marți, 23 august 2011

Masterat de studii religioase - Premieră în România

UNIVERSITATEA din BUCUREŞTI

"Programul interdisciplinar Studii Religioase – Texte şi Tradiţii este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios.

Programul are în vedere atât studiul religiilor monoteiste (creştinism, iudaism, islam), cât şi studiul religiilor orientale, dintr-o perspectivă care îmbină în manieră complexă abordări multiple venind dinspre istoria religiilor, istoria ideilor, filozofia religiei, religie comparată,  filologie, hermeneutică textuală, ştiinţe politice etc.

Masteratul se adresează cu precădere studenţilor care au absolvit programe de licenţă în domeniul disciplinelor umaniste (filozofie, teologie, filologie, istorie, psihologie, ştiinţe politice etc.) şi constituie o punte excelentă către şcoala doctorală.


Programul asigură studenților competențe academice în studiul fenomenului religios, pregătindu-i pe absolvenți pentru continuarea și aprofundarea studiilor la nivel doctoral.

În acelaşi timp, programul formează specialiști în domenii încă vitregite în România, dar intens stimulate la nivel internațional.

Nu în ultimul rând, prin abordarea multidisciplinară, programul rediscută critic relaţia dintre studiile religioase şi educaţie, respectiv dintre ştiinţă şi spiritualitate, din perspectiva reevaluării cunoaşterii în raport cu formarea omului ca miză a disciplinelor umaniste."
Mai multe informaţii aici: 

6 comentarii:

Elena spunea...

De excepție, de suflet și de vis!
Este o adevărată plăcere să-l urmărești.O persoană minunată.
Mulțumim, Daniel!

Anonim spunea...

Orele de incepere ale cursurilor sunt si dupa amiaza, astfel incat sa poata absolvi persoanele care au un loc de munca ?

Anonim spunea...

Da, orele sint numai de la orele 16 incolo. Stefan Colceriu

Anonim spunea...

Cursurile la acest master se tin si vinerea? Eu as avea o problema cu participarea la cursuri in ziua de vineri dupa amiaza.

Anonim spunea...

Cursurile se desfasoara si vinerea dupa amiaza?

Daniel Roxin spunea...

Articolul e din 2011. Nu stim ce s-a petrecut intre timp...