luni, 22 octombrie 2012

Autostrada comorilor (video)

Emisiunea pe aceasta tema pe care am realizat-o impreuna cu Radu Moraru, prof.dr. Mihai Popescu si Valentin Roman pe Nasul Tv, joi seara, poate fi urmarita aici:  http://www.nasul.tv/?p=23076

"Niște oameni au tras cu un pix o linie pe harta Ar­dea­lului, de la apus la răsărit. Și au spus: pe aici va fi viitoarea autostradă! O simplă dungă, puțin șerpuită, de la Nădlac spre Sibiu, pe care aveau să pornească ex­cavatoare și buldozere imense, într-un "marș” lent, al celui mai impresionant șantier din câte au fost în România ultimilor ani. Înaintea "drumarilor”, au fost trimiși arheologii. Ca să "descarce de sarcină” întregul traseu al șoselei, adică să vadă dacă nu cumva pe acest drum s-ar afla ceva rămășițe de istorie. Au fost aduși mult prea târ­ziu, cu doar câteva luni înainte de star­tul lucrărilor. În alte țări euro­pene, cercetările arheologice durează trei-patru ani în avans. La noi, devăl­mășie pă­gână: muncă în grabă, me­reu "cu pistolul la tâmplă”, stresul unor specialiști mânați zi de zi de la spate de tăvălugul uriașului șantier care avansa, avansa! (Con­structorii erau ei înșiși într-o întârziere enor­mă, de ani de zile, față de termenul inițial). Neglijență. Chestiuni de bani, de interese, de mentalitate... Po­litice, mai ales. Dar chiar și așa: în doar două-trei luni de lucru în viteză, acei câțiva arheologi trimiși aici au făcut niște desco­pe­riri de talie... mon­dială! Reușite ce pot să schimbe istoria întregii Eu­rope!
Mulțimi de așezări pre­istorice, îngrămădite în doar câțiva kilo­me­tri, gă­site, cul­mea!, la numai vreo 20-30 de cen­timetri sub pă­mânt, cam atât cât intră plugul unui țăran în glie, într-o zi obișnuită de ieșit la arat. Comori is­torice aflate la su­pra­față, sub picioarele oamenilor, în­și­rate întâm­plător de-a lungul unei sim­ple dungi care s-a nimerit să treacă pe acolo. Căci nici un metru în stânga sau în dreap­ta n-a fost și nu este cer­cetat. Arheologii aflați aici declară că peste tot, împrejurul acestui lung tra­seu ce străbate țara, ar mai fi încă nenumărate alte vestigii, poate și mai însemnate, cu toții recunoscând, totuși, că "fără motivul autostrăzii, nu s-ar fi știut nimic despre aceste co­mori, fiindcă nimeni n-a fost interesat și nu investește în recuperarea istoriei nostre...”
Autostrada comorilorArheologie contra cronometru
E plină Transilvania de ase­menea tezaure, oriunde înfigi caz­ma­ua, la doar un braț sub pământ. Asta mi s-a părut revoltător, dar și fantas­tic, venind aici! Revelația că, de fapt, întreg pământul românesc e încă înțe­sat de cetăți și orașe preistorice ne­știute, de "cioabe”, statui, vase și bron­zuri multimilenare, răscolite an de an de fierul unor pluguri de țărani nepăsători! Până-n ziua de azi, nici pe jumătate n-a fost cercetat, pare-se, acest pământ străvechi. Deși locurile acestor tezaure sunt știute, statul ro­mân nu s-a ostenit nici măcar să scoa­tă terenurile cu pricina din circuitul agricol. A fost nevoie doar de o biată linie rutieră, trasată cu un pix, pentru ca, de pildă, pe-un fir de numai vreo zece kilometri, să fie găsite brusc câ­teva orașe neolitice (unul din ele imens, unic în Europa, mai vechi de­cât pira­mi­dele egiptene), o așezare din epoca fierului - excepțională, sin­gulară! -, două prestigioase castre și necropole ro­ma­ne, plus o întreagă cetate medievală din secolul XV, în care-a trăit și a luptat Pavel Chinezu. Vestigii no­bi­liare, strategice, mărturisind despre epi­soa­de abso­lut noi din istoria noastră. Și, încă o potri­vire de-a dreptul senzațională: siturile astea se află chiar în ime­diata apropiere a satului Tărtăria, acolo unde s-au des­coperit cândva trei tăblițe de lut, vechi de aproape șapte mile­nii, având pe ele cea mai veche scriere din lume (pusă până azi la îndoială de "specialiști”).

La "șoseauă”

Tărtăria. Fusesem acolo acum câțiva ani. Un sat liniștit, unduit pe câteva coline de pe malul Mureșului, c-o biserică albă în vârf, înăuntrul căreia preotul locu­lui, Gheorghe Marin, le spunea cândva localnicilor, într-o predică, după Liturghie: "Strigă istoria sub noi, oameni buni! Strigă pământul, cioabele astea de mii de ani, pe care le găsim peste tot! Spuneți-le co­piilor voștri. Vorbiți! Fiți mândri, căci noi, tărtărenii suntem vechi! Noi trăim într-un leagăn al lu­mii...”.
Autostrada comorilorLa câteva zeci de centimetrii sub pământ se află o istorie uriașă, pentru care guvernele n-au avut niciodată bani
Același preot îmi arătase atunci, c-o revoltă îndurerată, ogorul pe care-au fost găsite cele trei tăblițe celebre: o bucă­țică de pământ parti­cular al unui localnic, din brazdele căruia am cules eu însumi, în numai vreo zece minute, o traistă de cera­mică neolitică. Nici până acum aceas­tă mică și neprețuită tarla n-a fost achiziționată de stat, ci lăsată de izbeliște, arată și azi, fără jenă, de plugurile acelui țăran care ară istoria...

Așadar, în afara acelei epocale descoperiri a tăbli­țelor, din 1961, aparținând istoricului clujean Nicolae Vlassa, care a făcut celebră așezarea în întreaga lume (mai puțin la noi, din păcate), nici un eveniment n-a mai scos din inerție traiul acestor săteni. Până la po­ves­tea asta cu autostrada... O dâră amplă de praf roș­cat, întinsă dintr-un orizont în celălalt, pe care se pre­umblă încet utilaje uriașe, așa cum n-am mai văzut decât prin comunism, la Canal, în filme documentare vechi. Acest nor prelung de pulbere trece chiar pe la poalele așezării, aproape de primele case...

Era să nu mai recunosc locul: monumentul acela uitat, prăfuit, cu inscripția: "Tărtăria 5500 î.H., primul mesaj scris din istoria omenirii”, drumul ce coboară dintr-o haltă de tren părăsită, apoi urcă iarăși, molcom, spre gospodăriile unor gospodari așezați, ce până nu de mult își vedeau de treburi în tihnă, lucrând ogoare sau îngrijind animale, nebănuind că vor mai fi tulburați încă o dată din rosturile lor, ispitiți să mun­cească pen­tru bani mai mulți, la săparea acestei șosele năucitoare, care-a ajuns acum în dreptul satului lor. Pe timpul zilei, multe gospodării sunt pustii. Oamenii se duc de dimi­neață, cu lopețile pe umăr, "la șoseauă”. Ro­botesc, băr­bați și femei împreună, sub soarele uci­gător al acestui august nicicând mai torid, muncesc și, privindu-i, îmi dau seama că lor chiar le place puțin tensiunea aceasta, fiindcă în orice clipă pot găsi "ceva” de care se vor bucura, apoi, împreună cu arheologii, căci sub fiecare lovitură de hârleț se poate ascunde o istorie mare...

Acolo, "la arheologi”, le place lor să sape. Mult mai mult decât la șantier. La "dom'șoara Corina” (Borș), pe care o respectă ca niște copii smeriți pen­tru știința ei, dar și fiindcă le explică pe-nțelesul tuturor tot ce a descoperit ea acolo. De pildă, așeza­rea aceea uimitoare din epoca fierului, pe care-au văzut-o apoi cu toții pe la televiziuni... Le place și la doamna Andra (Samson), medievista... La Adela Bîltîc, romanista... Ori la domnu' Cătălin, cel ce-a găsit nițel mai sus, spre Podei, o cetate neolitică, veche de vreo șapte mii de ani...
Autostrada comorilorDescoperirea de la Turdaș
Toți specialiști tineri, bine școliți, doctori în arheologie, veniți din Bucu­rești, de la Muzeul Național de Istorie, tocmai până aici, ca să trudească în colbul ăsta, din primii zori ai zilei și până seara, scormonind zi de zi o țărână fierbinte pe care nici nu poți călca desculț din pricina vipiei; agitați mereu, sub ghi­lotina timpului, îngrijorați că poate vor omite ceva ce va fi înghițit pe vecie sub dunga ma­tusalemică de asfalt a au­to­străzii. Și, parcă, țăranii tăr­tăreni au împrumutat și ei o "țâră” din pasiunea păti­mașă a acestor străini. Cuvinte pre­cum "sit”, "Hallstatt”, "si­lex”, "neolitic”, "La Tène” le-au intrat deja în grai, se lau­dă cumva cu ele, folosin­du-le foarte firesc, de față cu musafirii sau oame­nii din sa­tele vecine, de parcă ar ști de când lu­mea ce-nseamnă, iar cei­lalți ar fi niște ignoranți și chiar puțin in­vidioși, fiindcă la dânșii nu s-au găsit încă ase­menea comori. Tăr­tărenii încep să-și dea seama ce au. Un imens Monument Istoric, din grupa valorică "A”, adică "de impor­tanță internațională”! Abia acum, după jumătate de secol de la Nicolae Vlassa, localnicii se simt iarăși mân­dri.

"Când le-am văzut în pământ, am plâns...”

Termometrul de pe bordul mașinii noastre arată 41?C. Ne e groază să și ieșim, să urcăm până la primele gropi. Te sufoci, amețești înaintând pe acel deal gol, sub un soare gol, prin brazdele sfărâmicioase și seci. Fiecare pas stârnește pulberi ce ți se împrăștie pe pan­ta­loni până la genunchi. Aerul tremură, totul e porto­caliu, selenar. De dimineață de la șase și până acum, la ora unu jumătate din amiază, două femei nu s-au miș­cat dintr-un punct fix, de pe acest platou incandescent. Acolo li s-a adus apă, câte ceva de mâncare. O umbre­luță decolorată de soare e înfiptă câș deasupra lor, la vreun metru peste pământ.
Autostrada comorilorVase ceramice din epoca fierului, Hallstatt
Asudate, roșii la chip, aten­te și transfigurate, stau aplecate peste o gropiță, fără să ia seama la nimic. Mă apropii și privesc: un fel de spi­nare mică de lut, de vreo cinșpe centimetri, pe care cele două o netezesc migălos c-o pensulă și o stropesc, din când în când, cu-n fel de pompiță cu apă, ca să vadă mai limpede. O săpătură mică, nu mai adâncă decât până la genunchiul unui copilaș. Timid, le-ntreb ce-i acolo, iar una dintre femei îmi răspunde într-un târziu, absentă, fără să-și ridice privirea din țărână. "Cam un fel de cămară a unei case preistorice. De vreo trei mii de ani, cam așa...”. Și-și vede de lucru mai departe. Abia după cinci-zece minute, constatând că nu mai plec de acolo, aceeași femeie se ridică încet, se îndreaptă de spate, își șterge puțin palmele de panta­loni și vine către mine, câțiva pași, ostenită: "Corina Borș. Vă pot ajuta cu ceva?”.
***
Da, e chiar ea, "șefa științifică” a acestui tronson de autostradă. N-ai fi zis. Plină de colb până sub albul ochi­lor, poartă niște pantaloni șifonați, foarte largi, și o eșarfă înfășurată neglijent în jurul capului, ca un tur­ban rufos. Aceasta este femeia care a descoperit așeza­rea aceea fantastică din epoca Hallstatt, cea care a "întâr­ziat” o țară întreagă cu cioburile sale, reproșân­du-i-se adesea că din cauza ei românii nu pot să circule cât mai urgent pe-o autostradă nouă.
Autostrada comorilorCu arheologul Cătălin Zem
E cercetătoarea care l-a ignorat pe însuși președintele Băsescu, atunci când acesta-i spunea că "nu-i posibil ca, de câte ori dai de două cioburi, să se oprească lucrările de infra­structură”, sau pe Radu Berceanu, care, la rându-i, co­menta zeflemitor că: "probabil romanii știau, acum 2000 de ani, unde vrem să facem noi autostrăzi, și ta­man acolo puneau situri arheologice...” Un personaj controversat, această Corina Borș. Am contestat-o noi înșine, în revista noastră, în vremea când colabora cu Roșia Montană Gold Corporation, recomandând, sus­pect de repede și de ușor, eliberarea certi­ficatelor de des­cărcare arheologică a ace­lei inegalabile, multimi­lenare zone auri­fere. Aici, însă, la autostradă, se pare că și-a făcut treaba. Aici a întârziat, nu s-a grăbit. Și a făcut asta pentru niște motive teribil de temeinice, care dărâmă toate afirmațiile politicienilor cu dispreț pentru istorie. Nu e vorba de niște descoperiri oarecare. Gre­șeala, întârzierea, n-a fost a arheologilor, ci a statului român. De ce n-au fost trimiși acești specialiști din vre­me, ca-n absolut orice țară europeană, înainte ca lucră­rile autostrăzii să înceapă?! De unde să fi bănuit aceș­ti specialiști că tocmai acolo vor găsi acele im­portante tezaure, pe-o linie trasă nu de ei, ci chiar de constructorii înșiși?

Vasul cu comori

Succesul Corinei Borș este deja atestat oficial: "E pentru prima dată în istorie când o descoperire din epocile bronzului și a fieru­lui, de asemenea dimen­siuni și de asemenea complexitate, a fost făcută pe un șantier arheo­lo­gic din România”. O desco­perire cata­logată, în lumea ar­heo­logilor, drept "o mare lovi­tu­ră”. Chiar Ministerul Trans­por­turilor recunoștea, într-un co­municat de presă, că "desco­perirea de pe situl Tărtăria 1 este excepțională și cu o semni­ficație științifică deosebită pentru istoria României”. Și atunci, cum să "uiți” de ea, să lași să treacă asfaltul peste aseme­nea vestigii?
Autostrada comorilorCorina Borș dezgroapă obiecte din bronz
Aici a fost găsit chiar "mie­zul”, centrul acestei așezări - exact pe firul auto­străzii. "Chiar acolo, vedeți, la vreo opt metri. Acolo le-am găsit: un depozit cu peste 300 de piese din bronz și fier, din cultura Ba­sarabi... Împrejurul lor, descoperisem deja porțiuni mari de fortificații, locuințe, aproa­pe 130 de vase ceramice în­tregi, pe acestea le-am luat cu tot cu pământ și le-am trimis rapid la București. Dar bronzurile au fost ma­rea mea revelație! Căci nu erau lucruri uzuale, unelte sau obiecte singuratice, gă­site din greșeală de vreun țăran, care apoi a anunțat arheologii. Erau multe, în­tr-un vas neobișnuit de mare. Arme, podoabe, toa­te reali­zate cu un meșteșug incre­dibil, rar pomenit în secolul IX. Numeroase pie­se de har­nașament, or, ca­lul era ceva de prestigiu în epocă, asociat doar per­soa­nelor de mare rang. Ofrande nepre­țuite, extrem de valoroa­se în acele vre­muri, închinate unui nobil ce stăpânea un mare ținut, poate chiar unui rege. Am fost primul om care, după aproape trei mii de ani, a văzut în pământ gura aces­tui vas uriaș, plin de co­mori. Starea aceea... Nu știu, e greu de spus în cu­­vinte... Ca și cum o capsu­lă a timpului mi s-ar fi des­chis îna­intea ochilor!... Era la sfârșitul lui aprilie, chiar în dimineața zilei de dinaintea unei scurte va­can­țe de Paști. A doua zi trebuia să plecăm, să a­ban­donăm șantierul. Ni s-a spus clar: ultima zi! Con­struc­torii nu ne mai lăsau nici un timp, deja îi amâ­naserăm. Dar eu știam că trebuie să fie pe undeva, pe-aco­lo. Nu știu, presim­țirea asta, că ceva impor­tant se-as­cun­de la doar câțiva pași, că parcă «fuge» de mine... De aceea m-am trezit foarte devreme și-am venit aici, când abia răsă­rea soarele. M-am uitat încă o dată. Și, culmea, m-am dus din prima, chiar la locul acela. Am săpat singură. Și am văzut cum se schimbă culoarea pământului. O... inspirație.
Autostrada comorilor
O șansă... Pentru că poți să fii un arheolog foarte conștiin­cios, să mergi să faci cam­panii de săpături an de an, și să nu ai norocul ăsta într-o viață... Când am văzut gura vasului, cu toate ofrandele ace­lea înăuntru, vă mărturi­sesc că am plâns. Eram aco­lo, în ge­nunchi, pe autostra­da asta ca un ogor nesfârșit, și plângeam singură, ca o nebună. M-am apucat să le scot, fiindcă știam că nu mai am timp decât până ce apune soarele, ca să recu­perez toate piesele. Ceva mai târziu, au venit uimiți și ceilalți trei ar­heologi ai mei, și-au înce­put să mă ajute. A apărut de ur­gență și dr. Paul Damian, coordonatorul întregului pro­iect. Iar spre seară, au înce­put să vină arheologii de pe toate situ­rile din jur - toți! -, de pe toate dealurile, ca să vadă și ei, să-mi fie alături. A fost una dintre cele mai feri­cite zile ale vieții mele. Așa că nu pot spune ce este mai important. Autostrada?... Istoria?... Amândouă, desi­gur. La sfârșitul acelei zile, toate cele aproape 300 de piese erau deja la Muzeul Național din București, ca să fie restaurate și conservate. Ele vor face, pro­ba­bil, faima României în lume. Le-am găsit atunci la nu­mai 30 de centimetri sub pământ. Însă, fără auto­stra­da asta, poate că n-ar fi fost găsite niciodată...”

Un sas patriot

Tot aici, la Tărtăria, am ocazia să intervievez și partea adversă a aces­tui veșnic "război” tacit dintre ar­heo­logi și constructori. Chiar pe șeful acestui tronson de 25 de kilometri de autostradă, inginerul Ingo Retter. N-aș fi avut norocul ăsta, să-l întâl­nesc atât de repede, fără ajutorul ve­chiului meu prieten, preotul Gheor­ghe Marin...
Autostrada comorilor
Când mă zărește pe uliță, părintele se oprește din mers, își pune ochelarii pe nas, îngustân­du-și privirea. "Domnu' Bog­dan, chiar dumneavoastră sunteți?!...” Mă îmbrățișează strâns, sincer, cu pu­tere. Nu-i vine să creadă că-s ia­răși aici, după șapte ani. De-atunci, de când militam împreună, pătimași, împotriva dezinteresului față de "fenomenul Tăr­tăria”... "V-ați schimbat mult”, zice, zâmbind mereu. Într-adevăr, m-am schimbat. Am slăbit, am trecut și prin ceva neplăceri ale vieții. El este însă același, preo­tul plugar, cu palmele lui muncite, părul și barba țepoase, crescute sălbatic, ochii azu­rii, ce survo­lează visători pământurile astea străvechi dim­prejur, pe care le iubește și le venerează ca pe-o imensă biserică. Da, s-a bucurat mult să vadă iarăși arheologi aici. Acum, după peste jumătate de veac. Îi cunoaște deja pe toți, umblă aproape zilnic printre ei, de la un sit la altul, curios să vadă ce-au mai găsit, orice ciob, căci nimic nu contează mai tare pentru dânsul decât istoria satului în care s-a născut și pe care nu l-a părăsit niciodată. "O nouă Tărtăria!...”, la asta visează părin­tele Gheorghe. "Poate-poate, cu ajutorul lui Dumne­zeu, o descoperire la fel de uriașă ca aia din '61...”. Mă apucă pe după umeri și mă conduce drăgăstos în curtea casei sale, aceeași curte acoperită de viță în care am băut amândoi același vin înmiresmat, răcoritor, de fragă, din paharele înalte, cu picior. De aici îl sună părin­tele pe inginerul Retter, făcându-mi un semn cu mâna, că se rezolvă: "Bună ziua... Da, știu, sunteți foarte ocupat... Vă implor, am aici un prieten drag, ar vrea să vă cunoască...”.
Autostrada comorilorUn împătimit al istoriei - părintele Gheorghe Marin din Tărtăria

Peste doar vreun sfert de ceas, inginerul Ingo Retter intră în curte. Un sas frumos, înalt, bron­zat, din zona Sibiului, care, de când a venit în zonă, se poartă ca orice țăran de-al locului. Om fără ifose. Aveam să-l văd în plină caniculă, dând la lopată împreună cu localnicii, purtând o cămașă descheiată aproape până jos, peste niște bermude kaki, neobosit din zori până-n asfințit, mereu printre oameni, pe teren, peste tot. N-are timp prea mult de discuții, dar poate să-mi spună cu toată con­vin­gerea că a fost uluit de câte vestigii s-au găsit pe ductul autostrăzii ăsteia. Că puține țări din Europa au atâtea bogății arheologice atât de vechi, multe din ele încă neexplorate. Zice asta, pentru că știe. Fiind­că el numai asta a făcut toată viața: drumuri, autostrăzi. A plecat din România în '90, iar în Germania, tot auto­străzi a făcut, unele din cele mai importante de acolo. "Deși cu o civilizație atât de înflo­ritoare și bogată, nemții n-au nici pe departe ce avem noi, în partea asta a Transilvaniei. Fiindcă noi suntem vechi, domnule. Aici a fost prima mare civili­zație preistorică din Europa, «Alteeuropa», cum zic nemții”. Se simte că acestui om îi pasă de istorie, că n-ar distruge orice doar ca să grăbească lucrările. După aproape 20 de ani, Ingo s-a întors în România, sperând că poate ajuta și el, puțin, cu expe­riența sa, ca țara asta să meargă înainte. N-a fost așa cum și-a închipuit. E revoltat de "sistemul” de-aici, de felul în care sunt orga­nizate lucrările, de faptul că noi nu știm să ne pre­țuim istoria.
Autostrada comorilorFragmente de vase, de la Tărtăria
Chiar astăzi a găsit din întâmplare un mor­mânt, lângă Cugir, în punctul numit "La Cruce”. Se pare că e unul foarte vechi, aproape de neolitic. A fost primul care a zărit craniul, sub lama excavatorului. Și a oprit totul. Tot șantierul! "Surprize” din astea au fost multe. În Germania, zice, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. De-aia acolo construcțiile merg așa repede, fiind­că terenul este "curat”, examinat arheologic cu multă vreme înainte de-a porni excavatoarele. "Nu e vina arheologilor noștri. Ei sunt buni, mă mir c-au găsit atâtea lucruri, prea multe încă!, față de debandada în care s-a lucrat. În Germania și-n alte țări europene, acești arheologi sunt plătiți de stat, care are o stra­te­gie unitară asupra lucrării. Aici, toată autostrada a fost dată pe bucăți, unor firme private, fiindcă statul n-a vrut să dea bani, mai ales arheologilor. Partea asta a mea de 25 de kilometri e subcontractată de aus­trie­cii de la firma Strabag. Numai până acum, am chel­tuit peste cinci milioane de euro, doar pentru ar­heo­logi. Cinci milioane! Excavatoare, mașini, scule, cazare, masă... Totul, până la ultima dăltiță e plătit de noi. Dincolo sunt italieni, mai încolo alți austrieci și așa mai departe... Cum să le pese unor oameni cu ase­menea interese financiare de istoria unei țări străine, de care habar n-au, și care n-are o imagine prea gro­za­vă dincolo?... No, iertați-mă, acuma iarăși trebuie să plec...”
Toată discuția noastră a decurs așa: întreruptă me­reu, cam la zece minute, atunci când inginerului Retter îi suna din nou telefonul. Se ridica de la masă și alerga grăbit spre poartă, fără să ne zică nici un cuvânt. Reve­nea peste vreo jumătate de oră, reluând conversația de unde o lăsase. Și tot așa... "Nu am timp nici să dorm”, ne-a zis la final, zâmbind cu-un fel de amărăciune.

Metropole neolitice

Podei. Ultimul sit dinspre răsărit, dintre toate cele ale ținutului Tărtăriei. Cel mai vechi dintre toate... A­proape pustiu, căci săpăturile s-au încheiat de ceva vre­me, mulți muncitori au plecat deja. Un platou blând, mângâiat de vânt, ce-mi aduce aminte de tărâ­murile îndepărtate ale Scoției, de călătoriile noastre la zidul lui Hadrian, făcute cândva...
Autostrada comorilorOgorul lui Vlassa. Locul unde au fost descoperite tăblițele e astăzi arat cu tractorul
Nu se mai vede mare lucru, doar niște șan­țuri și rădă­cini de ziduri pre­lungi, foarte numeroase, ce se încolăcesc ciu­dat până departe, la mar­ginea podișului. Atât. Au fost făcute poze ca mărturii, artefactele duse la Bu­cu­­rești, învelite în bucăți de cârpă, pentru ca violența soarelui să nu le prefacă în pul­bere. De aproape șapte milenii, ele nu au văzut lumina, deși au stat la 15-20 de cen­timetri sub pământ.
Autostrada comorilorComori scoase din pământ cu lama tractorului
Nu mai mult. La 15-20 de centimetri, una din cele mai vechi și interesante cetăți neolitice ale lumi!
Arheologul Cătălin Zem stă tolă­nit ca un patriarh, pe-un șezlong jer­pelit, tot sub o umbrelă de soare spălăcită, și-i urmărește pe cei câțiva oameni care încă mai lucrează pen­tru dânsul. Bărbos, impunător, c-o ati­tu­dine vicleană de țar rus, privind pieziș, pre­cum un stăpân peste ogorul înalt, an­ces­tral, pe care l-a desco­perit el însuși. Nu mai are prea multe lucruri de făcut. Cetatea lui există. Este încă aici! În foarte scurtă vre­me, peste ea va trece auto­strada, dar nu mai are ce face. Măcar a găsit-o! Asta e marea lui izbândă. Cel puțin 6.500 de ani î.H., probabil 6.800. Cultura Pe­trești, dacă nu și mai veche. O impre­sionantă așezare pentru acele vremi preis­torice, din care doar o mică parte s-a nimerit pe ductul autostrăzii: chiar intrarea. Fortificațiile de apărare. Porțiunea lo­cuită e mai în spate, mult mai întinsă, dar Cătălin nu speră că va primi vreo­dată autorizație și bani ca să o cerceteze. Și-a luat de mult gândul de la acest vis. Pe ei, po­liticie­nii, nu-i interesea­ză decât autostrada. Ba­nii, prestigiul, afacerile, șpăgile. Dar fie și numai ce s-a găsit aici, pe a­ceastă bucățică de șosea, este fantastic. Un sis­tem de fortificații nemai­în­tâlnit niciunde în lume. O sin­gură poartă de intrare, cu patru li­nii succesive de apă­rare în­dă­rătul ei, puse cumva în zig-zag, ca-ntr-un com­plex labirint de ziduri și șan­țuri, prin care nu puteai pă­trunde nicicum până în miezul ce­tății, de­rutat fiind de acest la­birint, năucit ca de-o vrajă.

"Momentul meu «de glo­rie» a fost cel în care am reușit să înțeleg sche­ma acestui sistem de fortificații, care este foarte rigu­roa­să. Ce­va unic în lu­me! O în­trea­gă geo­me­trie, năs­cocită de niș­te oameni care știau să facă mă­surători pre­cise, după niște pro­porții tai­nice, de ade­vă­rați strategi.
Autostrada comorilorCelebrele tăblițe de la Tărtăria
Prac­tic, îi obligau pe cei ce se năpusteau asu­pra așezării, prin­tr-un sis­tem de gar­duri enor­me, să intre și să mear­gă doar pe unde voiau ei, stăpânii ce­tății. Îi «ghi­dau», efectiv, spre capcanele lor, în am­buscade mi­litare bine controlate. E vorba de un efort imens, al unei co­mu­nități foarte numeroa­se. Doar pentru să­pa­rea șanțu­rilor ăstora s-a cheltuit o energie socială echi­valentă cu cea a ridicării unor cetăți de piatră uriașe, în epoca cla­sică. Abia când am înțe­les asta, mi-am dat seama ce am de fapt aici, în fața ochi­lor: o așezare ce n-a putut fi, poate, cucerită niciodată. O cetate eternă...”.

Două-trei luni de zile a avut Cătălin Zem la dispo­zi­ție ca să o găsească, să o "în­țe­leagă”. Atât. Acum poate vorbi aproape despre un "oraș” neolitic, cu oameni se­den­tari, străzi, temple, ca­se de vreo 6 m/7 m înăl­țime, unele chiar cu-n etaj sau mai mul­te odăi. "Fără autostra­da asta n-am fi știut nimic. Nimic!”, zice arheologul cu chip de țar și plete lungi, răscolite de vânt, privin­du-și trist cetatea, pe care va trebui să o pă­răsească peste doar câteva săptămâni, pen­tru tot­deauna. De-aici, de sus, se vede Mu­reșul, curba amplă și strălucitoare a râului pe care altădată navigau corăbii încărcate cu sare și aur, din­spre Sarmizegetusa spre Du­năre și apoi către lumea lar­gă... Mai sus, pe valea Pia­nu­lui, se spăla aur încă din străvechime.Puțin mai jos, la Turdaș, pe malul aceluiași Mureș, a fost găsită "perla arheo­logică a Transilvaniei”, cel mai vechi oraș fortificat din sud-estul Europei, mai bătrân decât piramidele Egip­tului... Capitala supre­mă a întregii civilizații neo­­litice din această parte a con­tinentului!... O gigan­tică metropolă neolitică, întinsă pe mai mult de-o sută de hec­tare, condusă de regi în­fă­țișați în statui stând pe tron, unul din cele mai vechi și impor­tante centre de pro­ducție și distribuție a cera­micii din istoria lumii... Pes­te acest oraș, chiar prin cen­trul lui, a trecut deja as­faltul autostrăzii...
Autostrada comorilorMonumentul plăcuțelor de la Tărtăria. O descoperire epocală
Nădlac - Arad - Deva -Orăștie - Sibiu - Brașov - București - Fetești - Constanța... O dungă lun­gă, piezișă, ce pornește din Germania, străbătând Europa până spre Praga, Viena, Bratislava, Budapesta, și-n cele din urmă, spre întreaga Românie. Nu știu ce să zic. E bine să avem autostrăzi, fără dubii. Păcat însă că am avut și "ghinionul” ăsta isto­ric, de-a avea toto­dată și atâtea te­zau­re inestimabile, uriașe și atât de multe, față de celelalte țări... Doar în pământul ăsta ro­mânesc, fix pe tra­seul autostrăzii, au fost reperate câ­te­va mii de asemenea situri, multe de-o importanță arheologică majoră. Mii! Dintre ele, nici o zecime n-au fost cercetate minuțios. În curând, toată această linie a comorilor ce stră­punge con­ti­nentul va purta doar un singur nume, pentru toți. I se va spune sim­plu: Coridorul IV pan-euro­pean. "

Sursa: Formula As - Bogdan Lupescu

15 comentarii:

Rosa spunea...

Am urmarit documentarul,,Autostrada comorilor,,...am ramas cu un gust amar ...indiferenta autoritatilor ucid cu intentie ,ADEVARATA NOASTRA ORIGINE...OARE CINE SE ASCUNDE SUB ACEASTA MASCA ?CU CE SCOP ?...Pana vom afla ADEVARUL , nu ne ramane decat sa ne TREZIM din somnul fortat , in care am fost aruncati ca niste ,,dobitoace,,...Daniel tu esti calauza noastra ...vom fi alaturi TINE...Mult succes ...

Nico P spunea...

Este un mare pacat ca am devenit atat de superficiali, comozi, grabiti si usor de condus spre ... nimic cu adevarat important!

simona spunea...

Am citit o data articolul ,am crezut ca nu am inteles ,am recitit si cred ca m-am tampit :ori eu am probleme de comportament ,ori cei care ne conduc nu-s normali la cap .Pana acum am crezut ca doar ne urasc facand cea ce fac poporului nostru ,dar acum cred ca dumnealor nu-s normali la cap ,daca acolo xista o cetate cu asa o mare vechime (sa fim seriosi e neolitic cand se spune ca oamenii de atunci erau inapoiati si nu beneficiau de tehnologie etc )sa nu poti sa deviezi minunata sosea care va dainui cel putin 3 ierni (asta cu indulgenta) ca sa faci loc unui mare sit arheologic care daca-l conservi si faci putina publicitate atunci aduci turisti din intreaga lume si faci bani ca stat .Si sunt sigura ca daca s-ar aloca si o suma de bani pt a continua cercetarile chiar daca si-au tras pe mijloc soseaua , in imprejurimile ei s-ar putea descoperii mult mai multe .Si acum ma scuzati d-nule Roxin dar nu exista un sait al vreunui ministru (cred ca cel al culturii) si nu numai chiar si al primului ministru care ne imparte banii nostrii ,si credeti-ma sunt doar ai nostri ,sait pe care sa le cerem (cat mai multi dintre noi macar cei care iubim istoria si Dacia )sa aloce o parte din banii nostrii arheologiei.Multe salutari de la Resita|

Daniel Roxin spunea...

Din pacate nu putem conta pe clasa politica. Va trebui sa ne recuperam noi tara de la acesti talhari!...

ile spunea...

Nu va mai vaitati, nu are nimeni treaba cu ce se intimpla bun in tara asta,care poate sa ajute sa-si continue treaba care nu sa-si vada de treaba. Domnule Roxin spuneti celor care vor sa mai salveze Romania si demnitatea ei sa-si continue munca fara sa se uite in jur sau dupa ajutor si intelegere. Noi generatia actuala,sintem in jocul mondial de interese, nu contam, ci numai rezervele tarii,faptul ca inca se mai poate trai respira si minca aici e un lucru de mirare. Nu intereseaza pe nimeni 99 %din romani ii doare-n cot de Dacia si de mindria de a fi urmas al dacilor. Treaba verificata de mine in ultimul timp. Mindria dauneaza,hotia si smecheria sint apreciate chiar si in rindul intelectualilor. Oamenii politici sint niste javre,unii vind americanilor,ceilalti nu mai apuca sa ne vinda rusilor dar cred ca la alegerile astea se schimba orientarea si invalamasesc interesele in zona Balcanilor. Dupa cum vad oamenii sint tot mai indobitociti si saraciti, altii cistiga sume prea mari de bani,iar jocul politic este din cel mai rau pentru tara. Daca au aparut la TV stenogramele discutiilor dintre Blejnar si Basescu,este grav. Tine minte domnule Roxin,poti sa-i spui si Nasului daca nu a priceput pina acum,este semn ca serviciile secrete au hotarit ca tara este in pericol si vor sa dea cistig de cauza celuilalt. Sint singurii care asa corupti cum sint,mai au inca misiunea de pastrare a integritatii tarii si neamestecul puterilor straine in treburile tarii de pe vremea lui Ceausescu,si atunci si-au zis ::bai frate,asta e sef dar...(injuraturi) ne vinde de tot. Acum e lupta pe care n-o vedeti asa cum nu s-a vazut nici la revolutie, cind au venit jigodiile straine peste credulitatea si lacomia romaneasca, iar o parte din serviciile secrete de bine de rau au incercat sa ne apere si atunci. Tara trebuie scoasa din miinile masonilor dar cu grija sa nu ajunga prin contre-coup in cele rusesti din nou si asta nu o face boborul, habar nu are. Asta cu arheologia este ceva :tara arde si baba se piaptana. Poate ca pieptanatul cu intelepciune si indeminare va fi folositor in viitor si aveti timp acum sa-l faceti pe indelete fara sa va stie nimeni(asta cred ca ar fi chiar mai bine),in aceste timpuri nu se stie ce calamitati vor mai veni peste tara,nu scoateti nimic,nici macar din oameni.Faceti-va un nucleu ca pentru o renastere,nu puteti sa-i salvati pe toti.

Anda spunea...

Buna seara, am fost in vara aceasta in zona respectiva. Am vrut sa ii arat fiicei mele cum ne batem joc de istoria noastra...... si am fost placut impresionata cand am vazut la Tartaria un santier arheologic. Din pacate aceasta bucurie nu a tinut mult pentru ca doamna Corina Bors ne-a spus, ca toata zona va fi acoperita si pe deasupra va trece autostrada ....
Era foarte incantata de descoperirea obiectelor de bronz, dar dezamagita de graba in care trebuiau sa lucreze si de faptul ca toate descoperirile facute vor fi acoperite.
Chiar nu se putea schimba cursul autostrazi pentru a nu ne distruge trecutul?

Maria spunea...

Daniel, te rog mult sa ne tii in continuare la curent cu aceste emisiuni pe blogul tau, eu nu prea mai ajung prin fata TV-ului si le-as urmari online ( cand imi ingaduie timpul liber) sau in reluare. Multumesc frumos. Si un zambet mare!

Anonim spunea...

Am cumparat acu' cateva luni o harta de la Muzeul de Istorie a Romaniei din Bucuresti cu locurile in care au fost descoperite principalele comori ale stramosilor, mai de demult sau mai de-aproape; si pe acea harta poti intui existenta unor asezari vechi sau deslusi anumite trasee; un ochi format ar sti sa sape cam pe unde trebuie sa fie aceste asezari; ar mai exista , de exemplu un traseu intre doua asezari vechi, care porneste din Hotin trece pe langa Ceahlau si se opreste tot prin Alba; punctual as putea sa va sugerez daca as aprofunda mai mult semnele; am sa revin; toate bune; unul dintre voi.

Sefora spunea...

Buna seara!

Pentru starea actuala de distrugere completa a Romaniei,aceste vestigii acum ar trebui sa ramana ascunse.Nu sunt vremuri de dezvaluit alte comori ale Romaniei.Totul se fura,nimic nu se cumpara,se jefuieste efectiv.Iar pe oficiali ii doare "in b...."de vestigiile noi descoperite.Domnul Ile are dreptate.Pana nu se vor fura toate comorile Romaniei si poporul roman nu va fi complet anihilat nu se va stabili o viata pasnica aici.
Este frumos sa aflam despre radacinile neamului nostru,dar marile puteri ale lumii nu vor sa stie ca un neam de daci demni mai exista astazi in lume.Nu este inca clar ca nimic nu se construieste in Romania?Doar se distruge.
Sa auzim de bine ,Sefora

ile spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=ZXqX891cuXo&feature=related
Nice. The music and the hat is same as the ancient Hungarian, but the "Tibetan plateau" stay my love.(gaborathos)...That is because Hungary was ocupied by Mongols in 13th century. Magyars [Hungarians] are Khazar tribe from Ural mountains.(R Jensen in reply to gaborathos ) Comentariile unor oameni fara nici-o legatura cu spatiul carpato-danubiano...,ca oricum 90 %din romani nu au ei nici-un interes sa stie acest lucru si apoi nici la scoala romaneasca nu s-a dorit sa se stie asa ceva.
Insa pe romaneste putem sa asiguram Ardealul pentru unguri cind se va federaliza Romania, deoarece nici politicienii, nici familia regala fosta,cu atit mai mult boborimea, nu au sentimete de patriotism sau nationalism,care cica ar fi prohibite acuma ca suna a extremism. Nimeni nu mai e patriot,nu da bine sa zici de Burebista sau Decebal,poatE CEI DUPA 1300 SINT MAI ACCEPTATI, pentru ca oricum istoria noastra ciuntita da mai bine asa pe plan european. Binenteles ca nu au ungurii, ca popor invecinat, nicio vina pentru slabiciunile si indiferenta noastra de oita si cioban moldovean in acelasi timp, ca nici Miorita nu e de fapt asa cum ne-au turnat-o din frageda copilarie. Pina si asta trebuie reparata. Trebuie neaparat sa aducem in constiinta romaneasca steagul dacic de lupta, cu orice pret, inclusiv Taguri(asa cum in Banie se repeta pe ziduri un desen interesant pe care scrie 'cainele cu lipici' ce se stationeaza citeva secunde pe retina si oamenii au devenit familiarizati cu el desi nu stiu despre ce sau cine e vorba),poate ne deschidem mintile. In alta ordine de idei,
Doamna, domn'soara sint mereu dar ma amuza sa mai fiu si domn din cind in cind.

Anonim spunea...

M.Eminescu: "Oare sa fim un popor atat de batran, incat sa fi pierdut memoria trecutului? Sa nu stim ca numai in pastrarea bunurilor morale cu grau castigate in trecut, in pastrarea elementelor educative ale istoriei romane e radacina spornica a viitorului?"
Legat de patriotism sau nationalism, Eminescu era alergic la nationalismul fara acoperire fiindca in chestiunea nationala el a urmat linia lui Maiorescu, a "nationalitatii in limitele adevarului"... caci adevarul e universal, iar nationalitatea particulara.
Chiar recent scria cineva cum ca nationalismul, daca vrea sa fie un patriotism integral, trebuie, pt a fi eficace si a-si putea atinge obiectivele, sa fie in limitele adevarului si ca cea mai proasta forma de patriotism este nationalismul, pt ca nationalismul, ca nationalism, nu-si atinge niciodata obiectivele propriu-zis patriotice. In esenta, patriotismul consta in a face bine, a-ti iubi tara si nu doar a iubi ci si a face dovada practica a iubirii, dar din cate scrie Eminescu in Scrisoarea II cat si a III-a, referindu-se desigur nu la adevaratii patrioti, ci la pseudopatriotii, la patriotarzii si demagogii, panglicarii si negustorii de vorbe ce populeaza inca scena politica, numai purtarea crucii mai face diferenta.
Inchei tot cu Eminescu:"Adevaratii apostoli ai libertatii erau, inainte de toate, romani patrunsi de constiinta unitatii noastre nationale".

Anonim spunea...

Ile, vezi si asta: http://britam.org/khazars.html

Anonim spunea...

Daniel, aici e o harta pe care cred c-o stii: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8b/Europe_around_900.jpg

sibcapdak spunea...

roxin stiu ocetate dacica in sat meu sau ichis sapaturile la incepepea razboiului[2m]si nu sau mai reluat.intrarile sau acoperit cu pamint de atunci.doar eu stiu intrarea dinspre apa......

Daniel Roxin spunea...

Da-ne mai multe detalii