ESEURI
Aspirând la iubirea ideală
de Daniel Roxin
Aproape
toti aspiram sa intalnim acea fiinta minunata a carei prezenta va putea
trezi in noi Magia, Misterul, Iubirea si Fericirea Fara Masura... Si,
cu certitudine, "Ileana Cosanzeana" sau "Fat Frumos" exista! Dar ca sa
putem atrage iubirea unor astfel de fiinte extraordinare, trebuie sa
devenim noi insine un Fat Frumos sau o Ileana Cosanzeana... Nu exista
alta cale!
Alegerile
noastre exprima ceea ce suntem la un moment dat. O vrabie isi va alege
intotdeauna ca pereche in viata o alta vrabie! Poate ca vrabia noastra
viseaza la cantecele privighetorii, la calatoriile in tarile calde pe
care le face o randunica sau la forta imperiala a zborului unui vultur,
dar atunci cand va veni momentul unei alegeri ea va alege tot o vrabie
ciufulita si galagioasa precum este ea, sperand ca universul de pene
cenusii in care isi va continua existenta ii va aduce fericirea. O
vrabie nu va putea face o alta alegere! Desigur, va fi incantata de
trilurile privighetorii, va visa cu ochii deschisi la calatoriile
fascinante peste mari si tari pe care le-ar putea face alaturi de o
randunica, i-ar placea nespus sa se bucure de protectia unui vultur...
In scurtele momente de relativa luciditate, mintea ii va spune ca o
astfel de pasare va putea cu adevarat sa o implineasca dar, pana la
urma, va simti sa aleaga la fel ca in trecut. Este inevitabil! O vrabie
nu se va simti in largul ei decat in compania unei alte vrabii.
Trilurile privighetorii o vor complexa, pana la urma; perspectiva unui
zbor de mii de kilometri ii va taia orice elan; prezenta unui vultur o
va umple de teama, pentru ca ea nu este dacat o vrabie!...
Si
atunci in ce fel va putea o vrabie sa-si implineasca zborul interior?
Doar transformandu-se! Pentru a se transforma insa e nevoie sa fie
constienta, e nevoie ca in ea sa pulseze viu elanul catre albastrul
cerului! Pentru a trai implinirea unei relatii superioare, vrabia va
trebui sa isi alchimizeze in asa fel natura inferioara, prin
identificare cu idealul pe care il are, incat sa devina ea insasi o
privighetoare, o randunica, un vultur...
Revenind
din aceasta alegorie, sa ne imaginam o scara de la unu la zece, in care
la unu gasim omul primitiv, la cinci, omul obisnuit, iar la zece,
fiinta care a atins desavarsirea. Luand in discutie conditia omului
obisnuit, unul dintre laitmotivele lamentarilor acestuia va fi acela ca
"nu stie cum se face", dar in toate relatiile pe care le-a avut nu a
intalnit decat femei profitoare sau barbati neseriosi si mincinosi. De
unde concluzia irefutabila ca toate femeile sunt usuratice, eufemistic
vorbind, respectiv ca toti barbatii... s-au nascut in cotet.
Desigur,
experienta trista si limitatoare a omului ne-constient nu poate fi un
reper decat pentru adevarul sau mic si inconsistent. Dintr-o perspectiva
mai inalta, putem intelege ca, atata vreme cat noi ramanem in aceeasi
conditie existentiala, vom face aceleasi alegeri pe care le-am mai facut
si acum douazeci de ani; si oricat de diafane vor fi proiectiile
noastre, realitatea ne va lovi frontal si fara menajamente intr-o buna
zi, daramand inca o data toate castelele de nisip pe care ni le-am
construit.
Caci
cum ar putea omul de la nivelul de constiinta al lui "cinci" sa aleaga
cu toata fiinta, ca pereche in viata, omul de la nivelul "noua"?! Sunt
lumi atat de diferite, cu atat de putine punti de trecere... Prin
urmare, indiferent de sperantele sale, el va alege tot omul cu o
conditie asemanatoare - omul de "cinci", de "sase" sau de "patru". Si
chiar daca va avea ocazia sa stea in compania omenilor superiori aflati
pe treptele cele mai inalte ale acestei scari, fiinta obisnuita nu ii va
recunoaste. Da, isi va spune, poate: "ce om deosebit!" dar, la putin
timp dupa aceea, se va arunca cu speranta tot in bratele unei fiinte
care este dupa chipul si asemanarea sa. Iar acest ciclu al dezamagirilor
va continua fara oprire pana in ziua in care, satula de suferinta,
fiinta in cauza va ridica in sfarsit capul din mocirla si va privi catre
cer pentru a gasi singurul reper fix care o poate calauzi cu adevarat
prin aceasta lume iluzorie. Este momentul in care poate incepe centrarea
in sine si ruperea conditionarilor intretinute cu inversunare atata
amar de vreme. Este momentul in care procesul alchimic se poate demara,
este clipa in care Scanteia Divina din sufletul ei isi face simtita
caldura!...
Acum
poate incepe transformarea constienta; iar primul lucru care trebuie
indepartat este frica de singuratate. Este un moment privilegiat in care
este de preferat sa fii singur, indiferent de tristetile ce iti pot
umbri pleoapele uneori. Ce-ai putea sa rezolvi ramanand intr-o relatie
fara perspective? Trebuie sa fii puternic si determinat pentru ca nu
este usor sa lupti cu toate atasamentele si conditionarile pe care le
cari dupa tine, cu toate greselile care vor striga dupa compensare...
Dar daca reusesti sa-ti mentii fata catre stele, Cerul iti va intinde
mana si te va trage spre El! Si daca in aceste momente de gratie
sufletul iti va fi inundat cu iubire adevarata, iubeste oricum, cu toata
fiinta ta, si nu te preocupa foarte mult daca vei fi iubit la randul
tau! Gandeste-te la toate greselile stiute si nestiute pe care le-ai
facut si nu te astepta sa obtii implinirea interioara fara obstacole;
dar fii sigur ca iubirea pe care o vei lasa sa curga prin tine, si care
nu este a ta, te va transforma, te va apropia tot mai mult de izvorul
fericirii!
Iar
intr-o buna zi vei fi un Om Nou... In acea zi vei intelege ca tu iti
construiesti realitatea, ca fericirea adevarata este parte a naturii
tale, ca nimic nu iti vine din exterior pentru ca tu esti Totul. In acea
zi, o alta fiinta minunata ca tine te va cuprinde in bratele sale, iar
tu o vei recunoaste ca fiind asemenea tie...
De
aici totul devine o poveste magica cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene,
cu zboruri printre stele si regasire de Sine!... Dar doar de aici!
extras din romanul MAGICIANUL ALB
Tainele morţii...
de Daniel Roxin
Indiferent de cine suntem sau ce suntem, indiferent de speranţe, de vise şi împliniri, de succese şi înfrângeri, undeva pe drumul sinuos al vieţii ne aşteaptă, implacabilă, moartea... Paşii noştri nu vor putea găsi în praful materialităţii nici măcar o potecă secretă pe care să nu fi umblat şi pe care să nu fie în permanenţă prezentă. Căci marea şi fatala întâlnire cu ea ne-a fost programată încă înaintea primului scâncet cu care ne-am dat bună-dimineţa propriei naşteri.
Undeva în timp, aşadar, pe ultima filă din agenda vieţii noastre, stă scris că nimic nu este aşa cum pare a fi şi că indiferent de câţi bani albi am strâns pentru zilele noastre fără culoare, totul trebuie înapoiat lumii acesteia, până la ultimul cent, pentru a putea să ne întoarcem în ţărână aşa cum am venit: goi şi stingheri...
Şi totuşi, această întâlnire să fie pentru desacralizarea viselor noastre? Căci cei care pretind că se trag din maimuţă ne-au încolăcit cu liane speranţele şi ne-au sădit gânduri pline de nesiguranţa junglei din care au venit. Ei i-au făcut statuie atomului primordial, ridicându-l la rang de Alfa şi Omega, şi au râs superior la marginea fiecărui val transcendent pe care emoţia mistică ne-a împins corabia...
De aceea, întreb: această întâlnire să fie pentru desacralizarea viselor noastre?... Şi dacă, în realitate, e o poartă de intrare într-o poveste încă mai mare decât tot ce-am putut să imaginăm?
Undeva, în apropierea unor răscolitoare emoţii, o voce tainică mi-a vorbit, într-un ceas al înseninării, despre drumuri misterioase între vămile Cerului şi zboruri nesfârşite care ne aşteaptă entuziasmul; şi, mai ales, m-a făcut să am încredere...
Iubire şi posesivitate
de Daniel Roxin
Uneori simţim în alb, alteori în negru... Atunci când iubim, însă, simţim multicolor. Şi nicio acuarelă n-ar putea reda spectacolul de culoare pe care sufletul nostru îl interpretează... Atunci când iubim, cerurile ni se oglindesc în ochi pentru că sufletul nostru bate la porţile necuprinsului.
Dar pentru că iubirea nu este a noastră, ci doar ne traversează în veşnica ei curgere, dându-ne aripi cu care să ne înălţăm la stele, nu avem dreptul să o cântărim şi nici să îi posedăm poezia.
De aceea, dacă între două ierni, primăvara îţi înmugureşte în suflet, lasă-i parfumul să se răspândească în eter şi nu-ţi fie teamă că vântul ţi-ar putea spulbera bucuriile. Şi nicio clipă nu te gândi că noul anotimp ar putea fi născut din iernile care ţi-au pustiit toate visele... Căci acest fel de primăvară există mai presus de tine şi doar faptul că îţi deschizi uşile inimii ţi-o pulsează în vene...
Iar dacă ai început să înfrunzeşti, lasă ciripitul păsărilor să îţi încânte auzul şi nu încerca să-l cuprinzi în coliviile minţii tale. Pentru că numai dincolo de minte vei găsi zborul de deasupra câmpiilor spiritului unde verbul „a avea” nu are niciun înţeles şi unde iubirea îşi trăieşte, între „aici” şi „acum”, eternitatea.
de Daniel Roxin
- Dacă vrei să scapi de mizeria terestră, nu e o soluţie să umbli cu capul în nori!
- Este mult mai de dorit să fii în compania unui înţelept mort, decât în aceea a unui prost viu!
- În realitate, prostul nu moare niciodată de „grija altuia”. Ăsta e, de fapt, principalul motiv pentru care trăieşte!
- Culmea ironiei este aceea că regele proştilor este întotdeauna un tip deştept şi viclean!
- „Gurile rele” vorbesc întotdeauna „pe la colţuri” pentru a putea, la nevoie, „să o dea cotită”!
- Doar pentru un berbec nu este jenant să o facă „de oaie”!
- Apocalipsa pare cu atât mai aproape cu cât, mai nou, la fiecare răsărit, se „crapă de ziuă”!
- Atenţie! Uneori când Dumnezeu îţi pune „mâna în cap”, o face ca să te scuture niţel!
- Nu conta pe bucuria cu care celălalt ţi-a spus că te-a aşteptat de o viaţă. Cu siguranţă nu i-a făcut plăcere să te aştepte atâta amar de vreme!
- Obtinerea iluminării spirituale nu este atât de simplă pe cât ai putea crede. Curentul electric n-o să-ţi folosească la nimic...
- Ca să-ţi depăşeşti egoul, nu e suficient să o iei la fugă.
- Oricât de mult ai încerca, n-o să-ţi potoleşti setea de Dumnezeu cu apă minerală.
- Atunci când vrei să escaladezi cele mai înalte piscuri ale spiritului, nu folosi niciodată bocanci de alpinism!
- Să nu îţi imaginezi că cei care folosesc „limba de lemn” sunt ecologişti!
- Există şi oameni care nu vor să se descopere elixirul vieţii veşnice. Groparii!
Aforisme despre înţelepciune
de Daniel Roxin- Deşi calea către mântuire e la fel de îngustă ca lama unui cuţit, oamenii cu sufletul mare pot merge umăr la umăr pe ea.
- Eşti co-creator al propriei realităţi! Dacă ştii să-ţi foloseşti dalta, chiar şi liniile din palmă ţi le poţi reconfigura!
- Fiecare castel pe care ţi-l construieşti în această lume devine piatră de moară la picioarele tale în lumea de dincolo.
- Cei care îşi contabilizează paşii nu pot vedea frumuseţea drumului!
- Nu-l mai căuta pe Dumnezeu! Te-a găsit El de mult. Doar conştientizează aceasta!
- Alege calea cea dreaptă la orice răscruce de drumuri; chiar şi atunci când toate potecile se arată şerpuitoare!...
- Spiritul liber este asemenea unui parfum pe aripile vântului. El nu poate fi îngrădit nici măcar de parantezele unei ipoteze matematice!
- Fii prevăzător! Adună mereu apa vieţii pentru orice deşert care ar mai putea să-ţi îngreuneze drumul. Nu ai creat tu lumea ca să ştii cu anticipaţie că vei păşi mereu pe câmpuri înverzite.
- Dacă ai ajuns în toamna vieţii tale, nu te învinovăţi pentru înfloririle pe care le-ai ratat. Mai ai încă timp să-ţi pregăteşti pământul pentru o viitoare înmugurire!
- Din tăceri s-au născut toate cuvintele şi toate cântecele care îţi bucură sufletul...
- Felul în care creierul ne traduce realitatea înconjurătoare vorbeşte despre gramatica interioară pe care am asimilat-o. Şi cât de agramată e lumea în care trăim!
- Singurul spaţiu infinit în care nu te poţi pierde e cel al Sinelui tău.
- Nicio cascadorie nu îţi va putea păstra egoul pentru eternitate în lumina reflectoarelor!
- Chiar dacă ştii să cânţi la fel de frumos ca păsările cerului, nu te umfla în pene! Lumea va dori să te împăieze…
- Cei care îşi colorează prezentul în culorile curcubeului, nu au nevoie să „strângă bani albi pentru zile negre”!
- Într-o zi, lumina spirituală o să-ţi bată la uşă. Ce tragic dacă, atunci, te va găsi ascuns într-un buncăr!...
Aforisme despre iubire
de Daniel Roxin
- La început a fost Cuvântul... Şoaptele care i-au urmat au făcut fericiţi miriade de femei şi bărbaţi!
- Paradoxul iubirii: cu cât dai mai mult, cu atât rezerva îţi este mai mare!
- Un alt paradox al iubirii: dacă nu dai deloc, foarte curând nu îţi va mai rămâne nimic!
- Pentru cel care iubeşte, telescoapele sunt inutile. El poate vedea întregul univers doar privind în ochii fiinţei iubite.
- Dacă un sărut nu te mai înfioară nu este pentru că din celălalt a dispărut magia, ci pentru că tu nu o mai poţi percepe.
- Nu confunda iubirea cu pasiunea! Zborul nu e totuna cu acţiunea muşchilor care pun în mişcare aripile…
- Nu ai cum să pierzi persoana iubită pentru că, în realitate, niciodată nu ţi-a aparţinut!
- Nici măcar săgeţile lui Eros nu pot nimeri o inimă insuficient conturată!
- Nu fă “curte” niciunei femei! Iubirea adevărată nu creează împrejmuiri.
FABULE
MUSCA ŞI BOUL
de Daniel RoxinPe un izlaz plin de verdeaţă,
Ce-avea conturul unui ou,
O muscă, de trei zile-n viaţă,
Ţinea morală unui bou:
- „Te ştiu blazat, steril, bicisnic,
Fără un scop, un ideal,
Şi mă cutremur când văd zilnic
Că faci acelaşi ritual!
Privesc şi scârba mă cuprinde,
Căci hrana-ţi este un gunoi –
Doar ierburi, boabe!... Tu n-ai minte?
Chiar nu vezi ce consumăm noi?!...
Şi zborul clar... Tu ştii ce-i zborul?
Să te ridici spre-albastre zări...
Nu pot să cred că nu duci dorul
Unei ieşiri spre depărtări!...
Ascult-aici!... Te iau discipol
Şi-ţi jur că nu vrei regreta!
Ai fi al doilea după bivol,
Dar primul eşti în faţa mea!
Vei învăţa să zbori departe
Şi multe altele, pe rând...
În schimb, o să mă ţii pe spate
Ca să te pişc din când în când.”
Cuprins de vraj-ameţitoare
A ăstor lucruri foarte noi,
Boul crezu cu îngâmfare
Că-i altfel decât ceilalţi boi.
Apoi, ca lumea să o vază,
Nu mai mâncă nici fân, nici grâu
Şi îşi propuse-n prima fază
Să treacă-n zbor peste-un pârâu.
- „Căci zborul de-astăzi îmi e viaţa!"
Îşi spuse boul fericit.
- "Şi-abia acum e dimineaţa
Unui destin de împlinit!”
Astfel, multe trăznăi, îndată
Făcu sărmanu-n acea zi,
În încercarea disperată
De-a-şi lua zborul, de-a pluti...
Văzând acestea, gospodarul,
Şi bănuind c-a-nebunit,
Aduse-n grabă măcelarul
Iar boul fuse căsăpit!...
MORALA
Nu te-avânta pe căi străine!
Urmează-ţi calea, orice-ar fi!
Numai ce e-n acord cu tine
Îţi dă progresul. Să o ştii!
OMIDA ŞI FLUTURELE
de Daniel RoxinTârându-şi, o omidă, prelungu-i trup cu păr
Pe craca fără frunze a unui jalnic măr,
Se pomeni oprită de-un fluture nervos:
- „Să nu-ndrăzneşti, urâto, să-ţi duci trupul bălos
Până aici la mine, căci o vei încurca!
Mă mir şi-acum că Cerul, în direptatea Sa,
Vă lasă încă-n viaţă tot neamul hăbăuc!
Coboară, deci, de nu vrei în pumni să te apuc!”
După o săptămână, omida deveni
Un fluture femelă cum rar mai poţi găsi.
Zburând din floare-n floare, se întâlni deodat’
Cu cel ce o jignise (acum, mai grizonat).
- „Frumoasa mea, hai spune-mi, te-am cunoscut cumva?
Căci ochii-ţi, doi luceferi, parcă îmi spun ceva...
Oh!... Simt faţă de tine un dor de ne-nţeles
Şi-aş vrea, de-ţi face cinste, să fiu al tău ales!
Îţi jur că-ţi va fi bine căci eu sunt bun, cinstit
Şi permanent în viaţă iubirii i-am slujit!...”
- „Destul!... spuse femela, fiindcă te ştiu demult
Şi vocea-ţi prefăcută nu vreau s-o mai ascult.
Deşi spui că o viaţă iubirii i-ai slujit,
Eu m-am convins că nu eşti decât un ipocrit!”
MORALA
De nu vrei ca în viaţă să-ţi fie rău, ci bine,
Nu-ţi arunca dispreţul pe cel ce nu-i ca tine!
Chiar dacă el îţi pare ca prost, urât, mişel,
Gândeşte-te c-odată ai fost exact la fel!
CEI TREI ORBI DIN NAŞTERE
de Daniel RoxinTrei orbi, prieteni la durere,
Mergeau spre templul lor din sat
Când, c-o teribilă putere,
O voce spuse apăsat:
- „Sunt Zeul Elefant din Ceruri
La care voi trei vă rugaţi
Şi-am coborât azi din Înalturi
Ca să vă dau ce meritaţi!
Veniţi dară, pe rând, la Mine
Să îmi atingeţi Trupul Sfânt.
Vreau, fiindcă aţi făcut mult bine,
Pe toţi să vă binecuvânt’!”
C-o teamă sacră, ne-nţeleasă,
Se duseră pe rând, cu greu,
Uimiţi de nesperata şansă
De-al pipăi tocmai pe Zeu.
Primul i-atinse trompa lungă:
- „Precum un şarpe-i Zeul nost’!”,
Îşi spuse, începând să plângă,
Simţind că viaţa-i are-un rost...
Al doilea-i prinse-n mâini urechea:
- „Divinu-i... ca un evantai!”
Ajuns la burtă zise-al treilea:
- „Exact ca un butoi, ce mai!...”
Apoi, când totul se sfârşise
Iar Zeul se întoarse-n Cer,
Mergând spre casă plini de vise
Şi uluiţi de ăst’ mister,
Primul rosti cu încântare:
- „Precum un şarpe-i Zeul nost’!”
- „Vai! zise-al doilea cu mirare.
Eşti un eretic şi un prost!
Tu n-ai simţit că Zeitatea
E tocmai ca un evantai?!...”
- „Tăcere vreau! strigă al treilea.
Aveţi cumva la cap vreun bai
De îndrăzniţi gura spurcată
S-o umpleţi cu aşa gunoi?!...
Aflaţi, dar, veste-adevărată:
Divinul... e ca un butoi!”
Şi-n pumni se luară, plini de ură,
Convinşi că ceilalţi doi hulesc,
Nevrând să ia în socoteală
Că poate toţi, la fel greşesc...
MORALA
În lume, secte de tot felul,
Religii, zeci, susţin în cor
Că de o viaţă, Adevărul
În întregime-i doar al lor...
Dar Ea, Cunoaşterea din urmă
La care-atâţi îi dau ocol,
Nu-i bunul vrunuia din turmă!
Nimeni n-o are monopol!
RUGĂCIUNEA CEA MAI BUNĂ
de Daniel RoxinSe spune că-ntr-o seară, Moise, Profetul Sfânt,
Mergând încoaci şi-ncolo pe-al Domnului pământ,
Ajunse la căsuţa unui sărman cioban.
Cum n-avea obiceiul să-şi piardă timpu-n van,
Profetul, vrând să vadă peste ce om a dat,
S-a dus lângă fereastră si ’nuntru s-a uitat.
Stăpânul casei tocmai atunci ce se ruga:
- „O, Doamne, Cel din Ceruri, atunci când voi pleca
Din lumea asta mare, Tu să mă iei la Tine...
Înseamnă-ţi, dară, ruga-mi ca să nu uiţi de mine!
Aş vrea, ajuns Acolo, ca să-Ţi slujesc cu drag –
Te-oi pieptăna, voi şterge de praf al Tău toiag,
Păduchii care, poate, în păr Îi Vei avea,
Cu nespusă răbdare, pe toţi i-oi căuta...
Oiţele-Ţi din vreme le-oi aduna la stână
Şi o să-Ţi fac o brânză cum n-ai mâncat mai bună!
Apoi, tot pentru Tine, o să prepar şi vin...
Deci, nu uita de sluga-Ţi... În veci al Tău! Amin!...”
Şocat de astă rugă, Profetul, plin de furii,
Pătrunse în căsuţă şi-şi dete drumul gurii:
- „Tu nu-ţi dai seama, oare, că ruga asta-n veci
Te-o face ca viaţa în iad să ţi-o petreci?!...
Încă mai ai o şansă dacă renunţi la ea
Şi-i spune rugăciunea pe care ţi-o voi da!...”
Sărmanul om, cu frică, sfatul îl acceptă.
Văzând acestea, Moise se-ntoarse şi plecă
Dar nu merse departe că-ntregul Cer vui
Şi Vocea Celui Veşnic aproape îl surzi:
- „Moise, o supărare cumplită Mi-ai făcut!
I-ai zdruncinat credinţa! Să-mi spui cum ai putut
Să nu-nţelegi că ruga-i era pentru el bună?!...
Te-ntoarce dar, acuma, şi mergi la el la stână!
Cere-ţi umil iertare şi spune-i ca-i greşit!
Mai zi-i că Eu, de ruga-i, sunt foarte mulţumit!...”
MORALA
De vrei ruga-ţi s-ajungă la Tatăl Nost’ din Cer,
No-ncorseta-n formule umplute de mister!
Fii sincer, fii tu însuţi, deschide-ţi inima
Şi, fără îndoială, El te va asculta!
JUDECAREA CERBULUI
de Daniel RoxinPoiana din Pădurea Verde
E plină ochi de curioşi
Care s-au strâns, precum se vede,
Solicitaţi de „cuvioşi”.
În centru, Leul prezidează.
În dreapta, un vulpoi vestit
Ce acuzarea-şi finisează,
Stă să atace pregătit:
- „Stăpâne, zise Vulpea moale,
Ţi-aduc la cunoştiinţ-acum
Felul cum Cerbul ia la vale
Şi-aruncă, deci, morala-n drum!...
Acest pervers, plin de păcate,
Are, îţi jur, vreo opt soţii!...
E-o pildă rea-n societate,
În special pentru copii!
Sire, atâta depravare
Nu-i de admis în ţara ta
Şi-ţi cer cu-ntreaga-mi disperare
Ca să-l castrezi! Nu-ntârzia!...”
Leul, privind spre Cerbul mândru
Îl întrebă: - „Ce ai de zis?”
- „Stăpâne, nici măcar cu gându’
Nu am greşit. Să fii convins!
Chiar dacă am zece iubite,
Sunt în acord cu ce mi-e dat!
Eu le ador, nu-s folosite,
Nu-s partenere doar la pat...”
- „Dar tu ce-aduci azi acuzarea",
Se-ntoarse Leul spre Vulpoi,
"Eşti pur? Ţinut-ai drept cărarea?
Nu te-a pătat ceva noroi?”
- „Sire, în Iad mi-ar fi pieirea!...
Nevasta nu mi-am înşelat!
E drept... c-adeseori privirea
Spre altele a mai zburat...
Că... le-am visat, e drept de-asemeni;
Că le-am... poftit, e iarăşi drept,
Dar n-am şocat pe ceilalţi semeni,
Nu le-am cuprins la al meu piept!...”
- „Destul!... E clar cine-i perversul!..."
Şuieră Leul supărat.
"Luaţi acest Vulpoi! Pe dânsul,
Până diseară-l vreau castrat!...”
MORALA
Atunci când ochiul tău e şubred,
Când eşti impur şi complexat,
Tot ce-i firesc poate să-ţi pară
Ca fiind pervers sau deviat.
Şi-atunci când cârna-ţi judecată
Vrei s-o impui şi altcuiva,
Faci ca necazul să se-abată
În special asupra ta...
FABULA GÂNDIŢILOR
de Daniel RoxinPlecând la cale lungă, un moş cu-al său nepot,
Avea pus pe măgaru-i calabalâcul tot.
Păşind pe drum alene, de-odată, un drumeţ
Îi spuse-aşa,-ntr-o doară, zâmbind uşor glumeţ:
- „ De ce nu-ţi aşezi, taică, copilul pe măgar?
Slăbuţ cum e, sărmanul, nu trage la cântar!...”
Gândind c-avea dreptate, moşnegul îşi urcă
Pe saci şi pe valize nepotul şi plecă...
Dar nu merse departe că alt drumeţ, mirat,
Îi zise lu-ăla micu’, cu glasul supărat:
- „ Nu ţi-e ruşine, ţâcă, ca tinerel fiind,
Să-l laşi pe moş alături piciorul târâind?!...
Ce stai? Hai, te coboară, să urce el în loc!”
Convins de-a sa dreptate, căci răsufla cu foc,
Bătrânul se întinse ca locul bun s-apuce,
Făcându-şi mai ’nainte, pios, o sfântă cruce.
Şi merseră pe cale aşa, vreme de-un ceas,
Până ce o ţărancă le-opri încetul pas:
- „ Ia spune-mi, nu ţi-e milă de ăst’ copil sfrijit
De-l laşi pe jos să meargă? Chiar de l-ai pedepsit
Eu zic să-l iei matale acolo sus, ‘napoi!
Măgarul e puternic, vă duce pe-amândoi!”
Avea sau nu dreptate, nu mai ştia nici el,
Dar îl luă cu sine pe micul nepoţel
Şi o porniră iară pe drumul prăfuit...
Dar cum necazul, bată-l, nu vine ne-nsoţit,
Se pomeniră-n faţă cu un beţiv nervos
Ce socotea că este de-a dreptul scandalos
Să stea cei doi călare pe bietul animal.
- „ Ce nesimţiţi!... N-ajunse c-aţi pus poate-un kintal
De saci şi de valize pe el ci, fără rost,
v-aţi cocoţat în cârcă-i... Bătrâne, tu eşti prost?!
Păi, dacă o să mergeţi aşa până în vale,
Eu pun pariu pe-o vodcă că animalu-ţi moare!...”
Şi ruşinat bătrânul, şi speriat niţel,
Se coborî degrabă cu tot cu nepoţel
Căzând mâhnit pe gânduri: - „ De bine mă gândesc,
La fel ca la plecare acuma mă găsesc
Deşi-ascultat-am sfatul atâtora pe drum.
Să-mi fie mintea, oare, învăluită-n fum?...”
MORALA
Cei slabi, cei fără minte – acei ce „sunt gândiţi”,
Sunt victime eterne, sunt veşnic păcăliţi
De-o dogmă sau de-un lider. În ignoranţa lor,
Nu fac decât să fie încă o voce-n cor!
14 comentarii:
Da, iubim in mai multe culori. Intre alb si negru sunt atat de multe nuante care implinesc iubirea. De exemplu…uneori iubesc in roz…cand port trandafiri in par si ghidusii in zambet. Alteori iubesc in alb si atunci sufletul imi infloreste in arome de tamaie. Si uneori iubesc chiar in mai multe culori deodata. Atunci cand mi-e sufletul tulburat si nu mai stiu ce culoare sa aleg.
Daniel
--(-@
iti ofer cateva randuri ce le-am scris la un anumit moment al vietii mele...
Ajuta-Ma Doamne sa aspir spre Tine
Ca muntele spre cerul gol,
Sa-mi creasca aripi dintr-un nor,
Si sa-ti zambesc usor.
Cartea ta m-a ajutat sa constientizez ca, intr-adevar, de la nivelul de vrabie nu poti rezona cu un soim... Si trebuie ca tu, vrabie ce aspira la soim, sa faci mereu drumul intre cer si pamant... Sa te avanti, sa te retragi, sa cutezi, sa cedezi... Mereu si mereu sa-ti supraveghezi si sa-ti rafinezi simturile si discernamantul... O aspiratie si o munca neincetata, fara cale de intoarcere; cu posibilitatea de a te mai intoarce doar mult mai jos decat erai cand ai pornit la drum... Asteptam o schimbare magica, dar faceam aceleasi lucruri in acelasi fel. Si ma mai intrebam ce anume e in neregula!? Multumesc pt momentul de constientizare de care am avut parte!
TE IUBESC
Da...gandesti mult...te exprimi frumos, imprimi ideea...pentru ca o traiesti...;sunt convinsa ca ai trait ceea ce scrii...ca ai simtit...pentru ca versurile si frazele curg din tine...frumos...;ma regasesc in simtirile tale...nu degeaba suntem toti unul...
Felicitari pentru creatie, pentru munca pe care o depui si pentru faptul ca o imparti tuturor...esti un luptator...care a ales sa isi ascunda sensibilitatea prin duritate...e calea ta! Ma bucur ca existi! Simona Gropean
Multumesc pentru cuvintele frumoase! :)
Este minunat ceea ce faci! Te iubim!
:)
Ma bucur sa te regasesc... pe tine si pe cei asemenea... va multumesc pentru fiecare gand... cuvant... ce imi poarta pasii pe drumul spre Acasa...
Vă descopăr cu bucurie preocupările! Sper ca Dumnezeu să vă călăuzească paşii către Lumina cea adevărată!
Multumesc! La fel va doresc!
Cat de frumos, cat de frumos, cat de frumos...! Nici nu-mi vine sa tulbur aceasta frumusetea cu vorbe. Asa ca, permite-mi sa te imbratisez virtual!
:)
Un minim de maxime
1. Celui cu nasul pe sus, de obicei i se-nfundă, apoi îi iese… pe nas!
2. Dacă te-nsori cu o grecoaică, ai grijă să nu fie din Itaca!
3. Faţă de perioada comunistă, astăzi suntem sătui… de foame!
4. Oare fiindcă ţi-ai făcut piscină ai intrat la apă?!
5. Însurându-se, nevasta i-a băgat minţile în cap… golindu-i buzunarele!
6. S-a lăsat de fumat şi-a pus cenuşă-n cap, dar în minte tot are fumuri!
7. Acest fotbalist, având gol în cap, gândeşte cu picioarele!
8. Jumătate din oameni sunt bogaţi, cealaltă jumătate sunt săraci, iar restul sunt fericiţi!
9. Scrie greşit, cu dezacorduri şi cacofonii întrucât tastatura lui este… agramată!
10. Cel mai mare peşte în viaţă este cel… neprins!
Trimiteți un comentariu