miercuri, 3 noiembrie 2010

Meditaţii de toamnă


M-am trezit intr-una din diminetile trecute preocupata sa-mi recuperez ceva important uitat de cu seara intr-un magazin. M-am uitat pe fereastra sa vad cum sa ma-mbrac si totul s-a transformat in poezie. 

Era acea dimineata fermecata in care ceata densa face ca formele materiale sa se estompeze si o alta lume parca sa fie vizibila… Cunosti, cititorule, acel sentiment al totalitatii, al unitatii tuturor lucrurilor pe care ceata ti-l reveleaza? Te-ai oprit vreodata sa simti ce e dincolo de concretul formelor? Ai trait o clipa macar acel fior, acea încântare a eternitatii ce-ti atinge pleoapele gandului si ochii inimii? Ma vei intelege atunci de ce, cu emotie, m-am grabit apoi sa rezolv ce aveam de rezolvat pentru a ajunge in parc unde stiam ca pot auzi mai usor soaptele universului…

Desavarsirea nu e departe, intr-un cer sau altul, se spune, ea e aproape… Atat de aproape incat, iata, uneori "treci" prin ea si nu o vezi, o "atingi" si nu o simti. Mintea noastra inrobita defilarii rolurilor cotidiene sau prejudecatilor, nu o poate cuprinde. Iubesc ceata! Si hohote de râs ar putea sa fie singura ta replica. Sunt indragostita de toamna! Si din acest motiv s-ar putea sa fiu considerata anacronica sau chiar periculoasa. Ne lasam stapaniti cu totul de mirajul spectacolului social de zi cu zi in care facem figuratiefie ca avem o functie importanta, fie ca nu - , cersind mai multa putere, mai multi bani sau mai multa iubire. Uitam ca fiecare din noi avem roluri principale intr-un spectacol mai grandios, mai plin de continut, in care Adevarul nu e jucat, ci se-ntrupeaza inafara noastra si in noi clipa de clipa – spectacolul cosmic. Daca vei spune unor astfel de figuranti, colosi de putere politica sau economica, de exemplu, ca oamenii au inceput sa aiba alte prioritati, posibil sa se simta lezati. Si asta nu pentru ca ei n-ar putea simti cum Dumnezeu se coboara in palma lor printr-o frunza cazuta intr-o dimineata cetoasa de toamna, printr-un zambet de copil sau o adiere de vant. Ci pentru ca frica de a nu pierde puterea - oricum efemera - a acestei lumi, le-a atrofiat supremul "simt" cu care am fost haraziti cu totii: simtul eternitatii. Aceasta frica si obsesie a puterii va face ca oricine doreste sa-si "recupereze" identitatea originara sa devina un posibil inamic. Asta pana cand si ei isi vor aduce aminte cine sunt si de ce sunt aici

Daca toti oamenii ar iubi toamna, răul s-ar rusina si s-ar transforma el insusi in aripi luminoase, in muguri pentru o altfel de lume: a frumusetii si linistii pure, a intelepciunii si fericirii fara sfarsit.

A iubi toamna, a iubi ceata, a iubi… Absolutul. Priveste natura invaluita de ceata, cititorule, priveste cu sufletul tau sufletul vietii! Si poate ca vei vedea atunci cum va oglinditi unul intr-altul de la-nceput…

Isabella Draghici

Articolul poate fi preluat cu citarea sursei şi link

2 comentarii:

adriana_gustin spunea...

Superb... Ceea ce citesc pe blogul tău îmi dă puterea de a merge mai departe cu sufletul deschis... pentru că sunt o melancolică incurabilă... Felicitări... Dacă reclamele de la TV ar fi înlocuite cu astfel de mesaje... cu siguranță lumea ar arăta altfel... în primul rând ar dispărea ca prin ceață... boala...

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=DfC8yHoEPTE&feature=related