joi, 30 august 2012

„România moluscă”, o carte despre care nu se va vorbi

"Cele aflate în cartea aceasta le gândim sau ni le povestim zilnic mai toţi şi mulţi le-am putea scrie dacă am avea experienţa, competenţele, luciditatea, puterea de analiză, harul de exprimare şi - nu în ultimul rând - curajul autorului ei. Generalul Mircea Chelaru a avut o carieră militară spectaculoasă, în săgeata, brusc lansată şi brusc întreruptă; s-a încercat, ca politician, în câteva partide şi mişcări, dar nu pare fi făcut pentru genul de politică de pe Dâmboviţa şi îşi împlineşte acum menirea ca lider de opinie în agora (nu-i zic societate civilă, căci la noi au compromis destui conceptul), iar ca autor, excelează. Ca şi, în ultimii câţiva ani, Mircea Maliţa (prin „Cuminţenia pământului") sau Claudiu Iordache (prin „Apocalipsa după Cioran"), Mircea Chelaru scrie o carte depre stricarea (din pricini şi endogene şi exogene) a României şi a românilor şi stabileşte, şi el, că prima şi cea mai urgentă, esenţiala şi existenţiala cerinţă a acestui neam este supravieţuirea sa. Interesul naţional al României, sintagma atât de bagatelizată prin gongorică suprafolosire, nu este azi nici cine ştie ce menire regională, continentală, ci pur şi simplu salvgardarea nealterată a identităţii naţionale şi a suveranităţii de stat, mai grav, a viabilităţii ca stat.

Cartea nu e nici „Cântare a României", nici tânguire, ci diagnosticul cuiva care-şi ştie şi îşi iubeşte pacientul. Nu e strigăt îndurerat de tânăr abia ieşit din adolescenţă şi, după unii, încă teribilist, cum era Cioran la vârsta când scria „Schimbarea la faţă a României", nici jurnal de însemnări cinice şi amare ca al lui Argetoianu, ci reflecţii sobre şi punctuale, într-un elegant şi inspirat discurs metaforic, dar prin aceasta nu mai puţin exact şi riguros în cele afirmate, într-o viziune pusă sub celebrele fragmente în chestiune din Dimitrie Cantemir şi Mihai Eminescu (puse şi ca motto al cărţii), despre cum să ne privim şi să ne judecăm noi înşine, românii, pe noi înşine. Şi începe cu constatarea că „am devenit altceva fără voia noastră", nu ne mai înţelegem între noi, „ne căutăm stăpâni inventaţi la care să ne pârâm". Suntem victimele unui „mutant comportamental perfid, extravagant, bazat pe puterea banului, pe consumul dezmăţat al clipelor de viaţă, pe refuzul dăinuirii şi abandonul continuităţii".Şi aşa am ajuns „în grajdul civilizaţiei moderne", pentru că legislaţia, credinţa, educaţia, etica, armata, sunt puse în slujba convertirii României într-o „târâtoare nevertebrată". Cu o identitate naţională tot mai precară şi mai incertă, mai vulnerabilă şi mai asaltată şi mai greu de apărat în faţa tăvălugului unei „anume" globalizări.

„Corciturile politice au compromis virtuţile conceptului globalizării", scrie generalul Chelaru, dar au compromis - atenţie! - şi virtuţile patriotismului, naţionalului, asupra cărora împroaşcă lături aşa-zis europene, mondialiste, cosmopolite. Dar „cinci elemente specifice, ele însele, nu pot fi negociate vreodată: steagul, cântecul, portul, limba şi datina". Asupra lor se îndreaptă interesele uniformizării sub o guvernare mondială, într-o formă sau alta. „Se pare că nici Naţiune nu mai avem. Civismul sau tot ce este civic este prezentat ca un panaceu universal [...]Suntem pe cale de a deveni Noul Babilon".

Ultima frază a cărţii este vag încrezătoare în viitor (deşi începe cu „Cred cu convingere că..."). De aceea, nu vom ieşi demoralizaţi din lectură acestei cărţi, dacă revenim la un motto de capitol, din Mircea Eiade: „O naţiune [...] înfruntă eternitatea [...] numai prin ce gândeşte şi descoperă şi se creează între hotarele ei". Unul dintre primii recenzenţi ai cărţii (contribuţia sa e inclusă chiar în volum) prezice că „foarte probabil, acest volum va fi viu discutat şi criticat". Enormă, amarnică eroare! Se va face totul pentru ca această carte să treacă total neobservată. Peste ea vor fi prăvăliţi munţi de tăcere. Va fi premeditat şi metodic ignorată. Despre bomba atomică s-a spus.că, din păcate, nu mai poate fi dezinventată. Nici cartea-bombă a lui Mircea Chelaru - de data aceasta din fericire - nu mai poate fi dezinventată, ci doar cât mai ascunsă fireştilor ei cititori. Cel mai de folos lucru pentru această carte - şi superlativul pe care-l merită- este îndemnul de a o citi. Aprecierea optimă pentru această carte este îndemnul presant de a fi cunoscută de cât mai mulţi."

Sursa: Corneliu Vlad, revista ART-EMIS

2 comentarii:

ile spunea...

Din pacate asa e, oamenii sint mulati intereselor obscure, observ aceasta si la cei apropiati de la care mai aveam pretentii. Mai exista atit de putine minti verticale. Urmaresc pe TV5 stiri despre romii din Franta, am imapartasit mamei mele francofone, pregatitoare a citorva perechi care pleaca sau au plecat deja in Canada, teama ca in curind Oltenia va deveni un regat al tiganilor(o enclava mai degraba a oltenilor). Raspunde ca si ea va pleca in Franta. Oamenii urmaresc imbecilizati emisiunile pseudoinformative, am banuiala ca de fapt se ascund mesaje subliminale. Mie nu mi se par coerente aceste emisiuni, nu au logica se contrazic in argumentatie, si nu-mi explic altfel fascinatia celor care le urmaresc. De exemplu nu se compara cu acuratetea stirilor de pe TV5 chiar daca si aia manipuleaza dar mai subtil. Ajung la concluzia ca numai muzica populara adevarata si clasica la un loc ne mai pot debarasa mintile de ceea ce se implanteaza in subconstient. Ceea ce se vede si se vehiculeaza pentru un popor intreg este ca o otrava, dupa cum otrava este si canicula care a indobitocit aceasta natiune si din pacate anii ce urmeaza vor fi la fel. Am vazut la TV romanesc, un om care a pierdut recolta livezii de meri pentru ca nu a plouat. Il ascultam si-l injuram deoarece daca ar fi pus odata pe saptamina cite o galeata de apa la fiecare pom(asa toata noaptea si ziua sa doarma)poate salva cit mai mult, dar nu, el a asteptat sa ploua. Asta e poporul care asteapta sa ploua ca si cind ar merita din partea cerului si pamintului, pentru ca e dreptul lui ,nu face insa nimic pentru aceasta, nu munceste nu se roaga de fapt nici nu-si doreste din tot sufletul.
Am toata stima pentru omul Chelaru, cred ca ii este greu cu povara COBILITA ,de o parte luciditate in timp ce mentine increderea si speranta pe celalat brat.

Ms. M spunea...

Pare o carte interesantă.
Chiar o voi adauga pe lista mea de lectură.

Mulţumesc!