vineri, 30 noiembrie 2012

Inventatorul român Justin Capră vorbește despre 21 decembrie 2012

“O să rămâneţi miraţi, nu se va întâmpla nimic pe 21 decembrie 2012 din ceea ce vă este teamă că s-ar putea întâmpla. Chiar dacă la acea dată se încheie calendarul mayaş, va fi o zi ca oricare alta. Nişte schimbări vor exista, dar nu se va simţi nimic fizic. Schimbările vor fi pe plan spiritual”, spune cunoscutul inventator Justin Capră despre “isteria 2012” iscată în jurul calendarului mayaş. Cum sincronarul mayaş se întrerupe brusc pe data de 21 decembrie 2012, persoane şi grupuri din lumea întreagă au interpretat că aceasta va fi data apocalipsei. Străini şi români la un loc se pregătesc construindu-şi buncăre şi uriaşe adăposturi subterane unde să se retragă în caz de radiaţii sau de furtuni solare puternice. Alţii se aprovizionează cu arme şi hrană, iar alţii călătoresc în lumea largă, căutându-şi în munţi locuri înalte şi încărcate energetic care, cred ei, îi vor feri de catastrofele nimicitoare ce vor putea lovi Pământul.

Toţi aceştia, crede Justin Capră, se află pe un drum greşit: “În anul 1000, toată lumea speriată că vine sfârşitul lumii. În anul 2000, la fel. N-are cum să existe acum un sfârşit fizic. Sigur că ar putea apărea acum anumite lucruri neprevăzute cum ar fi inundaţii, cutremure, dar ele întotdeauna au existat. Acum, însă, ele ar putea fi mai puternice din cauza schimbării galactice prin care trecem. După părerea mea, asta înseamnă doar o schimbare de ciclu şi nimic mai mult. Adică în această perioadă se produce ruperea spiritului de materie, cu alte cuvinte ne apropiem de etapa ultimă a evoluţiei omeneşti“.

Iar pe aceasta o explică astfel: “Vedeţi, până acum întreaga lume s-a bazat pe ştiinţă şi pe latura materială a lucrurilor şi uite aşa ne-am trezit că ne aflăm într-un impas ecologic. Asta dovedeşte că drumul pe care am mers până acum n-a fost unul bun. Şi atunci a apărut automat ideea unui alt drum, a unei alte dimensiuni. Cea spirituală. Ei, cam asta va însemna, după părerea mea, acest prag pe care va trebui să îl treacă omenirea în perioada următoare“.

Un prag care, mai crede inventatorul, va fi precedat de fenomene fizice nu neapărat înspăimântătoare, ci doar mai puternice decât până acum. Iar exploziile solare ar opri funcţionarea electricităţii pe întreg globul.

“Avem şapte centri energetici puternici, printre care Bucegi, Lacul Bârsana, Munţii Apuseni... “

“Până acum, curentul electric s-a întrerupt o jumătate de oră, oricum puţin, dar de data asta vor fi întreruperi pe o durată mult mai mare, şi nu numai în România, ci în multe alte părţi. Şi mai sunt şi zone din America unde vom asista – şi deja lucrul ăsta a şi început – la uragane şi cicloane care efectiv vor mătura oraşe întregi. Chiar şi aşa, n-ar trebui să ne fie teamă de nimic. Vă dau un exemplu: când eram în armată, toţi colegii mei purtau arme. Eu n-am purtat şi nu m-a atacat nimeni. Să fim serioşi, cine poartă pistol este atacat, cine nu, nu!“, adaugă Justin Capră.

Este convins că, indiferent ce li se va întâmpla altor ţări, Romania va fi protejată: “România va trece cu bine prin toate încercările astea. Posedă un câmp energetic special care o protejează, este vorba de daruri naturale, noi nu avem nici un merit. Avem, de pildă, nu mai puţin de şapte centri energetici puternici, printre care Bucegi, Lacul Bârsana, Munţii Apuseni... şi sunt foarte vechi, de dinainte de venirea dacilor aici. Astfel, dacă apare un ciclon puternic, ele fac ca acesta să-şi diminueze din forţă atunci când ajunge în România. De aceea, puteţi să aveţi certitudinea că nu se va întâmpla nimic rău, că suntem o ţară ferită de Dumnezeu. Sigur, vor fi nişte probleme şi nişte decese legate de inundaţii şi de cutremure, dar nu mai mult decât au fost până acum“.

Este convins că schimbările lui 2012 vor produce nişte modificări în subconştientul tuturor oamenilor, “nişte mutaţii de care noi nu suntem responsabili“, dar că, în esenţă, “lumea merge exact aşa cum trebuie să meargă“.

Sursa: Jurnalu.ro

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

3 comentarii:

Sefora spunea...

Buna seara!

Are dreptate domnul Justin Capra.
Citesc despre aceste evenimente de foarte multa vreme si am fost convinsa ca schimbarea majora care s-ar produce la aceasta data este o schimbare la nivel de constiinta.Si aceasta nu la toata populatia globului,ci doar la unii indivizi care au lucrat cu ei insisi destul pentru ca saltul cuantic ce poate avea loc in aceste momente,precum 21 dec.2012,sa-i cuprinda si pe ei ridicandu-le nivelul de constiinta.
Un lucru ce se mai observa datorita acestor schimbari galactice este ca adevarul nu mai poate fi ascuns.Aceasta explica si avalansa de noutati pe care le dezvalui dumneata Daniel cu emisiunile,articolele si cartea ce doar ai publicato despre stramaosii nostri geto-dacii.Nu stiu ce am putea face noi cu aceste noi informatii despre stramosii nostri,dar daca adevarul nu mai poate fi ascuns atunci ceva trebuie ca se va intampla.
Sa auzim numai de bine si sa aveti o seara buna.Sefora

bogdan spunea...

Ce se poate face cu toate adevarurile spuse in emisiunile minunate ??? sa ne bucuram in sufletul nostru si sa fim increzatori ca ca suntem un neam demn cu dragoste de Dumnezeu pe care nu l-a uitat niciodata ci doar l-a incercat.

cristi spunea...

Si pe care.l va elibera!