joi, 19 mai 2011

Despre ameninţarea “Chinurilor Veşnice”

Omul, cel despre care se spune că a fost creat “după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu”, s-a dovedit la rândul său foarte creativ, în decursul timpului, imaginându-şi-l pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa… Şi dacă în vremurile primitivităţii sale Zeii erau consideraţi cruzi şi neiertători, pe măsură ce omul a evoluat, imaginea Divinitatăţii căreia i s-a închinat a început să se transforme odată cu el, aceasta “fiind înzestrată”, în sfârşit, cu atribute divine precum iubirea, compasiunea, înţelepciunea, dreptatea…

În realitate, bunul simţ elementar ne face să concluzionăm că Dumnezeu a fost mereu acelaşi, indiferent de concepţiile religioase mai mult sau mai puţin greşite despre El.

Din păcate, chiar şi astăzi persistă idei aberante despre Dumnezeu şi realitatea lumii de dincolo. Una dintre cruntele blasfemii ale momentului, aflată într-o totală contradicţie cu imaginea unui Dumnezeu al iubirii, compasiunii, dreptăţii şi înţelepciunii este ameninţarea CHINURILOR VEŞNICE. Potrivit fundamentaliştilor religioşi care o susţin, cei care nu fac ceea ce trebuie pentru a obţine mântuirea sunt condamnaţi, nu la orice fel de pedepse, ci la chinuri veşnice!

Pentru a sesiza şi mai bine absurdul unei asemenea pretenţii, să ne imaginăm următoarea situaţie:
să spunem că printre noi a trăit un domn Popescu, că acesta a juns la 70 de ani şi că a murit. Toată viaţa lui, domnul Popescu a fost un om foarte bun – şi-a iubit soţia şi a avut grijă de ea, şi-a crescut cu iubire copiii, a ajutat în stânga şi în dreapta dezinteresat - simplificând, a avut viaţa unui “bun samaritean”. Cu toate acestea, domnul Popescu a murit ateu. Potrivit unor dogme religioase, el şi-a asigurat un loc în Infern, pentru eternitate, indiferent de calitatea vieţii pe care a dus-o. Asta ar însemna că Dumnezeu, după ce că nu l-a întrebat pe domnul Popescu dacă vrea să vină pe lume şi în condiţiile în care domnul Popescu nu a avut niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte nivelul de înţelepciune cu care urma să fie înzestrat, caracteristicile aspectului fizic, familia în sânul căreia urma să se nască, contextul istoric, social şi religios în care urma să se dezvolte şi multe altele…, acum, foarte supărat că Popescu nu a crezut în El (deşi nu i s-a arătat niciodată, ca să-l convingă de realitatea Sa!), l-a trimis direct în Iad, pentru eternitate, fără să ţină cont câtuşi de puţin de viaţa morală şi plină de bunăvoinţă pe care domnul Popescu a dus-o. Nu e revoltător şi hilar în acelaşi timp?! Vorbim, totuşi, de un Dumnezeu al iubirii, al compasiunii, al dreptăţii şi înţelepciunii!!!

Se spune că Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare dintre noi mai mult decât ne iubim noi înşine sau decât ne-ar putea iubi mama, tata, iubita, iubitul… Dar, cu toate acestea, conform habotnicilor din diverse biserici, nu va ezita să ne trimită pentru totdeauna în Infern dacă nu facem exact ceea ce vrea; şi asta fără nicio posibilitate ulterioară de răscumpărare a greşelilor pe care le-am făcut. Ca să vezi iubire!...

Tu, cititorule, ai putea să-ţi condamni mama, copiii sau soţia la chinuri veşnice, pentru greşelile lor? Sunt sigur că nu! Iar dacă într-un moment de nebunie ai face-o, cu siguranţă că ţi-ai smulge părul din cap în fiecare zi a vieţii tale pentru o astfel de decizie. Şi atunci, Dumnezeu, care îi iubeşte pe cei apropiaţi ţie mai mult decât îi iubeşti tu, cum ar putea să o facă? Cum ar putea un Dumnezeu al dreptăţii să dea pedepse, nu numai nedrepte, dar şi incredibil de disproporţionate în raport cu faptele comise?! Gândeşte-te la ce înseamnă durata şi greşelile unei vieţi de 70 de ani în raport cu eternitatea şi suferinţa nesfârşită! Ca să condamni un om la chinuri veşnice trebuie să fii un monstru sângeros şi îmbibat de ură şi nu un Dumnezeu al iubirii, înţelepciunii şi dreptăţii!

Prin urmare, greşeala unei astfel de dogme este atât de evidentă încât nu este nevoie de argumentaţia nicunui text sacru sau filozofic şi nici de decizia vreunui sinod pentru a o îndepărta din viaţa religioasă. Bunul simţ este suficient pentru a-i înţelege absurditatea. Şi nu este singura enormitate asociată Lui Dumnezeu de unii reprezentanţi ai religiilor de azi…

Aşa că, în loc să ne prezinte cu inconştienţă imaginea unui Dumnezeu rău, crud şi nedrept, cel mai bine ar fi pentru orbii care ne vorbesc despre El din spatele girului dat de haina preoţească sau monahală, să se retragă în munţi în rugăciune şi post până când celălalt Dumnezeu, cel al Iubirii şi al dreptăţii, din compasiune, le va reda vederea!

Daniel Roxin

Textul poate fi preluat cu citarea sursei şi link

13 comentarii:

Anonim spunea...

aveti perfecta dreptate ic ceea ce spuneti in material;si eu m-am gandit de multe ori la aeest lucru, este intradevar o chestiune de logica si bun simt.

Florina R. spunea...

Pe această idee - a iadului etern - am avut mai demult o confruntare crâncenă cu unii fanatici religioşi.

De fapt, un anumit iad există, dar este doar acel creat de mintea şi experienţele noastre nefericite - şi el nu este veşnic. Durează doar până când înţelegem unde am greşit, şi ce trebuie să facem pentru a reintra în armonie. Uneori, pentru ca sufletul să înţeleagă - fie el încarnat, sau neîncarnat - e nevoie de ajutorul harului, obţinut prin rugăciunile celor apropiaţi, sau ale unor oameni de înaltă statură spirituală. De aceea se spune că pomenile şi rugăciunile pot "scoate din iad" unele suflete.

În rest, iadul şi raiul sunt pe măsura noastră, a fiecăruia. Noi ni le creem, nu Dumnezeu.

elena spunea...

Istoricul grec Herodot (484 î.Hr.-425 î.Hr.) a fost surprins că primul nostru proroc – Zamolxe (sec. VI î.Hr.) îi învăţa pe daci că ei nu mor, că sufletele lor vor ajunge în alt loc unde vor trăi veşnic, bucurându-se de o viaţă fericită.
Herodot a fost surprins pentru că grecii se temeau de moarte, ei credeau că sufletele lor trec într-o lume a întunericului, că „mai bine să fii rob pe pământ decât rege în împărăţia lui Haides/Hades”.
Pe timpul lui Herodot, majoritatea popoarelor din această parte a globului aveau credinţă similară cu a dacilor. Celţii (90 % din spaţiul UE), egiptenii, iranienii, irachienii, de asemenea, credeau că după moarte omul urmează să aibă o viaţă mai bună.

Anonim spunea...

Acești habotnici ne vorbesc despre iad, ignorând legea universală a karmei, conform căreia în fiecare viaţă primim ceea ce merităm, fiind nevoiţi să retrăim acţiunile, cuvintele , sentimentele care s-au manifestat contra legii iubirii, pentru a şti şi a simţi cum i-am făcut pe ceilalţi să sufere. La fel și faptul că, ciclul karmic are ca scop evolutia și desăvârșirea sinelui, prin insusirea unor lectii de viata.
De aceea, Iisus ne-a indemnat sa ne iubim chiar si dusmanii: "Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei 5, 44-48)

tomavasi spunea...

felicitari :)

Daniel Roxin spunea...

Multumesc! :)

Mircea Florescu spunea...

Frumos articolul.Despre dogmatismul religios sunt multe de spus. O problema interesanta este cea a sexului, si a modului in care este el vazut de religie. Sincer nu am gasit in nicio evanghelie vreun cuvant a lui Hristos referitor la sex, si cu toate acestea toate religiile crestine condamna sexul. Singura referire este aceea de a nu fi desfranat, adica de a nu te lasa stapanit de sex sau alte patimi, dar nimic exact despre sex. M-am intins prea mult. Inca o data felicitari

Anonim spunea...

Poate cineva sa spuna sau sa sustina cu siguranta cum este D-zeu ;sau care este realitatea lumii de dincolo? Ne impartim in tabere si grupulete ,si sustinem una sau alta, dar cum sa stim adevarul? Noi mereu facem comparatie divinitate-om ; s-ar putea sa fie ceea ce nici nu ne imaginam cu aceasta minte asociativa. Trebuie sa fie ceva mult mai colosal, si incercam sa incadram in ceva omenesc si simplu de parca altceva decat poate cuprinde mintea umana nu ar mai putea fi. Kasandra

cristian spunea...

Bun gasit ! Pentru cei cu aspiratie sincera, imi permit sa indic citeva link-uri :
1. http://www.scribd.com/fullscreen/44067418
2. http://www.scribd.com/fullscreen/22630366
3. http://www.scribd.com/doc/31192042/Cristian-Ganescu-Marele-Mister-Vol-3
4. http://www.scribd.com/fullscreen/8775144
5. http://www.scribd.com/fullscreen/8672651

E suficient, pentru inceput...ar mai fi si altele, din aceeasi sursa, care este mult mai aproape de noi, decit am putea crede !
Toate cele bune !

Anonim spunea...

ai dreptate..dumnezeu e iubire (In).. stiu ca avusese loc o conferinta pe tema "misericordia dei".. tema de fomd era axata pe imtrebarea: poate un dumnezeu preaindurator, un d-zeu care l-a creat pe om pt sine si ca sa aiba viata, poate el sa-l priveze de fericirea vesnica, aceea de a-L putea contempla? nu s-a ajuns un raspuns. e o tema despre care suntem prea putin indreptatiti sa vorbim, dar despre care, daca dorim sa ne spunem parerea, nu putem face abstractie de cuvintele scripturii.. in fine, cred ca nu trebuie sa ne indoim de absenta iadului. desi si mie, ca pacatos, mi-ar surade ideea sa se indoiasca cei care il afirma.. dar ma indoiesc. el exista si daca vrem sa facem apel la atribute divine, ca tot spunea o persoana ceva referitor la dreptate, de altfel gresit inteles, in dreptatea sa, dumnezeu l-a lasat pe om liber de a-si alege inca de pe acest pamant starea vietii de dincolo.. in dreptatea sa, d-zeu il iubeste pe om dar si libertatea sa de a alege si intreprinde ceea ce vrea.. el doar a indicat o cale, drumul pe care parcurgandu-l putem sa ne bucuram de "visio dei".. depinde de noi.. daca vrem sa ne amagim si sa negam existenta iadului, atunci negam existenta satanei, iar astfel si existenta lui dumnezeu. negam un crez pe care cred ca il facem cu tot mai mare nepasare si automatism.. iadul exista si eu pot doar sa-l aleg..ori ar fi mai placut in rai..alta tema ori realitate?

Anonim spunea...

o alta greseala sau amagire a ego-ului;incercam sa intelegem cu mintea ceva ce este dincolo de minte-rai sau iad-sant doar niste cuvinte de care mintea se agata si emite teorii;Dumnezeu nu poate fi inteles la nivel mental;o alta parghie de manipulare...

Anonim spunea...

In conceptia crestin ortodoxa nu Dumnezeu il condamna pe om, ci propria constiinta. Liber arbitru asupra a tot ceea ce facem...noi singuri ne condamnam sau ne salvam.

Anonim spunea...

Foarte bine punctat cu aceasta tema....Felicitari !Cunosc si eu un Popescu care are si el citeva nedumeriri...DE fiecare data cind se duce la culcare devine f. lucid ....f. filozof .Se intreaba ce cauta el AICI .De ce tre sa traiasca impotriva vointei lui pe acest pamint caruia nu-i mai vede rostul...farmecul.Sta alaturi de sotia lui,intins si-i spune aproape in fiecare seara cit de imperfect e totul.Participam la o piesa de teatru in care protagonistii au gresit scena ...ambientul. Vreau sa spun ca planeta e ok ,e foarte frumoasa doar ca noi nu avem ce cauta aici.Realitatea lui Popescu este una dura plina de automatisme.Trezit (de fiecare data obosit )dezbracat-imbracat...spalat fata, dinti,sters pe fata si.....si privitul adinc in ochii ...in oglinda.E tot el (urit)nu s-a schimbat nimic la fata lui...aceiasi problema cu intestinul lenes...Nu s-a schimbat-chiar-nimic.Apoi mic dejun ...alergat dupa troleibus...munca istovitoare de 9 ore si intoarcerea la "binecuvintata casa" unde normal sta cu chirie.De cum intra in cassa merge direct in baie pt a nu fi ispitit a nu stiu cita oara de comfortabilul fotoliu din sufragerie (cind apuca sa se aseze nu mai reuseste sa se urneasca vreo 2 ore de atita oboseala)Face o baie fierbinte unde adoarme instant trezindu-se doar cind apa e f. rece....maninca ceva plictisit(ca deh,a mai trecut o zi)si pe urma se tot gindeste ce anume sa faca din ceea ce ii place.....sa vada un film documentar,sa citeasca,sa se dea cu bici,ssa mearga la alergat(dar nu-l mai tin picioarele)sa asculte muzica......sau sa stea pur si simplu fara sa faca nimic...?Si asta si face...se aseaza in fotoliul sau si priveste la ceva anume....adica la nimic.Si-i vin ginduri.....ginduri multe....rele ...de neputinta...de razvratire....Ce viata mai e si asta...plateste atit de mult chiria acestei case in care sta treaz doar 2-3 ore pe zi(de la 6 pina la 9 cind cade in somn)si alte 8-9 de somn.Nu apuca sa se bucure prea mult pt ca ori doarme orri munceste....doar jum. din sambata si duminica dintr-o saptamina.Si toate aceste pt ce ....si daca ar mai munci pe atat tot nu poate trai civilizat.Si atunci el se intreaba seara in pat pe el cine l-a intrebat daca vrea sa participe la toate aceste idiotenii.....poate ca el nici nu mai vrea sa existe ....de ce la creeat(dintr-o joaca...din curiozitate)ca mai apoi sa traga ca un asin in viata .A observat ca seara e forte "treaz" si are o gindire limpede...de ce toata acesta manarela...aceasta nedreptate care se rasfringe la 90% di omenire iar dimineata ca un telighidat reia totul de la capat ca si cum ieri seara nu ar fi vorbit si recunoscut aceasta ticalosie.Se tot intreaba daca nu se intimpla ceva in timpul noptii....unde ii merge sufletul...cu cine se intilneste si ce face acolo unde merge....Popescu crede cu tarie ca isi i-a in fiecare noapte portia de "vraja" de la cei il conduc (ne conduc)Stiu am fost f. lung dar pricina mi-a fost notele mici de la literatura romana.As fi vrut sa fiu mai scurt ...mai concis si sa reusesc sa multumesc cititorul prin simplitate si acuratete......Imi cer scuze !O zi maifrumoasa tuturor .