joi, 24 martie 2011

De la 1 aprilie, românii riscă să rămână fără plante medicinale


de Bogdan Tiberiu Iacob,  Inpolitics

"Nu mai iau medicamente de 15 ani, ma tratez cu ceai de  paducel". Declaratia apartine unui distins consilier prezidential,  Catalin Avramescu, si a fost facuta acum cateva saptamani, la un simpozion pe  teme medicale. Vestea proasta pentru Avramescu vine, insa, de la UE: daca nu  isi face rezerve masive de paducel, sa-i ajunga alti 15 ani, va fi nevoit,  curand, sa treaca iar pe medicamente.

Producatorii romani de leacuri naturiste, pe baza de plante  medicinale, mai au cateva luni la  dispozitie  pentru a respecta directiva UE cunoscuta sub numele Traditional  Herbal Medicinal Products  (THMPD)", care a fost adoptata la 31 Martie 2004, si care cere ca, de la  1  aprilie 2011  toate plantele medicinale sa fie procesate dupa aceleasi procedee ca si  celelalte produse farmaceutice.

Acest lucru presupune inclusiv obtinerea de certificate legale, la fel ca medicamentele, al caror cost se apropie sau depaseste 100.000  de euro  pentru fiecare planta in parte, desi acestea sunt folosite de mii de ani. 

Costurile  uriase pe care le presupune intrarea in legalitate vor lichida micii producatori din domeniul  plantelor medicinale in favoarea marilor colosi farmaceutici, ale caror  produse nu vor mai fi concurate de paducelul lui Avramescu.

Un semnal de alarma a fost tras,  recent, intr-un articol publicat pe siteul
http://infowars.com/, care avertizeaza ca, "In loc sa priveasca  produsele alimentare si medicamente traditionale ca probleme legate de  drepturile omului, acestea au fost tratate ca probleme de comert. In acest  fel, legile privind alimentatia si plantele sunt focusate pe dorintele marilor corporatii, nu pe nevoile si dorintele oamenilor".

Europarlamentarul liberal Norica Nicolai spune, pentru Inpolitics, ca  situatia este extrem de serioasa si de grava, totodata, pentru Romania:

"La noi, pretul urias  al medicamentelor face ca majoritatea romanilor sa opteze, atat cat pot,  pentru tratamente traditionale cu plante medicinale. Musetelul sau  coada-soricelului sunt singurele leacuri pe care si le mai permit sute de mii  de oameni, iar apropiata lichidare a comercializarii lor va da o lovitura  cumplita sanatatii, si asa precare, a romanilor.

Producatorii nostri din domeniu nu vor  putea sa se conformeze directivelor UE fara a intra in faliment, e o situatie  dramatica si incercam in zilele urmatoare, la nivelul grupului de  europarlamentari romani, sa gasim o solutie, poate o amanare a aplicarii  directivei in cauza sau ceva asemanator, dar e greu de spus, in acest moment,  daca se mai poate face ceva.

Din pacate, daca nu vom reusi, iar  producatorii romani nu se conformeaza noilor norme europene dupa data de  1 aprilie  2011, tara noastra risca sa fie data in judecata de catre marile concerne  farmaceutice si nu e greu de ghicit care ar fi soarta unor asemenea  procese".


S-a  pornit o initiativa de referendum la nivel european cu scopul de a cere  pastrarea remediilor pe baza de vitamine si a terapiilor naturiste care se vor  a fi excluse in baza sinistrului Codex Alimentarius.
 
Intrati pe link-ul de mai jos pentru a semna petitia!!!  

http://www.eu-referendum.org/english/petitions/natural_remedies_info.html

Este sansa noastra sa mai putem alege o viata sanatoasa si naturala.  Sunt necesare 1.000.000 de voturi.
Alatura-te si  tu daca vrei sa mai avem acces la hrana sanatoasa si terapii naturiste ori pe  baza de vitamine.

PS: putem schimba ceva, dar numai daca actionam!  Trimiteti mai departe tuturor cunoscutilor.

bibliografie
Codex  Alimentarius
Tratatul de la Lisabona
http://www.eu-facts.org/en/index.html 

13 comentarii:

Anonim spunea...

Dacă tot se trâmbițează atât de mult despre respectarea drepturilor omului, care sunt consfințite în scris în foarte multe documente și tratate intrenaționale ( C.E.D.O etc) și dacă trăim într-devăr într-o societate democratică, de ce s-a luat această măsură peste voința oamenilor, fără consultarea lor printr-un eventual referendum? Se vorbește despre necesitatea unei Europe unite, despre globalizare ,(în interesul tuturor oamenilor!) dar observăm că se iau tot mai multe măsuri ce ne afectează (de fapt acestea se impun), indiferent dacă suntem sau nu de acord cu ele.
Petiția trebuie neapărat semnată,altfel înseamnă că achiesăm (ne dăm tacit acordul) la această dispoziție abuzivă.

Anonim spunea...

Punerea în aplicare în România, începând cu 1 aprilie 2011, a acestei directive UE cunoscuta sub numele ”Traditional Herbal Medicinal Products (THMPD)", adoptată la 31 Martie 2004, ar însemna încă un precedent foarte periculos!

Unknown spunea...

”Sanatatea reprezinta bunul cel mai de pret al omului, spunea Hipocrat, iar medicul este dator sa aleaga calea cea mai putin nociva pentru a o pastra. Aceasta cale s-a dovedit, in timp, a fi medicina naturista.
In noul mileniu, se simte tot mai mult ritmul alert impus de tehnicizare si pulsul unei vieti stresante; este absolut normal ca asupra organismului uman sa actioneze diversi factori poluanti si de risc, care sa determine imbolnaviri. Boala este vazuta astazi ca un dezechilibru care apare intre om si mediul inconjurator, intre componentele energetice ale sale sau între sistemele organismului uman. Acest dezacord, care afecteaza uneori insasi viata, se poate remedia apeland la terapia naturista bazata pe agentii naturali ca: aerul, apa, lumina, miscarea, caldura, frigul, alimentatia si plantele

In lume, se inregistreaza o revenire spectaculoasa la principiile fitoterapiei, care utilizeaza produsele vegetale obtinute din plante medicinale in tratarea afectiunilor organismului uman. Produsele de origine vegetala sunt preferate deoarece sunt usor asimilate, bine tolerate de organism, nu produc efecte secundare sau reactii adverse nedorite si nu determina obisnuinta. Se stie ca tara noastra are o indelungata traditie in folosirea plantelor medicinale — inca din vremea dacilor — datorita florei bogate, din care peste 400 de specii sunt folosite in tratarea diverselor afectiuni.”
Atlasul plantelor medicinale din Romania - Editura Corint


”Romania detine unul dintre cele mai mari fonduri de fauna - peste 3500 de plante traiesc in cadrul climei noastre, dintre acestea peste 700 detin caracteristici lecuitoare” :
http://sanatateverde.ilive.ro/plante/o/o-dictionar.html

Anonim spunea...

Alarmă! Cartofi cancerigeni în farfuria noastră!

România e prima ţară din lume care va stropi culturile cu initium, o substanţă periculoasă pentru organism

Din câte ţări sunt pe planetă, doar România se grăbeşte să folosească o substanţă nouă, foarte toxică, pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă, cât şi pentru plantaţiile de viţă de vie. Aceasta, numită initium, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon.
Salata de vară, cartofii şi vinurile româneşti sunt pe cale să devină otravă curată!
Compania germană BASF anunţă cu bucurie că România a acceptat „într-un ritm alert" să folosească un nou compus chimic, care conţine initium, substanţă deosebit de toxică.
Pentru că este nou, produsul are nume provizoriu, iar la noi va fi folosit Enervin pentru struguri şi Zampro, pentru alte culturi. Substanţa va fi folosită pentru combaterea dăunătorilor la struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă.
Medicii spun că folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer la colon pentru că intră rapid în combinaţii chimice şi rămâne în organism. Un miligram de initium intrat în corp se elimină în aproape un an de zile, iar dacă mâncăm zilnic legume tratate, concentraţia creşte considerabil.
Ministrul agriculturii confirma
Concernul german anunţă ca pe o mare realizare faptul că România va experimenta compusul chimic şi spune că, în felul acesta, vom produce mai mult pentru export. Ministerul Agriculturii confirmă că şi-a dat acceptul pentru folosirea acestui fungicid.
La data de 8 decembrie 2009, Comisia de Omologare a Produselor de Protecţia Plantelor a aprobat folosirea substanţei nocive într-o primă fază pentru plantaţiile de viţă de vie. Fungicidul are un conţinut de 12% initium.
http://www.click.ro/actualitate/din_tara/Alarma-Cartofi-cancerigeni-farfuria-noastra_0_894510629.html

Anonim spunea...

INITIUM este un produs toxic criminal
Numele provizoriu al produsului INITIUM este ametoctradin. Acesta este un fungicid din clasa Pyrimidylamine/Triazolopyrimidine extraordinar de puternic, a cărui structură chimică o puteţi consulta aici. Aici aflăm că produsul este toxic pentru organismul uman, este carcinogen, reproductiv şi dezvoltă toxicitate, neurotoxicitate, şi toxicitate acută. Puteţi consulta aici fişa de evaluare a acestei substanţe (în Marea Britanie).
Faptul că nu s-au făcut publice date concrete cu privire la efectele acestei substanţe asupra organismului uman, aşa cum ar fi fost normal să existe în orice raport de cercetare şi evaluare, este foarte îngrijorător. Aceste date există, cu siguranţă, dar interesul Francmasoneriei Mondiale, care se află în spatele implementării criminalului Codex Alimentarius, este, în fond, acela de a decima populaţia globului. Având acest obiectiv, publicarea informaţiilor complete despre consecinţele pe INITIUM le-ar putea avea asupra sănătăţii oamenilor ar contraveni scopului pe care şi l-au propus. Pe de altă parte, în felul acesta nimeni nu poate fi făcut responsabil de efectele grave care ar putea să apară mai târziu la oameni în urma consumării alimentelor care au fost injectate cu INITIUM.
Este foarte dubios faptul că raportul de evaluare pe care se bazează concluziile Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), NU fusese analizat în mod independent şi de alţi cercetători – aşa cum o cer normele – la momentul la care aceştia au tras concluziile şi au dat recomandarea. Acest lucru este menţionat chiar în raportul respectiv:
Deoarece raportul de evaluare nu a fost încă analizat şi de alţi cercetători, concluziile la care s-a ajuns în urma rezultatelor obţinute trebuie să fie considerate provizorii şi vor putea fi reconsiderate o dată cu finalizarea rapoartelor suplimentare, conform Directivei 91/414/EEC.
Deci, din datele oficiale existente la ora actuală nu reiese decât că există această substanţă şi că ea va fi testată în România. În rest, trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei de la EFSA că substanţa este inofensivă pentru corpul uman. Dar nu există dovezi clare pentru aceasta.
Modalitatea extrem de facilă şi totodată criminală prin care s-au făcut aceste recomandări, pentru introducerea acestei substanţe în circuitul alimentar fără existenţa unor studii şi evaluări riguroase prealabile, este la fel de “ştiinţifică” precum vaccinarea oamenilor cu un vaccin netestat. Un vaccin îl mai poţi refuza… încă. Dar cum te fereşti de astfel de experimente criminale, în condiţiile în care legea cu privire la utilizarea acestei substanţe nu impune avertizarea consumatorilor…
http://alegeviata.wordpress.com/2010/01/31/initium-%E2%80%93-substanta-extrem-de-toxica-testata-in-premiera-mondiala-pe-romani/

Anonim spunea...

as dori sa semnez petitia ,dar aceasta campanie se desfasoara in anglia si nu vizeaza si tara noastra.Deja guvernantii nostri au semnat pentru introducerea acstei legi. Semnarea petitiei ce efecte mai poate avea, in acest moment la noi in tara?

Anonim spunea...

as dori sa semnez aceasta petitie ,dar campania se desfasoara in anglia si nu vizeaza si tara noastra care oricum prin guvernantii nostri va fi aplicata.Nu stiu daca are vreun efect si in tara noastra .NU cumva ar trebui sa initiem si noi aici o petitie?

XXXWho spunea...

Am semnat petitia si am trimis si cunoscutilor linkul;sper sa ajute si semnatura mea, sa se intregeasca nr. de semnaturi necesare...felicitari pt initiativa!

Unknown spunea...

Domnule anonim, suntem țară membră a U.E, care a dat această directivă,obligatorie și pentru România și,bineînțeles că și voturile românilor contează foarte mult pentru a aduna 1 milion de semnături, necesare promovării petiției în dezbaterea Parlamentului European.
Iar pentru reușita demersului, nu contează dacă această directivă se aplică deja în România începând cu data de 1 aprilie 2011.
Pentru a putea schimba situația, procedura prevede ca obiectul unei asemenea petitii trebuie să devina subiect de dezbatere în Parlamentul European, cu condiția ca petiția să fie semnată de 1 milion de persoane. Dacă în urma dezbaterii petiției se va reveni asupra directivei, efectele acesteia vor înceta de drept și în România.
Deci, cele 1 milion de semnături sunt absolut necesare , petiția fiind singura șansă de a se reveni asupra respectivei directive a U.E.

Anonim spunea...

Fiind țară vizată de această rezoluție, evident că avem un cuvând de spus și indiscutabil dreptul de a semna petiția !

Anonim spunea...

Sunt șanse mai mari de a aduna 1 milion de semnături din toate țările vizate și nu doar dintr-una singură,cu atât mai puțin doar din România,unde,probabil, cetățenii vor fi preocupați de această problemă doar în momentul în care vor constata că nu mai au de unde să-și cumpere produse naturiste...

Elena spunea...

Nici un comentariu la televiziunile ”naționale” pe acest subiect atât de important, doar o suspectă tăcere, în schimb despre ”divorțurile celebrele ale anului” ni se ”toarnă” la fiecare oră de știri, camuflându-se , prin așa zisul lor ”senzațional” adevăratele probleme cu care ne confruntăm.Cât tupeu,când bătrânii se calcă în picioare pentru 1 litru de ulei,să aducă mereu în față, cu zâmbete candide,astfel de lucruri! Nu au minimă decență!

Anonim spunea...

Am impresia ca visati, s-au strans peste un milion de semnaturi anticip si cine i-a bagat in seama, asa o sa va bage si pe voi, eu m-am lecuit. Cred ca strangerea de semnaturi e o modalitate de afla cine trebuie ce romani impotriva la niste chestii decat de rezolvare a problemelor aparute... Cred ca mai degraba ajuta o rugaciune facuta in acest sens.