marți, 13 august 2013

Asociaţia Geto-Dacii - Arad - organizează o întâlnire cu toţi cei care doresc să se implice!

Asociaţia Geto-Dacii Arad organizează miercuri, 14 august, ora 19:00, o întâlnire cu toţi cei care doresc să se implice activ în proiectele noastre. Sunt aşteptaţi toţi cei care au dorinţa de a participa la trezirea conştiinţei naţionale, cei care au idei şi doresc să le pună în practică cu folos şi nu în ultimul rând, cei care ne pot ajuta să obţinem suportul financiar necesar proiectelor aflate în desfăşurare sau pentru cele ce urmează a fi demarate. Sprijinul dumneavoastră (indiferent de natura lui) contează mult pentru noi! Până acum, oamenii care s-au implicat au demonstrat că lucrurile se pot schimba, iar cei care vor veni în urma noastră vor avea un fundament istoric real pe care să-şi clădească viitorul.

Aşadar, dacă susţineţi toate aceste idei si doriţi să vă implicaţi, vă aşteptăm miercuri, 14 august, ora 19:00, la Biblioteca Judeţeană A.D. Xenopol din Arad, sala Concordia. Participanţii sunt rugaţi să-şi confirme prezenţa pe adresa de mail a asociaţiei: arad_getodacii@yahoo.com

Vă mulţumim!

Andrei Crețu

http://arad.geto-dacii.ro/?p=54

Niciun comentariu: