miercuri, 8 iunie 2011

O furtună solară de proporţii loveşte, azi şi mâine, Pământul! (Video)

Imagini spectaculoase au fost surprinse ieri de NASA, cu ajutorul satelitului Solar Dynamics Observatory, în timpul unei erupţii solare de proporţii. Un milion de tone de magmă incandescentă a fost aruncat la o distanţă considerabilă de Soare. Potrivit estimărilor făcute de astronomi explozia s-a întins pe o lungime de un milion de kilometri.

“La 7 iunie a avut loc o erupţie solară de forţă medie (M-2), cu o ejecţie coronală de masă spectaculoasă la nivel vizual”, a precizat observatorul de dinamică solară al NASA. Furtuna “conţine o cantitate importantă de protoni cu energie ridicată (peste 100 MeV), situaţie care nu a mai avut loc după decembrie 2006″, potrivit NASA.

Furtuna geomagnetică ar putea provoca perturbări în reţelele electrice şi în funcţionarea sateliţilor, în special a celor din sistemul GPS, şi ar putea determina modificarea rutelor avioanelor de linie deasupra regiunilor polare.

Suflul puternic al exploziei a eliberat un nivel ridicat al radiaţiilor şi va genera o furtună geomagnetică puternică pe parcursul acestei zile, dar şi mâine, potrivit Serviciului naţional de meteorologie american NWS, citat de Daily Mail.

În timpul unei erupţii solare, o cantitate uriaşă de energie care se află în cromosfera şi coroana Soarelui este eliberată instantaneu. Materia este proiectată la viteză foarte mare în spaţiul interplanetar. Fenomenul este însoţit de o emisie de raze X, de unde radio şi, în cazul erupţiilor mai puternice, de lumină vizibilă.

Când ajung în apropierea Pământului şi intră în atmosferă, în special deasupra regiunii polului nord, particulele creează aurorele polare. De asemenea, ele perturbă propagarea undelor radio în jurul globului, afectând reţelele de distribuţie a electricităţii


Furtuna magnetică anticipată pentru 2013 ar putea avea “consecinţe catastrofale”

Potrivit astronomilor de la NASA, unda de şoc care ar urma să lovească Pământul în 2012 sau 2013 va avea forţa a 100 de milioane de bombe cu hidrogen.

Cele mai afectate vor fi reţelele de electricitate şi comunicaţiile, cu pagube de o valoare nemaîntâlnită. “Este o explozie în atmosfera soarelui care se propagă ca un nor în spaţiu şi va afecta telefoanele mobile, sistemele GPS, poate cauza pene mari de curent”, a declarat Angelos Vourlidas, expert NASA.

Botezat deja “tsunami solar”, fenomenul asupra căruia NASA a avertizat înca de acum cinci ani este produs de schimbările ciclice din evoluţia Soarelui. Unda de şoc va lovi câmpul magnetic al Pământului ca o adevarată rafală de bombe atomice.

Din această cauză şi superbele aurore boreale vor deveni vizibile dincolo de zona Cercului Polar. Însă “impactul major se va produce asupra reţelelor de electicitate. “Ne vor trebui mulţi să ne revenim”, a avertizat astronomul Daniel Baker. (V.M.)

Sursa : jurnalul.ro

4 comentarii:

cosmin_braila77 spunea...

Buna sunt Iordache Cosmin Gabriel , am descoperit o silueta in documentarul tau despre paurea Baciu , ti-am lasat mai multe imagini si observatii aici : http://www.youtube.com/watch?v=DLEEg6YLwYA&feature=related e o arhiva a unui folder cu 4 poze si 2 observatii + un macking of , te rog citeste tot

Multumesc Anticipat !

Anonim spunea...

... soarele straluceste ca ne iubeste :) ce amuzanti sunt oamenii : bietu soare incearca sa ne trimita mai multa iubire si ei cred ca vrea sa ii omoare :)) imaginati-va cum rade universu de voi :))) suntem pentru univers ca bancurile pentru noi :P

Anonim spunea...

cata dreptate ai tomavasi :)...

Anonim spunea...

Ionel Grama - ”Se răstoarnă pământul” :

http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/ipoteze-la-zi/se-rastoarna-pamintul/