joi, 20 ianuarie 2011

Concurs naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste

Concursul naţional de scrisori, eseuri, mesaje şi declaraţii de dragoste, "Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit", iniţiat de Biblioteca Judeţeană ”A.D.Xenopol” Arad, a ajuns în anul 2011, la a V-a ediţie. Startul concursului se dă, în fiecare an, de 15 ianuarie - ziua Mihai Eminescu. Demersul nostru a fost inspirat de corespondenţa dintre Poet şi Veronica Micle. Concursul „Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit” este asociat şi sărbătorii dragostei la români, Dragobetele, din 24 februarie.

Scrie mesajul / scrisoarea/ eseul/ declaraţia ta de dragoste şi expediază-le prin email la : marketing@bibliotecaarad.ro sau pe adresa bibliotecii: Biblioteca Judeţeană „A.D.Xenopol” Arad, Strada Gheorghe Popa de Teiuş, nr.2-4, cod 310122 ori adu-le personal la Seviciul Marketing-Imagine al bibliotecii ( cam.22), până pe 28 februarie, ora 12.00. 

Condiţii de participare

Concursul nostru are trei secţiuni: adolescenţi, adulţi şi persoane de vârsta a III-a. Textul expediat de dvs. trebuie să conţină cel mult 2500 de caractere, la 1 rând şi jumătate, în Times New Roman, cu caracter de 12. Concursul este deschis participanţilor din ţară cât şi celor din străinătate. Dacă doriţi, puteţi folosi un pseudonim literar, dar insistăm să ne trimiteţi o adresă, pentru a vă putea expedia premiul, dacă este cazul. Se vor acorda 4 premii pentru fiecare categorie de vârstă.

Întrucât anii trecuţi am avut concurenţi ce s-au lăsat influenţaţi şi chiar copleşiţi de scrisorile de dragoste de pe Internet, preluând cu nonşalanţă expresii, pasaje sau chiar scrisoarea în întregime, avertizăm amatorii de astfel de practici că vom descalifica orice tentativă de plagiat. 

În urma concursului "Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit", se vor publica, în presa locală, cele mai interesante lucrări, şi toate vor fi expuse în holul instituţiei.

Joi, 24 martie, la ora 13.00, va avea loc anunţarea premiilor şi festivitatea de premiere.

Vă urăm succes şi aşteptăm, cu mult interes, compoziţiile dumneavoastră.

Vă rugăm sa faceti cunoscut concursul nostru.

Cu multumiri, Lucia Bibarţ.

Niciun comentariu: