miercuri, 2 martie 2011

Dezvăluiri incendiare

Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: "Mi-au făcut-o şi ei mie…". Agentia de presa "Asii Romani" a publicat in exclusivitate un foarte interesant interviu cu Pasarin despre culisele loviturii de stat din decembrie 1989.


Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989?

Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce. S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe. Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică. Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului.
De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice. Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova. În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel, vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul. În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu. Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă "ochi dulci", în ideea de a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.

R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?

P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambacian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.

R: Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?

P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat. Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă. Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut. Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională. Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu. Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat. S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.

R: Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?

P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite. Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel, vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.

R: Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă?

P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres. Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”... Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!”.

R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 89?

P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara. Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau. Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.

R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?

P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria. Când a plecat din Timişoara , Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars. Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.

20 de comentarii:

Anonim spunea...

Mulți români s-au bucurat atunci. Din păcate,a fost bucuria ”nebunului ”…
Roadele înlăturării regimului lui Ceaușescu nu le-au cules românii care au ieșit cu piepturile goale în stradă,acest lucru fiind previzibil pentru cei care știau ce se întâmplă cu adevărat dar și pentru cei care și-au mai putut păstra un dram de luciditate în condițiile manipulării psihologice de proporții ce se desfășura atunci.
Era de ajuns să-i observi pe ”emanații” care au pus imediat mâna pe putere ca să-ți dai seama de complotul pus la cale împotriva poporului român.Aceleași metode practicate și astăzi – armata,pusă cap în cap cu poliția și securitatea …Amintiți-vă de trupa USLA(trupă de elită) chemată să apere revoluția,iar în momentul în care și-au făcut apariția au fost uciși ca teroriști…Sau trupa de tineri antitero de la Câmpina,chemată să apere aeroportul Otopeni,uciși de asemenea ca teroriști … Si multe alte diversiuni soldate cu morti si raniti.
Soarta poporului român era previzibilă numai observând cine sunt ”emanații ” revoluției – între care un rol de bază l-a avut Saul Bruckner (nume schimbat în Silviu Brucan) şi acoliţii săi. Saul Bruckner,descălecătorul anilor 1950 dar şi al lui decembrie însangerat 1989, ideologul ``de serviciu`` - atat al regimului comunist instaurat în 1947 dar şi al capitalismului sălbatic instaurat după tragicul decembrie 1989.
În afară de o iluzorie libertate,care sunt roadele culese de români după decembrie 1989 ? Cele pe care le știm și pe care le culegem cu toții astăzi. Si care sunt valorile nationale promovate dupa aceasta data ? Nici una si suntem in pragul disolutiei statului.

http://www.youtube.com/watch?v=4LYGZb7Ew2U

http://www.youtube.com/watch?v=xugmVTJOpEU&feature=related

http://www.antena3.ro/romania/23-decembrie-1989-50-de-soldati-din-campina-ucisi-in-apropierea-aeroportului-otopeni-60827.html

Anonim spunea...

REVOLTĂTOR: Pe data de 01.03.2011, administratia prezidentiala a retras ofițerilor Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna si Dumitru Coman, prin decretul sefului statului, titlurile de erou martir si luptator in revolutia din 1989 !
Sursa: http://sindicatulcmd.blogspot.com/
02.03.2011


Protestul presedintelui SCMD
In seara zilei de 22 decembrie 1989, trei ABI-uri cu echipaje USLA au fost chemate de defunctul Col Ardeleanu, prizonier in acel moment al generalului GRU Nicolae Militaru, la Ministerul Apararii Nationale, la intrarea “”Orizont”” (Drumul Taberei, nr. 7 – 9). Nicolae Militaru a insistat ca cel care conducea gruparea USLA de interventie sa fie col. Gheorghe Trosca, cel ce instrumentase cazurile tradatorilor din Dosarul de Urmarire “”Corbii””. Nu l-am cunoscut personal pe Gheorghe Trosca, dar am o datorie morala fata de memoria lui, deoarece, daca nu am fost arestat ci doar anchetat in noiembrie 1989, ca “”tradator al istoriografiei nationale”” din ordinul lui Ilie Ceausescu si la instigarea unor actuale “”personalitati”” ale “”democratiei”” neaose, aceasta i se datoreaza.
Nu discut situatia celui de-al treilea ABI ramas in pana, in intersectie, dar asupra ABI-urilor care ii aveau la comanda pe ofiterii Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna si Dumitru Coman s-a deschis focul, desi fusesera respectate toate mijloacele de identificare. Ordinul a fost dat de Militaru si transmis telefonic garzii de catre un alt general GRU, complice. Transmis de trei ori, cu precizarea “”sunt teroristi, trageti!”” , deoarece colonelul comandant al dispozitivului, ulterior general executat si el printr-un cancer galopant tip Guse, s-a facut ca nu intelege si a cerut de trei ori repetarea lui, tinand telefonul astfel incat sa poata fi auzit si de cei din jurul sau. Cei trei ofiteri USLA au fost practic executati, restul echipajelor reusind sa se retraga la adapostul blocurilor din fata intrarii la minister. Ulterior cadavrele au fost batjocorite si expuse oprobiului public.
Pe data de 01.03.2011, administratia prezidentiala a facut un “”cadou”” neasteptat familiilor indoliate ale celor trei ofiteri, retragandu-le, prin decretul sefului statului, titlurile de erou martir si luptator in revolutia din 1989.
Protestez in nume personal, considerand ca avem in sfarsit raspunsul la intrebarea electorala din decembrie 2009: cine este agent al Moscovei, Mircea Geoana, fostul ambasador roman la Washington sau ….? Protestez fata de existenta si actiunea unor organisme de tip stalinist, antinationale, gen CNSAS, CAN, DNA, ANI, etc, implementate la presiunile superdemocratilor agenti ai Cominternului, constituiti in Grupul de la Comana, al defunctului Gogu Radulescu si care ne imping de 21 de ani tara spre dezastru, erijandu-se in “”elita”” intelectuala si politica “”romaneasca””.
Sper ca sunt in asentimentul tuturor membrilor patrioti ai SCMD care, in mod spontan, la Marsul asupra Guvernului, la 01.03.2011 au scandat “”DNA nu uita/va veni si vremea ta!””.

Ofiterii USLA Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna si Dumitru Coman vor dainui vesnic in memoria colectiva ca eroi martiri ai neamului romanesc cazuti la datorie intr-un razboi inegal. Ei au fost asasinati din ordinul tradatorilor, in timpul marii invazii din decembrie 1989. Dumnezeu sa-i odihneasca! Dumnezeu sa-i pedepseasca in continuare pe asasini si sa deschida ochii lui “”stupid people””!
Indemn toate filialele sa ia atitudine fata de noua si monstruoasa initiativa prezidentiala. O tara care-si batjocoreste martirii si-si transforma in eroi, pe langa profitori, tradatorii ordinari de tipul I.M. Pacepa si M. Raceanu este o tara condamnata la disparitie. In numele celor sacrificati in interes strain in decembrie 1989, in numele celor sacrificati astazi, tot in interes strain, prin “”recalculari”” si “”revizuiri””, inchei lansand strigatul de lupta al SCMD – “”Traiasca Romania””!
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Unknown spunea...

ca si fapt divers sunt fost militar granicer la frontiera cu urss in timpul revolutiei.
atat inainte cat si dupa cadera lui ceausescu granicerii romani au primit ordin de lupta din partea comandamentului trupelor de graniceri in cazul in care armata sovietica patrunde pe teritoriul tarii noastre. acest ordin era valabil inclusiv in perioada in care ion iliescu a cerut sprijinul armatei ruse.
... si va asigur ca in acele vremuri comandatii din frontiera faceau cinste uniformei de militar.
ps. mi-a placut filmuletul cu padurea baciu

Anonim spunea...

Pentru domnul Corne: Cinste vouă!
Într-un moment în care mulți au ales să facă politica ștruțului,voi erați hotărâți să vă apărați țara cu orice preț!

Anonim spunea...

Are dreptate domnul Corne,generalul Gușă,seful Statului Major al Armatei a refuzat ajutorul oferit de armata sovietică, care era deja pregătită să intre în țară.Acest lucru nu s-a mai petrecut deoarece rușii au aflat că granița va fi apărată.Asta ne-a salvat, dar generalul Gușă se pare că a plătit scump acest act de patriotism.
Despre stenogramele terorii din decembrie 1989 și ajutorul cerut armatei sovietice, în acest link :

http://www.curentul.ro/2010/index.php/Table/Decembrie-1989-marturii-si-documente/

Anonim spunea...

interesant interviu, trist ca au existat shi exista inca atatzia actori din exterior care , bine platitzi, ne vand shi ne desfiintzeaza...daca te uitzi in istorie ...brucanii cam peste tot shi-au facut rolul.

Elena spunea...

Cel mai mare împrumut făcut de România:

http://romaniadinsuflet.blogspot.com/2009/07/cel-mai-mare-imprumut-facut-de-romania.html

Anonim spunea...

http://romaniadinsuflet.blogspot.com/2010/07/acesta-este-un-material-despre-ro-s-ia.html

Anonim spunea...

Interviu HotNews.ro

VIDEO George Friedman, fondatorul Stratfor: Romania trebuie sa invete sa fie mai periculoasa pentru a exista, sa fie un risc pentru rusi, germani si, de ce nu, americani
de Anne-Marie Blajan HotNews.ro
Marţi, 16 noiembrie 2010

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8042524-video-george-friedman-fondatorul-stratfor-romania-terbuie-invete-fie-mai-periculoasa-pentru-exista-fie-risc-pentru-rusi-germani-dece-nu-americani.htm

Elena spunea...

”Dupa 89 de ani de la Marea Unire din 1918,
Ungaria n-a retrocedat Romaniei Arhivele
Istorice ale Transilvaniei"

- Ioan Dragan - Istoric, directorul Arhivelor Nationale din Cluj-Napoca
http://www.formula-as.ro/2007/791/spectator-38/in-dialog-cu-ioan-dragan-8436

Anonim spunea...

Victimele atrocităților maghiare din decembrie 1989
Într-un document oficial (Raportul parlamentar Harghita Covasna, adoptat de Parlament la data de 14 octombrie 1991, şi care are ca titlu pentru capitolul al doilea „Revoluţia din decembrie 1989 şi evenimentele legate de revoluţie în judeţele Harghita şi Covasna“) se arată că:
„în oraşe, comune şi sate din judeţele Harghita şi Covasna s-au strigat lozinci ca: «Moarte valahilor!», «Horty, Horty!», «Trăiască Ungaria!», «Ardealul la Ungaria!», «Acum ori niciodată!»“.

Concluzia Raportului: „în zilele Revoluţiei din decembrie 1989 şi după aceea, în judeţele Harghita şi Covasna au avut loc atrocităţi împotriva românilor, acte care nu pot fi justificate decât prin atitudinea antiromânească, naţionalistă şi şovină a unor grupuri de secui şi maghiari care au profitat de haosul existent pentru a-şi manifesta în voie adevăratele sentimente pe care le aveau faţă de conaţionalii lor...“.
Bilanţul acţiunilor desfăşurate de „fraţii unguri“: 35 de posturi de miliţie au fost distruse în judeţul Harghita şi trei în judeţul Covasna. Participanţii la aceste acţiuni au devastat tot. Şapte persoane au fost ucise, dintre care şase erau cadre active sau în rezervă ale miliţiei sau Securităţii, 104 ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi din cadrul Securităţii au fost călcaţi în picioare, maltrataţi şi au suferit traumatisme, comoţii cerebrale şi fracturi multiple, zeci de case ale cadrelor şi ofiţerilor au fost devastate şi jefuite, s-a încercat şi pătrunderea într-o unitate militară din Odorhei în cursul unei nopţi, dar atacatorii s-au risipit după ce santinelele au făcut uz de armă, fără a provoca nicio victimă.

Bestialitatea secuiască

Tot în oraşul Odorheiul Secuiesc a fost atacat postul de poliţie, iar plutonierul Cheuchişan Liviu Teofil a fost lichidat în mod bestial, în prezenţa soţiei şi a celor doi copii mici. Hoarda sălbatică a încercat să-l jupoaie de piele şi să dea foc cadavrului. La această acţiune a asistat aproape toată populaţia din comună, care s-a distrat la maximum, iar abia a doua zi după-amiază cadavrul a putut fi ridicat, fiind descoperit în grădina casei, despuiat şi acoperit cu crengi.

În niciun moment, niciunul dintre ofiţerii şi subofiţerii atacaţi nu au făcut uz de armă, nu au întreprins vreo acţiune provocatoare. Este şi cazul maiorului Agache Aurel, cadru al miliţiei economice din Târgu Secuiesc, tată a patru copii, care a fost efectiv linşat. După măcelărirea sa, trecătorii îi scuipau cadavrul şi continuau să îl lovească. I s-a pus o monedă şi insigna de la şapcă pe pleoape şi un şobolan pe gură. De asemenea, s-a încercat arderea sa, iar ungurii au sărit cu picioarele pe el zdrobindu-i faţa cu bocancii şi rupåndu-i efectiv os cu os. Un număr mare de persoane s-au postat în apropierea cadavrului, nepermiţånd ridicarea acestuia de către familie. În jurul orelor 18:00, a fost organizat un marş în centrul oraşului cu lumånări aprinse, iar în timpul trecerii pe långă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele“.
În urma investigaţiilor, au fost găsite vinovate cinci persoane - Reiner Anton, Octavian Paisz, Hejja Dezideriu, Konrad Ioan, Filip Orban Daniela, care au fost condamnate, după mulţi ani de muşamalizare a dosarului de către justiţia romånescă, la pedepse cuprinse între 3 şi 5 ani de închisoare în funcţie de gravitatea faptelor comise. Cei care au fost găsiţi vinovaţi de uciderea lui Aurel Agache au devenit nişte eroi ai UDMR, fiind apăraţi chiar de fostul colaborator al Securităţii, devenit senator al Romåniei, Gyorgy Frunda, care a elogiat faptele lor susţinånd că uciderea romånului Agache intra în categoria „actelor revoluţionare“.
Mai multe aflați aici:

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=15732:-in-memoriam-agache-aurel-colonel-post-mortem-mcelrit-de-unguri&catid=23:in-memoriam&Itemid

http://agache-aurel.blogspot.com/2010/10/raportul-harghita-covasna-capitolul-ii.html

Anonim spunea...

Regionalizarea României,aprobată de Senat,pe demarcația diktatului de la Viena:

http://www.antena3.ro/emisiuni/punctul-de-intalnire-cu-radu-tudor/regionalizarea-romaniei-pe-demarcatia-diktatului-de-la-viena-120988.html

Anonim spunea...

”Atacul terorist din decembrie 1989 asupra României” :

http://romaniaautentica.blogspot.com/2011/02/salvati-romania.html

Anonim spunea...

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/12/profesorul-dnu-giurescu/

Anonim spunea...

O ISTORIE MAI PUTIN CUNOSCUTĂ. LA 3 AUGUST 1919 ARMATA ROMÂNA A OCUPAT BUDAPESTA ȘI A LICHIDAT REPUBLICA SOVIETICĂ UNGARĂ.

Mai multe aflați aici :

http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/05/28/3-august-1919-ocuparea-budapestei-de-catre-armata-romana-si-lichidarea-republicii-sovietice-ungare/

Anonim spunea...

După 70 de ani de la dictatul de la Viena, victimele uitate,călăii omagiați !

http://www.agentia.org/anchete/dup-70-de-ani-de-la-dictatul-de-la-viena-victimele-uitate-c-l-ii-omagia-i-6167.html

Anonim spunea...

”Noii Golani”

http://www.youtube.com/watch?v=Wse-7wULUa8&feature=player_embedded

Anonim spunea...

Victor Socaciu - ”Mereu cu Dumnezeu ”

http://www.youtube.com/watch?v=AT7HwL_eE0w&feature=player_embedded#at=36

Anonim spunea...

Cum a fost ucis la Odorheiu Secuiesc Dumitru Coman, proaspat “fost erou-martir”. Marturia lui Mircea Buie despre propriul linsaj: “Mă gândeam să nu mă desfigureze prea mult, ca să mă poată înmormânta ai mei în sicriu descoperit” :

http://scmdfiliala1suceava.blogspot.com/2011/05/asa-ceva-sa-nu-uitam-niciodata.html

Anonim spunea...

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=1022&idm=1,14&idl=1