vineri, 15 iulie 2011

Cum ar trebui sa iubim? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Ce este iubirea?

- Cel mai adesea oamenii nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real.
Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata. "Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire".

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or,intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.


Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa


18 comentarii:

Anonim spunea...

Cred că totuşi lucrurile pot fi spuse mai simplu, ieşind puţin din paradigma religioasă. Aici vorbesc şi din propria experienţă. Oamenii de care ne îndrăgostim, dar pe care nu-i iubim, cel puţin nu în sensul absolut, sunt reflexii ale acelor laturi ale noastre pe care nu le acceptăm, nu reuşim să le integrăm. De aici,relaţiile de codependenţă, care sunt de fapt majoritatea. În momentul când îţi dai seama că omul ăla a venit în viaţa ta pentru a oglindi un aspect din tine şi înveţi să te iubeşti cu toate bune şi rele,atunci relaţia de codependenţă se termină natural. Dispare sentimentul de îndrăgostire. Iubirea...ei, e altceva. Apare, vreau eu să cred, când ajungi la echilibru şi împlinire, la o împăcare cu tot ce eşti şi poţi să iubeşti un om care e şi el într-un echilibru al fiinţei sale. Sunt multe de spus...

Oana

Elena spunea...

Cred că în iubire,conștient sau nu, îl căutăm mereu pe Dumnezeu căci, așa cum spunea Părintele Pantelimon, fără el nu există desăvârșire.

Anonim spunea...

Daniel, frumos articol.

Amael spunea...

Omul cauta iubirea absoluta pt ca ea este un aspect al dumnezeirii si nu Dumnezeu insusi.In iubire fiinta se simte in siguranta,se simte ACASA.Spiritul vine in materie si poarta cu el amintirea paradisului de un de provine si viata in trup poate fi mai curand locul nostru unde dorim sa reproducem acel paradis de unde venim.Iubirea este starea primordiala pe care am ingropat-o venind in trup.Nu cred ca omul cauta iubirea in sine(ea este deja si a fost si va fi etern in spiritul nostru)omul cauta beatitudinea care insoteste manifestarea iubirii,extazul,infinitul,dizolvarea in ceva fara sfarsit,fericirea...Intelepciunea nu-i ofera omului extazul iar intelepciunea este tot un aspect al Dumnezeirii si totusi omul cauta cel mai adesea iubirea fara intelepciune de aceea da gres.Dumnezeu trebuie cautat in toate aspectele Fiintei Sale in noi si in ceilalti si atunci vom fi intregiti,fericiti,hraniti,nu vom mai flamanzi si nu vom mai
pierde niciodata sentimentul completarii pt ca atunci vom fi completi.Acest lucru se face prin munca grea,va trebui sa murim si sa ne nastem din propria cenusa si daca avem noroc si ne dovedim apti de a intelege misterul,ceva minunat se va implini:harul lui Dumnezeu se va cobori asupra noastra si vom trai sentimentul acelei iubiri transcedentale care ne va insoti pretutindeni,in viata asta si dincolo de ea...

Iubirea,Intelepciunea si Harul lui Dumnezeu sa-ti pecetluiasca fiinta,Daniele si sa ai putere sa-ti duci misiunea pana la capat!
Va iubesc pe toti,care ca si mine in valea mortii isi cauta lumina.
Fiti binecuvantati!

Celestine Mihaela spunea...

Vorbim despre iubire, dar nu suntem in NOI.

Felicitari ptr alegerea postului,
C.

Daniel Roxin spunea...

Sa aveti cu totii parte de cea mai profunda iubire! :)

Elena spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=M2ZxBYlHJuk&NR=1

Diana spunea...

Gasesc ca articolul de mai sus este intru totul corect formulat iar concluziile sunt adevarate DAR omite ceva ( apropo de ce ti-e randuit...) si anume : uneori pur si simplu, indiferent de eforturile tale si calitatea/trezirea ta ca om, NU TI-E DAT SA-TI INTALNESTI JUMATATEA....poate ca porti o cruce din alta viata si trebuie ca in viata asta sa inveti lectia nefericirii si a singuratatii.......

Anonim spunea...

admin sunt surprins ... cu articolul asta ai facut varza Iubirea...:)))
... mai bine pune-ai ceva tot cu Paul Ferrini sau acea "Ruga de Iubire" ca este o cugetare crestin-ortodoxa a unui monah al Bisericii Rasaritului si este deosebita pt ca iese din tiparele bisericii si totusi este a bisericii...
Te rog sa nu te superi pe mine dar asta este parerea mea si atat, reciteste atent ce ai postat in urma la "Iubirea nu ia ostateci" si apoi ce se spune in articolul asta si vei vedea ca articolele se contrazic in legatura cu Iubirea... cred ca ori ai vrut sa multumesti pe toata lumea, adica si pe cei religiosi si pe cei nereligiosi ori, nu ti-ai dat seama de diferenta... dar daca l-ai postat inseamna ca ai fost de acord cu continutul articolului... deci pana la urma care spun adevarul Ferrini sau Parintele ...???
Eu zic ca Ferrini pt ca simt ca se regaseste in mine ...
cu drag / nelu_nnn

mmary spunea...

E minunat articolul , l-am postat si eu zilele trecute...Va ofer aici:

http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.com/2009/05/indragostire-si-iubire_04.html

pledoaria psihanalistului Valerio Albisetti despre IUBIRE , e MINUNATA!

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toata splendoarea Iubirii Sale si sa reverse asupra voastra nesfarsite torente de haruri si binecuvantari!

Elena spunea...

Julio Iglesias - Historia de un amor
http://www.youtube.com/watch?v=yWtdyYVf83Q&feature=related

Anonim spunea...

Lucian Blaga - La cumpăna apelor
http://www.youtube.com/watch?v=G0f1rcYFknE&feature=related

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=q_9By9IjiVo&feature=player_embedded

Elena spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=eqgAVNn1Ezo&feature=related

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=K2U5MvEFkvc&feature=related

Anonim spunea...

Superb …
VORBESTE-NE DESPRE IUBIRE cu Kahlil Gibran

http://eusuntiubire.blogspot.com/2011/10/vorbeste-ne-despre-iubire-cu-kahlil.html

Anonim spunea...

Norul și duna de nisip
Paulo Coelho
http://www.povesticutalc.ro/povesti-Norul-si-duna-de-nisip.html

laura-maria ilea spunea...

Ce vorbe intelepte si pline de iubire. Adica: 'Iubeste si fa ce vrei!'. Daniel, tu esti cumva printul Miskin deghizat? :)

Sa ai o seara minunata! Maria