marți, 22 noiembrie 2011

Wild Carpathia - Carpatii salbatici (documentar RO)

“România, cu tot ceea ce are ea mai demn de văzut, este subiectul documentarului de televiziune “Wild Carpathia”. Documentarul prezentat de Charlie Ottley este dedicat, în primul rând, Carpaţilor şi pădurilor lor, descrise ca “ultimul mare teritoriu sălbatic al Europei”.

Mare parte din acest lanţ muntos înconjoară o parte a României, cunoscută sub numele de Transilvania. Este un loc de mit şi legendă, un tărâm unde urletul îndepărtat al lupilor mai înfioară, încă, aerul nopţilor. Invitatul de onoare este prinţul Charles. Filmul a făcut senzaţie încă dinaintea premierei, datorită unei declaraţii şocante a moştenitorului coroanei britanice.


Telespectatorii britanici şi cei din toată lumea au avut, astfel, ocazia să descopere un nou chip al României: o ţarăcu o natură fascinantă, demnă de a fi cunoscută şi admirată."

Vezi documentarul aici: documentare.digitalarena.ro

6 comentarii:

Anonim spunea...

Un film excepțional despre Transilvania, un exercițiu de marketing,cum ar spune Moise Guran, realizat de adevărați profesioniști, pentru a promova o imagine, sau pentru a folosi imaginea promovată, în scopul aducerii în prim plan a unei personalități – în cazul de față a prințului Charles.
Filmul este realizat ”ca la carte”, chiar și interviul luat prințului este perfect conceput, ireproșabil, impresionând pe toată lumea, dar mai ales sufletele sensibile, elevate.
Momentul apariției ”apoteotice” a prințului chiar la sfârșitul filmului a fost perfect ales pentru ca încântarea oferită de film să fie transferată, confundată cu imaginea acestuia.
Doar râsul nefiresc, nervos chiar de la final (și care îți dă fiori!) zădărnicește în bună măsură efectul de încântare creat și transmis de film până la acel moment.
Se poate constata că în ultimul timp imaginea Transilvaniei a fost tot mai mult asociată imaginii prințului. Nu mai pot să cred neapărat în bune intenții și în dragoste dezinteresată. Cred că filmul este și o ”lovitură de imagine” excelentă pentru promovarea prințului.
Pot să fiu acuzată de susceptibilitate, dar aceasta este părerea mea.
Desigur, nu poate fi negat faptul că filmul contribuie la promovarea imaginii splendide a Transilvaniei, dar întrebarea este cărui scop îi folosește de fapt cel mai mult ?!

Elena spunea...

Există o Românie întreagă, încărcată de istorie, de locuri și de oameni,ceea ce ar trebui să știe și acest prinț și grupul celor 300 care conduc lumea și din care face parte familia sa. Dar el dorește cu insistență să aducă mereu în prim plan doar o parte a acestei țări - viitorul Regat al Transilvaniei ?
În altă ordine de idei, care este poziția lui față de exploatarea pe bază de cianuri de la Roșia Montană ?

solte spunea...

in alta ordine de idei, multi au spus-o sub diferite forme, iar eu doar ma repet, cu permisiunea ta.
- Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume -

Care-ti este pozitia Ela fata de aceste vorbe? cum le-ai inteles,daca tu pari mai` preocupata de altii` si altceva decat propria ta transformare?

Gerula spunea...

Pana la Burebista nu prea sa auzit de tinutul dacilor in lumea "civilizata", cand au auzit de tara dacilor , au venit sa o vada , iar cand au vazut ce bogatii au dacii atunci au vrut sa le ia ei . Pana la venirea romanilor , dacii traiau fericiti in lumea lor , o lume in care nu exista sclavie si oamenii pecetluiau un schimb de marfuri printr-o strangere de mana. Dupa ce au venit romanii "civilizatori" si au adus cu ei sclavia , hotia , talharia , violul si toate celelalte , dacii nu au mai fost DACI. Istoria se repeta .

Anonim spunea...

Ambasadorul britanic la București recomandă românilor să-și păstreze tradițiile culinare
Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, îndemnă românii să își păstreze obiceiurile alimentare și să nu repete greșelile făcute de populația din restul statelor membre UE, unde obezitatea a devenit o problemă gravă. Într-un articol publicat pe blogul său, citat de Newsin, Harris a mai lăudat mâncarea românească, spunând că e una foarte gustoasă, dar mai ales sănătoasă.
Într-o declarație publicată pe blogul personal, ambasadorul Marii Britanii la București apreciază faptul că unul dintre domeniile în care țara noastră nu vrea "să ajungă din urmă restul UE" este obezitatea.
Harris evocă cel mai recent studiu Eurostat în acest sens, potrivit căruia România are cea mai mică rată de obezitate în rândul a 19 state membre analizate. Doar 8% dintre femei și 7,6% dintre barbații români au probleme legate de greutate conform raportului. La polul opus se află tocmai țara ambasadorului,Marea Britanie, unde aproape una din patru femei este obeză (23,9%) si 22,1% dintre barbati.
http://www.ziarulromanesc.net/index.php?option=com_content&view=article&id=685:ambasadorul-britanic-la-bucureti-recomand-romanilor-s-i-pstreze-tradiiile-culinare&catid=46:prim-plan&Itemid=78

Anonim spunea...

Dracula sau ocultismul revelat
”Ne-am obişnuit să vedem în Dracula , un vampir setos de sânge, o creatura a nopţii şi a întunericului, întruchipare a Diavolului. Acest mit este construit pe o prostă cunoaştere a miturilor şi simbolurilor oculte( prin oculte a se înţelege ascunse şi nu malefice căci nu tot ceea ce este ascuns este si malefic). (…) atragem atenţia asupra faptului că respectivul mit are alte dedesubturi.
Scriitorul irlandez Bram Stocker pune în gura profesorului van Helsing următoarele cuvinte: „Cei din neamul Dracula au fost de viţă alesă deşi au existat unele vlăstare care au fost bănuite că au legături cu Necuratul. Ei învăţau tainele Deavolului la Scholomance, în inima munţilor, desupra aşezării Hermannstadt, acolo unde Deavolul pretinde că al zecelea învăţăcel i se cuvine lui.
Faptul că viţa Drăculeştilor este„aleasă” şi pusă în directă legătură cu Scholomance – Şcoala de Solomonărie şi ordinul solomonarilor- precum şi învecinarea Sibiului (Hermannstadt) cu muntele sacru al dacilor, Bucegi ( Kogaion), schimbă cu totul imaginea lui Dracula şi lămureşte din plin imaginea de mister ce planează în jurul său
(…)ignorând cu bună ştiinţă poveştile fantastice vehiculate de negustorii brasoveni şi sibieni cărora Vlad Ţepeş le-a afectat interesele în Valahia vom spune că el ca Domn al Valahiei făcea parte din „viţa aleasă” a Drăculeştilor ce făceau parte dintr-un ordin cavaleresc esoteric denumit ordinul dragonului. Ori Dragonul este în strânsă legătură cu Centrul ca detinător al înţelepciunii. Prin aceasta, el asemenea regelui Arthur, se legitimează ca trimis al Polului, al Centrului într-un anume moment strict necesar (…)”
http://quadratus.wordpress.com/2009/06/28/dracula-sau-ocultismul-revelat/