vineri, 1 octombrie 2010

Prea gingaşo...



Un fluture aproape alb a intrat nu se ştie cum, nu se ştie când, în camera mea. Stă atârnat de uşa întredeschisă, sub un prosop multicolor. Oare cu ce se hrănesc fluturii?... Nu cumva cu admiraţia noastră?...

Fluturele acesta ar putea fi sufletul meu sau al tău, atârnat de o uşă, între două lumi, dar el nu pare a şti că uşa este întredeschisă şi că oricând ar putea să zboare în acea altă lume, despre care îmi place să cred că este mai mirifică decît aripile curcubeului care anunţă Zorii unei Epoci Divine...

Fluturele acesta aproape alb, ca sufletul tău ori ca  sufletul meu, stă imobil de nu ştiu când... Iată, acum a mişcat uşor aripioarele, tocmai când mă pregăteam să fac presupunerea că, poate, a intrat într-o profundă meditaţie! Şi preumblându-mi ochii - eu, cel care crede că observă un fluture sau invers (!) - îmi pare că decelez un spaţiu gol în această cameră cu mochetă roşie, dar nu sunt prea sigur dacă spaţiul gol aparţine camerei roşii ori inimii mele; a fluturelui care sunt în aşteptarea fluturelui care eşti...

Între două lumi, atârnat de o uşă întredeschisă, sufletul meu nu pare a şti că oricând poate zbura în lumea gingaşă a sufletului tău... sau poate că el ştie aceasta şi multe altele, însă menestrelul nu le tălmăceşte pe măsură... Şi întrucât se spune că  orice aşa-zisă întâmplare este expresia unei necesităţi tainice,... ce mesaj să transmită oare acest fluture care meditează pe o uşă  întredeschisă între două lumi?

Mai apoi, fluturele a plecat undeva în lumea lui... Nu cumva fluturele acela reprezintă partea conştientă a fiinţei noastre, care va fi ajuns la un fel de prag, când lumea exterioară ne interesează prea puţin, dar nu suntem încă suficient de pregătiţi să facem saltul definitiv în lumea interioară?...

Presupun că după ce vom face acel Mare Salt, vom trece de la stadiul de fluture, la cel de Curcubeu!... Îmi place să mă închipui un Curcubeu zburând glorios peste  deşertul şi întunericimile dintre cele două lumi, sau oriunde există ele, spre acea lume a Iubirii, a Bucuriei şi a Splendorii Divine care sălăşluieşte  în adîncul nostru, al tuturor!...

Iată, aşadar, acest Curcubeu care sunt eu, încă ar mai fi încântat să-şi sporească strălucirea cu frumuseţea Curcubeului care eşti TU!

de Arbatel Filotheanu

Articolul poate fi preluat cu citarea sursei si link.

2 comentarii:

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=PutB0_FSvok&feature=related

elena spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=hjuccuK7-tM&feature=related