joi, 21 aprilie 2011

De ce Dumnezeu nu poate fi descris sau explicat...

Din timpuri imemoriale, noi oamenii am încercat să ne explicăm forţele misterioase care guvernează lumea. Diversele tradiţii spirituale au descris, de-a lungul vremii, atributele unor zei sau ale Dumnezeului Unic. Fiinţa Supremă a fost prezentată ca un bătrân blând, cu aspect patriarhal, ca o apariţie teribilă şi plină de forţă, ca o entitate angelică absorbită în meditaţie şi în multe alte ipostaze...

Dar până la urmă, cum este Dumnezeu? Fără îndoială că El îşi poate asuma orice formă atunci când doreşte să se manifeste; dar această formă are legătură mai mult cu credinţele şi nevoile noastre decât cu natura Lui ultimă. Prin urmare, nicio manifestare vizibilă nu îi poate explica sau defini adevărata realitate. Şi atunci, cum l-am putea înţelege? Pentru că mintea vrea întotdeauna să stabilească un cadru logic, vrea ceva clar şi explicabil. Mintea vrea să ştie, urmându-şi propriile norme, lucruri de genul: „Dacă Dumnezeu a creat lumea, pe El cine l-a creat? Dar pe cel care l-a creat pe Dumnezeu?”. Vorbind despre omnipotenţa Lui Dumnezeu, jocul minţii merge mai departe: „Dacă Dumnezeu este omnipotent, ar PUTEA crea un bolovan atât de mare şi de greu încât să NU POATĂ să-l ducă?” Şi exemplele ar putea continua...

Trecând peste toată încâlceala creată de minte, convingerea mea este că Dumnezeu nu poate fi descris sau explicat. Dumnezeu este dincolo de minte şi, în mod logic, nu îl poţi înţelege cu ceva care nu îl poate cuprinde. Acel „Neti! Neti!” oriental care înseamnă „Nici aceasta! Nici aceasta!” pare cea mai potrivită explicaţie; mai exact, nimic din lucrurile care ne înconjoară şi care ne sunt nouă repere recognoscibile, nu pot vorbi cu adevărat despre Dumnezeu pentru că, deşi Dumnezeu este prezent în tot, în acelaşi timp este dincolo de toate, iar acest „dincolo” nu poate fi înţeles prin intermediul unor lucruri sau prin intermediul cunoaşterii de „aici”.

Dacă este să facem o analogie, ne-am putea imagina că diferenţa dintre un om şi Dumnezeu ar putea fi ca aceea dintre o furnică şi un om... Furnica are, la rândul ei, un sistem social bine structurat, trăieşte într-o comunitate, luptă să o apere, îşi creşte odraslele ş.a.m.d. Totuşi, chiar dacă viaţa ei se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a omului, o furnică nu va putea înţelege ce este un om, indiferent cât de mult s-ar strădui. O furnică nu va putea pricepe ce este fizica cuantică, nu ar fi în stare să scrie poezii sau să compună o simfonie şi nici să acumuleze cunoaşterea necesară unui zbor în cosmos. Şi chiar dacă o furnică ar trăi, pentru o zi, la nivelul de conştiinţă al unui om, atunci când s-ar întoarce în muşuroi nu ar găsi nimic din limbajul propriu al furnicilor care să îi permită să descrie experienţa trăită ca om, să îl descrie pe om sau să vorbescă despre evoluţia lui ca specie. Prin urmare, sigurul lucru înţelept pe care l-ar putea face ar fi să le spună suratelor sale că nu poţi să înţelegi ce este un om decât dacă, prin experienţă directă, îi trăieşti condiţia.

Şi să mai facem o analogie: să ne imaginăm cum s-ar descurca un băştinaş dintr-un trib rupt total de orice formă de civilizaţie, care îşi trăieşte viaţa în zona ecuatorială, în situaţia în care ar fi dus în Antarctica pentru a i se arăta şi explica cum este zăpada şi gheaţa. Dacă la întoarcere, acesta ar căuta să le explice membrilor tribului ce este zăpada şi gheaţa, ar întâmpina mari dificultăţi. Atâta vreme cât le-ar spune celorlalţi că zăpada este albă şi pufoasă iar gheaţa tare şi alunecoasă, lucrurile ar fi inteligibile. Dificultatea ar începe atunci când ar încerca să îi convingă, spre exemplu, că apa s-ar putea întări precum un bolovan şi că s-ar putea lua o „bucată” de apă de mărimea unui cap de om pentru a o atârna la intrarea în cort iar aceasta ar sta nemişcată acolo, respectiv că apa mai poate fi pufoasă şi lipicioasă şi că ai putea modela figurine din ea pe care să le pui pe masă... Ei bine, din acest moment, membrii tribului vor fi foarte intrigaţi şi neîncrezători şi ar putea să presupună că tovarăşul lor plecat în Antarctica inventează lucruri ca să îşi bată joc de ei sau pur şi simplu a înebunit. Cum ar putea să fie apa tare ca o piatră sau pufoasă ca puful păpădiei?!... Experienţa lor de generaţii le-a arătat că apa este întotdeauna moale şi instabilă şi că nu poţi să iei o mână de apă ca să o atârni la intrarea cortului, şi nici nu poţi să o modelezi în figurine pentru că apa se scurge, inevitabil. Ei bine, dacă până aici, băştinaşul nostru a mai putut să poarte o discuţie cu ceilalţi membri ai tribului, având în centrul ei unele elemente cunoscute, din momentul în care ar începe să le vorbească despre noţiunile de „frig” şi „ger”, i-ar pierde de tot. Să nu uităm că vorbim despre un trib de băştinaşi rupţi de civilizaţie, care trăiesc într-o zonă ecuatorială. Asta înseamnă că s-au născut goi, au crescut goi, au vânat, au mâncat şi au dormit în acelaşi fel, pentru că temperaturile ecuatoriale permit aceasta, indiferent că e noapte sau zi şi indiferent de anotimp. În vocabularul lor cuvintele „rece”, „frig” sau „ger” nu au apărut niciodată, pentru că niciodată nu au experimentat altceva, la nivel de temperaturi, decât „plăcut” sau „cald”. Prin urmare, nu vor putea înţelege ce este cu frigul sau cu gerul, indiferent câte explicaţii li s-ar da. Singurul mod de a pricepe aceste lucruri ar fi să le experimenteze personal...

Revenind din aceste analogii, eu cred că putem avea încredere în acei maeştrii spirituali care spuneau, pe de o parte, că Dumnezeu este iubire şi înţelepciune, dar ne asigurau, pe de altă parte, că Dumnezeu nu poate fi înţeles decât dacă Îl trăim, decât dacă, prin trăire personală, ajungem să experimentăm acel „Dincolo” care este adevărata Lui natură. Un „Dincolo” care, aşa cum spuneam, nu poate fi explicat de niciun lucru de „aici”.

Daniel Roxin

Acest articol poate fi preluat cu citarea sursei prin link.

P.S. Mulţumiri lui Florin care ieri a insistat, pe blog, destul de nemulţumit cu o anumită întrebare. Fără această "insistenţă", nu aş fi scris articolul de faţă. :)

15 comentarii:

denaide spunea...

Ultimul paragraf, la care subscriu in totalitate, este revelator pentru intreaga postare.

[...] Un „Dincolo” care, aşa cum spuneam, nu poate fi explicat de niciun lucru de „aici”. - dar pe care toate il contin.
@};-

Cochior Vincentiu spunea...

studiez teologia de 4 ani si pana acum nu am citit asemea ganduri...Felicitari Daniel,esti cel mai tare.

Daniel Roxin spunea...

Cu siguranta nu sunt cel mai tare! ;)

Florina R. spunea...

Foarte bine pusă problema! În legătură cu asta, aş mai avansa o explicaţie, care aparţine unei emisiuni vechi TV (nici nu mai stiu pe ce post). Era vorba acolo despre înţelegerea unor concepte cu totul noi, dar eu zic că se aplică şi în cazul acesta. Acolo se dădea exemplu o aşa-zisă lume bidimensională - "locuitorii" unei foi de hârtie, ca să zic aşa. Şi se spunea, pe bună dreptate, că dacă un locuitor al unei lumi tridimensionale ar străpunge hârtia cu un băţ, bieţii bidimensionali nu ar avea nici o idee despre ceea ce se petrece.Ar vedea doar proiecţia băţului în locul de ruptură: respectiv, un cerc. Ar ajunge la concluzia că un fenomen inexplicabil - paranormal - a creat o "poartă interdimensională" circulară în lumea lor.
Cred că este ceea ce ni se întâmplă nouă în legătură cu multe fenomene zise inexplicabile, şi chiar cu Divinul.

Daniel Roxin spunea...

Asa este. Acest exeplu apare mult mai bine prezentat, intr-o varianta animata, in filmul documentar "In vizuina iepurelui". Gasiti un link pt vizionare la categoria "Filme documentare", subcategoria "Spirituale"

Florina R. spunea...

Mulţumesc!

ovidiu spunea...

Citind cele de mai sus mi-am amintit ce spunea Tolle despre forme si lumea manifestata si despre spatiul din care formele se nasc si in care se reintorc. Mintea nu poate intelege ce este Dumnezeu fiindca Dumnezeu este nemanifestat, este fara forma. Mintea insasi este forma, compusa la randul ei din forme gand. Absenta gandului inseamna absenta mintii si implicit a timpului creat de minte. Ramane doar starea de prezenta in care o traire spirituala adevarata poate avea loc. Trairea starii de prezenta nu poate fi memorata - este atemporala si amorfa, iar pentru mintea din care egoul nostru isi extrage identitatea, o astfel de stare este amenintatoare fiindca inseamna anihilarea totala. Deci "secretul vietii este sa mori inainte de a te naste... si sa descoperi ca nu exista moarte"

Sarbatori Fericite si Hristos a Inviat!

Daniel Roxin spunea...

Si eu cred ca acesta este unul dintre secretele vietii. Sarbarori fericite!

ovidiu spunea...

imi cer scuze, dar recitind am observat ca am facut o gresala... "Secretul vietii este sa mori inainte de a muri... si sa descoperi ca nu exista moarte". Multumesc.

Anonim spunea...

Te salut! In afara de multe si multe filozofii ale maestrilor si etc.......chiar nu ai niciodata un gand de genul: "si daca de frica mortii ,am creat o lume de dincolo, si daca este aici si atat?Ma rezum doar la atat momentan, desi as vrea sa zic mai mult, sper sa nu te supar cu intrebarile mele? Am intrat pe anonim,dar imi poti spune Kasandra.

Daniel Roxin spunea...

Eu as aduce, Kasandra, doua argumente: unul de ordin general si un altul personal. In cazul primului ti-as sugera sa te gandesti la faptul ca in tot ce vedem in jurul nostru exista o ata de mare si de profunda inteligenta incat nu ai cum sa spui ca aceasta este un produs mecanic al unor reactii chimice intamplatoare. Gandeste-te doar la complexitatea uluitoare a corpului nostru, la inteligenta fiecarui organ, la modul uimitor cum taote conlucreaza ca sa sustina viata noastra. Crezi tu ca acest supe-computer biologic este urmarea unui accident?!...
In cazul ceui de-al doilea argument, spuneam ca el este unul personal; dar pentru ca poate fi folositor, o sa vorbesc putin... In adolescenta si in prima parte a tineretii eram un "ateu convins" care ii considera putini intelgenti pe cei care credeau in Dumnezeu. La un moment dat, insa, anumite experiente mai iesite din comun, m-au convins ca lucrurile sunt altfel decat credeam eu. Cu alte cuvinte, convingerile mele spirituale se bazeaza pe niste trairi destul de intense si nu pe o constructie logica, pe presupuneri sau "frica de a ma confrunta cu realitatea". Cam asta ar fi, deocamdata. Sarbatori fericite!

Anonim spunea...

Multumesc pentru raspuns, te-am inteles. Sarbatori fericite ! Kasandra

elena spunea...

Tot în legătură cu discuția de mai sus, s-am putea aborda din nou subiectul ”Universul - o hologramă gigantică” ...

Daniel Roxin spunea...

Vom vorbi si despre asta intr-o zi...

Anonim spunea...

Este evident ca, dincolo de abilitatea exprimarii in cuvinte, va scapa din vedere unele aspecte esentiale. Incercarea de a-l descrie pe Dumnezeu in termenii lumii senzoriale sau cognitive este sortita esecului de cel putin o mie de ani... Vezi Critica ratiunii pure a lui Kant sau scrierile agnostice.
Pana si intrebarea daca Dumnezeu (omnipotent, nu-i asa?) poate crea un bolovan... etc, etc... este gresit pusa: De vreme ce este omnipotent poate sa-l urneasca sau poate la fel de bine sa nu-l urneasca... deci poate sa faca ce vrea, altminteri si-ar pierde exact calitatea esentiala prezumtiva (altfel spus: daca nu l-ar putea misca NU ar fi omnipotent).