FBI a "încurajat, a incitat şi uneori chiar a plătit" musulmani
americani pentru a-i determina să comită atentate pe care altfel nu
le-ar fi comis, în timpul operţiunilor de filare desfăşurate după 11
septembrie, arată un raport publicat luni şi citat de AFP.
Organizaţia Human Rights Watch (HRW) acuză în raportul său forţele de
ordine că "în unele cazuri au transformat în terorişti indivizi care
respectau legea, sugerându-le comiterea unui act terorist".
În documentul său de 214 pagini, HRW ajutată de experţi de la
Universitatea din Columbia analizează "în profunzime" 27 de exemple
concrete privind aproximativ 500 de cazuri de terorism instrumentate de
tribunale americane de la atentatele din 11 septembrie.
Deşi susţin că nu vor să generalizeze, autorii raportului estimează că
jumătate din condamnările teroriste rezultă din astfel de operaţiuni sub
acoperire. În 30 la sută din cazuri, agentul infiltrat a jucat un rol
activ în planificarea complotului.
"Li s-a spus americanilor că autorităţile federale le garantează
securitatea împiedicând şi pedepsind terorismul în interiorul Statelor
Unite", a declarat Andrea Prasow, unul dintre autori.
"Dar uitaţi-vă mai îndeaproape şi veţi realiza că mulţi dintre
aceşti indivizi nu ar fi comis niciodată fapta dacă forţele de ordine nu
i-ar fi încurajat, împins şi uneori chiar plătit pentru a comite acte
teroriste".
Studiul citează cazul "celor patru de la Newburgh", acuzaţi că au
planificat atentate împotriva unor sinagogi şi a unei baze militare
americane în 2009. Un judecător susţine că Guvernul a fost cel care le-a
"furnizat ideea şi mijloacele (comiterii) infracţiunii şi le-a deschis
calea".
Citește continuarea aici: http://www.mediafax.ro/externe/fbi-a-incurajat-musulmani-americani-sa-devina-teroristi-raport-hrw-12954591
Nota mea: Un lucru "firesc" ținând cont de cacealmaua de la 11 septembrie. Pentru a porni războiul împotriva terorismului, aveau nevoie de cât mai multe atacuri de acest fel, ca să arate cât de mare e "pericolul"!!! Personal sunt convins că cel puțin jumătate din așa-zisele atacuri teroriste sunt opera agențiilor secrete din chiar țara în care au avut loc... O lume condusă de demenți și criminali care se visează stăpânii întregii planete într-o Nouă Ordine Mondială la fel de criminală ca și ei!
9 comentarii:
Daca Organizatia HRW denunta asemenea stratageme si dupa atata timp inca nu s-a facut o ancheta guvernamentala in ceea ce priveste demolarea cladirii 7 de la atentat cand atitia experti denunta acest fapt si nu se i-a masuri tu poti intentlege pe ce lume traim. Guvernul american stie pertinent ca a trebuit un sacrificiu uman ca sa-si treaca legile de securitate si de control total asupra populatiei. Au incercat mai inainte sa treaca o lege prin care doresc restrangerea drepturilor la viata privata si la controlul populatiei.
N.O.M. mondiala si-a spus cuvantul si in cazul Ucrainei cand pe noile bilete de banca s-a introdus un semn destul de evident al lor triunghiul piramidei cu ochiul si asta ca sa arate ca si au pus pecetea si pe tara asta care se afla sub controlul lor. Evidenta unor fapte descrise de HRW si chiar ultimul atentat de la Boston cu acel fost soldat din Afganistan care l-au aratat ca si-a pierdut picioarele in aceea inscenare vadita pentru a alimenta frica si ura fata de anumite grupuri de oameni, ca americani sa continue sa creada in necesitatea controlului total.
Ce se urmareste prin asta, este destul de clar, ascultarea convorbirilor, cenzurarea informatiei mass media prin controlul acestor corporatii, mai nou implementarea unor chipuri care vor chipurile sa ajute pe cei bolnavi, iar urmatoarea faza o generalizare a necesitati de a trai cu un chip ca sa nu ni se fure banii din buzunar si asa mai departe.
De ce nu se iau masuri vehemente impotriva acestor psihopati care trag pe la scoli in lume , cand auzi tot felul de atentate prin institutiile lor, ptr ca frica este elementul cu care poti controla cel mai usor masele de oameni, iar al doilea element este ura fiindca te orbeste si nu mai gandesti clar si la obiect.
Hai sa ne gandim de doua ori inainte de a ni se baga ceva pe gat fiindca m-am obisnuit demult sa nu mai cred in guverne si guvernanti. Traiasca adevarul.
Asa este,caracatita,reteaua mondiala a crimei organizate care se ascunde in spatele guvernelor nationale si le dicteaza acestora"politicile",aceasta e oculta mondiala.Diversiunea criminala este modul ei de operare.Se regasesc in toate partidele si orientarile politice de aceea n-are importanta cu cine voteaza popoarele care intotdeauna"post factum"constata ca au votat gresit.ONU,NATO,FMI,Banca Mondiala,Banca Europeana,sunt la cheremul lor.Guvernele lumii sunt la cheremul lor.Revolutiile,razboaiele mondiale sunt de ei declansate prin interpusii lor,cumparati si santajati/santajabili,aceasta e clasa politica aici si aiurea.Cine-i demasca e lichidat(Abraham Lincoln,JFKennedy,Robert Kennedy s.a.ori e otravit de medicii personali ca tarii Imperiului Rus,ori executati cu toata familia ca ultimul Romanov).Presedintii statelor,premierii,regi/regine sunt marionetele lor penibile.Chiar credeti ca d-na Angela Merkel( ai carei parinti au fugit din RFG capitalist in RDG-ul comunist?!) conduce Germania,ori penibilul Obama USA?...Ori chiar durul Putin Rusia? Ca"razboiul rece"a existat in realitate si acum se declanseaza altul?Nu vi se pare ca n-au existat conflicte armate directe intre fostul URSS si NATO,ca totul a fost cacealma sustinuta de mass-media aservita lor integral?...A existat doar genocidul savarsit de iudeo-bolsevici asupra popoarelor din"Lagarul socialist",sute de milioane executati ori exterminati in gulaguri.Iar lovitura de stat iudeo-bolsevica a fost finantata de"finanta mondiala"din USA care le-a trimis si 10000 de cadre revolutionare pregatite militar,tactic.Ca dealtfel acum in Ucraina,trupele Blackwater,"voluntari"etc."Marea Democratie Americana"singura in istorie care a utilizat bombele nucleare din istorie.Asupra populatiei CIVILE din Nagasaki si Hirosima,orasele fara interes militar,fara logistica,trupe cantonate...Ce parere aveti domnilor"academicieni","intelectuali","umanisti"etc.?! Desigur,nu puneti botul elevat la penibila teorie a cospiratiei.E doar evident ca nu exista conspiratii,oculta,ca doar nu sunt documente in arhiva sa o ateste...E doar mersul firesc al istoriei...
Da, este o cacealma. Oricum, intraga istorie planetara asa-zisa oficiala este o mare minciuna si o cacealma. Parerea mea este ca raul conduce aceasta lume, iar noi traim intr-un infern fabricat artificial de celei mai intunecate constiinte ale Universului.
S-a schimbat mult lumea de la cei care au marcat Umanitatea, ca Indira Gandhi, Nelson Mandela si altii ca ei...
@Anonim(18:4): Scuze dar Nelson Mandela nu a fost inchis pentru ca era un luptator pentru pace sau pentru orientarea lui politica ci pentru atentatele in care a fost implicat...Eu unul nu inteleg de ce toata lumea il ridica in slavi pe Mandela...La fel cum nu inteleg cum de nimeni nu ii vede pe musulmani asa cum sunt si toti le plang de mila...Imi pare rau dar eu unul lucrez printre ei de vreo 10 ani si vreau sa zic ca sunt mai rai decat i-au prezentat americanii...Daca nu ma credeti intrati pe net si cautati informatii despre ISIS de exemplu(ca tot e la moda acum) si vedeti filmulete postate de ei in care ei singuri arata ce fac...
anonim de la 20:21,
ce legatura are Nelson Mandela cu arabii si isis? Citesti din actul de acuzare al dictaturii botha? Esti cretin sau ai tras pe nas?
FBI a incurajat musulmani sa devina teroristi pentru ca la musulmani prinde mai bine ideea terorii, a razbunarii si a atentatului sinucigas. La omenii de alte religie si educatie aceste idei nu prea prind asa de bine. FBI-ul a stiut cum sa actioneze si cu ce oameni sa o faca. Islamul, de fapt, nici nu se poate numi o religie. Este o ideologie primitiva cu reminiscente barbare. Au incercat sa preia cate ceva de pe la mozaici si crestini, dar a iesit o porcarie.
Generalizarea este infecta intotdeauna. Sunt printre ei unii...sau o parte...
Aia sunt asa, ailalti sunt pe dincolo...ori din lene intelectuala, ori din superficialitate, ori din prostie se pun etichete generalizate.
Altii nu vad legaturile. Somn usor.
Nu dai margele la porci (asa este parabola biblica).
La buna vedere.
PS: De ce oare sa faci pe cineva cretin daca nu-l cunosti. Sau numai daca nu esti de acord cu ce scrie? Hmm.
Probabil, la acestia,parul le-a crescut direct din sprancene.
Corect Daniel!
Acelasi scenario a functionat perfect la Pearl Harbour!
Presedintele SIONIST Roosevelt s-a facut ca NU stie nimic despre atacul imminent al japonezilor asupra bazei militare de la Pearl Harbour si a sacrifict-o! De ce? Pentru ca numai asa putea sa-i impinga pe americani in conflagratia mondiala!
Trimiteți un comentariu