luni, 2 februarie 2015

Universitatea din New York INTERZICE apelativele „Domn” și „Doamnă”! Că, cică, lezează minoritățile sexuale. Ce ziceți de această nouă aberație?


Conducerea Universității municipale din New York le-a cerut tuturor profesorilor și angajaților să nu se mai adreseze cu „Domnule” și „Doamnă”, deoarece sunt ofensatoare și discriminatoare.
 
Louise Lennihan, rector interimar al City University of New York, a adus la cunoștința personalului noua politică, explicând că „Domn” și „Doamnă” nu sunt „gender inclusive”.

Este din nou vorba de teoria genului, care face ravagii în Occident, și care presupune că nu are nici o importanță sexul anatomic cu care se naște Omul, ci mediul, educația și propria alegere a acestuia. Astfel, un copil de sex masculin poate, prin educația și mediul în care crește, să descopere că este atras de a deveni fetiță. El nu trebuie constrând în vreun fel nici măcar de părinți, ba chiar trebuie să i se ofere toată libertatea de a alege ce vrea să fie: băiat, fetiță, transsexual, bisexual etc.

Orice constrângere tinde să devină ilegală și se pedepsește de către noua legislație. Or, „gender inclusive” sau „neutru din punct de vedere al genului”, este o politică prin care nimeni nu trebuie să se simtă încadrat cu forța într-un sex sau gen.

sursa: evz.ro

Întrebarea mea: cât o să li se mai permită acestor dezaxați să  lupte împotriva a ceea ce este natural, să pervertească sufletele oamenilor?

21 de comentarii:

Anonim spunea...

Personal nu ma intereseaza ce se intampla acolo. Nu crezi ca sunt fapte si nenorociri mai mari care ne afecteaza zi de zi in Romania?

Daniel Roxin spunea...

Personal, nu cred ca intelegi mersul lucrurilor... Ceea ce se intampla acolo vine spre noi si ne va afecta zi de zi!

Anonim spunea...

Personal, cred ca e la noi, vizibil, de cel putin 25 de ani. Sa nu ne facem ca suntem orbi. Ce vine spre noi peste toate care s-au intamplat este imprevizibil. Iti spun sincer ca chiar nu ma intereseaza subiectul asta. O stire ridicola, propagata aiurea. Cauta senzationalul mai aproape de tine si care ne afecteaza in mod direct..... Louise se plictiseste in N.Y.

Anonim spunea...

Tot raul de acolo vine:occident;nu sunt
filorus dar cum ne-au distrus vesticii in 25 de ani nu a reusit imperiul sovietic in 50.Vom ajunge sa fim condusi de tigani si v9m furniza doar carne vie.

Anonim spunea...

E un fapt divers de care ar trebui sa ne doara in cot. Americanii sunt americani...cu istoria lor de doua secole. Nu avem cum ne raporta la ei decat in masura in care ne trebuieste tehnica lor. Din acest punct de vedere sunt utili si atat.

Anonim spunea...

Vor zice elevii catre profesori in loc de domn si doamna : hai ba, hai fah, iar profesorii vor raspunde in acelasi mod. Se scoate respectul cand se introduc pe fir acesti dementi homosexuali si transexuali,care cer drepturi peste cele deja stabilite de natura umana, pentru protectia lor vor disparea toate bunele maniere.Aceasta nesimtire va fi impinsa la maxim, in mod absolut ei vor sa distruga dragostea adevarata intre barbat si femeie, astfel distrugand familia, barfele numai le sunt de ajuns, daca copilul de mic creste confuz e mult mai usor pacalit spre a deveni un homosexual sau o lezbiana, ba chiar sa isi schimbe sexul.Imaginati-va o lume unde acei putini normali se vor simti marginalizati de catre acesti fosti marginalizati.Atata timp cat si papa ii promoveaza, statele unite vor conduce lumea si o vor aduce la cea mai mare nesimtire, prin televizor,radio,emisiuni vizionate in clasa pe celular.Copii deja au in subconstient sa raspunda automatic inapoi la parinti, cand vor ajunge ei parinti li se va parea extrem de normal ca copii lor sa fie nesimtiti fata de ei si ii vor lasa in pace fara educatie. Normal ca ne va afecta si in romania. Cocalarizarile romanilor, imbecilitatea si ignoranta scolarilor care intreaba ce stie Mihai Eminescu despre ei, faptul ca acele comentarii ii fac populari..... cand el a fost chinuit si ucis incercand sa protejeze nu doar drepturile romanilor de la oras sau ale taranilor ci si elevii de ieri, astazi si maine.Se vede clar ca libertatea de a fi tampit ia amploare. Ramurile unei radacini putrede care sunt statele unite ale americii au ajuns si la noi de ceva vreme si de nu se opresc vor mai exista intelectuali doar in amintirile batranilor."Fara rugaciune, fara de smerenie, dragoste si marturisire" oamenii nu isi vor mai da seama de bine si rau, orbiti de reeducarea televizata. Ecranul din fata omului face mai mult rau decat bine in mare parte, fiind folosit prost. Mentalitatea care persista : tot ce e din state , e mai bun, mai presus decat noi, mai inteligent... nu va ganditi ca aia ne fura inteleptii si ne dau maracini in schimb !

Anonim spunea...

Intr-un viitor nu foarte indepartat, vom ajunge o minoritate, noi, cei care urmam legea firii si a naturalului.A fi natural o sa ajunga sa insemne ca esti anormal. Trist viitor asteapta pe generatiile ce urmeaza dupa noi.

Anonim spunea...

Personal,cred ca aveti dreptate Domnule Roxin...bataia din aripi a unui fluture din New York,genereaza efecte si in restul lumii...
Din ce specie de fluturi face parte,asta e alta poveste...

Anonim spunea...

Ganditi-va putin la aia mici si cenusii, care cica rapesc oameni la gramada. Ce se spune despre ei? Ca sunt asexuati, traiesc in subteran pe o planeta care nu mai e locuibila la suprafata, au un fel de societate colectiva, de tip stup, hipercontrolata, in care nu exista intimitate nici macar in ganduri, fiind o minte colectiva, sunt obedienti total stupului, se hranesc cu hrana artificiala, sunt in fapt un soi de robotei biologici. Si sunt condusi de o elita restransa de indivizi care par 100% umani, dar perfecti fizic si cu o mare longevitate. Comparand cu tendintele societatii actuale, nu va suna cunoscut? Nu, nu sunt extraterestri, sunt mult prea asemanatori totusi cu noi ca sa fi aparut independent de noi pe alta planeta. Sunt din viitorul nostru. De ce sunt aici? Ca sa se asigure ca istoria noastra duce la ei, nu pe alta directie. Fizica cunoscuta nu interzice posibilitatea calatoriei in timp, iar ce se poate face, se va face la un moment dat. Vi se ridica putin parul pe ceafa daca puteti trece de primul impuls de a face bascalie de idee? Ar cam trebui!

Anonim spunea...

Eu nu cred ca daca te adresezi unui tip gay cu apelativul ,,domnule,, se supara .
Nu scrie nicaieri pe fruntea lui ce orientare sexuala are .Cred ca e o idiotenie iar doamna aia are ea insasi o problema ,adica o framanta grija de altii vorba aia ,cainele moare de drum lung iar prostul de grija altuia . Este rau sa respecti oamenii? Adica ,ofensez daca respect ?

Respectul nu are gen ,e doar respect .

Anonim spunea...

Părerea mea despre aste lucruri ce se întîmplă în zilele noastre!!!ceea ce a creat natura nu trebuie să schimbăm noi oameniii!Deși,eu cred doar in Maica Sfântă și IIsus Hristos,nu în alți zei,părerea mea e că nu e bine și nu trebuie a face aceste lucruri!Adică să schimbăm ceea ce așa a fost prin naștere!!!
Așa,cum,în ale povești vechi despre Atlanți și Atlantida ziseră,că,ei(Atlanții),ajunseră să controleze ,,totul,,așa facem și noi azi!!!Tot răul peste nația noastră a venit și vine din Occident!

Anonim spunea...

Buna ziua,
Dl Daniel are dreptate asa cum am importat cu usurinta zile precum:Valentine's Day si Halloween
care se stie ca ultima este sarbatoare satanista tot asa va veni si aceasta regula ca doar... suntem menbri NATO ,nu?
Cat de prosti si orbi sa fim si sa nu vedem ca suntem tarati in mocirla altora ca sa fim...cool?!

Unknown spunea...

Cica nimeni nu are voie sa ii constranga in a alege ce vrea sa fie: baiat sau fata.
Astia s-au tampit de tot. Ori esti baiat, ori fata, ori la Spitalul de nebuni cu tine.

Anonim spunea...

@Anonim: 2 februarie 2015, 11:32
Suna aparent nebuneste, dar se sustine logic la o privire mai atenta ce spui. E plauzibil.

GC-CJ-N spunea...

Noi Romanii avem in ADN acel bun simt al adresarii,de la badie (om mai in varsta sau frate mai mare) incoace care se numeste politete sau respect pentru cel caruia i te adresezi. Chiar as vrea sa vad ziua cand vom reusii sa nu le mai spunem ,domnule respectiv doamna tocmai celor care doresc sa ne bage in cap noile lor concluzii atat de ,, savante" caci asta ar insemna ca respectul nostru pentru ei,pe care oricum nu il merita,sa dus; ei si atunci ii vom invata noi pe ei sa ne respecte...asa in felul nostru; cum i-am invatat si pe romani si pe huni si pe tatari si pe turci si pe nemti si pe rusi si pe altii care au vrut mult si multe de la noi si au gandit tot felul de viclenii ca sa-si atinga scopul. Cu permisiunea dumneavoastra DOMNULE Daniel Roxin , am sa transmit tuturor DOMNILOR si DOAMNELOR respectele mele.

Anonim spunea...

Vad ca pe aici se ia drept NORMAL sa spui domnule si doamna. De ce e ASTA normal? Respect? Sapte ani de acasa? Serios? Nu pot fi un om bun sau un bun cetatean decat daca "te respect" prin domn si doamna? Pai daca te agiti la norme din astea nici nu as vrea sa stau de vorba cu tine.

Domnule Roxin, ati discutat fata in fata cu vreo persoana transgender? Vreun adolscent(a) ce simte ca ceva nu e in regula cu viata lui/ei?

Ender Wiggin

Anonim spunea...

Cred ca mesajul lui Daniel este al unei persoane ce se revolta la ceea ce pare ridicol, iar negresit asa cum nici nu speram sa vad ca vom avea gaze de shist in Romania asa si cu semnalul de alarma care va pune in contextul unei lumi unisex unde valorile se rescriu de o mana de alienati din America. America este dealtfel o lume a contrastelor, care pe de-o parte promoveaza democratia, libertatea de exprimare si a credintei, insa pe de alta parte vor sa limiteze dreptul de a gandi, dreptul de a fi informat corect, dreptul de a se dezice de conduita guvernului. Nu iubesc rusii, nici americanii, nici nemtii si toti au acelasi probleme, se cred buricul pamantului si li se datoreaza tot ce-si doresc de la toti. Au o maniera de judeca pe ceilalti cu inferioritate.
Cei care au fost pe la ei stiu mai bine de ce vorbesc. Cand vin aici in Romania va spun sincer sunt dornic sa-i fac sa vorbeasca limba mea.
Noi nu, le permitem sa ne conduca si ni se impune noua sa stim engleza, rusa, germana in propria noastra tara.

Anonim spunea...

DICTATURA POLITICALLY CORECTTNESULUI

Anonim spunea...

Ender Wiggin, stiu ca intrebarea ta se adreseaza la Daniel , totusi e blog, iar eu nu raspund in numele lui.

Homosexualii, lezbienele, transexualii... toti sunt confuzi, toti au ceva neinregula cu ei si vor sa faca parte si ceilalti care au deja problemele lor, de confuzia lor. Acest lucru este generat din ura din interior care se manifesta, in mod frumos si subtil te vor face sa suferi ce sufera ei,sa uiti de ale tale.Cat e vorba de transexuali, mai marii preoti ai nostri au explicat deja ca unii oameni platesc pentru greselile altora.E posibil ca undeva in prezent sau in trecut cineva sa fi facut ceva grav sa se ajunga la o deformare a adn-ului.Acesti transexuali sufera, dar nu lupta drept, lupta penibil, felul cum isi desavarsesc povara adunandu-se si aratand in mod direct ca lumea apartine a: homosexualilor,bisexualilor,lezbienelor si a lor... asta deriva de la carti scrise de catre americanii ce faceau parte din oculte, iar ei ca isi dau seama sau nu... sunt oculti.Semnele, stigmele, culorile, ritualurile de intalnire, muzica si tot ce se multiplica prin comportamentul lor arata o rebeliune fata de oamenii normali. Ura imbina prosti, iar cine incearca sa ii apere este de-al lor. Nu este respect sa te adresezi unei persoane cu TU.La noi se stie mai bine.Nu ti-ai dat pantalonii jos cu acea persoana deci de la om mic pana la om mare trebuie sa respecti.Confujii sa stea in locul lor, daca nu, vor fi pusi la locul lor.
Trebuie maturate strazile de acesti manifestanti care ne strica copii, ne infecteaza cu ura lor indirecta, ei cred ca scapa neobservati cand se falfaie cu pene in fund,in mod fals pasnic, inspre o libertate a huliganului.

Anonim spunea...

Fireste ca acestea sunt niste anormalitati tolerate si promovate de cei care planuiesc sa faca bani de pe urma lor.

Din pacate Europa le calca pe urme aviz Eurovizionul... Tot ce se urmareste este influenta si exploatare, deschideti bine ochii !

Anonim spunea...

Ender Wiggin ,
domnule draga , sunteti roman ? Aveti parinti ? Ati urmat cursurile scolii generale ? Intreb si eu asa si daca nu va fileaza nici o lampa ,cititi comentariul GC-CJ-N din 2 febr .
Asta spune mult , trebuie doar sa faceti un mic efort , exercitiu de gandire .
Iar comentariul din 4 febr.(21:53)va da alte raspunsuri ,clare .

E mare lucru sa fii fericit cu tine insuti ,sa nu urasti absolut pe nimeni si sa fii optimist !

Sanatate !!! Doamnelor si Domnilor - de pe acest site-
MULTUMESC CA EXISTATI .