboi. Asta nu e un proiect facut pe genunchi, e indelung gandit fiecare rand. Nu numai ca vom avea o noua institutie bugetara, dar daca la inceput gandeam: ce numar mare de angajati va trebui pentru a supraveghea o tara intreaga, spre finalul proiectului m-am lamurit. Din art. 28 se intelege ca distribuitorii de cablu vor fi raspunzatori, sub amenintarea amenzilor, de punerea in aplicare a securitatii cibernetice. Cum va intelege fiecare furnizor de cablu ce are de facut si care vor fi efectele pentru abonati, vom vedea.
Pai pana acum ce au facut ?S-au chiar credeti ca acest sait mai ales acesta nu e urmarit ?Chiar ma-s intreba cum ne denumesc .Dar am o intrebare domnilor ;unde ati fost cand tradatorii de tara sub masca alesilor ne-au distrus tara ?Si nu ma refer la anii imediati dupa revolutie cand ati fost huliti ,hula care a venit tot de la alesi care au aruncat pisica moarta in curtea voastra .Eu va intreb ce faceti acum cu cei care au tradat si tradeaza tarisoara asta si o fac in continuare?Lasati calea virtuala ,uitati-va in ograda noastra noi cei mici nu tradam tara nici n-am avea cum nu avem informatii ,nu lucram in domenii cheie .TRADAREA VINE DOAR DE LA VARFURI !!!!N-aveti decat sa-i urmariti pe toate caile posibile si sa-i aduce-ti in fata legii dar nu ne bagati pe noi urlatorii la luna in oala lor.
http://www.dcnews.ro/conferin-a-tinerii-credin-a-i-neam-la-targu-mure-cum-a-fost-sabotat-evenimentul_460931.html
Degeaba incearca unii prosti sa suprime libertatea de expresie de pe net, asa ceva nu este posibil. Ca sa nu mai spun ca ORICE INCERCARE DE A MONITORIZA PE CINEVA ESTE, IN ACEST CADRU, UN GEST DE O IMBECILITATE STRANIE. CE SENS ARE SA MONITORIZEZI PE CINEVA, CA SA INTELEGI CUM GANDESTE, CAND, IN CATEVA MINUTE, LA IMPACTUL CU O NOUA INFORMATIE, TOT CE E IN MINTEA RESPECTIVULUI SE POATE SCHIMBA RADICAL?
ORI CAT DE PROST POATE SA FIE CINEVA CA SA-SI PIARDA TIMPUL CU CINE STIE CINE CARE DIN CAUZA NERVILOR SE DESCARCA INTR-O SEARA SI E, PE RAND, FASCIST, NINJA, PROFET ETC?!
Eu nu cred ca acel suceava a propus asa-ceva, ar fi o rusine pentru SRI.
observ ca avem si un papagal cu numele alex stoian printre noi, Dumnezeu cu mila.
ce va mirati asa? nu v-ati obisnuit cu ei? boii tot boi raman, si declaratiile lor ma duc cu gandul la un proverb .
Dupa China si Rusia, am fi urmatoarea tara in care Statul supravegheaza legal internetul. Mai urmeaza sa ne monteze migrofoane in case si cipuri in ceafa. Oamenii astia sunt platiti din banii nostrii pentru a se ocupa de alte lucruri, nu pentru a-si spiona propriul popor, nu pentru a face politica. Sper ca noul presedinte sa schimbe toti sefii de servicii, cu oameni de calitate nu cu politruc, ca pana acum.
Ideea de control nu e noua- e deja testata cu succes in China - cea atit de mult pupata in dos de unii - unde nu poti misca nici un deget fara stirea partidului unic infractor. Sa nu uitam ca deja a fost o tentativa in europa si sua de ingradire.
Elitele de banditzi incep sa se agite pt ca si-au dat seama ca nimeni nu mai are nevoie de ele - le scapa populatia din mina.
Oameni buni, treceti pe Linux&co.
E gratis si ati scapat de virusi, troieni si urmariri pe din dos. Toti virusii si programele de spionaj sint create pe acest sistem de operare - fiecare poate deveni un specialist in autoaparare daca are putin interes si vreme.
Unde-s Anonimii nostri sa-i faca praf pe preaintzeleptzii conducatori ai neamului care nu mai stiu cum sa se mai tzina pe scaune.
Mai ai vreo indoiala in privinta controlului. Sa fi sigur ca daca ei considera ca trebuie sa fi urmarit asa o sa se procedeze. Cu legea asta sau fara. Nu stiu de ce mai ma mir cand vad atatia ignoranti. Vai de capul nostru de visatori. O sa nenorocim atatea generatii de copii inocenti. Asta da blestem. Dumnezeu sa ne lumineze calea....
Sunt foarte multi la fel de naivi ca tine....Enorm de multi.....Si asa se controleaza multimile FERICITULE.....sau NAIVULE. Oricum nu prea contezi...!
Problema este ca pe internet apar de multe ori stiri false, denigrari, mari minciuni care aduc prejudicii mari unor persoane fizice sau juridice. Ce se intampla daca pe net apare la un moment dat stirea ca cutare bancă urmeza sa dea faliment? Banca poate chiar sa dea faliment. Nu sunt de acord cu controlul dar niste norme de responsabilizare trebuie stabilite. Si ce legatura are asta cu premierul? Cineva se simte cu musca pe caciula fata de felul cum a castigat?
da trebuie sa astupam gura maselor
bravo
Netul e controlat de Fortele Nationale, aici derbedeii politruci au dat gres.
Acesti imbecili care vor sa controleze internetul sunt niste indivizi bolnavi la cap si la inima,mai bine s-ar controla de hemoroizi pentru ca sunt constipati,cine vrea sa controleze cate ceva in final vor sa controleze totul.
In ziarul de azi apare stirea ca s-a adoptat legea
http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/legea-big-brother-se-intoarce-intr-o-noua-varianta--senatul-a-adoptat-proiectul-de-lege-pentru-securitatea-cibernetica-a-romaniei-361623
Necesitatea acestei legi este argumentata prin viteza cu care se produc aceste atacuri. De acord, insa nu inteleg de ce nu se prevede expres in lege ca aceasta intra in vigoare la descoperirea atacului urmand ca obligatoriu in termen de hai sa zicem doua ore organismul care a pus in aplicare Legea aceasta sa obtina si mandat de la un judecator ? De ce sa nu eficientizam procesul de eliberare a unui mandat judecatoresc si sa incercam prin astfel de legi sa ocolim CONSTITUTIA ? In SUA un mandat se elibereaza in maxim o ora...la noi de ce nu se poate ? Pentru ca NU se vrea !!!
Trimiteți un comentariu