vineri, 11 ianuarie 2013

Comunicarea de la creier la creier. Primii pași au fost făcuți


Prestigiosul fizician american Michio Kaku, absolvent al Universităţilor Harvard şi Berkeley, crede că în viitor comunicarea între persoane va fi făcută doar cu ajutorul creierelor, fără să fie mijlocită de internet.

"Nu este niciun dubiu că internetul crează ceea ce se numeşte o planetă inteligentă, iar suprafaţa planetei devine o reţea în care creaturile inteligente comunică între ele. Acesta este doar primul pas. Unii oameni cred că următorul pas, care va făcut în deceniile următoare, nu va fi internetul, ci Brain Net (Reţeaua Creierelor), deoarece putem conecta calculatoare la mintea umană.

De fapt, la Berkeley am văzut o demonstraţie a acestui lucru. Putem crea fişiere video ale gândurilor noastre. Aceste filme nu sunt foarte precise, însă am văzut cum se poate citi ce gândesc oamenii cu ajutorul lor", a spus Michio Kaku, omul de ştiinţă care a publicat câteva cărţi de succes pe diferite teme futuriste.

"Cu ajutorul electrozilor sau al unor senzori dintr-o cască ce va fi conectată la creier vom reuşi să comunicăm de la creier la creier. Prin această tehnologie vom reuşi să transmitem emoţii, sentimente sau orice fel de informaţii", a mai spus fizicianul, care nu crede în posibilitatea unei inteligenţe artificiale care să fie independentă de om.

"Internetul este doar o metodă în care minţile pot comunica cu alte minţi. Nu există o conştiinţă comună, deşi se speculează mult pe această temă în ultima vreme. Chiar şi în laborator, cu ajutorul celor mai avansate instrumente, un calculator nu poate deveni conştient de sine", a explicat Kaku.

Sursa: Stiri Yahoo

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

4 comentarii:

Anonim spunea...

Ce se va intampla oare, cand electrodul, sau casca, vor fi conectate la un creier, care nu are tocmai ganduri bune? Istorie abunda, de astfel de nume, unele chiar celebre.

Gerula spunea...

Dalai Lama a fost intrebat intr-un interviu la o televiziune din America , de ce nu vor preotii din Tibet sa-i invete pe toti oamenii sa comunice prin telepatie ( telepatia este demonstrata stiinfific). Dalai Lama a raspuns " Omenirea nu este pregatita pentru asa ceva , ganditiva la oamenii care lucreaza in domeniul telecomunicatiilor in toata lumea , ca maine vor fii someri , ce vor face guvernele lumii cu milioane de someri , din televiziuni din telecomunicatii si din alte forme de comunicatii la distanta , cand folosind telepatia , nimeni nu va mai cumpara telefoane si nu va platii abonamente la tv sau telefonie "

Anonim spunea...

PROTEST Vier Pfoten, la Balc: Cerem Ministerului Mediului să interzică vânătoarea la ţarc

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/protest-vier-pfoten-la-balc-cerem-ministerului-mediului-sa-interzica-vanatoarea-la-tarc_61537.html#ixzz2HksZU2Wt

Rosa spunea...

Suntem in stare sa ne modificam singuri ADN-ul.. in prezent nu functioneaza la ,,parametri ,,normali (cineva a avut si are grija de asta ....)si viata noastra se va schimba radical ...Numai sa ne dorim acest lucru cu adevarat....Nu trebuie de facut mare lucru...decat :SA TRAIM CONSTIENTI !CREATORUL ne-a inzestrat cu haruri la care momentan nici ne putem gandi ...CINE NE OPRESTE sa ne punem mintea la ,,munca ,, ?