vineri, 7 noiembrie 2014

Eminescu și ideea descendenței noastre dacice: “Totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte”


 
Poeziile lui Eminescu cu referire la daci au fost publicate abia dupa moarte, începînd din 1903, dupa ce în 1902, Titu Maiorescu a depus la Academie manuscrisele retinute de el, cuprinse în 42 de caiete si 15.000 de pagini. Eminescu, în peregrinarile sale de la Viena si Berlin a fost printre primii care a luat cunostinta de clarificarea confuziei dintre termenul de “got” si cel de “get” din lucrarea “Getica” lui Iordanes care, la anul 551 e.n., din cauza prigoanei împotriva a tot ce era de “origine dacica“, a atribuit cu buna stiinta “fabuloasa istorie a dacilor” gotilor, care la acea data erau mai marii zonei peste Dacia si tratau de la egal la egal cu romanii.


Convingerea lui Eminescu asupra originii noastre dacice apare clar în poeziile “Memento mori ” (1872), “Odin si poetul” (1872), “Sarmis” (1881), “Gemenii” (1881), precum si în piesa de teatru “Decebal“, toate publicate dupa disparitia poetului.

În articolul “Labirintul istoriei noastre“, Eminescu spune:

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împaratese de marmura a lumei: Roma. Era un popor nobil acela a carui cadere te împle de lacrimi, iar nu de dispret si a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleta, de amor de patrie si de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost si nu va fi o rusine niciodata“.

Astazi se stie ca Peninsula Italica a fost populata începînd din sec. XIX î.e.n.; XII î.e.n. si VIII î.e.n. de importante mase de oameni, deplasate din zona Dunarii de mijloc si din Balcani.

În perioada stapînirii romane, în Dacia, dacii subjugati s-au rasculat de 16 ori în cei 164 de ani de ocupatie.

Nu s-a întîmplat nicaieri în lume ca cei veniti sa-i faca pe localnici sa renunte la limba lor proprie, chiar daca au stat gard în gard cu acestia cum au stat ungurii si sasii cu românii în Ardeal, iar limba localnicilor sa nu se mai vorbeasca nicaieri, oricît de aspre ar fi fost represiunile noilor veniti. Vezi ce se întîmpla azi în lume, în cazuri similare.

Oare nu spune destul de clar Rufus Festus (sec. IV e.n.) contemporan cu Eutropius, care consemneaza la anul 372 e.n. în “Scurta istorie a poporului roman“, urmatoarele: “Traian i-a învins pe dacii lui Decebal si a transformat în provincie romana teritoriul Daciei de dincolo de Dunare… dar în timpul împaratului Gallienus ea a fost pierduta, iar Aurelian, dupa ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat doua Dacii (Ripensis si Mediterana n.r.) în regiunea Moesiei si a Dardaniei“.

În articolul “Materialuri etnologice privind în parte si pe dl. Nicu Xenopolus“, altul decît istoricul, Eminescu spune: “M-am convins ca acea ura în contra trecutului, acea aruncare în apa a tuturor traditiilor, acel abis creat între trecutul de ieri si prezentul de azi nu e un rezultat organic si necesar al istoriei române, ci ceva fatidic si artificial“. În alt articol “Distinguendum est” (1881), Eminescu face o analiza dura asupra celor care s-au repezit în zilele lui sa preia functiile de conducere ale tarii: “Totul trebuie smuls din mîna acestor oameni c-o înnascuta incapacitate de-a pricepe adevarul si lipsiti de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte“.

Vom reusi oare, noi românii, sa trecem, de zidul artificial creat în istoriografia noastra de cucerirea si stapînirea romana în Dacia, pentru a ne pune în valoare întreaga istorie multimilenara de la începuturile locuirii pelasgilor si dacilor pe meleagurile noastre anterioare plecarii primelor populatii autohtone spre Peninsula Italica?

Un articol de Dan Ioan Predoiu

Sursa: http://www.dacia.org/congres/content/10_iulie/predoiu/predoiu.html

3 comentarii:

Anonim spunea...

Poate ar trebui acordată mai multa atenţie pelasgilor, mai multe articole, mulţi nici nu au auzit de ei.
De asemenea, un fir bun de urmărit ar fi şi istoricul particulei Io sau Ion. Am înţeles că se folosea şi la începutul actelor oficiale înainte vreme, nu numai înaintea numelor voievozilor, ca şi un titlu cavaleresc.
Citisem mai demult despre originea locuitorilor Catalaniei, undeva se spunea ca limba catalană păstrează şi ea, multe cuvinte vechi. Din curiozitate, fiind tot pe o pagină din wikipedia, am trecut pe limba catala. Am avut surprinderea să înţeleg tot ce scrie. S-a întâmplat ca acea pagină pe care eram să fie cea despre Apolo. Surpriză. În catalană, se scrie Apol-lo. Este Apollo sau Apol Io?

un pic anonim spunea...

Asa este. Romanul absolut, asa cum il numea marele Petre Tutea pe Eminescu, simtea acest adevar fundamental si peren. Sa ne aducem aminte cine l-a executat pe Eminescu? Si de ce? Surprinzator cum s-ar intoarce toata istoria falsa predata in scoli. Ce destin ciudat si similar au datele despre perioade istorice, personalitati providentiale pentru romani...Ce mizerie urzita de milenii apasa asupra neamului nostru si noi nu ne mai revenim. Noroc cu oameni ca ROxin sa mai spuna din istoria extraordinara a mosilor si stramosilor nostri. Si atunci cand va fi descoperita va dizolva instantaneu crusta neantizanta a ignorantei induse de Marii Manipulatori descoperiti de Culianu si acceptata de bieti contemporani pierduti in mrejele concretului ESCU-scian (ma scuzati). Oare nu a venit vremea? Hmm. Semnele spun ca inca nu...sau...poate ca da.

Anonim spunea...

Nu catre vest se afla raspunsul pe care il cautam ci catre est.Acolo il cauta si Eminescu. In India.Raspunsul se afla in cartile vechi scrise de indieni din cele spuse de arieni."Rig Veda" suna ca in romaneste...Riga Vede...Aceste carti nu sunt ale "culturii" indiene asa cum suntem invatati.Aici este marele secret al existentei poporului nostru din care fac parte dacii,boii gotii,tracii si ceilalti.