joi, 5 septembrie 2013

Academia Română desfiinţează proiectul Roşia Montană – Video


Academia Română, prin vocea preşedintelui acestei instituţii, academicianul Ionel Haiduc, o somitate în domeniul academic, desfiinţează proiectul Roşia Montană sau, mai bine zis, tunul Roşia Montană, punct cu punct! Punctul de vedere al academiei Române a fost transmis în cadrul unei emisiuni a postului public de televiziune, în anul 2012. Acesta a abordat problema protecţiei mediului şi a patrimoniului, alături de ruşinoasa problemă a redevenţelor (a cantităţii de aur şi argint pe care statul o primeşte).

Prin argumente simple, de bun simţ, academicianul încearcă să ne trezească! Depinde de noi…
“Considerăm că ar fi trei condiţii care ar trebui îndeplinite.


Întâi, exploatarea să nu se facă la suprafaţă, cum este proiectat, ci în galerii. Exploatarea la suprafaţă periclitează mediul, periclitează peisajul, periclitează zonele arheologice, periclitează comunitatea care, în mare măsură, urmează să fie afectată şi distrusă chiar, or o exploatare în galerii, aşa cum se practică şi s-a practicat mineritul în România şi în alte ţări, se face în subteran şi nu se vede ce se întâmplă, nu afectează.

A doua condiţie s-ar referi la aspectele financiare. În momentul de faţă, se prevede o anumită redevenţă, deci o parte din sumă, sau un procent al investiţiei, al venitului, care este foarte mic, conform prevederilor actuale, să revină statului român. Or se uită următorul lucru: aurul , ca şi orice altă resursă minerală, este proprietatea statului, proprietatea statului român. În practica internaţională, mai ales la petrol, dar şi la minerale – aur, nichel, metale rare, metale obişnuite – se foloseşte aşa-numita metodă a împărţirii producţiei, acordul de împărţire a producţiei.

Asta ar însemna că din aurul extras, în cazul de faţă, investitorul, cel care exploatează resursa, primeşte o parte din producţie, care să acopere cheltuielile de investiţie, cheltuielile de operare şi un profit rezonabil, iar restul producţiei aparţine proprietarului de fapt, statului. În cazul unor ţări, această împărţire a producţiei înseamnă până la 80% din producţie revenind statului proprietar. Deci, în cazul aurului, ar însemna ca din aurul extras, partea care ar reveni statului român să intre direct în vistieria naţională, la Banca Naţională. Banca şi statul român nu trebuie să cumpere acest aur, îi aparţine, iar din aurul pe care îl posedă, plăteşte celui care îl exploatează.


A treia condiţie se referă la tehnologie. A stârnit multă discuţie şi multe emoţii tehnologia bazată pe folosirea cianurilor. E adevărat, în mineritul mondial al aurului, cea mai mare parte a exploatărilor din diverse ţări folosesc cianură. Cianura poate fi controlată, dar există şi alte tehnologii. Ea se foloseşte pentru că este cea mai ieftină, cea mai profitabilă şi atunci sigur, orice firmă încearcă să lucreze cu profitul maxim şi cu cheltuiala minimă.

Dar există şi alte tehnologii, iar în ultimul timp a apărut o informaţie pe internet, eu nu vreau să fac reclamă unei firme, dar există o firmă americană care susţine că are o tehnologie nouă, environment friendly, adică prietenoasă mediului, care nu foloseşte cianură, nu foloseşte reactivi toxici, este la fel de eficientă ca şi cianura, din punctul de vedere al tehnologiei, adică al gradului de extracţie, la fel de eficientă din punct de vedere economic şi care ar trebui, cred, studiată înainte de a se lua o decizie finală.

Mai există şi alte motive de îngrijorare. Din punct de vedere social, din punctul de vedere al locurilor de muncă. Nimeni nu răspunde la următoarea întrebare: dacă în perioada de construcţie sunt 2000 de locuri de muncă, în perioada de operare, după doi ani, rămân doar 500 de locuri de muncă, ce se întâmplă cu cele 1500 de locuri de muncă, locuri care dispar după perioada de doi ani?
O a doua întrebare, din punct de vedere social: câte locuri de muncă, în perioada de exploatare şi în perioada de construcţie pot fi ocupate cu persoane din zonă, localnici şi câţi specialişti sau tehnicieni, sau muncitori calificaţi trebuie aduşi din afară?

Tehnologia minieră se opreşte la poarta unei fabrici unde are loc apoi extracţia, în cazul de faţă, propusă cu cianură, dar extracţia aceasta este un procedeu chimic, e vorba de o industrie chimică, extragerea, tratarea minereului cu cianură, or aici e nevoie de chimişti, e nevoie de tehnicieni calificaţi în acest domeniu şi nu cred că toate locurile de muncă pot fi acoperite cu localnici. Noi nu considerăm că este un proiect de dezvoltare durabilă.

După şaptesprezece ani, zona rămâne fără resurse, fără locuri de muncă şi care este perspectiva în urma încheierii întregii operaţiuni? Mai este încă ceva: nu cred că trebuie să epuizăm total rezervele acestea de aur de la Roşia Montană şi în general din Munţii Apuseni. Suntem datori să lăsăm şi generaţiilor viitoare, pentru că rezervele bogăţiei naturale nu sunt o moştenire a trecutului, ci un împrumut de la generaţiile viitoare. Dacă de 2000 de ani s-a scos aur în Munţii Apuseni puţin câte puţin, şi n-a fost chiar puţin, ar trebui ca şi generaţiile viitoare să se poată bucura de o parte din această rezervă şi avere naţională.”

16 comentarii:

Anonim spunea...

in sfarsit o abordare care da dovada de intelepciune,bun simt si care sustine interesele acestui popor! FELICITARI si DOAMNE AJUTA!!!

Anonim spunea...

Dumnezeu sa binecuvinteze pe toti romanii care s-au opus acestei mirsavii!!!!! adevarati patrioti iar pe tradatorii flaminzi de banii poporului Roman sa-i pedepseapsca dupa cum numai bunul Dumnezeu o poate face Dreptate !!!!! Va multumim din suflet ca va ginditi la viitorul copilasilor nostrii romanasii de miine.

D. Pavel spunea...

Multe multumiri domnului Justin Andrei pentru raspunsul cel mai profesionist auzit si citit de mine pina acum!
Frati romani!
Avem doua voci adevarate: Dl. ing. Justin Andrei si Dl. academician Ionel Haiduc! ce ne trebuie mai mult decit atit? NIMIC decit sa le sustinem prin fortele noastre odata pentru totdeauna!
Trebuie sa oprim LACUSTELE MONDIALE – de ieri, de azi si de miine – cu orice pret! Sint total de acord ca Rosia Montana trebuie sa fie parte a UNESCO ca cel mai vechi site arheologic din lume!
Trebuie sa demonstram pasnic in tara si – diaspora – in afara tarii pina vom fugari orice fel de lacuste care mai vin pe la noi sa ne minta si sa ne fure!
Cititi neaparat:
http://adevaruldespredaci.ro/apel-catre-rosieni-corneni-si-buciumani/#comment-50138

Cuanamar spunea...

Buna Daniel,

ieri am trimit o scrisoare Dacianei Sarbu prin care imi aratam profunda impotrivire asupra proiectului pe care il cunosc inca din facultate din 2001(Arhitectura) si inca de atunci toti spuneau NU. Problema nu e numai la Rosia Montana e si la gazele de sist. Proiect la fel de dezastruos. Sora mea a postat scrisoarea pe Facebook.
Desi nu sunt in tara sprijin cum pot. Dealtfel ti-am mai scris si cu alta ocazie si trimis o alta mostra de implicare in o alta situatie de blamare a Romaniei in parlamentul European(scrisoarea catre Nigel Farage). am incercat sa ma fac auzita si la Jurnalul...dar am descoperit indiferenta crasa....
Pot sa pun la dispozitie scrisoarea daca ajuta cu ceva. E facuta in graba dar puncteaza cateva chestii importante.
O sa-ti trimit mail. Asa o sa intelegi cine sunt. Am facut si un Video in engleza sa imi aduc suportul o sa dau si linkul la el. Daca ajuta cu ceva.
Succes in tot ce faci!

Anonim spunea...

http://documentare.digitalarena.ro/cum-sa-pornesti-o-revolutie-2011

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ZeuaDxj_Ze0

Anonim spunea...

Ce ar mai fi de spus este că estimările făcute de aceştia nu corespund realităţilor. Şi cele reale făcute cu mulţi ani în urmă depăşesc cu zeci de ori cantitatea de aur care există la Roşia. Unde zic ei 300 de tone sunt 3000 sau 6000 mii după aceste date. Dar din păcate aceşti domni nu mai pot intervenii pt că la acel moment au semnat inchiderea minelor pt nerentabilirate. În definitiv au minţit încercând să apere nu stiu ce interese.
Cei ce vor exploata avum aceste mine ştiu acest lucru şi nici nu vor să spună tare adevarul , nu pt că ar câştiga ceva direct dar dacă scot prea mult şi spun nr reale poate scădea preţul aurului pe piaţa internaţională, şi au mult mai mult de pierdut.
Aşa că eu cred că vor scoate cât au nevoie int- un timp mai scurt decât au apreciat, vor inventa nu stiu ce motiv şi vor închide acestă mină până când va fi iarăşi nevoie de aur pe pieţele internationale.
Ve-ţi vedea cum coboară preţurile la aur când încep.

cristina spunea...


Comisia Europeana sustine proiectul RM si exploatarea pe baza de cianuri

http://ro.stiri.yahoo.com/ro%C5%9Fia-montan%C4%83-comisia-european%C4%83-nu-motive-%C3%AEngrijorare-%C5%9Fi-113451425.html

Arhitectul Rosia Montana sub ancheta internationala

http://www.corectnews.com/politics/arhitectul-rosia-montana-sub-ancheta-internationala

Anonim spunea...

http://www.imdb.com/title/tt0074958/?ref_=fn_al_tt_5

Anonim spunea...

Deci, meci mare si dupa meci: http://ro.stiri.yahoo.com/steli%C5%9Ftii-protesteaz%C4%83-dup%C4%83-meciul-cu-ungaria-065028965--spt.html

Anonim spunea...

Ce se intimpla in Rominia se intimpla peste tot in lume. Corporatiile sint la putere guvenele joaca dupa cum li se cinta.

Un film foarte interesant care explica multe si da si solutii e Thrive. Se poate vedea aici.http://www.thrivemovement.com/the_movie


Anonim spunea...

"fratioru'" de mai sus cu "asa se intampla peste tot": minti de ingheti apele sau nu stii pe ce lume traiesti. "Asa" este numai unde sunt conducatori vanduti. Bulgarii au scapat deja. Polonezii nu i-au avut, pe unguri ii stiu toti ca sunt cam sony si ii lasa in pace, in felul lor patrioti. Continuam Pinnochio?

Anonim spunea...

Vezi, Daniel, ca sunt strecurate si aici fel de fel de leoarde care incearca cu "asa e peste tot", "asta e capitalismul" bla bla bla

Anonim spunea...

Pentru anonim de la 15:15 si cel de la 15:19 nu ați înțeles nimic. Poate e mai bine sa vedeți filmul înainte de a începe cu injurii. Corupția e foarte mare in Romania la toate nivelurile ,nu contest asta. Problema e ca atita timp cit avem bogații naturale pe care le vor alții vom fi ținta marilor corporatii care vor face tot posibilul pentru a le obține. Numai oamenii ieșiti la proteste in strada in număr mare mai au o șansa de a opri tot raul care se petrece. Rominia e o tara bogata încă, ani de cotropiri si trădare nu au reușit încă sa o secatuiasca de tot, dar dacă nu facem nimic vor reuși acum...
Poate Bulgaria , Ungaria si altele nu mai au nimic din bogatiile pe care încă le avem noi si li s-a dat un ragaz pina mai apare altceva...

Marcel OȚOIU spunea...

Cu siguranţă Proiectul Roşia Montană, incită şi înfierbântă. O fundamentare corectă şi onestă pe principii ştiinţifice cred ca este de foarte mare ajutor în ceea ce trebuie să însemne reanalizarea şi redimensionarea conceptului proiectului minier de la Roşia Montană, în ceea ce privește statul român. Pe de alta parte înfierbântă pe cei care stiu ca s-ar putea să li se scurgă mierea printre degete, rămând să lingă la final borcanul cu ceanură ceea ce mai mult ca sigur nu-i satisface deloc.
Consider că este momentul ca actuala clasa politică are responsabilitatea de a nu mai sta în genunchi cu capul plecat. Nu toti din aceasta tara am fost aduși la lumină de catre domniile lor de prin nu stiu ce paduri ori grote, e momentul ca demnitatea sa-și regăsescă locul în cotidian și să ne ridicăm în picioare. Am stat destul în genunchi nu credeți ?

Iustina Bacosca spunea...

Felicitari, Academiei Romane!

Anonim spunea...

Da asa este toata lumea are dreptate sa faca guveru dde acum ceva ca si asa nu prea maii are ce sa faca in tara ca drumuri avem satui de cartofi adusi din afara suntem .bravo domnilor. vaa mai ramas rosia montana si dupa acea singura solutie pentru romani este sa vindeti .romani de vinzare ca si asa ati vindut tara. pacat .poate in alta lume avem mai multe drepturi.