marți, 29 octombrie 2013
Lansarea filmului "TRACII, Istorie ascunsă" se apropie. Află unde și când îl poți viziona!
Suntem foarte aproape de lansarea filmului documentar TRACII, Istorie ascunsă, un film ce, cu siguranță, va tulbura "apele" celor deranjați de readucerea în prim plan a istoriei traco-geto-dacilor.
Pentru ceilalți, sperăm să fie o mare bucurie, așa că îi invităm cu drag la lansarea acestui film care va avea loc în data de vineri, 08 noiembrie 2013, de la ora 19:00, imediat după conferința de deschidere a Festivalului Adevărul despre daci 2013, ediția I.
Filmul va fi difuzat în studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român - București, Șoseaua Kiseleff nr. 3, cu acces din strada Monetăriei. INTRAREA LIBERĂ!
Documentarul va fi difuzat și în reluare, în aceeași locație, după următorul program:
Etichete:
Actualitate,
Asociația Geto-Dacii,
Burebista,
Dacii,
Decebal,
Dromihete,
Educatie,
Evenimente,
Festivalul dacic,
Geții,
Istorie,
Sarmisegetuza,
Tracii
luni, 28 octombrie 2013
Programul Festivalului Adevărul despre daci 2013, ediția I
Vă anunțăm cu bucurie că între 8 și 10 noiembrie 2013, Asociația Geto-Dacii organizează la Muzeul Național al Țăranului Român din București Festivalul “Adevărul despre daci”, ediția I, un eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Best Event Production, Asociația Tezaur Românesc, Atelierul Ziurel și Atelierul de Haine.
Partenerii media ai festivalului sunt Nașul Tv, Rol.ro, Adevaruldespredaci.ro,
Radio Frecvența Sufletului, Dacia Nemuritoare, Cronica Fundațiilor, Dane's Irish Pub&Grill
Programul
festivalului va cuprinde o serie de evenimente deosebite – lansări de filme
documentare și cărți, conferințe cu subiecte inedite, ateliere de olărie și
fierărie, prezentarea practică a tehnicilor de luptă dacice, expoziție cu vânzare de artă
plastică și vestimentară de inspirație dacică și tradițională, expoziție de produse alimentare tradiționale
românești cu vânzare și altele...
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Etichete:
Actualitate,
Asociația Geto-Dacii,
Conferinte,
Dacii,
Decebal,
Descoperiri,
Dezvăluiri,
Educatie,
Geții,
Istorie,
Patriotism,
România,
Statui de daci,
Ştiinţă,
Tracii
sâmbătă, 26 octombrie 2013
Semnați aici Proclamația moților din Munții Apuseni
Semnati aici: http://www.petitieonline.net/petitie/proclamatia_de_la_campeni-p33802145.html
“Noi, locuitorii Muntilor Apuseni, adunati astazi, 19
octombrie 2013, la Campeni, ne afirmam dreptul de a ne decide singuri
soarta. In temeiul acestui deziderat legitim proclamam:
Pamantul, padurile, pasunile, apa si aerul Muntilor Apuseni apartin
celor care locuim aici, asa cum ne-au fost lasate mostenire din
strabuni. Avem dreptul si obligatia sa le transmitem in buna stare
urmasilor nostrii, pentru ca si ei sa se poate bucura de ele. Locuitorii
Apusenilor sunt cei indreptatiti sa decida care e cel mai potrivit mod
prin care bogatiile cu care ne-au inzestrat natura si bunul Dumnezeu vor
fi valorificate in folosul comunitatii noastre si ale Romaniei!
Etichete:
Actualitate,
Patriotism,
România,
Rosia Montana
vineri, 25 octombrie 2013
Povestea lui Alexandru Macedon - în această seară pe Nașul Tv
Vă invit în această seară să urmăriți, în cadrul emisiunii Adevăruri tulburătoare, un episod destinat lui Alexandru Macedon, marele cuceritor al antichității.
Ca în multe alte cazuri, istoria oficială nu ne spune tot adevărul... așa că îl cercetăm noi, pentru a-l aduce la lumină. Era Alexandru Macedon un grec? Anumite surse istorice ne spun că nu. Iar dacă nu, atunci ne putem întreba, în mod firesc: să fie și Alexandru Macedon un alt personaj al antichității confiscat de greci, așa cum s-a întâmplat, de pildă, cu TRACUL Orfeu?
Vă aștept la emisiune, de la ora 22:00 (și în reluare, sâmbătă, de la ora 22:30 și duminică, de la ora 11:00), pentru a afla lucruri inedite despre una dintre cele mai neobișnuitee personalități ale lumii antice.
Nașul Tv poate fi recepționat pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet: http://www.nasul.tv/
Daniel Roxin
Etichete:
Actualitate,
Dezvăluiri,
Educatie,
Istorie,
Mistere
joi, 24 octombrie 2013
UPC cenzurează NAȘUL TV.
In emisiunea Nasul de marti seara, Radu Moraru a demonstrat ca
furnizorul de cablu UPC incalca legea prin codarea programului Nasul Tv
in pachetul de cablu digital. Dovada: o inregistrare video a listei de
canale pe care UPC o ofera in pachetul digital de baza, unde singurul
post codat este Nasul Tv.
Prin decizie CNA, Nasul Tv este post must-carry si este obligatoriu
la retransmisie in pachetul digital pentru toti furnizorii de cablu din
tara.
Etichete:
Conspiraţii,
Dezvăluiri,
Gaze de șist,
România,
Rosia Montana
miercuri, 23 octombrie 2013
Primiți cu kosonii? Cetățile dacice din Munții Orăștiei, de la epoca traficanților de comori, la cea a vânătorilor de recompense
În urmă cu o lună, premierul
Victor Ponta recompensa un bărbat din Vâlcea cu 45.000 de lei pentru că a
descoperit un tezaur de peste 45 de kilograme de monede otomane pe care
l-a predat autorităților. În urmă cu șase zile, un devean a predat
Direcției pentru Cultură Hunedoara șase obiecte dacice pe care le-a
descoperit cu detectorul de metale în două zone din Munții Orăștiei și a
solicitat recompensă.
Descoperirea nu a avut loc într-un sit existent și protejat, într-o
cetate anume, ci într-o zonă care, din punct de vedere istoric, este
ținutul cetăților dacice din Munții Orăștiei, cetăți incluse în
patrimoniul mondial UNESCO. O zonă în care, în ultimii 20 de ani, s-a
practicat braconajul arheologic la scară largă, de unde s-au scos mii de
obiecte de patrimoniu care au fost traficate în străinătate, fenomen
care a dus la procese de răsunet în justiție, la acțiuni judiciare
transfrontaliere, la recuperarea unor piese arheologice spectaculoase.
Etichete:
Actualitate,
Arheologie,
Dacii,
Descoperiri,
Educatie,
Istorie,
Sarmisegetuza
Che Guevara, Che Gargara, Che Vron
A cistigat alegerile ca un Che Guevara urlind impotriva americanilor si israelienilor de la Gold Corporation si Chevron, impotriva exploatarii de la Rosia Montana si impotriva exploatarii gazelor de sist!
De cind e premier de doua ori, e un Che Gargara! E cel mai mare
mincinos din istoria premierilor Romaniei, asta e in stare sa inghete
marile si oceanele!
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Dezvăluiri,
România,
Rosia Montana
marți, 22 octombrie 2013
Domule Premier, asa arata golanii de la Cluj. Extremistii. Legionarii. Anarhistii. Teroristii! (video)
Protestarii de la Cluj au postat pe Youtube imagini de la
manifestatiile de duminica impotriva proiectului RMGC de la Rosia
Montana. Imaginile sunt insotite de urmatorul mesaj:
Etichete:
Actualitate,
Patriotism,
România,
Rosia Montana
Pentru moldoveni: astăzi, de la ora 20:00, voi fi în direct pe EST TV - Moldova
Astăzi, de la ora 20:00, sunt invitatul emisiunii "Subiectul Zilei", moderată de Cezar Filip, pe EST Tv din Piatra Neamț, o televiziune regională, recepționată pe cablu în toată Moldova și nu numai...
Subiectul emisiunii este Adevărul despre daci și cele două filme documentare la care lucrez - "TRACII, Istorie ascunsă" și "Fabuloasa istorie străveche din Carpați".
Emisiunea este în direct și poate fi recepționată și pe internet, pe siteul televiziunii: http://esttv.ro/
Daniel Roxin
Etichete:
Actualitate,
Dacii,
Emisiuni tv,
Evenimente,
Istorie
luni, 21 octombrie 2013
Fumatul - cum te urâțește și cum îți afectează viața sexuală...
Ştim cu toţii că fumatul favorizează apariţia cancerului
pulmonar, dar câte femei ştiu că acest obicei le urâţeşte tenul şi câţi
bărbaţi ştiu că fumatul le înrăutăţeşte viaţa sexuală? În încercarea de a
realiza un sistem de avertizare mai avansat decât pozele de pe
pachetele de ţigări, un grup de cercetători finlandezi a dezvoltat un
website interactiv care înfăţişează, fără menajamente, ravagiile
fumatului asupra corpului uman, scrie Daily Mail.
Expoziția "Columna lui Traian în arta contemporană", vernisată luna aceasta
DESPRE COLUMNĂ
Columna lui Traian este unul dintre cele mai importante monumente ale antichităţii europene şi un izvor de o mare ȋnsemnătate pentru cunoaşterea istoriei naţionale. Construit de arhitectul Apolodor din Damasc, din ordinul ȋmpăratului Traian, monumentul reprezintă o preţioasă cronică vizuală a războiului daco-roman.
Columna a fost inaugurată la 12 Mai 113 şi se păstează şi astăzi ȋn Forul lui Traian din Roma. Această dată este atestată de documentele fragmentare păstrate de orașul Ostia (Fasti Ostienses, 49î.Hr - 175d.Hr) ce avea o strânsă legătură cu Roma. Monumentul este decorat cu un celebru basorelief ȋn formă de spirală, care ȋnfăţişează scene din timpul confruntărilor daco-romane. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și este formată din 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind câte 40 de tone.
duminică, 20 octombrie 2013
Ediție specială pe Nașul Tv, de la ora 19:00
Ediție specială pe Nașul Tv, de la ora 19:00 - SUBIECTE FIERBINȚI: Protestele de astăzi, din toată țara, pentru apărarea Roșiei Montane, Marea adunare a moților de la Câmpeni, Marșul pentru Unirea cu Basarabia, Protestele de la Pungești, împotriva gazelor de șist... Nu rata această ediție! TRIMITE MAI DEPARTE! http://www.nasul.tv/
Marea Adunare de la Campeni: Radu Moraru a fost declarat cetatean de onoare al Tarii Motilor
Organizatorii Marii Adunari a Motilor de la Campeni i-au oferit lui
Radu Moraru titlul de cetatean de onoare al Tarii Motilor si i-au
multumit pentru emisiunile si reportajele NASUL TV in care s-a spus
adevarul despre Rosia Montana si proiectul RMGC. Radu Moraru a luat
cuvantul cateva minute pe scena de la Campeni.
Mii de oameni s-au afla in centrul orasului Campeni, judetul Alba,
pentru a manifesta pasnic impotriva proiectului minier de la Rosia
Montana. Motilor li s-au alaturat oameni din toata tara: Constanta,
Turda, Oradea, Cluj, Sibiu etc.
Sursa: http://www.nasul.tv/2013/10/19/marea-adunare-de-la-campeni-radu-moraru-a-fost-declarat-cetatean-de-onoare-al-tarii-motilor/
Ieri, vameșii români i-au oprit pe BASARABENI la graniță... Cu atât mai mult, astăzi trebuie să arătăm că suntem mulți și ne pasă. Vino la MARȘUL PENTRU UNIRE!
Nedreptățile istoriei trebuie corectate! Pământul țării noastre a fost sfâșiat de ticăloșia sovietică și astfel, milioane de români stau de generații sub cizma rusească în mod nedrept. Moldovenii noștri de peste Prut trebuie să se întoarcă acasă! Nu putem conta prea mult pe politicienii care ne fură și ne trădează de 23 de ani. De aceea, este necesar să creem presiune pe factorul politic, să transmitem un mesaj tuturor că știm care este nedreptatea făcută poporului nostru și că suntem hotărâți să o îndreptăm. Doar împreună, uniți, putem reuși!
Vino astăzi și tu, de la ora 14:00, la MARȘUL PENTRU UNIRE cu plecare din Piața Victoriei! Arată că ești român și că îți pasă!
Evenimentul este organizat de Acțiunea 2012, o platformă civică cu peste
30 de organizații neguvernamentale, peste 1000 de membri activi și
câteva zeci de mii de simpatizanți.
Daniel Roxin
sâmbătă, 19 octombrie 2013
Proclamatia motilor de la Campeni – 19 octombrie 2013
“Noi, locuitorii Muntilor Apuseni, adunati astazi, 19
octombrie 2013, la Campeni, ne afirmam dreptul de a ne decide singuri
soarta. In temeiul acestui deziderat legitim proclamam:
Pamantul, padurile, pasunile, apa si aerul Muntilor Apuseni apartin
celor care locuim aici, asa cum ne-au fost lasate mostenire din
strabuni. Avem dreptul si obligatia sa le transmitem in buna stare
urmasilor nostrii, pentru ca si ei sa se poate bucura de ele. Locuitorii
Apusenilor sunt cei indreptatiti sa decida care e cel mai potrivit mod
prin care bogatiile cu care ne-au inzestrat natura si bunul Dumnezeu vor
fi valorificate in folosul comunitatii noastre si ale Romaniei!
Etichete:
Actualitate,
Educatie,
Istorie,
Patriotism,
România,
Rosia Montana
ULTIMA ORĂ - Statul criminal și trădător încearcă să oprească CHIAR ACUM autocarele celor care merg spre Pungești în susținerea sătenilor!!! Dă mai departe informația!
Echipa Uniți Salvăm România ( https://www.facebook.com/unitisalvamromania ) plecată de azi dimineață, cu două autocare, spre Pungești - locul unde sătenii sunt de aproape o săptămână în stradă pentru a-și apăra pământurile, apa și viața de sondele celor de la Chevron - au fost orpriți de cinci ori până acum de poliție și jandarmi. Prima oprire a fost înainte de Buzău, pe un pod (!!!), a doua între Buzău și Râmnicu Sărat, iar treia la Chișița, după Focșani, în sensul giratoriu!!! Înainte de Bacău, la ora 13:00, unul dintre autocare a fost oprit de tot, sub pretextul că s-a produs un accident mai în față, pe șosea... Al doilea autocar, care era în față și a mers mai departe nu a văzut NICIUN ACCIDENT PE ȘOSEA. La ora 13:30 a fost oprit și acesta, între Bacău și Piatra Neamț pentru un control!!! Cică un tractor a blocat șoseaua- acesta nu era nici măcar răsturnat. Ce convenabil! Ce credeți, sunt în stare să regizeze câteva accidente exact pe traseul pe care ar urma să se deplaseze protesatarii?
La ora 14:20 autocarele mergeau mai departe dar firma transportatoare a fost amendată cu 7.000 de lei.
La ora 14:20 autocarele mergeau mai departe dar firma transportatoare a fost amendată cu 7.000 de lei.
Ce nenorociți ordinari! Acești trădători care conduc România nu se dau înapoi de la nimic. DAR LE ESTE FRICĂ!
Altă ticăloșie petrecută la ora 12:00 - 100 de basarabeni care urmau să vină la Marșul pentru Unire de mâine, din București, au fost opriți la graniță de vameșii români!!! Conform informațiilor primite de la ei, există dispoziție ca niciun moldovean să nu fie lăsat să ajungă din Republica Moldova în România, pentru a participa la Marșul pentru Unire!
Conform informațiilor noastre, mai toată țara este împânzită de polițiști și jandarmi care au ca scop blocarea celor care vor să ajungă la Câmpeni (la adunarea moților îmotriva proiectului de la Roșia Montană), la Pungești (pentru protestul împotriva gazelor de șist) sau la București (pentru Marșul Unirii).
Pentru a fi la zi cu situația celor care sunt pe drum spre aceste obiective accesați pagina de facebook a celor de la Uniți Salvăm România (dați-le și un LIKE): https://www.facebook.com/unitisalvamromania
pentru că aici vor fi updatate permanent informații și înregistrări video cu tot ce se întâmplă pe traseul lor către Pungești...
Se pare că guvernanții nu înțeleg deloc mersul vremurilor!
Atenție Ponta și voi, ceilalți șemecheri din vârful puterii: VĂ AȘTEAPTĂ O REVOLUȚIE!
Daniel Roxin
IMPORTANT: urmărește de la ora 14:00, în direct pe Nașul Tv, evenimentul de la Câmpeni și informații de ultimă oră de la Pungești! http://www.nasul.tv/
IMPORTANT: urmărește de la ora 14:00, în direct pe Nașul Tv, evenimentul de la Câmpeni și informații de ultimă oră de la Pungești! http://www.nasul.tv/
Și canadienii se opun gazelor de șist! Confruntari violente in Canada intre politie si opozantii exploatarii gazelor de sist
Cel putin 40 de manifestanti impotriva exploatarii gazelor de sist de
pe coasta atlantica a Canadei au fost arestate dupa ce acestia au
incendiat 5 masini ale Jandarmeriei Regale si au taiat copaci pentru a
impiedica circulatia camioanelor societatii SNW, relateaza Mediafax.
Marea Adunare a moților de la Câmpeni – 19 octombrie 2013 – în direct la Nașul TV, de la ora 14:00
Marea Adunare a moților de la Câmpeni – 19 octombrie 2013 – în direct la Nașul TV, de la ora 14:00
http://www.nasul.tv/2013/10/18/marea-adunare-de-la-campeni-19-octombrie-2013-in-direct-la-nasul-tv/
vineri, 18 octombrie 2013
Marș pentru UNIREA CU BASARABIA - duminică, 20 octombrie, de la ora 14:00, din Piața Victoriei, București
Un stat mai mare este unul mai puternic. Demnitatea noastră națională trebuie recuperată, iar reîntregirea teritorială ne-ar aduce suflul nou de care avem atâta nevoie.
E momentul să facem din unirea cu Basarabia o prioritate națională !
Ieșim din casă fiindcă ne pasă! Pentru România, pentru Unire, în
stradă cu un steag tricolor!
20 OCTOMBRIE, ORA 14.00, din PIAȚA VICTORIEI – MARȘ PENTRU UNIRE
!
19 – 20 octombrie: Protestele impotriva proiectului RMGC continua in Capitala si in toata lumea. Vezi lista oraselor in care vor fi proteste
Protestele impotriva proiectului RMGC continua in Capitala si in toata lumea. Sâmbătă la Câmpeni la marea întâlnire a moților din Apuseni, unde e și echipa Nașul Tv, iar duminică în toată țara și în străinătate. Vezi lista oraselor in care vor fi proteste:
http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/protestele-continu-va-rugam-sa-ne-scuzati-nu-vrem-sa-mai-amanati
joi, 17 octombrie 2013
Promo film documentar "TRACII - Istorie ascunsă" (video). Trimite mai departe!
În curând lansăm filmul documentar "TRACII, Istorie ascunsă", un film care prin bogăția de informații inedite, probe arheologice și pitorescul imaginilor, avem convingerea că va crea o emoție puternică și va fi un prim pas important care poate să ducă, de ce nu, la rescrierea istoriei antice a Europei.
Etichete:
Actualitate,
Argedava,
Asociația Geto-Dacii,
Burebista,
Dacii,
Decebal,
Dezvăluiri,
Dromihete,
Educatie,
Filme documentare,
Istorie,
România,
Tracii
Nasul Tv va cheama sambata la Campeni, la cea mai mare adunare a motilor de la Horea incoace! Da de stire mai departe! No, hai !
Merem in Apuseni! Merem pe urmele lui Horea, Crisan, Closca, Avram Iancu! Ce stramosi avem!
Merem la Marea Adunare a Motilor! Simbata, la ceasurile 13 fix, ne stringem cu totii la Cimpeni la Statuia lui Avram Iancu!
Tara Motilor o strigat “No hai!” s-apai noi vinim! O chemare ca asta e
una la secol! N-o sa-i lasam pe venetici si pe slugile lor politice sa
darime Apusenii!
Echipa NASUL TV se muta in muntii istorici ai Apusenilor si va
transmite in direct cea mai mare adunare a motilor de la Horea incoace!
Sa fiti iubiti! NO HAI !
Radu Moraru
Sursa: http://www.nasul.tv/2013/10/17/nasul-tv-va-cheama-simbata-in-tara-motilor/
Etichete:
Actualitate,
Dacii,
Emisiuni tv,
Gaze de șist,
Istorie,
Patriotism,
România,
Rosia Montana
miercuri, 16 octombrie 2013
ATENŢIE GUVERNANŢI: Moţii se mobilizează pentru Marea Adunare de la Câmpeni! Sâmbătă, 19 octombrie.
S-a mai întâmplat de două ori în istorie când moţii au lansat apelul
unor Mari Adunări. Pe 31 octombrie 1784, Horea i-a convocat la
Mesteacăn. Autorităţile au încercat să-i oprească pe ţăranii conduşi de
Crişan să ajungă la adunare, iar acest lucru a declanşat răscoala. În
mai 1848, moţii au răspuns convocării de a participa la Marea Adunare de
la Blaj. Şi a urmat Revoluţia.
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Patriotism,
România,
Rosia Montana
marți, 15 octombrie 2013
GAZE DE ȘIST SUB MORMÂNTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT
Astia nu mai sint oameni, sint diavoli…
In luna iulie 2013 au intrat pe proprietatea Manastirii Putna, au
demarat explozii “controlate” si au murdarit apa cu hidrocarburi.
Calugarii i-au prins si marturisesc ca acesti indivizi cauta gaze de
sist!
Etichete:
Actualitate,
Dezvăluiri,
Gaze de șist,
Istorie
Document: Apa otravita la Izvoarele, in judetul Galati, unde au avut loc cutremurele
Potrivit unui buletin de analiza a apei de la Izvoarele din judetul Galati, publicat de ziarul Vremea Noua, apa din localitate ar fi fost contaminata cu hidrogen sulfurat.
luni, 14 octombrie 2013
România e campioană europeană la minifotbal
Echipa naționlă a României a cucerit, pentru a patra oară la rând, titlul continental.
Dacă în versiunea pe teren normal a fotbalului, tricolorii se zbat într-o oarecare mediocritate în ultimii ani, la minifotbal - România face legea.
Dacă în versiunea pe teren normal a fotbalului, tricolorii se zbat într-o oarecare mediocritate în ultimii ani, la minifotbal - România face legea.
Prima înregistrare video a lui Edward Snowden de când acesta este exilat în Rusia. Spionaj pe scara largă: ""Este vorba de un fel de reţea vastă prin care se supraveghează populaţii întregi" (VIDEO)
WikiLeaks a difuzat sâmbătă ceea ce el prezintă drept prima
înregistrare video a lui Edward Snowden de când acesta este exilat în
Rusia, în care fostul consultant al serviciilor de informaţii americane
avertizează în legătură cu pericolele împotriva democraţiei, relatează
Agerpres citând AFP.
duminică, 13 octombrie 2013
Ötzi, preistoricul „Om al gheţurilor”, are rude în viaţă!
Oamenii de ştiinţă austrieci au identificat nu mai puţin de 19
descendenţi ai lui Ötzi, omul preistoric a cărui mumie îngheţată, veche
de 5.300 de ani, a fost găsită în 1991 în Alpi.
Analizând
ADN-ul extras din cca. 3.700 de probe de sânge de la locuitori ai
Tirolului, cercetătorii de la Institutul de Medicină Legală al
Universităţii de Medicină din Innsbruck, Austria, au detectat, la 19
dintre persoane,
o anumită mutaţie pe care o avea şi Ötzi şi care a dus la concluzia că
aceşti 19 indivizi sunt înrudiţi cu „Omul gheţurilor” decedat în urmă cu
peste 5.000 de ani.
Etichete:
Arheologie,
Curiozităţi,
Descoperiri,
Inedit,
Istorie,
Ştiinţă
sâmbătă, 12 octombrie 2013
13 octombrie - Protestele impotriva proiectului RMGC continua in Capitala si in toata lumea. Vezi lista oraselor in care vor fi proteste
3 octombrie - Protestele impotriva proiectului RMGC continua in Capitala si in toata lumea. Vezi lista oraselor in care vor fi proteste:
vineri, 11 octombrie 2013
GALERIUS, Împaratul DAC al Imperiului Roman. Descoperă adevărata istorie!
Puțini dintre români știu că războaiele dintre daci și romani nu au durat doar câțiva ani și nu au fost doar două (101-102 și 105-106) și că, în realitate, putem vorbi de peste 300 de ani de conflicte armate, alternate cu perioade de pace și schimburi comerciale.
Puțini români știu că dacii nu numai că nu au dispărut din istorie (după cum pretind incompetenții și trădătorii de serviciu) dar chiar au ajuns, prin câțiva dintre ei, să conducă destinele Imperiului Roman...
Da, așa este, pare de necrezut! Pare o invenție protocronistă!
Dar dacă acest lucru este spus chiar de sursele latine recunoscute ca autentice la nivel mondial, mai poate fi vorba doar de o poveste patriotardă? Dacă probele materiale existente și astăzi îi arată pe daci în ipostaze biruitoare, la 200 de ani de la războaiele dintre Decebal și Traian, pe un Arc Triumfal al unui alt Împărat Roman, Galerius, să fie doar o iluzie optică?
Ei bine, nu! Nu este nici iluzie optică și nici teorie protocronistă! Este doar adevărul, acel adevăr care vă este furat de generații! Adevărul care îi deranjează pe cei care au ocupat România după '89 și pe care se luptă să îl îngroape de tot pentru a vă fura nu numai țara ci și identitatea.
Dacă vreți să aflați mai multe, vizionați în această seară emisiunea Adevăruri tulburătoare pe care o realizez pe Nașul Tv, pentru a afla povestea lui Galerius, Împăratul Dac al Romei. Emisiunea poate fi urmarită astăzi, de la ora 22:00 și, în reluare, sâmbătă, de la ora 22:30 și duminică, de la ora 11:00.
Nașul Tv poate fi recepționat pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet: http://www.nasul.tv/
Daniel Roxin
Nu uita: între 8 și 10 noiembrie, Asociația Geto-Dacii organizează, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, FESTIVALUL DACIC 2013. Intrarea liberă!
Mai multe detalii despre festival, aici: http://www.geto-dacii.ro/festival-dacic-2013/
Dacă vrei să susții realizarea acestui festival printr-o donație sau o sponsorizare accesează acest link: http://www.geto-dacii.ro/donatii-si-sponsorizari/
Dacă doreşti să ajuţi la realizarea proiectelor Asociaţiei Geto-Dacii,
acum o poţi face şi prin SMS. Trimite un SMS cu textul BUREBISTA şi
adresa ta de e-mail la 7472, tarif 5 E+TVA/SMS (număr valabil în
reţelele Orange, Vodafone și Cosmote) şi vei primi o colectie foto specială cu fotografiile pe care le-am făcut Arcului Triumfal al lui Galerius, din Salonic ca să îi poți vedea pe daci, triumfători, la 200 de ani după războaiele dintre Decebal și Traian.
Imediat după trimiterea SMS-ului vei primi un mesaj în care ți se va
solicita confirmarea plății. Acest al doilea mesaj NU este taxabil.
Îți mulțumim!
Află mai multe despre proiectele noastre aici: http://www.geto-dacii.ro/
Etichete:
Actualitate,
Dacii,
Dezvăluiri,
Educatie,
Emisiuni tv,
Istorie,
Tracii
joi, 10 octombrie 2013
Poate o pasăre să stea în aer 6 luni în şir, fără odihnă?
Despre păsările numite drepnele se spunea de multă vreme că îşi petrec cea mai mare parte a vieţii în văzduh, dar faptul nu a fost dovedit până acum. Însă un studiu recent a arătat că, oricât de neverosimil ar părea, o specie din acest grup petrece 200 de zile consecutive în aer, fără a se aşeza să se odihnească nici măcar după lunga migraţie care o duce din Europa până în Africa.
Etichete:
Animale,
Curiozităţi,
Natura şi surprizele ei,
Surprize
marți, 8 octombrie 2013
Festivalul Dacic 2013, la Muzeul Național al Țăranului Român din București
Va anuntam cu bucurie ca intre
8 și 10 noiembrei 2013 Asociatia Geto-Dacii organizeaza la Muzeul Național al Țăranului Român
din București FESTIVALUL DACIC 2013, un eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul Național al
Țăranului Român.
Programul festivalului va cuprinde lansarea filmului documentar “Tracii – Istorie ascunsă”, lansarea a două cărți (o carte pentru copii: “Poveștile
magice ale dacilor”, autor Daniel Roxin și cartea „Genomul uman”,
autori Dr. Georgeta Cardoș și Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald,
carte în care este prezentat studiul de paleogenetică despre originea
poporului român), un set de aproximativ 15 conferințe susținute de
diverși specialiști, difuzarea altor filme documentare despre istoria
geto-dacilor, momente artistice, expoziție de carte și artă plastică ș.a.
Etichete:
Actualitate,
Arheologie,
Arta,
Asociația Geto-Dacii,
Burebista,
Dacii,
Decebal,
Educatie,
Istorie,
România,
Sarmisegetuza,
Statui de daci,
Tradiţii,
Turism
Descoperire în România: cea mai mare locuinţă pre-Cucuteni datând din 5200-5100 Î.Hr.
Cea mai mare locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni a fost
descoperită de arheologi în localitatea suceveană Baia, iar specialişti
de la Universitatea Cambridge sprijină cercetările pentru a identifica
modul în care, în acea perioadă, se făcea schimb de cereale între China
şi Europa.
Directorul Muzeului Bucovinei, arheologul Emil Ursu, a prezentat,
luni, în comuna Baia, un al doilea sit pre-Cucuteni găsit în urma
continuării cercetărilor începute în zonă anul trecut.
Etichete:
Actualitate,
Arheologie,
Cucuteni,
Descoperiri,
Istorie,
România
luni, 7 octombrie 2013
Părintele Dumitru Stăniloaie: Noi suntem protolatinitatea, noi avem o limbă proprie!
,,De altfel, caracterul nostru latin nu e străin de vechimea fiinţei noastre de traci: învăţatul vienez Tomaschek în lucrarea sa „Über die Bessen” tipărită la 1880, spune că besii erau tracii şi dincolo de Bosfor se numeau biti, iar capitala Bitiniei era Troia, de unde nepotul lui Priam, după ce grecii înving, pleacă (evident că nu singur, ci cu corăbii şi cu mulţime) şi întemeiază Roma. Eu cred că asta a fost protolatinitatea; a noastră, aici. După aceea a ajuns acolo intrând în legătură cu nemţii, cu barbarii, cu toţi; deci latinitatea primă şi cea mai curată a fost aici. Sfântul Apostol Pavel a tradus în limba asta care se vorbea aici. De ce noi am rămas latini după ce am avut stăpânirea armatei romane vre-o sută şi ceva de ani?… aşa de repede îşi pierde un popor limba?… de ce n-au devenit latini grecii; sau cei din Asia Mică, sau cei din Egipt?… de ce numai noi?…
Tracii aceştia se întindeau foarte departe, se întindeau dincolo în Bitinia, până în Frigia şi s-au întins în toţi Balcanii, pe urmă până-n nordul Carpaţilor. Poate împrejurările, sau poate nu ştiu ce fel al nostru de a fi prea îngăduitori, ne-a împuţinat aşa teritoriul. Grecii aproape că i-au desfiinţat pe macedoneni, sârbii la fel, bulgarii la fel… Bălcescu spune că atunci când a ajuns pe un vârf de munte în Bulgaria, de jur împrejurul lui erau numai români.''
Părintele Dumitru Stăniloaie
Sursa: http://roncea.ro/2013/10/05/exclusiv-parintele-dumitru-staniloae-un-omagiu-fotografic-extraordinar-de-dinu-lazar-si-un-remember-de-florin-palas-romanii-sunt-protolatinitatea-20-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-110-ani-d/
UN SAT ÎNTREG, RETROCEDAT: "Este UN JAF de proporţii la care participă chiar statul român"
Întreg satul Nădaş, mai exact aproape nouă mii de hectare de teren, a fost câştigat în instanţă de o familie. Sătenii îi acuză, însă, că au folosit documente false. Disputa a ajuns în instanţă, iar primul termen s-a finalizat cu o amânare. Invitat la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii Jocuri de putere, jurnalistul Marcel Bărbătei de la Cotidianul a declarat că "nimeni nu avea niciun drept să revendice nimic". "Este un jaf de proporţii la care participă chiar statul român prin reprezentanţii lui în teritoriu", a spus jurnalistul.
Etichete:
Actualitate,
Ajutor,
Conspiraţii,
Dezvăluiri,
România
duminică, 6 octombrie 2013
Cele mai inedite imagini cu protestele pentru apărarea Roșiei Montane. Galerie foto
Află aici orașele în care se protestează pentru apărarea Roșiei Montane și a României:
http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/6-octombrie-protestele-continu-n-toat-lumea
Incepand cu ora 19.00, Nasul TV va propune o editie speciala cu
transmisiuni in direct de la manifestatiile impotriva proiectul minier
cu exploatare prin cianurare de la Rosia Montana, impotriva exploatarii
gazelor de sist si de la cele dedicate luptei pentru independenta
Justiei. Nu ratati o editie speciala marca “Nasul” cu noi dezvaluiri! http://www.nasul.tv/
Vezi aici galeria foto cu cele mai inedite imagini cu protestele pentru apărarea Roșiei Montane:
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Dezvăluiri,
Patriotism,
România,
Rosia Montana
sâmbătă, 5 octombrie 2013
6 octombrie! Protestele continuă în TOATĂ LUMEA!
Află aici orașele în care se protestează pentru apărarea Roșiei Montane și a României:
http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/6-octombrie-protestele-continu-n-toat-lumea
Primele fotografii publicate de NASA cu insula formata in apele Pakistanului in urma cutremurului de acum câteva zile
Cutremurul puternic din Pakistan a dat nastere unei "insule" care a iesit brusc la suprafata in Marea Arabiei, la sute de kilometri distanta de epicentru. NASA a publicat primele fotografii cu insula recent formata.
Insula formata in urma cutremurului produs marti in Pakistan nu este o structura fixa, ci o gramada de noroi amestecat cu pietre ce se va dezintegra cu timpul, afirma seismologii, citati de AFP.
"Nu este ceva mic, este o chestie imensa care a iesit din apa", afirma Muhammad Rustam, un locuitor din Gwadar, port strategic pakistanez, situat la circa 400 de kilometri sud de epicentrul seismului cu magnitudinea de 7,7, produs marti in provincia Balucistan.
vineri, 4 octombrie 2013
E vremea să ieșim din UE? Temerarul economist Radu Golban lansează, de ziua Germaniei, cartea "Romania, alternative la corsetul UE" (disponibilă online)
"Romania, alternative la corsetul UE" est titlul noii mele carti si totodata primul meu manifest politic. A venit momentul sa ne intrebam si noi daca acest nou Reich de tip sovietic nu este cauza problemelor economice si politice ale tarii si garantul dezbinarii teritoriale de maine.
Maine apare o carte similara in Cehia, scrisa de fostul presedinte al Cehiei Vaclav Klaus. Domnul Klaus propune ca tara sa sa paraseasca Uniunea Europeana. Si eu propun pentru Romania un
exit.
Aici poti citi cartea online:
Astazi Cehia si Romania - iar maine poate intreaga Europa se va opune noii dictaturi antisociale.
Radu Golban
P.S. Fost Președinte ceh Vaclav Klaus vrea ca țara sa să părăsească UE
http://www.cotidianul.ro/fostul-presedinte-ceh-vaclav-klaus-vrea-ca-tara-sa-sa-paraseasca-ue-223759/
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Curaj,
Dezvăluiri,
Economic,
Educatie,
Patriotism,
România
Tracia Land
Lucrurile se mișcă și noi inițiative vin să recupereze valorile strămoșilor noștri traco-geto-daci. În această seară vom vorbi, pe Nașul Tv, despre proiectul Tracia Land, despre filmul dedicat istoriei tracilor pe care îl vom lansa peste o lună și despre alte lucruri foarte interesante.
Vă invit, așadar, să urmăriți emisiunea Adevăruri tulburătoare de astăzi, de la ora 22:00 (și în reluare sâmbătă, de la ora 22:00 sau 22:30 și duminică, de la ora 11:00)
Nașul Tv poate fi recepționat pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet: http://www.nasul.tv/
No, deci n-o să se mai poată!
Iată și ce n-o să se mai poată:
N-o să se mai poată, domnule Ponta, să fim ipocriți 24 din 24, pentru că sondajele chiar nu mai contează când ai în stradă 10.000 de oameni care îți dau în cap cu sticla cu pietricele.
N-o să se mai poată, domnule Băsescu, să inventați partide noi, fie și pentru motivul extraordinar de simplu că, din punct de vedere electoral, vremea dumneavoastră a cam trecut; un alt motiv la fel de simplu, domnule Băsescu, este că nu mai interesează pe nimeni, în termeni de mase vorbind, proiecte din astea false, fără relevanță pentru cetățean, gen unim dreapta ca să mai susținem după aia un pic RMGC.
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Educatie,
România
joi, 3 octombrie 2013
“ARMATA DE OCUPATIE” A INCEPUT EXPERIMENTELE PE NATIUNEA ROMANA
Intreaga clasa politica, incluzind, bineinteles, opozitia tacuta si speriata, in frunte cu Presedintele Jucaus si Premierul Pisicut, EI toti la un loc conduc Romania pe ultimul drum. Televiziunile si ziarele LOR sint deja pregatite sa transmita inmormintarea si parastasul, sint specialiste!
Groparul Sef este chiar SRI, o institutie care scrie rapoarte cit n-au scris la un loc Balzac, Tolstoi si toti clasicii lumii, in timp ce Romania este jefuita de peste 23 de ani! Mai nou aflam ca, asa in coma cum ne gasim, ne paste un pericol mortal din partea “eco-anarhistilor” care pot deturna zecile de mii de romani care protesteaza in strada, fie ploaie, fie vint, fie ultima clipa pe pamint!
Groparul Sef este chiar SRI, o institutie care scrie rapoarte cit n-au scris la un loc Balzac, Tolstoi si toti clasicii lumii, in timp ce Romania este jefuita de peste 23 de ani! Mai nou aflam ca, asa in coma cum ne gasim, ne paste un pericol mortal din partea “eco-anarhistilor” care pot deturna zecile de mii de romani care protesteaza in strada, fie ploaie, fie vint, fie ultima clipa pe pamint!
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Dezvăluiri,
România
miercuri, 2 octombrie 2013
Asta e România pe care ne-o fură și ne-o distrug trădătorii! APĂR-O! (un manifest de Daniel Roxin)
Foto Marius Grozea |
Omule bun, trezește-te! România mea și a ta nu trebuie să devină România LOR!
În România noastră câmpurile încă sunt pline de flori, de miei care aleargă și copii vrăjiți de parfumuri... În România LOR câmpurile sunt pline de sonde, de tristețe și moarte!
În România noastră dealurile și munții răsună a bucium și a voci de strămoși, a bocănit de cerb și tropot de capre negre... În România LOR natura va vui stearpă și fără speranță!
În România noastră mâinile copiilor construiesc ziua de mâine în culorile curcubeului... În România LOR nu există decât cenușiul zilei de azi!
În România noastră putem să ne regăsim împreună, putem să iubim, să cântăm, să dansăm... România LOR este una a plânsului, a urii și a nedreptății!
Aici e România oamenilor buni si adevărați! Marș afară din ea, trădătorilor!
Daniel Roxin
Etichete:
Actualitate,
Curaj,
Educatie,
Eseuri,
Fericire,
Iubire,
Opinii,
Patriotism,
România,
Rosia Montana
Cu lupa pe problema gazelor de șist
Motto:„Nu este exact că suntem potrivnici capitalurilor străine, cerem numai introducerea lor în viaţa noastră economică sub formă de colaborare, iar nu de acaparare”. (I.G. Duca, Ministru de externe, 1927)
Problema operării gazelor de şist (gaze neconvenţionale) a împărţit românii în două tabere:
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Dezvăluiri,
Economic,
România
Cea mai iubitoare căţeluşă din lume. Cum convinge un copil cu sindrom Down s-o îmbrăţişeze (VIDEO)
Etichete:
Animale,
Copii,
Educatie,
Filme pentru suflet
marți, 1 octombrie 2013
ATENȚIE!!! Se anunță un cutremur la fel de mare ca Roșia Montană. Exact la ora 20:00, pe siteul Nașul Tv,
ATENȚIE!!! Se anunță un cutremur la fel de mare ca Roșia Montană, care va zgudui întreaga clasă politică. Exact la ora 20:00, pe siteul Nașul Tv, gașca politică din România va fi aruncată în aer. Radu Moraru promite aducerea la lumină a a unor adevăruri cutremurătoare, ținute la secret de mafia politicienilor.
10 CUTREMURE ACOPERITE DE MINCIUNILE GASTII TRANSPARTINICE
http://www.nasul.tv/2013/10/01/10-cutremure-acoperite-de-minciunile-gastii-transpartinice/
Mafia transpartinică din domeniul energiei: Afacerea “eolienilor” este finanţată de români prin factura de curent
Una dintre cele mai mari escrocherii de după vînzarea Petrom către OMV este cea legată de afacerea „eolienilor”, adică transferul producţiei de energie electrică de către statul român către diverşii investitori privaţi, în majoritatea lor străini. Afacerea lor este finanţată de către fiecare român care plăteşte curentul consumat!
Este de neimaginat cum s-a putut pune pe baze legale această escrocherie, fără ca populaţia să reacţioneze, deşi ea este victima acestei grozăvii, plătind sume uriaşe către nişte afacerişti veroşi. Numai faptul că afacerea aceasta este transpartinică poate fi explicaţia pentru tăcerea tuturor şi acceptarea tacită a unei situaţii atît de explozive.
Etichete:
Actualitate,
Conspiraţii,
Dezvăluiri,
Economic,
România
Extraordinar! La 10 ani, o fetiță cântă cel puțin la fel de frumos ca Sarah Brightman. (Video)
Etichete:
Arta,
Copii talentaţi,
Inedit,
Muzică,
Video special,
Videoclipuri muzicale
Abonați-vă la:
Postări (Atom)