marți, 5 octombrie 2010

Comoara din sufletul tău

Închipuie-ţi că la naştere primim fiecare o cutiuţă a vieţii cu care ne putem juca. Înăuntru se află piesele unui puzzle.

Fiecare dintre ele reprezintă un aspect al potenţialului nostru. Dacă le priveşti separat nu par să aibă prea mare însemnătate. Dar dacă reuşeşti să o aşezi pe fiecare dintre ele la locul ei, vei obţine o imagine cu ceea ce eşti şi ceea ce poţi deveni.

De cele mai multe ori aceste cutii rămân închise. Limitările impuse de mediul în care trăim şi opiniile celor din jurul nostru sunt cele care primează şi au un important cuvânt de spus asupra cursului vieţii noastre. Nicidecum potenţialul cu care am fost înzestraţi.

Motive pentru care se întâmplă aceasta sunt destule: nu ne-a spus nimeni că ar trebui să facem altfel; avem prea multe lucruri importante de care trebuie să ne ocupăm – trebuie să luăm note bune, trebuie să ne căutăm o slujbă bună, să ne creştem familia, să ne plătim facturile; avem atât de multe distracţii – emisiunile Tv, calculatorul şi internetul, ştirile, bârfele. 

A-ţi întoarce privirea spre tine, a deschide cutiuţa şi a încerca să rezolvi acel puzzle poate, poate vei descoperi o comoară, nu pare deloc atractiv.

E mult mai uşor să alegem varianta de a lăsa pur şi simplu ca viaţa să se întâmple decât să intrăm în joc şi să ne asumăm riscul de a pierde şi de a câştiga.

Dar viaţa nu este despre a pierde sau a câştiga. Este despre alegerea pe care o faci între a lăsa cutia închisă şi a da câştig de cauză soartei sau de a încerca să rezolvi puzzle-ul şi a lucra cu propriul potenţial pentru a vedea câte vise poţi transforma în realitate.

Avem cu ce!”. Cu fiecare nouă zi din viaţa noastră vom avea ocazia să ne descoperim puţin câte puţin şi să ne dezvoltăm în direcţia care ni se potriveşte. 

Trebuie doar să fim dispuşi să răscolim prin lada cu zestre pentru a rezolva puzzle-ul.


Un comentariu:

Anonim spunea...

puterea de a rupe sforile cu care ne leaga societatea(trecut si prezent de proximitate) este, se pare, rara printre noi. sunt de apreciat cei care ajung chiar si la lacatul cufarului.