vineri, 28 august 2015

Lobby-ul evreiesc face presiuni asupra generalilor Armatei Române pentru acceptarea legii antilegionare? Ce spune colonelul Mircea Dogaru...



Mircea Dogaru, istoric militar și președinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, sugerează că șefii organizației B'nai Brith fac presiuni asupra unor ofițeri ai Armatei Române pentru ca aceștia să nu mai ceară contestarea Legii nr.217/2015, așa numita "lege antilegionară".

"Dacă operează temerea externă, că SCMD ar putea înființa un partid al societății civile? Sau, dacă este vorba despre supărarea șefilor B’nai Brith? Care șefi au bunul obicei să convoace generalii armatei române la etajul VI al Camerei de Comerț, prelucrându-i că, dacă vor sa traiască bine, să renunțe la contestarea Legii nr. 217/2015, admițând că armata română și Antonescu ar fi comis genocid peste genocid și holocaust în al II-lea război mondial? Iar dacă respectivii sunt patrioți și rezistă îi calca DNA-ul, inventându-le fraude de milioane de euro! Orice e posibil într-o țară ai cărei locuitori, spălați pe creier de 35 de ani, îndopați cu lozinci și etichete, având drept modele televizate curve siliconate și gâinari, luptă la greu împotriva propriilor interese!", se arată într-o declarație postată pe siteul oficial al SCMD.
B'nai Brith este o puternică organizație de lobby evreiesc, una din cele mai vechi din lume, înființată în 1843. Conform Wikipedia, are un buget de 14 milioane de dolari, iar 95% din membri rezidă în State Unite.

Recent, MAE a trimis o informare către autoritățile locale dintr-un oraș slovac, în care anunța că îl consideră pe Ion Șiugariu drept "fascist", deși acesta a murit în războiul anti-fascist pentru eliberarea Slovaciei. Deși era vorba despre un soldat decorat al Armatei Române Regale, MApN nu a avut nicio reacție!!!
Sursa: http://www.activenews.ro/stiri-politic/Colonelul-Mircea-Dogaru-sugereaza-ca-lobby-ul-evreiesc-face-presiuni-asupra-generalilor-Armatei-Romane.-Daca-vor-sa-traiasca-bine-sa-nu-mai-conteste-Legea-217-2015-anti-legionara-.-Unde-ar-fi-convocati-ofiterii-124235

15 comentarii:

Anonim spunea...

Daca Dogaru spune adevarul este foarte grav ca etnici straini sa contacteze armata romana.Acesti etnici trebuie expulzati si averea confiscata.

Anonim spunea...

"Genrali de tinichea "....

Anonim spunea...

Romania este o colonie si ca oricare colonie nu are armata!Are doar o "adunatura" de mercenari....De ce le spuneti etnici straini?Spuneti-le pe nume,jidani caci ei conduc aceasta tara si,de fapt,lumea intreaga.....Auzi la ei,servitorii prea-plecati ai jidanimii sa-si numeasca conducatorii etnici straini,ha,ha,ha,la ce cacanarie si mizerie am ajuns.....

Unknown spunea...

ce extremisti ca dogaru dar si mare materialist

Anonim spunea...

14 milioane ?? lola...

Anonim spunea...

http://www.dantanasa.ro/ridicol-de-aproape-trei-ani-ministerul-apararii-nationale-e-condus-de-un-fost-membru-al-partidului-comunist-roman/

Unknown spunea...

Mai bine căutați-i pe acești etnici în parlament, guvern, ministere, presă,etc.
Nu uitați că în perioada 1944-1962, când s-au umplut închisorile cu intelectuali și nu numai, la conducerea Țării tot ei erau. Numai că poporul nostru a adormit cu istoria lui romanțată sub pernă...
... Căci el gândește doar de azi-pe mâine,
De are-un leu să-și cumpere o pâine...

Ion spunea...

Anonimule esti varza

Anonim spunea...

Uitati ca imediat dupa al ll-lea razboi mondial parlamentul Romaniei era compus doar din 24% de Romani iar restul din evrei,evrei rusi si unguri foarte multi dintre ei cu nume Romanesti
Dovada concreta este si capitularea completa a Romaniei in miinile acestora imediat dupa 89.
Cine nu vede ar trebui sa se forteze un pic pina nu e prea tirziu.

un pic anonim spunea...

Ziarul austriac InfoDirekt, apropiat armatei, a publicat recent un articol, pe baza unui raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen Abwehramts), conform căruia organizații neguvernamentale din SUA ar finanța traficul de imigranți către Europa. În special pe cel în care sunt aduși imigranți de pe coastele libiene spre Italia meridională.

Conform articolului publicat de ziarul austriac, serviciile secrete de la Viena estimează că pentru fiecare persoană care ajunge în Europa ca refugiat costul este mai mare de 3.000 de euro sau dolari, așa cum se spunea până acum în unele publicații.

”Cei care aduc refugiați în Europa cer sume exorbitante. Care pornesc de la 7.000 de euro și ajung până la 14.000 de euro, în funcție de zonele de unde se pleacă și de diversele organizații de traficanți. Dar imigranții care vor să fugă din țările lor sunt mult prea săraci pentru a da acești bani”, se spune în raport.

Spionajul austriac ar avea informații că ” organizații din SUA au creat un model de co-finanțare și contribuie substanțial la costurile cerute de traficanți”. Ar fi vorba de ”aceleași organizații care, în 2013, au aruncat Ucraina în haos”, aluzie la acele ONG-uri americane, așa-numite ”umanitare” și ”pentru drepturile omului”. ONG-uri despre care, se știe foarte bine, au fost create de Departamentul de Stat al SUA sau direct de speculatorul și finanțatorul ”revoluțiilor portocalii” din fostele state sovietice, magnatul american de origine evreiască George Soros, părintele cunoscutei Human Rights Watch.

Cam despre asta este vorba...

Anonim spunea...

Ptr. "un pic anonym"

Nu Domnule,este mult mai mult.Dvs. nu aratati decat partea icebergului de deasupra apei....Daca doriti sa aflati ce se ascunde sub apa(adica cea mai mare si importanta parte) studiati(nu cititi)"Protocoalele Inteleptilor Sionului" si "Planul Richard C. Kalergi"(genocidul populatiei Europei) intocmit inca din 1922 si ,se pare,"implementat" astazi,in 2015.....Asta ca sa vedeti ca totul,absolut totul este "programat" cu mult,mult timp inainte si,mai ales,sa intelegeti ca nimic,absolut nimic nu se datoreaza intamplarii sau conjuncturilor(zic unii astfel ca sa ne "prosteasca").....Ma intreb cand a fost "programata" mascarada din decembrie 1989 ,probabil prin anii 50-60.....

Anonim spunea...

Eu as zice ca e mana rusilor cu emigrantii astia.Ca rusii dau bani la organizatii americane e altceva.Totu e posibil.

Unknown spunea...

Rusii au si ei preocuparile lor.sigur se bucura de dezastrul prin care trece Europa,insa mult mai convingator pentru asta ar fi mina organizatiilor criminale ce au ca scop Nwo.
In ultimii ani au promovat destrabalarea prin incurajarea homosexualitatii,introducera in scoli de la clasele cele mai mici lectii si teme de sexologie,folosirea si promovarea unor tehnologii la care omul sa nu mai gindeasca aproape deloc si nici habar sa nu aiba cum de acestea functioneaza,facindu-l sa se creada inteligent doar posedind aceasta tehnologie.Acum e la moda migratia maselor pentru a aduce Europa la disperare caci numai asa masele promoveaza organizatiile lor mondiale si totodata mafioate pentru a rezolva problemele umanitatii.
Deviza lor este "ordo ad chao"" (ordine prin haos).Nu va este inca clar?

Anonim spunea...

Daniel

Romania e deja impartita pe hartie, demult - asta cred; vedeti ca pe regiunea de sud, divizia Dacica nu va mai fi, in locul ei formandu-se o divizie multinationala Nato; Gravitatea se simte de la o posta; si nici pduri prea multe nu prea mai avem unde sa pregatim o echipa de protest; e grav! totul a fost bine gandit; multi generali romani or fi fost cumparati, dar asta vom vedea peste ceva vreme...

Anonim spunea...

Dogaru sustine cu indarjire romanizarea, dar nu este singurul motiv pentru care nu e o sursa de incredere.

V-as recomanda sa fiti circumspect.