marți, 30 iunie 2015

Klaus Iohanis îl va numi în curând pe Laslo Tokes Ministru al Culturii! (Pamflet)


Trăim vremuri urât mirositoare! Vremuri în care toate căruțele cu proști, corupți și trădători par să se fi răsturnat pe pământurile acestei țări… Și ca prin minune, în loc să-i înghită pământul, acesta, primitor cum îl știm, le-a dat să sugă până au crescut mari și puturoși, numai apți să îngroape țara prin indolență, egoism, furt și minciună.



Într-o zi, însă, a apărut el: Klaus Iohanis cel Tăcut, omul care cu un singur moment de muțenie spune mai multe decât Eminescu în Scrisoarea a III-a.

Cât de poetice și de pline de sens sunt tăcerile acestui om și ce lucruri nepieritoare nasc după un timp!…
Iată și astăzi, la puțină vreme după numirea lui Eduard Helvig ca șef al SRI (românul verde votat și de PSD în unanimitate), din puțul gândirii rarefiate a președintelui a țășnit, către veșnica aducere aminte, o nouă epopee mută… de uimire pentru noi: propunerea de numire a vașnicului luptător pentru propășirea neamului, Mihai Răzvan Ungureanu, ca șef al SIE.

Desigur, suntem convinși că epicul nostru președinte a fost inspirat în această propunere de binecunoscutul respect pe care MRU l-a arătat “marei iubitoare de români”, Ana Pauker, de “lupta lui tenace” pentru aducerea tezaurului României de la Moscova, de “recuperarea” Moștenirii Gojdu din Ungaria, ca și de simpatia imaculată și profund dezinteresată a Ungureanului pentru Chevron și Roșia Montană – Gold Corporation. Dar cel mai mult cred că a contat dicția perfectă în ebraică cu care MRU face glume tradiționale românești, ca și diplomele obținute la Tel Aviv…

Așadar, cinste președintelui că nu trădează încrederea celor care l-au votat și investit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Peste toate, am aflat din anumite surse care stau „de șase” în preajma Cotrocenilor că, odată cu căderea guvernului Ponta, în noul guvern îl vom avea pe Laslo Tokes ca Ministru al Culturii… Sperăm să fie doar ministru al culturii de Iarba Dracului, dar cine poate ști?!…

În acest context, mă simt dator să îi propun președintelui încă câteva personalități pentru funcții de răspundere în statul roman, pentru ca ei, oamenii din spatele președintelui, “SĂ-ȘI IA ȚARA ÎNAPOI” (!!!):

1. Csibi Barna (cel care a spânzurat manechinul lui Avram Iancu în piața publică) – șef al SPP.
2. Lucian Boia (cel care spune că NU avem drepturi istorice în Transilvania) – Consilier pe probleme de istorie.
3. Regele Cioabă (cel care… ăăă…) – Ministru al Educației.

Cu stupefiere „alarmist-conspiraționistă”, Daniel Roxin

P.S. Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

17 comentarii:

Calin spunea...

Trist pamflet...ras-plans! Din punctul meu de vedere aceasta numire este un act de tradare. Chiar daca i-a fost impusa, un presedinte trebuie sa aiba forta de a-si proteja tara, cu orice pret.

Anonim spunea...

Asta-i poveste de adormit guvernul şi trebuia să se termine cu munţi care se băteau în capete, mai mincinos cine nu crede. Se vede ca nu sunteţi bugetar. Aţi fi observat cum de la un anumit nivel, ajunşi în posturi bine plătite, 99% se gândesc la libere, la interesul personal. Să accepte un post cheie, în care pot schimba ceva? Sunt deja obosiţi de atâta urcuş şi e prea multă bătaie de cap, las̕ pe alţii, mai înfipţi sau mai tineri.. Cam asta o fi realitatea şi pe acolo, pe sus, de vreme ce în sita cu care se cerne la Cotroceni ajung aceleaşi câteva nume. Ar fi interesant de aflat câţi, câte valori reale refuză posturi înalte şi noi nu aflăm.

un pic anonim spunea...

Pamflet?! Și dacă va fi adevărat? Poate nu chiar pe ăsta dar precis pe unul mai puțin vocal și cu sufletul la fel de negru și șovin. Și iar să vezi cercetări despre istoria...celor ce formau unio trium nationum...Ce cacao.

D. Pavel spunea...

"....propunerea de numire a vașnicului luptător pentru propășirea neamului, Mihai Răzvan Ungureanu, ca șef al SIE..." cred ca este impusa de kabala sionista pentru a avea un "birou" CIA-MOSSAD la Bucuresti!

Anonim spunea...

Ne-au distrus jidanii.....

un pic anonim spunea...

Citeam deunăzi că în aşa-zisa secuime, în judeţele Harghita şi Covasna, au fost descoperite peste 200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate dacice! Și asta fără o cercetare sistematică a zonei și cu eforturi susținute ale protipendadei etnice de a acoperi/ascunde tot ce este dacic.
Dar așa cum o mare furtună a scos la iveală cetatea din Comandău, județul Covasna (parcă în 1997), tot așa vor ieși la suprafața și celelalte vestigii. Nimeni nu se poate opune atunci când unui fenomen îi vine vremea! Acum a venit momentul resurecției dacice, împotriva detractorilor, a istoricilor de mucava, a veneticilor, a trădătorilor, a romaniștilor (cei uniți cu Roma în simțiri și cuget), a pesimiștilor și mai știu eu cui (ba știu, a vreunui ministru al culturii oricare ar fi el)!

Anonim spunea...

Ni s-a transmis de catre dl.Oprea clar ca este o numire in interesul national ;nu ma mai tem de grade ,tradare ,masinatiuni,manipulari diverse la ora asta cand exista/actioneaza mecanisme mai presus de potentialul uman sa restabileasca cursul firesc si pasnic al evenimentelor interne in context global,caci lucrurile nu sunt cum par a fi si cum apar unele scenarii asa dispar daca sunt in incompatibilitate cu un anume plan si grafic.

Anonim spunea...

Presedintele are in jurul lui multi tradatori.
Se spune ca
cine se inhaita cu lupii urla ca ei!

Asa cum a facut sa se dea la Putin fara sa-i pese de romanii nostri exterminati de ucrainenii!
Ucrainenii au distrus romanii mai rau ca Stalin!
Asa e el presedintele toturor romanilor!

Anonim spunea...

Astept un articol cu ganduri frumoase ! Romanii,indiferent de etnie, sunt capabili de eleganta sufleteasca ! Exerciutiul de admiratie pt ceva...nu ne-ar strica ! Am vazut cum unii mananca caini si pisici in cadrul unui festival ! Alt popor, cel nepalez, are un festval DE ADUCERE DE MULTUMIREI SI APRECIERE A PRIETENULUI CAINE ! Cam asa functioneza lumea asta ,depinde ce alegi personal sa admiri.

Elena spunea...

Poporul roman doreste un ministru al culturii care sa-i redea adevarata cultura romaneasca!

Cum este oare posibil ca ministrii culturi nu au omagiat ziua nationala a Romaniei?

De exemplu in 2011, pe 1 decembrie la tvr1 a fost difuzat un serial corean.
Nu se tine cont ca Rosia Montana este un important vestigiu vestigiu al culturii universale!

Vrem cultura, nu cianura!

Anonim spunea...

Presedintele ar trebui sa dovedeasca prin fapte ce spune dupa minutul 10 in acest video

https://www.youtube.com/watch?v=fG7E0FUU9eU

Dar "cruzii nostri dusmani" sunt rasplatitii prin functii de stat!

Tot in acest video se spune ca presedintele este exigent cu el si nu-si trece cu vederea greselile facute!

Ar trebui sa nu se autofageleze ci sa-si conserve toata energia sa fie vigilent pentru a putea sa ne dea Romania inapoi! Ar trebui numai sa constientizeze din ce motive a gresit pentru a putea sa le previna.
Sa ia in calcul ca sunt tehnici neconventionale dar si acestea sunt neutralizate de aparate construite de bravi nostrii romani!

Presedintele trebuie sa fie constient de faptul ca daca ne va dezamagi atunci noi romanii nu putem sa mai avem incredere in natia germana!

Anonim spunea...

Macar unii si-au luat tara inapoi. Sper ca sunt multumiti Acum.

Anonim spunea...

Si cand te gandesti ca poporul asta chiar credea ca presedintele votat o sa-i scoata din c...t.Se vede treaba ca vorbaretul nostru e om de actiune .Pe cine oare deserveste ,cine trage sforile?

Zob Gheorghe spunea...

https://bogdancalehari.wordpress.com/2015/06/30/nu-putem-sa-ne-platim-datoriile-infometand-poporul/

un pic anonim spunea...

Iubiți daci, Bunul nostru Tată lucrează cu măsuri pe care uneori nu ai cum să le înțelegi cu mintea ci doar cu inima. El îi scoate la iveală, pe mâna noastră (de fapt a unora din noi, mai ușor de manipulat), pe cei mai urâți și periculoși din cei propășiți pe aceste meleaguri. Ca o lecție și pentru noi ("așa arată dușmanii și astea sunt prostiile pe care singuri le faceți, precum și urmările") și pentru ei (care au avut o șansă să răsplătească Neamul și pământul care i-a primit și și-au bătut joc de ea).
Resursa răului este încă consistentă, dar...este aproape și trezirea Neamului.
Până atunci o să mai vedem multe nevăzute și o să auzim multe neauzite. Spre luare aminte, nu de alta.

Anonim spunea...

MRU face parte din categoria clanurilor de kominternisti sionisti care dupa 1989 au alunecat foarte usor catre dogma extremei drepte sioniste. El e fabricat si asta se vede clar din ,,activitatile''didactice axate in special pe ,,asimilarea evreilor de catre romani'' care a ajuns o obsesie pentru intreaga sa activitate in razboiul cifrelor legat de al doilea razboi mondial. El stie foarte bine ca pe acte nu poate justifica actualele cifre pentru mortii din Transnistria sau din moldova si incearca sa acrediteze ideea unui numar mare de evrei nedeclerati convertiti pentru a crea confuzie. De fapt sub masca mosadista se ascunde ursul sovietic(FSB) pentru creearea de tensiuni si discutii.

Unknown spunea...

Mintea si intuitia este un cadou sacru lasat de Dumnezeu insa aceste personaje fac tot posibilul sa ne anihileze acest dar,
De ce?
O stim cu totii.