Legendele indienilor Inca spun că poarta zeilor se va redeschide cândva, mult mai mare decât este acum, şi va permite zeilor să se reîntoarcă în navele lor solare...
În septembrie 1996, o misteriosă poartă uriaşă a fost descoperită în regiunea montană Hayu Marca din partea de sud a statului Peru. Hayu Marca, aflată la 35 de kilometri de oraşul Puno, este cunoscută de localnici sub denumirea de „Oraşul zeilor” şi nu a fost complet explorat din cauza terenului montan accidentat. Deşi nu s-a descoperit vreun oraş în acea zonă, multe formaţiuni stâncoase seamănă cu clădiri şi cu structuri artificiale. „Puerta de Hayu Marca” (Poarta Zeilor sau spiritelor) se pare că a fost săpată în stâncă în trecutul îndepărtat, şi măsoară exact 7 m înălţime şi 7 m lăţime. În partea de jos, la bază, are o nişă mai mică, înaltă de 2 m. Jose Luis Delgado Mamani, un ghid montan peruan, a găsit această poartă pe când străbătea înălţimile subalpine din zonă, pentru a se familiariza cu terenul.