Frigienii, frații anatolieni ai dacilor

Frigienii au dominat Anatolia în perioada cuprinsă între momentul prăbușirii statutului hittit (sec 12 î.e.n) și ascensiunea puterii lidiene (sec 7 î.e.n), așadar timp de aproximativ 5 secole. Aceștia, așa cum aflăm din unele surse antice, nu erau nativi anatolieni, ci urmași ai neamurilor trace din zona Balcanilor și/sau Dunării ce au migrat spre această parte a Turciei de astăzi fiind avantajați de vidul demografic lăsat în urmă de prăbusirea organizării statale hittite. Migrând în valuri succesive, frigienii au reușit să creeze, în Anatolia, un stat centralizat, cu importante orașe, adevărate centre comerciale, culturale și religioase.

Originea și limba frigienilor

Din informațiile ce ne sunt astăzi disponibile, aflăm că frigienii erau văzuți, cel puțin de unii autori greci precum Herodot, drept urmași ai brigilor, un popor trac ale cărui teritorii, înainte de secolul 12 î.e.n, se învecinau cu Macedonia. De altfel, numele “frigieni” pare să fi ajuns la noi, în această formă, pe filieră greacă, aceștia numindu-se pe ei înșiși, chiar și după migrația în Anatolia, “brigi”.

Alte surse antice, grecești și lidiene, plasează zona de etnogeneză a brigilor la Dunăre, de unde aceștia ar fi migrat către Tracia, iar apoi, trecând Dardanelele, către Anatolia. Această ipoteză ar putea explica opinia unor lingviști potrivt cărora dialectul traco-frigian era foarte asemănător cu cel traco-dac.

O parte a brigilor, spun același surse, s-au stabilit în teritoriul din jurul Troiei. De altfel, izvoarele grecești amintesc de faptul că frigienii au fost aliați ai troienilor în războiul împotriva elenilor. Frigienii sunt cunoscuți în analele regale asiriene sub numele de Mustik, iar regii Ashur-Rish-Ishil și Tiglatphi-liser duc lupte cu ei pentru a le stăvili înaintarea spre răsărit.

În ceea ce privește limba pe care ei o vorbeau, dovezile arheologice ne arată că ea reprezintă una dintre cele mai vechi limbi indo-europene. Deși încă incomplet descifrată și înțeleasă, unele concluzii pot fi trase. Printre ele, faptul că, în perioada de început a civilizației lor, aceștia foloseau un alfabet propriu pentru ca, mai târziu, să-l adopte pe cel grec. Unii cercetători moderni au avansat ipoteza potrivit căreia limba frigiană ar fi fost înrudită îndeaproape cu dialectul traco-dac (Vladimir Georgiev, The Slavonic and East European Review – The Genesis of the Balkan Peoples, University College London 1966), suferind, e drept, modificări și influențe după migrația spre Anatolia și interacțiunea cu popoarele autohtone de aici.

Una dintre influențele anatoliene poate fi regăsită în utilizarea terminației -s în cazul formei verbelor la persoana a treia singular. Unele asemaăari se pot constata și între frigiană și latină și amintim, printre altele, folosirea adverbului “ad”.Totuși, cele mai mule similitudini se pot constata între frigiană și limba greacă, probabil lucru influențat și de contactul avut de frigieni, de-a lungul a câteva secole, cu orașele elene din Asia Mică.

O informație ce ne parvine de la Herodot vorbește despre un experiment realizat de faraonul egiptean Psammeticus care, dorind să afle care anume limbă dintre cele existente este cea mai veche, cea primordială a omului, a încredințat doi copii unui cioban care urma să fie atent la primele cuvinte pe care aceștia le vor rosti. Fără a avea contact între ei, aflați în case separate, cei doi copii au început să vorbească folosind cuvinte pe care cei ce le-au auzit le-au consideat frigiene. Din acest motiv, faraonul, așa cum povestește Herodot, a concluzionat că limba frigiană este cea mai veche din lume, mai veche decât cea egipteană sau cel puțin păstrează cel mai bine caracteristicile limbii inițiale folosită de oameni în zorii civilizației, iar poporul frigian este mai vechi decât cel egiptean.

Descoperiri arheologice în ceea ce privește scrierea frigiană sunt numeroase, atât în arealul ocupat de frigieni în antichitate, cât și în zone unde prezența lor, ca locuire permanentă, nu este atestată istoric. Cele mai vechi scrieri frigiene au aceeași vârstă cu cele mai vechi scrieri grecești și datează din preajma secolului 8 î.e.n. La nivelul secolului 4 î.e.n., scrierea frigiană folosea alfabetul attic grecesc, perioadă considerată drept “frigiana mijlocie”. Inscripțiile târzii, din perioada secolelor 1-3 e.n. sunt atribuite limbii neo-frigiene. La sfârșitul antichității și începutul evului mediu timpuriu, frigiana încă se vorbea, după cum aflăm, de pildă, de la Socrates Scolasticul (380-439), care afirmă că episcopul arian Selinas, născut din tată got si mamă frigiană, slujea în biserică în ambele limbi ale părinților.

Organizarea statală și cea socială

În urma distrugerii imperiului Hittit ca urmare a migrațiilor egeene, mai multe mici regate au apărut și s-au dezvoltat în Anatolia iîn perioada 1250-750 î.e.n. Dintre statele zonei, regatul Urartu și regatul Frigia sunt considerate puterile principale.

Sursele antice atestă statul frigian în zona aflată între Lydia și Cappadoccia, respectiv ocupa zona platoului anatolian central. Deși nu se cunosc foarte clar momentele în care au fost puse fundațiile statului frigian, totuși, la nivelul secolului 8 î.e.n, acesta era deja unul bine centralizat, sub conducerea regelui Midas (căruia legendele îi atribuie inventarea naiului), evoluându-se astfel de la organizarea pe clanuri și triburi către cea a unei administrații centralizate.

La acest moment, Frigia era deja un stat important, cu influențe puternice asupra populațiilor din jurul său, având capitala la Gordion. Mai mult, statul frigian era privit drept o amenințare de către asirieni și considerat foarte puternic de cștre greci.

Puterea frigienilor se frânge în urma invaziei cimerienilor, plasată, tradițional, în anul 696 î.e.n, moment care a determinat, se pare, sinuciderea lui Midas. Cimerienii apar în textele asiriene în vremea lui Sargon II (722—705) şi a lui Rusas I de la Urartu. Către 720 î.e.n., cimerienii ameninţă Urartu, iar pe la 680 î.e.n. dau de furcă lui Aşaradon (680—669 î.e.n.), regele Asiriei, ca aliaţi ai urarteenilor, doritori să-și ia revanșa, și apoi ai mezilor. Învinşi de asirieni, mulți cimerieni intră în armata acestora ca mercenari.

Destui totuşi, rămaşi de capul lor, în situaţia tulbure în care se afla Asia Mică în vreme ce pe tronul Asiriei un mare suveran ca Asurbanipal (Sardanapal) are el însuşi dificultăţi cu năvăliri şi revolte ce-i primejduiesc statul, cimerienii atacă și jefuiesc Gordion, capitala frigiană, oraș care după refacere va trece sub autoritate lidiană, și apoi, prin 676 î.e.n. atacă chiar Lidia și Sinope.

O perioada de aproximativ 55 de ani, statul frigian își încetează existența, până în anul 620 î.e.n, atunci când lidienii reușesc să-i alunge pe cimerieni și să încorporeze teritoriul frigian în marele regat anatolian creat de ei, regat care, de acum inainte, va reprezenta forța dominantă a zonei. O dată cu invazia persană din 546 î.e.n, Frigia își pierde orice formă de independență și cunoaște diverși stăpânitori de-a lungul timpului, printre care și Alexandru cel Mare, care cucerește zona în 336 î.e.n, așa cum se arată în “Cambridge Ancient History”.

Din informațiile pe care le avem, putem concluziona că frigienii nu au controlat niciodata întreaga Anatolie, o dovadă în acest sens stând lipsa orașelor frigiene pe coasta mediteraneeană. Ca areal, astăzi putem afirma cu certitudine că frigienii controlau teritorii precum cele corespondente orașelor de azi Ankara, Sinope, Alacahoyuk, Pazarli, Hattusas, Konya și Melidia.

Dupa migrația către Anatolia, frigienii au preluat, în plan religios, cultele locale. Ca exemplu, au adoptat cultul Mamei Cybele, pe care aceștia o numeau Mama Kybileya. Cultul Zeiței Cibele a trecut de la tracii frigieni la dorieni și a fost asimilat cu acela al zeiței Rhea, soția lui Cronos și mama lui Zeus, care și-a crescut fiul în peștera din Muntele Ida. În artă și cultură, frigienii au fost influențați de moștenirea hittită și apoi de interacțiunea cu lidienii, vecinii lor.

Despre societatea frigiană nu știm foarte multe. Ce putem afirma este că organizarea sa era una de tip feudal, cu mari proprietari de pământ, cum ar fi preoții de rang înalt, ce conduceau aproape autonom, fiind totuși supuși puterii regale.

De asemenea, se poate vorbi de o elită cultivată, care știa să scrie și să citească, cel puțin atunci când vorbim de centrele urbane, precum Gordion. Frigia mai reprezenta și o zonă comercială cu trafic intens, străinii fiind prezenți aici în număr mare, aflându-se în relații comerciale cu frigienii. Contacte comerciale stabile se amintesc în relațiile cu orașe elene precum Milet sau Pergam, așa cum se arată în Enciclopedia Britannica.

un articol de Valentin Roman

surse:  J. Boardman, I.E.S Edwards, N.G.L Hammond, E. Sollberger – The Cambridge Ancient History III, part I ,’ The Prehistory of the Balkans;and the Middle East and the Aegean world, tenth to eighth centuries B.C’, Cambridge University Press 1982
C. Brixhe on Phrygian in Roger D. Woodard’s – ‘ The ancient languages of Asia Minor’, Cambridge University Press 2008
J. P. Mallory, Douglas Q. Adams – ‘ Encyclopedia of Indo-European culture’, 1997
C. Brixhe ‘ Le phrygien in langues indo-europeennes’, 1994
C. Brixhe’s section ‘ Interactions between Greek and Phrygian’ in J. N. Adams, M. Janse, S. Swain – ‘ Bilingualism in ancient society: language contact and the written word’, Oxford University Press, 2002.
Vladimir Georgiev , ‘The Slavonic and East European Review – The Genesis of the Balkan Peoples’,University College London 1966
Georges Perrot, Charles Chipiez – ‘ History of Art in Phrygia, Lydia, Caria and Lycia’, London 1892
Lynn E. Roller – ‘ In search of god the mother : the cult of Anatolian Cybele’, University of California Press, 1999