duminică, 11 decembrie 2011

Regele Cioabă şi-a luat un acvariu cu peşti piranda! :))

"Deşi numele regelui Cioabă e de ceva vreme celebru şi în afara tramvaielor de pe linia 34, puţini sunt cei care ştiu că îndrăgitul suveran al ţiganilor este şi un mare pasionat de acvaristică. Mai mult, de curând regele Cioabă a reuşit să pună mâna pe o specie extrem de rară, peştii piranda, foarte apreciaţi pentru coloritul lor viu.

„E vorba de o specie exotică faimoasă pentru ferocitate”, spune Majestatea Sa, „practic dacă arunci un om într-un râu plin de astfel de peşti, când îl scoţi are buzunarele goale până la os. De asemenea, peştii piranda îi atacă pe cei care practică scufundarea, furându-le buteliile de scafandru când nu stau cu ochii pe ele.”

Afară de peştii piranda, regele Cioabă spune că a mai avut până de curând şi un peşte-şpagă, dar acesta i-a băgat ceva în buzunar şi, ca urmare, suveranul s-a făcut că nu-l vede când scapă din acvariu. „Tatăl meu, în schimb”, povesteşte Majestatea Sa, „umpluse casa de cai de mare, era o mizerie în casă ca într-un grajd. El săracul aşa apucase, să ţii calul de mare în casă, cum e tradiţia. După aia noi i-am dat afară, în curte, că noi nici pisica de mare n-o ţinem înăuntru, fiindcă se plânge nevastă-mea că lasă solzi peste tot.”

Sursa: TimeNewsRoman

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

7 comentarii:

Anonim spunea...

lol, mincati-as! :)))

laura-maria ilea spunea...

:))))) Nu ma pot opri din ras... Ar fi fain sa scrii o fabula pe tema asta :)

Daniel Roxin spunea...

;)

Anonim spunea...

Daniel, chiar asteptam ceva amuzant dupa atatea chestii serioase. Este hazliu sa aduci in casa pesti piranda cand ai bunatate de pirande in "satra " , si mai ales esti si rege pe deasupra. Kasandra

Anonim spunea...

Priviți ce se întâmplă după 20 de ani de la revoluția în care au murit tineri pentru LIBERTATE:
TREI MAȘINI DE JANDARMI au intervenit împotriva câtorva tineri care se exprimau liber de ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI!!
Însă nu de același zel dau dovadă autoritățile în zonele unde infractori de drept comun (traficanți de droguri și de arme)sunt la vedere în stradă. Probabil pentru că aceștia din urmă sunt mai puțin periculoși decât cetățenii care GÂNDESC.
http://webtv.realitatea.net/actual/miscarea-occupy-romania-proteste-in-piata-universitatii

Gerula spunea...

Pesti Piranda ?!!!??!!!
hahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahhahahahahahahahah.
Superb

Elena spunea...

Pe lângă faptul că prostia este eternă, ea este și contagioasă. Dovada: a apărut maneaua chinezească!
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/manea-chinezeasca-373114.html